Decizia civilă nr. 466/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 466/R
Ședința publică din 26 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.
J. ecător M. P.
J. ecător M. H.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-intimată A. -
D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 9757 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimata-contestatoare SC D. SRL, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9757 /_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC D. SRL Seini, în contradictoriu cu intimata A. - D.
G. a F. P. M., B. M. și în consecință a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 11972 /_ precum și adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți, nr. 9841 /_ comunicată către SC Ferma Zootehnică SRL din B. M.
. A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 194 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține următoarele:Instanța apreciază că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 129 Cod Pr. Fiscală .Din cuprinsul deciziei nu rezultă în ce mod s-a constatat pericolul de care face vorbire și nici dovada că există pericolul ca societatea să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul sau averea sa.
Intimata D. G. a F. P. M. a formulat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței și respingerea contestației.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond s-a limitat a motiva admiterea contestației și anularea actelor de executare la o frază prin care se susține că din cuprinsul deciziei de luare a măsurilor asiguratorii nu reiese în ce mod s-a constatat pericolul și nici dovada că există pericolul ca societatea să
se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul sau averea sa.
Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 11972 /_ a fost emisă de către Activitatea de I. Fiscală M. în temeiul art. 129 aliniat 4, Cod Procedură Fiscală, datorită faptului că SC D. SRL Seini, figura la data controlului cu obligații fiscale de plată suplimentare în cuantum de 7.965.484 lei.În acest demers și față de cuantumul ridicat al creanței bugetare, organele fiscale au considerat că există suspiciuni că debitoarea să se sustragă, ascundă ori risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale și s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 11972 /_ . Debitorul nici nu avea de gând să-și plătească obligațiile fiscale către bugetul de stat, întrucât la data de_ a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, după ce la data de_ recurenta a solicitat deschiderea procedurii datorită incapacității de plată a acesteia, fiind deschisă procedura prin încheierea nr. 429 /_ . Aceste obligații fiscale provin din anul 2011, fără ca debitorul să fi făcut măcar plăți parțiale către bugetul de stat.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.274 alin. 1 C. Pr.Civilă, partea care a pierdut procesul, poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. Niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită, actele de executare fiind legale și temeinice.
Motivele invocate prin cererea de recurs au fost analizate potrivit art.304 punct 7 și 9 și 304 indice 1, Cod Procedură Civilă.
Intimata SC D. SRL Seini nu a formulat întâmpinare. Poziția procesuală exprimată oral de către avocatul ales și administratorul judiciar a fost de respingerea a recursului ca nefondat, în principal, prevalându-se de hotărârile judecătorești enumerate în încheierea de amânare a pronunțării de la termenul de judecată din data de_ .
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând recursul, T. îl va admite în parte conform art.312 alin. 3 Cod pr.civ pentru următoarele considerente:
Chiar dacă motivarea sentinței este succintă, T. apreciază că pot fi identificate raționamentul și argumentele concrete care au fundamentat soluția, sentința respectând în linii generale exigențele art.261 Cod procedură civilă, fără a fi întemeiat motivul de recurs prevăzut de art.304 punct 7 .
În ceea ce privește soluția dată pe fond T. constată, așa cum a reținut și prima instanță, că în cauză operează puterea lucrului judecat, ca efect al hotărârilor judecătorești. În cauză s-au atacat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 11972 /_ precum și adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți, nr. 9841 / _
. Contestația la executare s-a întemeiat pe absența motivelor aplicării măsurii, prin această cerință înțelegându-se atât motivele de fapt, cât și cele de drept, sancțiunea care intervine este cea a nulității. Aplicarea acestor măsuri poate fi
cenzurată inclusiv sub aspectul proporționalității, între faptele de natură a o justifica și întinderea măsurii dispuse, control care nu poate fi exercitat față de conținutul actelor atacate în cauză.
Ulterior emiterii acestor acte recurenta-intimată emite la data de_ o nouă decizie de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 820/_ (f.42-44) care";înlocuiește"; decizia nr. 11972 /_ atacată în prezenta cauză, așa cum se arată în mod expres în adresa nr.1229/_ emisă de către Serviciul Executare Silită și Stingerea Creanțelor Fiscale care funcționează în subordinea recurentei D. G. a F. P. M. (f.41).
Conținutul acestor două decizi este identic, singur deosebire privind cuantumul creanței fiscale de 6.301.070 lei în decizia nr. 820/_, comparativ cu 7.965.484 lei în decizia nr. 11972 /_ atacată în cauză.
Noua decizie este ulterioară datei la care s-a înregistrat contestația la executare care face obiectul prezentei cauze, fără ca în materia contenciosului fiscal și necondiționat de gradul instanței competente potrivit legii să exercite controlul judecătoresc asupra actelor fiscale, chiar dacă sunt emise în faza de executare silită, să fie reglementată o procedură prin care autoritatea administrativă emitentă să revoce actele emise, cu atât mai puțin ulterior datei atacării lor în instanță.
Acesta constituie un prim motiv de anulare a actelor atacate, soluția fiind impusă în principal de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat carte decurge din decizia nr.344/R /_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ . Prin această decizie s-a admis recursul declarat de recurenta SC
D. SRL împotriva sentinței civile nr. 9049 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. care a fost modificată în sensul că s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC D. SRL, în contradictoriu cu A. -D. G. A F. P. M. și s-a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 820/_ .
În considerentele deciziei se reține că"; având în vedere natura măsurilor dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de_ de către intimată, se constată că decizia atacată nu a fost motivată corespunzător, iar motivarea generică a deciziei nu răspunde cerințelor prevăzute de art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 modificată.
Simpla mențiune a organului de inspecție fiscală "valoarea mare a debitului și accesoriilor aferente constatate precum și situația financiară precară"; nu este suficientă prin ea însăși, să conducă la luarea unor măsuri care implică restrângeri în ce privește patrimoniul debitorului. Motivarea unei astfel de decizii este esențială pentru a se putea verifica dacă au fost îndeplinite condițiile de fond pentru a se dispune acele măsuri";.
Identitatea de conținut între cele două decizii de instituire a măsurilor asiguratorii și a motivelor invocate în cadrul celor două contestații la executare impun reținerea incidenței puterii lucrului judecat, ca un al doilea motiv care susține soluția dată cererii în primă instanță.
Recursul este însă întemeiat potrivit art.304 punct 9 Cod Procedură Civilă cu privire la dispozițiile prin care recurenta-intimată a fost obligată la
plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, sume care în materia contestației la executare nu pot fi incluse în cuantumul cheltuielilor de judecată față de dispozițiile exprese ale art.23 alin.1 lit.e) din Legea nr.146/1997. În conformitate cu acest text de lege în cazul admiterii contestației la executare aceste sume se restituie, al cererea celui care le-a achitat,ceea ce exclude stabilirea obligației de plată în sarcina celeilalte părți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În consecință, T. constată că sentința primei instanțe este nelegală în parte și în temeiul art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9Cod pr.civ. o va modifica parțial prin înlăturarea dispozițiilor prin care recurenta-intimată a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 leim, menținând celelalte dispoziții din sentință față de caracterul nefondat la motivelor invocate prin cererea de recurs.
În temeiul art. 316 coroborat cu art.298 și art.274 C.pr. fiscală recurenta-intimată va fi obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial achitat de către intimata-contestatoare SC D. SRL în recurs conform chitanței depuse la fila 12 din dosar, având î n vedere poziția procesuală de opunere la recursa acesteia din urmă .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta-intimată D. G. A F.
M., împotriva sentinței civile nr. 9757 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. ,în dosarul nr._ pe care o modifică în parte în sensul că:
Înlătură dispozițiile prin care recurenta-intimată a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă pe recurenta-intimată să plătească intimatei-contestatoare SC D. SRL suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
C. G.
M.
P.
M.
H.
G. ier,
H.
Red. M.H. / _
Tehnored.T.F.-_ - ex.2
J. ECĂTOR LA FOND U. V.








