Decizia civilă nr. 416/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 416/R/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Judecător SS Judecător A. -L. I. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe recurent A., recurent C. DE A. DE S. A J. C. și pe intimat A.
G. M., având ca obiect contestație la executare ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că în data de_ intimatul a depus la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr.9629/2012.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.8546/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis in parte contestația la executare formulată de contestatorul A. G. M. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. a J. C. și s-a anulat în parte titlul executoriu nr. 10051/_ și celelalte acte de executare emise de intimată în dosarul execuțional nr. 10051/_, cu privire la suma de 401 lei din totalul creanței de 900 lei. S-a dispus restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de 36,98 lei aferentă pretențiilor admise, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_, intimata C.A.S. C. a emis pe numele contestatorului Deciziile de impunere din oficiu pentru perioada 2006-2011, fiind emis la data de_ titlul executoriu nr. 10051 pentru suma de 900 lei. La aceeași dată a fost emisă și somația nr. 10051.
Prima instanța a mai reținut că în cauză, titlul de creanță este constituit de Decizia de impunere emisă de CAS C. la data de_ . Împotriva titlului executoriu contestatorul a formulat contestație care a fost soluționată nefavorabil
prin Decizia CAS nr. 417/_ . Examinând cuprinsul dosarului execuțional, judecătoria a constatat că Decizia nr. 417/_ emisă de CAS nu a fost atacată în fașa instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 218 din OG 92/2003.
De asemenea, s-a constatat că titlul executoriu nr. 10051/_ contestat în cauză a fost emis în temeiul Deciziei de impunere și că la data de_ contestatorul a achitat o parte din debitul restant și o parte din penalități, astfel că titlul executoriu a fost emis pentru o sumă mai mare decât cea datorată dat fiind că în ziua anterioară emiterii acestuia s-a achitat o parte din debit.
S-a mai reținut că în cauză nu este admisibilă contestația la executare cu privire la titlul de creanță în măsura în care nici împotriva titlului de creanță și nici împotriva Deciziei prin care s-a soluționat de către intimată contestația la executare nu s-a formulat contestație la instanța de contencios administrativ. Dar, întrucât titlul executoriu emis în baza deciziei de impunere este supus controlului instanței în cadrul contestației la executare, față de stingerea în parte a debitului prin plată anterior emiterii titlului executoriu, prima instanța a admis în parte contestația la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. de A. de S. a J.
C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în urma rejudecării, respingerea contestației la executare.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, deși a realizat venituri din profesii libere și comerciale în perioada 2006-2011, intimatul nu a declarat și nu a plătit contribuția datorată aferentă acestei perioade, cu toate că avea această obligație.
Recurenta a mai arătat că a fost abilitată să emită decizii de impunere în temeiul Protocolului încheiat între CNAS și ANAF cu nr.5282/_ și a prevederilor art.35 alin.1 al Ordinului nr.617/2007 care prevede că decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Recurenta a precizat că la data de_ intimatul a achitat suma de 802 lei, reprezentând o parte din contribuția datorată, rămânând un rest în sumă de 375 lei, respectiv majorările de întârziere în sumă de 408 lei și penalitățile de întârziere de 117 lei, suma totală fiind de 900 lei., motiv pentru care s-a început procedura de executare silită prin emiterea somației și a titlului executoriu nr.10051/_ .
Intimatul A. G. M., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În motivare, intimatul a arătat că a formulat și cerere de anulare a Deciziei nr.417/_ emisă de recurentă, cerere care a fost admisă prin sentința civilă nr.7905/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia pronunțată în data de_ de către Curtea de Apel C., astfel că se impune respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Argumentele recurentei privind gresita aplicare a dispozitiilor legale incidente de catre instanta de fond nu pot fi primite in conditiile in care prima
instanta, in mod deplin legal si temeinic a analizat exclusiv legalitatea formala actelor de executare silita si a titlului executoriu.
In conditiile in care intimatul -contestator a achitat partial suma cuprinsa in titlul de creanta fiscala, anterior datei inceperii executarii silite iar titlul executoriu care a stat la baza executarii silite a fost emis pentru intreaga suma din titlul de creanta fiscala, in mod deplin legal prima instanta a concluzionat in sensul ca executarea silita a inceput pentru o creanta nelegal stabilita, in contradictie cu dispozitiile art 141 alin 1 indice 1 Cod procedura fiscala.
Pentru considerentele mai sus expuse si in temeiul art 312 Cod procedura civila instanta va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. -N. împotriva sentinței civile nr. 15032/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în tot.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de C. de A. de S. a J. C. împotriva sentinței civile nr. 8546/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 Martie 2013.
Președinte, M. -F. B. | Judecător, SS | Judecător, A. -L. I. |
Grefier, C. S. |
Red.FB/tehn.MG 2 ex.
Jud. fond V. R.