Decizia civilă nr. 440/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N r. 440/2013
Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.
GREFIER: M. DP
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N. împotriva Sentinței civile nr.4894/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC I. G. C. S. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Recursul s-a dezbătut la data de 20 iunie 2013, când instanța l-a reținut în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin sentința civilă nr. 4894/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta SC I. G. C. S. în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. B. -N. și s-a anulat procesul-verbal de contravenție seria BN nr. 0002842 încheiat la data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție seria BN nr. 0002840 încheiat în data de_, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, reținându-se faptul că în data de_, ora 10:00, a primit pe numiții Pavelea I. și Lacatus I. la muncă, fără a încheia cu aceștia contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă. Prin același proces- verbal de contravenție petenta a fost sancționată și cu avertisment pentru netransmiterea registrului cu elementele contractelor individuale de muncă încheiate cu numiții Pavelea I. și Lacatus I. și pentru necompletarea elementelor contractului individual de muncă conform art. 3 din HG nr. 500/2011, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4 din HG nr. 500/2011.
Verificând, potrivit art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat instanța a reținut că martorii audiați în cauză (filele 26-28) relevă faptul că, la data efectuării controlului de către intimată, la punctul de lucru al petentei din B. se aflau numiții Pavelea I. și Lacatus I., care doreau să negocieze angajarea lor la societatea petentă. Martorii audiați relevă faptul că nici la data controlului și nici la o dată anterioară numiții Pavelea I. și Lacatus I. nu au prestat vreo activitate în folosul petentei, iar aceștia au încheiat contractele de muncă cu societatea petentă și au început activitatea doar ulterior controlului efectuat de intimată.
Raportat la starea de fapt relevată de martori, instanța reține că la data controlului numiții Pavelea I. și Lacatus I. nu începuseră activitatea, astfel că petentei nu îi reveneau obligațiile de a încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă cu aceștia, de a completa registrul cu elementele contractelor individuale de muncă și de a transmite registrul către intimată.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că în mod neîntemeiat a fost reținută în sarcina petentei săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.60 alin.1 din Legea nr. 53/2003 și art. 9 alin. 1 lit. a și c din HG 500/2011, a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție seria BN nr. 0002842 încheiat de intimat la data de_, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul I. T. de
M. B. -N.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii formulată de petentă și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor drept legal și temeinic, respectiv menținerea sancțiunii amenzii.
În ce privește individualizarea sancțiunii pentru "primirea la muncă fără forme legale", este greșită poziția primei instanțe, fiind vorba de prejudicii certe, reale pe care la provoacă această faptă, persoanelor primite la muncă fiindu-le îngrădită libertatea de a contracta legal. Modul acesta de a folosi personal având un accentuat grad de pericol social, prin afectarea drepturilor privind raporturile de muncă, evaziune fiscală, neachitarea fondurilor de asigurări sociale de stat.
Contravenția - fenomen social, despre care se face vorbire se definește drept munca netaxată, nefiscalizată, necontabilizată, nedeclarată conform reglementărilor legale.
Se mai arată că revenirea asupra primelor declarații în sensul că persoanele depistate erau la punctul de lucru pentru un interviu, nu are relevanță asupra stării de fapt, cu atât mai mult cu cât s-a susținut contrariul a ceea ce a rezultat din documente depuse de petentă.
În drept, se invocă prevederile art. 302, art. 302 indice 1, art. 304 pct. 7 si 9, art. 304 indice l, art. 312 alin.(1), Cod procedură civilă, teza a I-a, respectiv prevederile OG 2/2001 și Legea 53/2003.
Intimata SC I. G. C. S.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacată.
În motivare s-a arătat că intimata recurenta, în cursul anului 2011 a întocmit un proces verbal de sancționare cu amendă contravențională în cuantum de 20000 lei pentru încălcarea dispozițiilor codului muncii, privind eradicarea "muncii la negru" în cadrul unui program susținut la nivel național, în sarcina intimatei. S-a constatat cu aceasta ocazie, că pe șantierul deschis de intimata-reclamantă, ar fi muncit fără forme legale două persoane, mai exact Pavelea Ion și Lacatus
I. .
Cu ocazia soluționării cauzei de către instanța de fond, s-a constatat temeinic și legal că aceste persoane erau în negocierea locului de muncă iar ulterior, aveau deja contractul de muncă semnat și declarat la ITM și urmau să înceapă activitatea . In starea de fapt descrisă în procesul verbal de sancționare din data de_, cu apr. 2 săptămâni după control și cel prezentat în instanță, se poate observa, că la data controlului contractele de munca erau deja întocmite și declarate la ITM prin nr. de înregistrare acordat 535123617/_ . Analizând cronologic, durata controlului, care a început la ora 11,00, într-o zi de vineri și programul ITM BN care era pana la ora 12,00 (fiind ultima zi din săptămâna), se poate lesne conchide că înregistrarea era anterioară controlului, sau concomitentă, altfel nu se putea primi nici nr. de înregistrare.
Susținerile recurentei, că înregistrarea ar fi fost în data de_, sunt total nefondate, deoarece nr. de înregistrare de pe revisal este_, iar dacă programul intern și softul instituției sau mai exact a personalul înregistrează actele cu întârziere nu este culpa intimatei.
Nici nu interesează așa mult in situația de față când s-a înregistrat contractul de muncă cât faptul că de ce erau acele persoane la locul șantierului și în ce scop. Voința acestora este definitorie. Se consideră si corect a reținut și instanța de fond, că au fost respectate toate dispozițiile codului muncii, HG 500/2011 și pe cale de consecința starea de fapt reținută în procesul verbal de sancționare nu a fost una temeinică și s-a dispus anularea procesului verbal.
Raportat la cele consemnate mai sus, instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și
legală.
Hotărârea instanței de fond, nr. 4894/2012, pronunțată în dosarul nr._ a fost atacată
cu recurs de către intimata ITM BN criticând această sentința sub aspectul incidenței art. 304 pct. 1, 7 si 9 Cod de proc civ. invocându-se nelegala constituire a instanței, interpretarea greșită a legii și aplicarea greșită a legii speciale lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea.
Toate aceste critici acide la adresa sentinței pronunțate nu sunt temeinice și pe cale de consecință se impune înlăturarea lor, respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea pronunțata la fond.
Critica sub aspectul incidenței art. 304 pct. 1 Cod proc. civilă, este nefondata, din cuprinsul memoriului nu se poate distinge care este motivul sau mai exact dispoziția legală încălcată cu ocazia constituirii completului de judecată și "fragilitatea" de care se face vorbire în motivare, nu subzistă.
Bineînțeles că culpa sau lipsa de profesionalism al organului de control trebuie transpusă în motivarea cu critici acide la adresa magistratului, fără a observa că culpa în situația de față aparține în totalitate iar problemele interne de soft și înregistrare nu sunt opozabile intimatei. Ineficiența unui sistem, poate fi răsturnat prin proba cu înscrisuri, fapt ceea ce s-a și întâmplat și chiar dacă administratorul societății era plecat din țară la data controlului, starea de fapt reținută în procesul verbal de sancționare a fost unul netemeinic și nu se presta munca la negru. Această societate nu a fost sancționata niciodată pentru încălcarea codului muncii, a creat locuri de munca și-a îndeplinit obligațiile fiscale lunare față de Statul Roman și declarațiile celor doi martori audiați la fond de completul specializat au fost contrare stării de fapt reținute.
Criticarea sentinței sub aspectul incidenței art. 304 pct. 7 si 9 Cod de proc civ. de asemenea este nefondată și pe cale de consecința se impune respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Instanța de fond a reținut corect starea de fapt dedusă judecații, a coroborat toate actele și declarațiile persoanelor audiate ca și martori și a conchis clar, că recurenta sub imperiul puterii efectuate, impune declararea și semnarea unor declarații personale, la fața locului, de inspectori nereale, fapt petrecut și în acest caz, persoanele au fost la șantier în vederea negocierii și observării muncii ce urmează a fi prestată și actele au fost întocmite în aceeași zi cu aplicabilitate din data de_ .
Se consideră că nici una din criticile aduse sentinței recurate nu subzistă în cauză, nu sunt plauzibile criticile aduse, mai ales că revisalul este datat din_, depus la dosarul de fond și prezentat spre vedere, astfel că instanța de control judiciar are sarcina de a da curs solicitării intimatei și a respinge recursul ca fiind nefondat.
In drept s-au invocat disp. art. 115, 274 Cod proc civ.
Tribunalul examinând, în baza prevederilor art.304 și 3041Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Deși prin procesul-verbal de contravenție seria BN nr.0002840 încheiat în data de_, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 lei, reținându-se faptul că în data de_, ora 10:00, a primit pe numiții Pavelea I. și Lacatus I. la muncă, fără a încheia cu aceștia contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, plus avertisment pentru netransmiterea registrului cu elementele contractelor individuale de muncă încheiate cu numiții Pavelea I. și Lacatus I. și pentru necompletarea elementelor contractului individual de muncă, conform art. 3 din HG nr. 500/2011, respectiv netransmiterea registrului în termenele prevăzute la art. 4 din HG nr. 500/2011, tribunalul constată că întregul probatoriu testimonial administrat în cauză a evidențiat, contrar susținerilor recurentului, că la data efectuării controlului numiții Pavelea I. și Lăcătuș I., se prezentaseră doar în vederea unei eventuale negocieri a angajării la societatea petentă, fiind angajați apoi începând cu data de_ - că dată a începerii activității, pe durată nedeterminată.
În acest sens au fost întocmite contractele de muncă nr.118 și 119/_, declarate pe server-ul ITM în data de_, zi de luni, astfel că deși potrivit art.4 (1) lit. a și art.6 din HG nr.500/2011 "C. pletarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art.3 alin. (2), și transmiterea registrului se fac după cum urmează: a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză";, angajatorii având obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, cu obligația completării acestuia conform art. 3, instanța de control reține că
era imposibilă înregistrarea în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariații în cauză, în condițiile încheierii contractelor de muncă în ziua de_ - vineri, negocierile pentru angajare fiind purtate în aceeași zi.
Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N. împotriva sentinței civile nr.4894/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul I. T. de M. B. -N.
împotriva sentinței civile nr.4894/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi,_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. E. L. L. T. B. A. P. M.
GREFIER,
M. DP
Red/dact DEL/HAV
_ /4ex
Jud. fond. J.A.