Decizia civilă nr. 547/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 547/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013 Completul constituit din:
P. R. -M. V.
J. B. G. Z.
J. I. P. Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe contestator CURTEA DE APEL CLUJ, PRIN P. -J. V. M. și pe intimat R. S., intimat B. K. L. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 13237/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de C. de A. C. în contradictoriu cu intimata R.
S. LĂ.
Pentru a pronunța această soluție, J. ia a reținut că prin SC 2073/_ a T. ului Sălaj, irevocabilă prin DC 5085/R/_ a CAP C. (f.32-43) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, printre care și
intimata R. S. și au fost obligați paratii M. ul Justitiei, C. de A.
C. si Tribunalul Sălaj, să calculeze și să plătească diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite(f.38-40). Prin SC 2736/_ a T. ului Sălaj, irevocabilă prin DC 668/R/_ a CAP C. (f.44-58) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, printre care și intimata R. S. și au fost obligați pârâții M. ul Justitiei, C. de A. C. si Tribunalul Sălaj să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre salariile încasate efectiv și cele corespunzătoare personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de 14 aprilie 2007 și până la data de_, pentru perioada în care aceștia au avut calitate de salariați ai acestor pârâți. Prin aceeași hotărâre a fost obligat pârâtul M. ul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare acestor plăți.
La data de_, intimata R. S. a solicitat B. K. L. F. executarea silită a titlului executoriu format din SC 2073/_ a T. ului Sălaj, irevocabilă prin DC 5085/R/_ a CAP C. și SC 2736/_ a T. ului Sălaj, irevocabilă prin DC 668/R/_ a CAP C., pentru suma totală
de 44.666 lei, sens în care s-a format dosarul execuțional nr. 109/2012 (f.30). La data de_ s-a încuviințat executarea silită în baza acestor titluri executorii. (f. 62-63). La data de_ a fost emisă somație către debitorul Tribunalul Sălaj să plătească creditoarei suma datorată, în sens contrar se va proceda la executare silită, conform legii (f.64). La data de_ a fost emisă somație către debitorul C. de A. C. și Ministerul Justiției să plătească creditoarei suma datorată, în sens contrar se va proceda la executare silită, conform legii (f.65, f.66). Debitoarea C. de A. C. a formulat prezenta contestație la executare în termen legal. La data de_ contestatoarea a depus la dosar precizare privind sumele plătite intimatei la data de_ .(f.72)
În ceea ce privește constatarea ca suspendată a executării silite în baza OUG 71/2009, instanța de fond a reținut că titlurile executorii privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011. Astfel, s-a reeșalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului di sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Instanța a apreciat că în cauză se impune pe de o parte analiza în sensul respectării art. 6, al.1 din CEDO și pe de altă parte în sensul respectării art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. În primul rând, trebuie menționat că statele semnatare ale Convenției și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenței dreptului într- o societate democratică. În mod constant CEDO a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. C. reamintește parților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces " in sensul art. 6 al. 1 din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Hornsby c. Grecia). Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garantiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice ratiune de a fi. (Sandor c. R. iei). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă
de timp.(Ruianu c. R. iei). Pe de altă parte, C. amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție( Metaxas c. Grecia).
Instanta mai retine ca prin neexecutarea creanței stabilite pe cale judiciară, se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (Șandor c. României, Immobiliare Saffi c. Italiei). De asemenea, s-a apreciat că nu se poate susține că ar fi aplicabilă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia, obligația de executare a unei hotărâri judecătorești nu este o obligație de rezultat, ci o obligație de mijloace, iar neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a hotărârii, fără a se aduce atingere substanței dreptului deoarece, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale, în calitate de debitori, nu pot invoca lipsa fondurilor, ca motiv pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor ( Bourdov c. R. iei, Katsyuk c. Ucrainei; P. ov c. Moldovei; Shmalko c. Ucrainei; AMAT-G LTD și Mebaghishvili c. Georgiei). De altfel, jurisprudența Curții Europene, în numeroase cauze contra României a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, pe cale de consecință, dacă aceasta refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. Refuzul statului de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute la acel articol. C. a stabilit că o creanță poate constitui un « bun » în sensul art. 1 din Protocolul 1 cu condiția să fie suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Astfel, instanta retine că, în cauză, creditoarea deține titluri executorii, constând în hotărâri judecătorești definitive, din anul 2010, cu o creanță totală de 44.666 lei, iar de la data începerii executării silite- 15 februarie 2012 (f.30), s-a plătit la data de_ suma de 564 lei (f.72). Așadar, creditoarea deține o creanță, o valoare patrimonială, ce intră în domeniul de aplicație al noțiunii de « bun ». De fapt, contestatoarea nici nu pune în discuție acest lucru, ci se prevalează de existența unor acte normative prin care s-a dispus suspendarea executării silite și eșalonarea plății creanțelor. Articolul 1 al Protocolului nr. 1 protejează proprietatea, având următorul conținut: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitrlor ori a altor contribuții sau a amenzilor ». Așadar paragraful 2 al. art.1 din Protocolul 1 permite statelor să aducă limitări dreptului de proprietate cu
condiția să respecte cerințele impuse pentru valabilitatea acestora. În speță există o ingerință a statului, care prin actele normative emise a eșalonat plata creanței și a suspendat orice formă de executare silită, fiind așadar prevăzută de lege. Trebuie analizat dacă această ingerință urmărește un scop legitim, iar instanța apreciază că este întrunită această condiție, măsurile luate având drept scop menținerea echilibrelor bugetare și respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, fiind deci vorba despre un interes general ce se urmărește a fi protejat. Rămâne așadar de văzut dacă este o măsură necesară într-o societate democratică și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui. Trebuie reținut că statul este dator să păstreze un just echilibru între interesele concrete ale individului și ale societății în ansamblul ei. Or, în cauză, creditorii sunt într-un număr relativ mic, fiind vorba despre o categorie profesională de aproximativ 5000 de magistrați și un număr aproximativ egal de grefieri care au acest tip de creanțe împotriva statului. Sigur, nu se poate face abstracție de actualul context de acută criză economică națională și internațională, de faptul că M. ul Justitiei nu deține fondurile necesare în bugetul său tot datorită contextului actual, măsura apărând așadar ca una necesară, dar nu se poate face abstracție nici de faptul că debitorul are cunoștință de mulți ani despre aceste creanțe ale personalului din justiție, fie magistrați, fie personal auxiliar aceste cheltuieli erau previzibile, puteau fi cuprinse în orice buget, și puteau fi achitate, în totalitate sau în parte, fără a se acumula debite prin actualizarea plăților corespunzător indicelui de inflație. Instanța apreciază că măsura nu este una care să respecte raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu este pentru prima dată când s-a dispus eșalonarea plății acestui tip de creanța, instanța apreciază că nici la acest moment, creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța. Creditorul care deține un titlu executoriu împotriva debitorului, are un "bun";, în sensul Convenției (Sciortino c. Italiei, Burdov c.
R. iei, Fernandez Molina Gonzalez șa c. Spania), astfel încât măsurile instituite prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată contravin dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței constante a Curții Europene, deoarece se dispune amânarea în mod repetat a termenelor de plată a creanțelor stabilite prin titluri executorii până în anul 2016 precum și suspendarea executării începute de creditor, până la împlinirea termenului de plată, precum și faptul că, creditorul este pus în situația de a nu mai putea continua executarea silită și nici de a putea cere sancționarea în vreun fel a debitorului în cazul neexecutării tranșelor stabilite. Debitorul obligației - minister - face parte
din puterea executivă, având la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția în orice situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalității părților în fața legii și dreptului la un proces echitabil. Totodată, C. a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită, pentru a obține satisfacție ( Metaxas c. Grecia, Karahalios c. Grecia), iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru
întârziere. În lumina acestor statuări, s-a concluzionat că statul român nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia. În acest context, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anumite perioade de prelungire a fazei de executare, de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date. C. a reținut că neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără a se aduce atingere substanței dreptului, dar, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor. Așadar, analizând din prisma art. 6 din CEDO,
instanța apreciază că acesta este încălcat atât sub aspectul încălcării dreptului de acces la justiție, prin faptul că nu se execută o hotărâre definitivă, executarea făcând parte din noțiunea de drept de acces la justiție, fără de care acesta ar fi doar un drept iluzoriu, cât și sub aspectul nerespectării termenului rezonabil al procedurii (care include de asemenea perioada de executare a unei hotărâri judecătorești). În concluzie, instanța reține că, creditoarea deține un titlu executoriu, care nu a fost executat de către autorități, ba mai mult aceste autorități au eliminat și posibilitatea recurgerii la măsura executării civile, eșalonând în același timp plata creanței. Apoi, din ultima reeșalonare, se prevede ca ultim termen de plată sfârșitul anului 2016. Or, întinderea executării unei obligații de plată având ca obiect sume de bani, stabilite în mod global prin titlurile executorii, prin plata fracționată, pe o durată atât de lungă de timp este de natură să priveze articolul 6, par. 1 de orice efect util. În același timp se încalcă și dreptul de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, în fapt creditoarea i se impune să aștepte încă 4 ani și să accepte și plata eșalonată a sumelor de bani. Or, una dintre garanțiile care trebuie să însoțească un proces civil este aceea ca procedura să se desfășoare într-un termen rezonabil, care se calculează, în cauza de față de la data sesizării instanței- dies a quo (Katte Klitsche de la Grang), fiind inclusă în calculul acestui termen și punerea în executare a hotărârilor judecătorești ( Silva Pontes ). Instanța apreciază că, raportat la conduita anterioară a statului, de eșalonare succesivă a sumelor de bani și de plată parțială a acestora în perioadele electorale și lipsa unei preocupări efective de îmbunătățire a situației economice a țării, nici măcar anul 2016 nu poate fi prevăzut cu certitudine ca dies ad quem în situația de față și oricum, un termen de 6 ani de zile se prelungește dincolo de termenul rezonabil cerut de art. 6 din Convenție, iar întârzierea se datorează comportamentului autorităților, de natură să atragă responsabilitatea statului. (H. c. M. a Britanie). Așa fiind, constatând că există contradicție între prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată cu actele normative mentionate mai sus și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, instanța va da prevalență dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului cu care a fost învestită.( a se vedea Hotararea Antonetto c. Italiei din_, Hotararea Lunari c. Italiei din_, Hotararea Logothetis c. Greciei din_, Hotararea Dimitrios Giorgiadis c. Greciei din_, Hotararea Bourdov c. R. iei din_, Hotararea Oneryldiz c. T. iei din_, Hotararea Karahalios c. Greciei din_ ,
Hotararea Jasiuniene c. Lituaniei din_, si Hotararea Sabin P. escu c.
R. iei din_ .).
Împotriva acestei sentințe în termen legala declarat recurs C. de A.
C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea contestației la executare.
În motivare, a arătat în esență că în speță în cazul OUG nr. 71/2009 cerința proporționalității este îndeplinită . executarea silită pornită împotriva recurentei este nelegală întrucât face abstracție de dispozițiile incidente din OUG nr. 71/2009 aprobată prin legea nr. 230/2011. A susținut că măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul urmărit.
În drept, art. 312 alin.1 și 3, art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 C.proc.civ..
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, precum și din oficiu, tribunalul reține că acesta este fondat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Titlurile executorii în temeiul cărora a fost demarată executarea silită împotriva recurentei privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice. Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de fond că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011.
Astfel, prin ordonanța de urgență aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 a fost reeșalonată plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului di sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
T. ul nu poate achiesaînsă la raționamentul instanței de fond și mai cu seamă la concluzia asupra căreia acesta s-a oprit cu privire la compatibilitatea măsurilor de eșalonare a plății sumelor rezultat edin titluri executorii cum este și cel în speță, cu prevederile art. 6 par.1 din Convenția EDO și art. 1 din Primul protocol Adițional la Convenție.
Astfel, T. ul reține considerentele expuse de C. Europeană a Drepturilor Omului în decizia pronunțată în cauza Dumitru D. Dumitru și Alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 17 octombrie 2012. C. a amintit că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 și că neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 § 1 din Convenție iar, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
C. a exprimat în mod neechivoc faptul că o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre
judecătorească. Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Convenție.
În cauza Dumitru D. Dumitru și Alții împotriva României, C. a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului. C. respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional. În plus, C. a declarat incompatibilă cu cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție eșalonarea plății datoriilor stabilite pe cale judiciară, deoarece actul de eșalonare nu avea statut de "lege" în sensul jurisprudenței Curții.
În mod asemănător cu situația din cauza mai sus citată,în prezenta speță, tribunalul reține că statul nu a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești ce consacră un drept patrimonial al intimatei, ci s-a ridicat problema compatibilității executării eșalonate a obligației de plată cu exigențele art. 6 par.1 din Convenția EDO. Dimpotrivă, statul a recunoscut debitul și s-a angajat să îl achite conform graficului stabilit prin OUG nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Asupra acestui aspect, C. Europeană a Drepturilor omului a constatat, în aceeași cauză împotriva României, faptul că în perioada 2008- 2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale, amintind că a hotărât în jurisprudența sa că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Mihăieș și Senteș împotriva României (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011, Sulcs împotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum și Panfile împotriva României (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].
C. a apreciat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate.
Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare intimatei creditoare i-au fost achitate în mod eșalonat sume din titlurile executorii în tranșele și la momentele prevăzute în legislația în vigoare și, de asemenea, sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plății, potrivit legii și, totodată, din probele administrate nu a rezultat că statul nu are intenția de a respecta calendarul plăților. De asemenea, nu se poate concluziona cu privire la afectarea a înseși substanței dreptului
intimatei prin măsura achitării eșalonate a drepturilor sale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct.9 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurenta C. de A. C. impotriva Sentintei civile nr. 13237/_ pronuntata in dosar nr._ al J. iei C. -N., pe care o va modifica in sensul ca va admite contestatia la executare, va anula somatia de executare emisa de B.
K. L. F. si va anula executarea silită derulate de B. K. L. F. in dosar exec. nr. 109/2012.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta C. de A. C. impotriva Sentintei civile nr. 13237/_ pronuntata in dosar nr._ al J. iei C. -N., pe care o modifica in sensul ca admite contestatia la executare, anuleaza somatia de executare emisa de B. K. L. F. si anularea executarii silite derulate de B. K. L. F. in dosar exec. nr. 109/2012.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.
P. , R. -M. V. | J. , B. G. Z. | J. , I. P. |
Grefier, A. P. |
Red./dact. RMV/_
Jud. Fond: P. a V. P.
