Decizia civilă nr. 4109/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIE CIVILĂ Nr. 4109/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul G. A. împotriva sentinței civile nr. 1001 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI P., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1001 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C.
s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamatul
G. A. în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI P. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI P. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin ordinul nr.3275 d în_ a fost dispusă începând cu_ suspendarea raportului de serviciu a reclamantului pe perioada cercetării administrative.
Conform mențiunilor consemnate în preambulul acestui act măsura a fost dispusă în considerarea raportului comisiei de disciplină nr.213/CD/_ și în temeiul art.94 alin.1 lit. n din Legea nr.188/1999, art.44 alin.1 din HG nr.1344/2007, capitolul 11 art.4 alin.1 din HG nr.333/2005.
Legea nr.188/1999 invocată în ord în prin art.94 alin.1 lit. n prevede că
"raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una din următoarele situație perioada cercetării administrative în situația în care beneficiarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă la propunerea motivată a comisiei de disciplină";.
Din norma enunțată reiese că suspendarea operează de drept pe perioada cercetării administrative pentru situația expres reglementată.
În speță actele atestă că este în curs o cercetare administrativă, că a fost întocmit un raport motivat cu propunerea luării măsurii de suspendare.
Susține însă reclamantul că ordinul prin care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu este nelegal deoarece nu îndeplinește condițiile de formă și anume nu menționează temeiul, termenul de contestare și nici instanța competentă. Susținerea nu poate fi primită. Din preambulul actului reiese că acesta a fost adoptată în considerarea raportului comisiei de disciplină și a dispozițiilor Legii nr.188/1999.
Același act mai menționează după consemnarea măsurii și faptul că poate fi contestat în temeiul Legii nr.554/2004. Ori în condițiile consemnărilor situației vizând existența raportului comisiei de disciplină, a temeiurilor de drept în baza cărora a fost dispusă măsura, a actului normativ în baza căruia poate fi contestat actul - Legea nr.554/2004 act normativ ce instituie de altfel reguli cu privire la procedura termene și instanțe nu se poate vorbi de o neîndeplinire a cerințelor de formă în sensul evocat de reclamant.
S-a mai susținut de reclamant că actul este nelegal întrucât încalcă dispozițiile art.43 din HG nr.1334/2007 și principiului fundamental al dreptului de apărare prevăzut de art.19 din Constituție, art.119 din HG nr.1344/2007, norme ce prevăd obligația accesului la documente și dreptul de a se apăra. Nici această susținere nu poate fi reținută întrucât aspectele legate de apărare se refera la cercetarea administrativa care se va finaliza eventual printr-o decizie de sancționare sau nu și pot fi contestate odată cu decizia. Norma evocată art.43 se referă la acces la actele cercetării administrative și care constituie fundament în eventuala sancționare a abaterii nu la actele ce stau la baza suspendării de drept și vizată de art.94 din Legea nr.188/1999. Prin urmare susținerea se vădește nefondată și va fi respinsă.
Nici susținerea că ordinul nu cuprinde motivele ce au determinat suspendarea nu pot fi primite deoarece așa cum s-a arătat actul cuprinde motivele ce au determinat luarea măsurii. În plus raportul a fost comunicat iar în fața instanței a existat posibilitatea formulării de apărări cu privire la justificarea adusă și la cele menționate în sprijinul propunerii.
Reclamantul a susținut și faptul că nelegalitatea ordinului reiese din aceea că măsura răspunderii nu a fost pusă în discuție la audieri. Atare susținere de asemenea nu poate fi primită întrucât cu prilejul audierii /cercetării administrative nu se pun în discuție măsuri ce se pot lua de autoritatea ci eventual se propun probe se audiază martori, se ascultă apărări - argumente .
Totodată a susținut reclamantul că nelegalitatea ordinului rezidă și din aceea că la audieri președintele comisiei de disciplină a lipsit. Împrejurarea evocată poate constitui motiv de nulitate a actului emis în urma cercetării administrative și nu motiv de nulitate a măsurii suspendării. Verificarea legalității măsurii suspendării poate fi făcută din perspectiva competenței emitentului actului, a normelor incidente și nu din perspectiva unor norme ce vizează alte măsuri și situații. S-a mai susținut de reclamant că în condițiile în care existau la îndemână și alte măsuri de pilda mutarea instituirea măsurii suspendării s-a comis un exces încălcându-se principiul proporționalității. Susținerea de asemenea nu poate fi primită deoarece măsurile sunt diferite se iau pentru situații diferite. Norma prevăzuta de art. 94 lit. n vizează o alta situație decât sancțiune disciplinara sau masuri de încetare a raporturilor de serviciu.
Cât privește susținerile reclamantului cu privire la suspendare s-a reținut că actul normativ invocat în susținere prin art.14 prevede posibilitatea de a fi dispusă suspendarea actului administrativ dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții, caz bine justificat (o îndoială asupra legalității actului) un prejudiciu material viitor previzibil ce relevă o pagubă iminentă.
Reclamantul recurent când s-a referit la cazul bine justificat a invocat nerespectarea normelor în procedura cercetării disciplinare aspecte care nu pot conduce la îndoiala în considerarea argumentelor mai sus expuse cu privire la nelegalitatea actului. În plus nu trebuie trecut neobservat că paguba iminentă se relevă de reclamant prin lipsa drepturilor salariale. Simpla susținere fără alte acte cu privire la situația financiară nu poate justifica întrunirea cerinței. Prin urmare nu se poate retine întrunirea cumulativa a cerințelor cerute de norme.
Așadar față de cele arătate în temeiul art.18, art.14 și art.15 din Legea nr.554/2004 instanța a dat o soluție de respingere a cererii de suspendare și a acțiunii formulate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. A. solicitând
admiterea recursului formulat și modificarea atacate în sensul anulării Ordinului nr. 3275/2012, emis la data de_, privind suspendarea de drept a raportului de serviciu dintre reclamant și LT.R.S.V. C. -N. pe perioada cercetării administrative efectuate de către Comisia de Disciplina din cadrul M. ui M. și P., ca nelegal și netemeinic, reluarea de îndată, de către reclamant, a activității, în cadrul raportului de serviciu și în funcția publică de inspector sef al
I.T.R.S.V. C. -N., repararea pagubei cauzate, prin obligarea pârâtei la plata, a sumei de 13.371 lei (treisprezece mii trei sute șaptezeci și unu lei), reprezentând salariul net aferent perioadei_ -_, precum și la plata sumei reprezentând salariul net aferent lunilor următoare, până la încetarea sancțiunii suspendării, suspendarea executării actului administrativ atacat în baza dispozițiilor art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pâna la soluționarea definitiva și irevocabila a prezentei cauze și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în ceea ce privește anularea ordinului nr. 3275/2012, emis la data de_ un prim aspect de nelegalitate al sentinței atacate constă în faptul că statuează în mod eronat ca suspendarea raporturilor de serviciu operează de drept pe perioada cercetării administrative, fiind suficient, în opinia instanței de fond, că actele aflate la dosarul cauzei atestă că este în curs o cercetare administrativa și că a fost întocmit un raport motivat cu propunerea luării măsurii de suspendare, și apreciind în mod eronat ca fiind incidente în speța prevederile art. 94 al.1 lit. n din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora, raportul de serviciu se suspendă de drept, pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influenta cercetarea administrativa, la propunerea motivată a Comisiei de disciplină.
Or, având în vedere că, deși sesizată cu pretinse fapte comise de recurent, Comisia nu a statuat că reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară, neaducându-i la cunoștință o astfel de concluzie și ținând cont și de principiul prezumției de nevinovăție impus de prevederile art. 19 alin.1 lit. a din HG nr. 1344/2007 potrivit cărora funcționarul public este considerat nevinovat pentru fapta sesizata ca abatere disciplinară comisiei de disciplina atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită, apreciază că nu poate interveni suspendarea de drept a raportului de serviciu.
Textul invocat de instanța de fond ca temei legal se referă la situația în care funcționarul public a săvârșit o abatere disciplinara, nu la situația în care funcționarul public este cercetat pentru săvârșirea unei abateri disciplinare, în caz contrar ajungându-se la încălcarea gravă a principului prezumției de nevinovatei garantat de art. 19 al. l lit. a din HG nr. 1344/2007, de Constituție și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Deși în sentința recurata de stabilește în mod eronat că temeiul de drept al actului administrativ atacat îl constituie prevederile art. 94 al. l lit. n din Legea nr. 188/1999, măsura suspendării raporturilor de serviciu dispusa de intimata își are reglementarea legala în dispozițiile art. 44 din HG 134412007 potrivit căruia în cazul în care sunt indicii ca funcționarul public a cărui faptă a fost sesizata ca abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, comisia de disciplina are obligația de a întocmi un raport de propunere de mutare temporara a acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri instituției ori autorității publice și/sau de interzicere a accesului acestuia la documentele
care pot influenta cercetarea sau, după caz, de suspendare a raportului de serviciu al acestuia.
Prin urmare, avându-și deplina justificare în pretinse indicii constatate în cursul procedurii disciplinare și fondându-se exclusiv pe propunerea Comisiei de disciplina, legalitatea unei astfel de măsuri impunea respectarea dreptului recurentului de a lua la cunoștință aspectele imputate, și totodată a dreptului acestuia de a le combate, de a se apăra împotriva acestor acuzații.
Asigurarea respectării acestor drepturi ale persoanei cercetate disciplinar constituie garanțiile unei legale cercetări disciplinare și constituie totodată obligații stabilite în sarcina Comisiei de prevederile art. 20 al. 1 lit. a din HG 1344/2007, care odată nesocotite atrag nulitatea masurilor dispuse.
Cu toate acestea însă, contrar celor reținute de instanța de fond, acest raport al Comisiei de disciplina nu a fost comunicat recurentului odată cu Ordinul nr. 1275/2012, cum ar fi fost corect din punct de vedere procedural, nici cu ocazia soluționării plângerii prealabile de către intimata, și nici măcar odată cu întâmpinarea depusă la dosar de intimata.
Raportul a fost comunicat în ultima ședință de judecata, la solicitarea expresa a instanței sub sancțiunea amenzii, la mai bine de 5 luni de la data luării măsurii suspendării (!!!).
Întrucât legea condiționează luarea acestei masuri de existenta unor indicii constatate în cursul procedurii disciplinare, concluzia care rezultă în mod logic este aceea că intimata a luat această măsură fie în mod abuziv, fără a exista probe în dosar în acest sens apreciind că poate opera de drept o astfel de măsura, fie în baza unor probe de care reclamantul nu are cunoștința și care nu au fost administrate în condiții de legalitate, nerespectându-se principiul contradictorialității și cel al garantării dreptului la apărare. Or, în ambele situații descrise măsura dispusă este una nelegala și netemeinica.
Un al doilea aspect de nelegalitate al hotărârii atacate constă în aceea că, în Sentința civila nr. 1001/2012 pronunțata de Curtea de Apel se retine, contrar realității, că actul administrativ atacat cuprinde motivele ce au determinat suspendarea.
Ordinul nr. 3275/2012 nu menționează temeiul de fapt care să justifice luarea acestei măsuri, ci se fundamentează exclusiv pe Raportul nr. 213/CD/_
, întocmit de Comisia de disciplina, și care, contrar susținerilor intimatei, nu a fost comunicat recurentului, neexistând la dosarul cauzei vreo dovada a comunicării acestuia odată cu actul administrativ emis de intimată.
Așa cum s-a apreciat în mod constant în practica judiciara, absenta motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o " buna administrare" prevăzut de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și o încălcare a obligațiilor constituționale a autoritarilor administrative de a asigura informarea corecta a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.
Astfel potrivit art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene "(l)orice persoană are dreptul de a beneficia în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil d în partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2)Acest drept include în principal:
a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei masuri individuale care ar putea sa îi aducă atingere:
b)dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;
c)obligația administrației de a-și motiva deciziile.
În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este lipsita de utilitate practica de vreme ce instanța nu poate analiza motivele care au determinat autoritatea administrativa să ia o anumita măsura. Lipsa motivării favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, din moment ce, absenta motivării lipsește de orice eficienta controlul judecătoresc al actelor administrative.
Aceasta opinie este consacrata și de practica Înaltei Curți de C. și Justiție, care a apreciat că motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de validitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, pentru ca pe de o parte, destinatarul actului să le poată cunoaște și să își poată formula apărări, iar pe de alta parte, instanța de judecata să poată exercita un control efectiv al actului administrativ în discuție (ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia 649/_ ).
Faptul că Ordinul în litigiu se fundamentează exclusiv pe Raportul Comisiei de disciplina, care însă nu a fost comunicat odată cu Ordinul, nu echivalează cu o motivare în fapt a actului administrativ în discuție. Susținerea instanței de fond că raportul a fost comunicat ulterior în ședința de judecată și a existat astfel posibilitatea formulării de apărări cu privire la justificarea adusă nu poate fi primită, întrucât acest aspect nu suplinește lipsa de motivare la momentul emiterii acestui act.
Îndeplinirea condițiilor cerute de lege, inclusiv cea a motivării Ordinului și a comunicării Raportului care a stat la baza măsurii suspendării raportului de serviciu, trebuia analizata în raport de momentul emiterii și al comunicării actului administrativ, nu ulterior, pe parcursul procesului, la un interval de 5 luni de la data luării măsurii, or, în lipsa motivării explicite a actului administrativ acesta este nul.
Un al treilea aspect de nelegalitate care impune anularea actului administrativ atacat și care nu a fost reținut ca atare de către instanța de fond constă în faptul că, așa cum a arătat și în alineatele precedente, Raportul Comisiei de disciplina nu a fost comunicat recurentului udata cu Ordinul nr. 3275/2012.
Ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 43 și 44 din H.G. 1344/2007, a art.24 d în Constituția României și a principiilor prevăzute de dispozițiile art. 19 al în 1, lit. a, lit. b, lit. c și lit. d din H.G. 1344/2007, raportul care a stat la baza emiterii nefiindu-i comunicat și îngrădindu-i-se în mod semnificativ dreptul la apărare.
Un al patrulea aspect de nelegalitate al actului administrativ atacat și nesancționat ca atare de către instanța de fond constă în neîndeplinirea condițiilor de forma ale actului atacat.
Ordinul nr. 3275/_ nu menționează temeiul de fapt care să justifice luarea acestei măsuri, nu exista o motivare în drept, făcându-se referire în conținutul său doar generic la diverse acte normative, nu se indica termenul de contestare al acestei masuri și nici instanța competenta, fiind enunțat laconic doar faptul ca poate fi contestat în condițiile și termenele Legii 554/2004.
De asemenea, actul administrativ atacat nu menționează în cuprinsul său intervalul în care operează suspendarea și nici dosarul în care se dispune aceasta măsura, Ordinul nr. 3275/_ menționând într-un mod foarte vag că i se suspendă de drept raportul de serviciu pe perioada cercetării administrative, fără a individualiza însă în concret la care cercetare disciplinara se refera, ținând cont că au existat mai multe sesizări, care s-au constituit în trei dosare având obiect diferit și fiecare dintre acestea aflându-se într-un stadiu diferit de soluționare.
Cele trei dosare nu au fost conexate, nu i s-a pus în discuție o astfel de conexare. De altfel nici nu sunt îndeplinite condițiile pentru conexare, întrucât potrivit prevederilor HG 1344/2007, pentru a putea fi conexate, sesizările trebuie să se refere la aceeași persoana, dar și să aibă același obiect.
Este extrem de important că actul administrativ să menționeze în care dintre cele trei dosare s-a dispus aceasta măsura (acesta fiind de altfel și un viciu de fond, nu doar de forma), în caz contrar existând posibilitatea ca durata acestei masuri sa se prelungească nejustificat, până la soluționarea tuturor dosarelor, ajungându-se astfel la un abuz de drept. Cu atât mai mult cu cât, din luna septembrie 2012 și până în prezent, intimatul nu a mai efectuat niciun act de cercetare disciplinara în niciunul dintre dosarele aflate pe rolul Comisiei de disciplină cu privire la recurent.
Învederează faptul că unele dintre aceste dosare sunt mai vechi, cercetarea disciplinara desfășurându-se de mai mult de un an în care nu a existat nici o încercare de influențare a cercetării administrative d în partea recurentului, astfel încât pare greu de crezut ca acum ar exista aceste indicii care impun luarea unei astfel de măsuri.
Un al cincilea aspect de nelegalitate criticabil al sentinței recurate consta în faptul că în mod eronat instanța de fond apreciază că, în speța, nu puteau fi luate alte masuri în afara celei de suspendare a raporturilor de serviciu, cum ar fi de pilda, interzicerea accesului la anumite documente sau mutarea temporara în alt departament.
În sentința recurată se apreciază că aceste măsuri sunt diferite față de cea a suspendării raportului de serviciu și se iau pentru situații diferite. Însă, potrivit art. 44 din HG 1344/2007 în cazul în care sunt indicii ca funcționarul public a cărui fapta a fost sesizata ca abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, comisia de disciplina are obligația de a întocmi un raport de propunere de mutare temporara a acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituției ori autorității publice și/sau de interzicere a accesului acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, după caz, de suspendare a raportului de serviciu al acestuia.
Din norma enunțata reiese în mod clar, contrar celor reținute în sentința recurată, că pentru aceasta situație, când există indicii că funcționarul public cercetat administrativ poate influenta cercetarea administrativă, poate fi luata oricare dintre aceste trei masuri.
În opinia recurentului, neexistând nici un indiciu că acesta ar fi influențat în vreun fel cercetarea disciplinara sau că ar intenționa să o facă, intimatul a încălcat principiul proporționalității prevăzut de art. 19 al. l lit. d din HG nr. 1344/2007 când a dispus cea mai aspra măsură fața de recurent. Ordinul atacat reflecta fără echivoc un exces de putere în folosirea dreptului de apreciere și o deturnare de la scopul instituit de legiuitor cu privire la aceasta măsura, care în speța are un vădit caracter sancționator, iar nicidecum preventiv.
Un ultim aspect ce vizează netemeinicia sentinței recurate constă în faptul ca instanța de fond nu a făcut o analiza judicioasa a stării de fapt incidenta în speța, și nu a analizat în mod concret daca recurentul ar fi putut influenta în vreun fel cercetarea administrativa.
De altfel, chiar în Raportul Comisiei de disciplina se arată că temeiul de fapt al măsurii dispuse de intimata îl constituie faptul ca prin natura funcției deținute poate influenta cercetarea administrativă atât din punct de vedere al transmiterii documentelor necesare, cât și din punct de vedere al presiunilor pe care le poate face asupra personalului din subordine, fiind evident că această măsura a fost dispusă de intimat și menținută de instanță în abstracto, fără să se analizeze situația concretă incidenta în speța, fără ca măsura să prezinte utilitate
practică în condițiile concrete ale spetei, ci dimpotrivă, având un vădit caracter sancționator.
Referitor la netemeinicia Ordinului nr. 327S/2012, emis la data de_, subliniază faptul că, pe de o parte, în speța nu exista probe și nici măcar indicii potrivit cărora ar fi fost în măsura să influențeze cercetarea administrativa iar, pe de alta parte, că în prezent audierile persoanelor care au inițiat Sesizarea nr. 10/CD/2S.0S.2012 - angajații ITRSV C. C. Petru Gligor și M. cas Ionel, au fost finalizate, astfel apreciază că măsura cu caracter sancționator a suspendării recurentului din raporturile de serviciu a rămas fără obiect.
De altfel, menționează că această suspiciune a intimatului care a determinat propunerea de adoptare a măsurii contestate se poate raporta doar la dosarul nr. 10/CD/_, întrucât cu privire la dosarul nr. 2/CD/_, Comisia de Disciplina a rămas în pronunțare la data de_ iar în dosar nr. 11/CD/_ nu au fost audiați martori propuși de Comisia de Disciplina, asupra cărora recurentul să fi fost în măsură de a exercita presiuni pentru a influenta declarațiile acestora, de altfel acest dosar având un obiect care se refera doar tangențial la activitatea recurentului în cadrul ITRSV C. -N. și nu are legătura cu alți angajați ai acestei instituții.
Or, având în vedere faptul că, în cauza ce constituie obiectul dosarului nr. 10/CD/_, aflat pe rolul Comisiei de Disciplina d în cadrul M. ui M. și P., la data de_, au avut loc audierile numiților C. Petru Gligor și
M. cas Ionel, în calitate de persoane care au inițiat sesizarea, aflate în raporturi de serviciu cu I.T.R.S.V. C. -N., precum și faptul că în cauza nu au mai fost propuși martori de către Comisia de Disciplina, ale căror declarații să poată fi influențate de către recurent, apreciază că măsura suspendării sale din raporturile de serviciu cu I.T.R.S.V. C. -N. a rămas fără obiect.
Menționează faptul că raportul Direcției de I. și Control din cadrul MMP în care a fost cuprinsa sesizarea celor doi angajați a fost înaintat Comisiei de disciplină la data de 03.0S.2012, controlul tematic fiind efectuat în perioada 13-_, prin urmare sesizarea celor doi angajați, C. Petru Gligor și M. cas Ionel a fost anterioara lunii februarie 2012.
Or, în aceste condiții, dacă ar fi existat vreo intenție din partea recurentului de a influenta cercetarea disciplinară prin exercitarea unor presiuni sau mijloace de intimidare asupra vreunei persoane, această intenție s-ar fi materializat în cele peste sase luni care trecuseră de la data sesizării, astfel încât se întreabă CUM ar fi fost în măsura să influențeze buna desfășurare a cercetării administrative, de vreme ce nu a făcut niciun gest de intimidare sau presiune asupra celor doi angajați nici în perioada în care a avut calitatea de inspector-sef al instituției?
Cu atât mai mult cu cât în acea perioada existau litigii promovate în instanța de către acești angajați împotriva măsurilor de sancționare dispuse, și cu toate acestea, nu a întreprins niciun demers care să denote vreo minima intenție de constrângere sau intimidare! ( se referă aici la Dosar nr._ înregistrat la data de_ și dosar nr._ înregistrat la data de_, ambele aflate pe rolul Tribunalului C. ).
Precizează faptul că prin suspendarea raportului de serviciu cu I.T.R.S.V.
C. -N. i-a fost cauzat un prejudiciu considerabil, neîncasând suma de 13.371 lei (treisprezece mii trei sute șaptezeci și unu lei), reprezentând salariul net aferent perioadei 24 august-18 ianuarie 2013, motiv pentru care solicită obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate, în temeiul art. 8 alin. 1 d în Legea nr. 554/2004.
Pentru toate aceste considerente solicită Înaltei Curți admiterea recursului formulat, modificarea atacate în sensul admiterii acțiunii de fond cu consecința anularii Ordinului emis de către intimat, a obligării intimatului la reluarea de
către recurent a raporturilor de serviciu și la repararea pagubei cauzate prin actul nelegal contestat, precum și la plata cheltuielilor de judecata.
Privind suspendarea actului administrativ atacat, înțelege să critice sentința atacată în primul rând sub aspectul modalității de soluționare a cererii de suspendare formulate în temeiul art.15 coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.
Astfel, deși prevederile art.14 a1.2 d în Legea 554/2004 impun ca instanța să soluționeze cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea parților, cererea formulată de recurent a fost soluționata după trei termene de judecata, odată cu fondul cauzei, instanța de fond condiționând soluționarea acestei cereri de comunicarea de către intimat a unui document care urma să fie analizat pe fondul cauzei, respectiv a Raportului nr. 213/CD/_, întocmit de Comisia de Disciplina din cadrul M. ui M. și P., prin care a fost propusa suspendarea de drept a raportului de serviciu dintre recurent și
I.T.R.S.V. C. -N. .
Apreciază absolut neprocedurală modalitatea de soluționare a cererii de suspendare, instanța de fond având obligația de a se limita la o simpla pipăire a fondului cauzei, în dosar existând suficiente elemente care să contureze incidenta cazului bine justificat.
În sentința recurata în mod eronat se reține că recurentul, când se refera la cazul bine justificat invocă nerespectarea normelor în procedura cercetării disciplinare, aspecte care în opinia instanței de fond nu pot conduce la îndoiala cu privire la nelegalitate a actului.
Contrar celor reținute de instanța de fond, criticile vizează aspecte care țin de forma și conținutul actului dedus judecații, de procedura de adoptare, de temeinicia pe fond a acestuia.
De altfel în practica ICCJ s-a arătat că nemotivarea actului administrativ este un element decisiv de natura a argumenta cazul bine justificat ( ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia 649/_ ). Fără a relua argumentele expuse anterior, apreciază că nemotivarea actului, neîndeplinirea condițiilor de forma, precum și necomunicarea Raportului ce a stat la baza emiterii acestui act sunt suficiente elemente de nelegalitate care să reliefeze existenta cazului bine justificat.
Apreciază că și cea de a doua condiție prevăzuta de art.14 este îndeplinita, respectiv actul administrativa cărui suspendare o solicită a produs până în prezent și produce în continuare un important prejudiciu material și moral în dauna recurentului, fiind de natura a afecta grav drepturi fundamentale garantate de Constituție și de legile în vigoare, precum dreptul la munca, dreptul la protecția sociala a muncii, dreptul la un nivel de trai decent.
Deși instanța de fond a apreciat în hotărârea recurata că cea dea doua condiție nu este îndeplinită întrucât simpla susținere de către recurent ca paguba eminentă se relevă doar prin lipsa drepturilor salariale fără a se depune alte acte cu privire la situația sa financiară, consideră ca, așa cum s-a arătat și practica, paguba ce i s-ar putea produce reclamantului prin executarea actului administrativ atacat, rezulta în mod direct din caracterul executoriu al acestuia și din obligativitatea conformării față de dispozițiile lui. Date fiind repercusiunile economice incidente, existenta acestei pagube este evidenta, ca și implicațiile financiare și sociale atât pentru reclamant, cât și pentru familia sa. (C.A. Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința civila nr. 45/_
).
Mai mult, apreciază că, prin acest considerent, sentința atacata încalcă normele procedurale referitoare la probațiune, reclamantul-recurent nefiind
obligat să facă dovada unui fapt negativ (cel al inexistentei altor venituri), ci pârâta-intimata este în drept să probeze faptul pozitiv contrar.
Prejudiciul material constă, în primul rând, în remunerația aferenta funcției ocupate de reclamant, neîncasata prin suspendarea raportului de serviciu cu I.T.R.S.V. C. -N., și care totalizează până în prezent suma de
13.371 lei (treisprezece mii trei sute șaptezeci și unu lei), reprezentând salariul net aferent perioadei 24 august-18 ianuarie 2013 și acest prejudiciu urmează sa crească pe toată perioada în care actul administrativ atacat continua să își producă efectele.
Prin suspendarea raportului de serviciu, se află în situația de a nu mai încasa salariul lunar, fiind lipsit de mijloace de subzistenta, cu atât mai mult cu cât, pe perioada suspendării raportului de serviciu, își păstrează calitatea de funcționar public, care în conformitate cu prevederile arte 94 și următoarele din Legea nr.161/2003 este incompatibila cu numeroase alte funcții, îngrădindu-i-se astfel în mod vizibil dreptul la munca.
Pe de alta parte, prejudiciul moral este evident, suspendarea din raporturile de serviciu fiind de natură a-i afecta grav imaginea și prestigiul profesional, iar în condițiile în care ulterior s-ar dispune anularea acestui act administrativ, repararea prejudiciului moral ar fi extrem de dificila, dacă nu chiar imposibil de realizat.
Suspendarea actului administrativ dedus judecații este în deplin acord cu recomandarea nr. R(89)8 adoptata de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de_ referitoare la protecția jurisdicționala provizorie în materie administrativă.
Prin acest act normativ European - parte a legislației naționale, România fiind membru al Consiliului Europei -, s-a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicționala provizorie, fără a se recunoaște totuși, eficacitatea necesara a acțiunii administrative. De asemenea, s-a mai reținut că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediata și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Pentru toate aceste considerente, solicită suspendarea executării actului administrativ atacat în baza dispozițiilor art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 14 d în Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitiva și irevocabila a prezentei cauze
În drept: art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 2 al în 1 lit. h din Legea 554/2004; art.14, 15 art. 2 al în 1 lit. s din Legea 554/2004; art. 14 al în 4, art. 20 din Legea 554/2004; art. 94. alin. 1 lit. n, art. 117 din Legea nr. 188/1999; art. 24 din Constituția României; art. 19 al în 1 lit. b, art. 20 al în 1 și art. 39 al în 2 și 3 și art. 43, art. 44 din H.G. 1344/2007; art. 94 d în Legea 161/2003; art. 172, art. 274 C. pr. civ., art. 304 1, art. 304 pct.9 C. pr. civ.
Analizând recursul formulat d în prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041Curtea reține următoarele:
Prin ordinul a cărei anulare s-a solicitat emis la data de_ s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului recurent pe perioada cercetării administrative desfășurate de către Comisia de Disciplină
din cadrul M. ui M. și P. împotriva acestuia.
Un prim aspect de nelegalitate a hotărârii primei instanțe constă în faptul că statuează în mod eronat că suspendarea raportorilor de serviciu operează de drept pe perioada cercetării administrative, fiind suficient în opinia instanței
faptul că este în curs o cercetare administrativă și s-a întocmit un raport motivat cu propunerea luării măsurii de suspendare apreciind în cele din urmă ca fiind incidente în speță disp. art. 94 alin.1 lit. n din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Potrivit acestui text legal raportul de serviciu se suspendă de drept, pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a Comisiei de Disciplină.
Pornind de la textul legal sus citat, în raport de datele concrete ale cauzei, Curtea reține că deși sesizată cu pretinse fapte comise de către recurent, Comisia de disciplină nu a statuat până la acest moment că reclamantul recurent a săvârșit o abatere disciplinară, nefiindu-i adusă la cunoștință o astfel de concluzie. De aceea recurentului îi sunt aplicabile prev. art. 19 alin. 1 lit. a din H.G. nr.1344/2007, potrivit cărora funcționarul public este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară Comisiei de Disciplină atâta timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită.
Prin urmare textul reținut de instanța de fond ca temei legal al legalității actului administrativ atacat se referă la situația în care funcționarul public a săvârșit o abatere disciplinară și nicidecum la situația funcționarului public care este cercetat pentru săvârșirea unei abateri disciplinare așa cum în mod eronat a reținut prima instanță.
Mai apoi, deși în hotărârea recurată se stabilește în mod eronat că temeiul de drept al actului administrativ atacat îl constituie prev. art. 94 alin.1 lit. n din Legea nr. 188/1999, măsura suspendării raporturilor de serviciu dispusă de intimată își are reglementarea legală în disp. art. 44 din H.G. nr.1344/2007 potrivit căruia în cazul în care sunt indicii că funcționarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, Comisia de Disciplină are obligația de a întocmi un raport de propunere de mutare temporară a acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituției ori autorității publice și /sau de interzicere a accesului acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, după caz de suspendare a raportului de serviciu al acestuia.
Prin în urmare, avându-și deplina justificare în pretinse indicii constatate în cursul procedurii disciplinare și bazându-se exclusiv propunerii Comisiei de disciplină, legalitatea unei astfel de măsuri impunea respectarea dreptului recurentului de a lua la cunoștință aspectele imputate și totodată a dreptului corelativ al acestuia de a le combate. Asigurarea respectării acestor drepturi ale persoanei cercetate disciplinar constituie garanțiile unei legale cercetări disciplinare și în egală măsură constituie obligații stabilite în sarcina Comisiei de Disciplină de prev. art.20 alin.1 lit. a din H.G. nr. 1344/2007, care odată nesocotite atrag nulitatea măsurilor dispuse.
De aceea, contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea relevă că raportul Comisiei de Disciplină nu a fost comunicat recurentului odată cu Ordinul nr. 3275/2012 cum s-ar fi impus din punct de vedere procedural nici cu ocazia soluționări plângerii prealabile, ci doar în ultima ședință de judecată la solicitarea expresă a instanței sub sancțiunea amenzii, la un interval de 5 luni de la data luării măsurii suspendării.
Întrucât legea condiționează luarea acestei măsuri de existența unor indicii constatate în cursul procedurii disciplinare, concluzia firească care se desprinde este aceea că intimata a dispus măsura fie în mod abuziv, fie fără a exista probe în dosar apreciind că poate opera de drept o astfel de măsură, de vreme ce recurentul nu avea cunoștință de existenta probelor care nu au fost administrate
în condiții de legalitate, nerespectându-se principiul contradictorialității și cel al garantării dreptului la apărare.
Concluzia care se desprinde este una singură aceea că măsura dispusă este nelegală și netemeinică întrucât pe de o parte în speță suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public nu putea opera de drept, iar pe de altă parte nu s-au produs probe care să confirme existenta unor indicii constatate în cursul procedurii disciplinare din care să rezulte că funcționarul putea influența cercetarea administrativă.
Nu în ultimul rând, actul administrativ atacat este nelegal din perspectiva faptului că nu conține temeiul de fapt care să justifice luarea acestei măsuri mărginindu-se a se referi exclusiv la raportul nr. 213/CD/_ întocmit de Comisia de Disciplină și care potrivit actelor dosarului nu rezultă că a fost comunicat recurentului de vreme ce nu există dovada comunicării acestuia odată cu actul administrativ atacat.
De aceea, în practica constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a apreciat că motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de validitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, pentru ca pe de o parte, destinatarul actului să le poată cunoaște și să își poată formula apărări, iar pe de altă parte, instanța de judecată să poate exercita un control efectiv al actului administrativ în discuție. Faptul că actul administrativ atacat se fundamentează exclusiv pe raportul Comisiei de Disciplină care așa cum s-a arătat mai sus nu a fost comunicat odată cu ordinul, nu echivalează și nici nu suplinește motivarea în fapt a actului administrativ.
Susținerea instanței de fond că raportul a fost comuniat ulterior în ședința de judecată și a existat astfel posibilitatea formulării de apărări cu privire la justificarea adusă nu poate fi primită deoarece acest aspect nu suplinește lipsa de motivare la momentul emiterii actului.
Îndeplinirea condițiilor cerute de lege, inclusiv cea a motivării ordinului și a comunicării raportului care a stat la baza măsurii suspendării raportului de serviciu, trebuia analizată în raport de momentul emiterii și al comunicării actului administrativ și nicidecum ulterior, pe parcursul procesului. Câtă vreme lipsește motivarea explicită a actului administrativ acesta este nul.
În concluzie, în cauză hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a prev. art. 94 alin.1 lit. n din Legea nr. 188/1999, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, ceea ce atrage, în conformitate cu art. 312 alin.1 C. proc.civ. admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în integralitate a acțiunii reclamantului.
În cuprinsul acțiunii a fost formulat și un capăt de cerere privind suspendarea actului administrativ atacat în baza dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În raport de soluția pronunțată la primul termen de judecată, Curtea retine că acest capăt de cerere a rămas fără obiect urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul G. A. împotriva sentinței civile nr.1001 din 19 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantului și în consecință :
Dispune anularea Ordinului nr.3275/_ privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării administrative.
Dispune reîncadrarea reclamantului pe funcția deținută anterior de inspector șef al I.T.R.S.V. C. -N. .
Obligă pârâtul la repararea pagubei pricinuite reclamantului prin plata sumei de 4825 lei reprezentând salariul net aferent perioadei_ -_, precum și la plata sumei reprezentând salariul net aferent lunilor următoare, până la încetarea sancțiunii.
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3397 lei reprezentând cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică d în_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. -I. A. C. I. DP
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red. I.C./dact. V.R.
2ex/_
Jud.fond: F. T.
