Decizia civilă nr. 518/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 518/R

Ședința publică din 10 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare

D. M. PRIN A. F. P. B. M., cu sediul în B. M., A. S.

, nr. 2A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1702 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul L. I. Î. I., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1702 din_ Judecătoria Baia Mare a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. F. P.

B. M. ÎN BAZA MA. TULUI DAT DE DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P.

M., cu sediul în B. M., str. A. S., nr.2A, jud. M., în contradictoriu cu intimatul L. I. Î. I., cu sediul ales la Cabinet Avocat Rizea Aurelia, din B. M., str.Transilvaniei, nr.6/5, jud. M. împotriva procesului-verbal întocmit la_ în dosarul execuțional nr.225/2012, de BEJ S. ATTILA, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, și împotriva somației întocmită la_ în dosarul execuțional nr.225/2012, de BEJ S. ATTILA în sensul că reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 610 lei la suma de 310 lei, a respins capătul de cerere privind anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional mai sus menționat și a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 30 octombrie 2012, creditorul L. I. - INTEPRINDERE I. a solicitat BEJ S. ATTILA executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.981 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ și a deciziei nr. 6420/6 septembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel C. - Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

Prin încheierea nr.10282/5 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită solicitată de creditorul L. I. - INTEPRINDERE I. împotriva debitorului DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P. M. ȘI A. F. P. M.

a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.981 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ și a deciziei nr. 6420/6 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

BEJ S. ATTILA a întocmit în dosarul execuțional 225/2012, la_, procesul-verbal privind cheltuielile și onorariul în acest dosar menționând cheltuielile de executare ca fiind în cuantum de 610 lei.

BEJ S. ATTILA a emis în dosarul execuțional nr.225/2012, către debitoare somația prevăzută de art.2 din legea 110/2007, art. 13 din legea 9/2012 și O._ a MMP și MFP somând debitoarea să achite suma de 2670 lei.

În conformitate cu art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Dispozițiile art.399 alin.1 C.pr.civ stabilesc că "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare";.

În alin.3 al aceluiași articol se prevede că " în cazul în care executare silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";.

Cu toate ca onorariul stabilit de executorul judecătoresc se încadrează în prevederile art.1 din Ordinul nr._ privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, instanța apreciază că acesta este exagerat de mare raportat la actele îndeplinite de către executorul judecătoresc în vederea punerii în executare a sentinței civile mai sus menționate.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însa în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei si a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.

Instanța a apreciat astfel că raportat la actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr.225/2012 nu se justifică un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.

Pe de alta parte, în condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați există un text legal constituit de dispozițiile art.274 alineat 4 cod procedura civila, instanța apreciază că, pentru identitate de rațiuni, aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc. Aceasta întrucât, acolo unde există aceleași rațiuni se aplică aceleași principii. Or, activitatea prestată de executorii judecătorești este similară activității prestate de avocați, executarea silită fiind o etapă a procesului civil.

În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, ci nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că în speța de față, un onorariu în cuantum de 310 lei este suficient.

F. a de considerentele expuse mai sus, instanța a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. F. P. B.

  1. ÎN BAZA MA. TULUI DAT DE DIRECȚIA GE. RALĂ A F. P. M.

    , cu sediul în B. M., str. A. S., nr.2A, jud. M., în contradictoriu cu intimatul L. I. Î. I., cu sediul ales la Cabinet Avocat Rizea Aurelia, din B. M., str.Transilvaniei, nr.6/5, jud. M. împotriva procesului- verbal întocmit la_ în dosarul execuțional nr.225/2012, de BEJ S. ATTILA, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, și împotriva somației întocmită la_ în dosarul execuțional nr.225/2012, de BEJ S. ATTILA în sensul că reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 610 lei la suma de 310 lei.

    În ceea ce privește capetele de cerere privind anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional mai sus menționat, instanța le va respinge ca neîntemeiate.

    Potrivit art. 2 din OG 22/2002, "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";.

    În cauza de față, executorul judecătoresc a emis somația prevăzută de aceste dispoziții legale, nemaiîntocmind niciun alt act de executare. Obligația contestatoarei era de a achita suma de bani datorată intimatului, obligație stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă mai sus arătată. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat acestor dispoziții, nicio dispoziție legală nu împiedică creditorul să obțină executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea D. M., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.

    În motivarea cererii de recurs s-a arătat că potrivit art.371 ind.1 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Doar în cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, acesta se aduce la îndeplinire prin executare silită (alin.2).

    Astfel, creditorul trebuia să se adreseze organului fiscal de la domiciliul fiscal în vederea încasării creanței stabilite prin titlul executoriu, astfel cum prevede Ordinul MFP nr.1899 din_ pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

    Creditorul nu a făcut dovada că s-a adresat mai întâi organului fiscal pentru restituirea creanței stabilite prin titlu executoriu sau că s-a depășit termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire, astfel încât,

    creditorul să fi fost pus în situația să procedeze la executarea creanței sale pe calea silită.

    Apreciază că, recurgând la procedura executării silite ca urmare a titlului executoriu pe care îl deține, creditorul a urmărit în realitate generarea de noi cheltuieli în sarcina organului fiscal.

    Atât cheltuielile de onorariu avocat în faza de executare silită, cât și cheltuielile onorariu executor nu sunt cheltuieli necesare și utile, reprezentând mai degrabă cheltuieli voluptorii făcute de creditor, mizând pe efectul juridic al actului de executare și nu pe necesitatea emiterii lui.

    În drept s-au invocat prevederile art.304 pct.9, 269, 371 ind.1, 371 alin.1, 374 alin.4, 399 și următoarele Cod procedură civilă.

    Intimatul, deși legal citat, nu și-a exprimat poziția procesuală față de recursul declarat în cauză.

    Recursul este nefondat.

    Executarea silită a fost demarată împotriva debitoarei în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile.

    Aceste hotărâri au fost pronunțate în contradictoriu cu contestatoarea, fiindu-i pe deplin opozabile. Odată intrate în putere de lucru judecat, dispozițiile hotărârilor judecătorești sunt obligatorii față de părți, independent de calitatea acestora.

    Așadar dispozițiile instanței sunt obligatorii față de contestatoarea DGFP, acesteia revenindu-i obligația legală de a restitui creditorului său sumele de bani încasate necuvenit, la care se adaugă, după caz, contravaloarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului.

    Așa cum corect afirmă recurenta, potrivit art.371 ind.1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, executarea silită a debitorului având caracter subsidiar.

    Recurenta nu face însă și dovada demersurilor întreprinse în vederea executării benevole a datoriei sale.

    Invocarea prevederilor Ordinului MFP nr.1899/2004 nu constituie un argument în susținerea tezei prezentate de către recurentă. Posibilitatea satisfacerii creanței prin înregistrarea unei cereri adresate de creditor organului fiscal, nu înlătură dreptul creditorului de a obține executarea titlului pe calea executării silite, atâta vreme cât debitorul, deși o hotărâre judecătorească îl obligă la o anumită conduită, rămâne în totală pasivitate.

    Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO include inclusiv etapa executării silite.

    A refuza recunoașterea dreptului creditorului de a recurge la procedura urmării silite în situația în care creanța pe care o are de recuperat este stabilită împotriva statului, înseamnă a înfrânge, în mod absolut nepermis, dreptul acestuia la un proces echitabil.

    Sunt nefondate și argumentele aduse de către recurentă privitoare la plata dobânzii. Asupra acesteia s-a pronunțat în mod irevocabil instanța de judecată, iar obligația de plată a dobânzii nu mai poate fi repuse în discuție de către organul fiscal.

    În ceea ce privește cheltuielile de executare, atâta vreme cât admitem faptul că executarea silită este perfect legală, cheltuielile pricinuite de urmarea acestei proceduri sunt justificate.

    Pentru toate aceste considerente în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea D. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1702 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., pe care o menține.

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte, J. ecător, J. ecător,

    V. F. V. P. N. B.

    în concediu de odihnă în concediu de odihnă semnează vicepreședintele instanței semnează vicepreședintele instanței

    G. ier,

    1. H.

Red. B.N. / _

Tred. O.M.O./_ /ex. 2

J. ECĂTOR LA FOND M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 518/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare