Decizia civilă nr. 5853/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 5853/2013
Ședința publică din data de 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: G. A. N. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul P. C. C. -
A. B., împotriva sentinței civile nr. 1624 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr. 94/1992). Întregirea completului de judecată pentru soluționarea cauzei s-a făcut cu participarea judecătorului aflat pe prima poziție din programarea de permanență
din data de_ ( p-v din_ - fila 24).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul P. C.
C. - A. B., avocat Procopeț Verginia și pentru intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, consilier juridic I. M. C. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat nu este timbrat lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 7 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În data de_, s-a înregistrat la dosar, trimisă pe fax, din partea recurentului chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru datorate ( f.25).
C. în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Reprezentant recurentului depune la dosarul cauzei timbru judiciar de 0,3 lei și în ceea ce privește originalul chitanței ce atestă plata taxei de timbru arată că, urmează să o primească și se obligă să o depună la dosar.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de invocat chestiunii prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune.
C., în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, sub rezerva depunerii până la închiderea dezbaterilor a originalului chitanței ce atestă plata taxei de timbru datorate.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii. Sporurile ca considerate nefiind legal acordare de la pct. 3 și 4 din Decizia nr. 30/2007 au fost stabilite în baza contractului colectiv de muncă înregistrat la D.M.P.S.Cluj sub nr. 16/2008 și a acordului colectiv de muncă în vigoare în anul 2009, aprobate prin Hotărârile
Consiliului Loc al C. C. nr. 62/2007 și 60/2009. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru și onorariu avocațial la fond.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului menținerea hotărârii primei instanțe, Tribunalul Cluj a dezlegat cauza cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractelor respective.
După închiderea dezbaterilor, înainte de pronunțarea hotărârii, s-a depus la dosarul cauzei din partea recurentului chitanța în original ce atestă plata taxei judiciare de timbru datorate.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.1624 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată
formulată de reclamantul P. comunei C. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect anularea Încheierii nr. VI/340/_ și anularea parțială a Deciziei nr. 30/_ a Camerei de C. a județului Cluj, în ceea ce privește punctele 3 și 4, respectiv suspendarea executării acestor acte administrative.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 desfășurat la Primăria comunei C. de o echipă de auditori publici externi ai Camerei de C. a județului Cluj, s-au constat abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru
înlăturarea consecințelor acestora s-a emis Decizia nr. 30/_ (filele 21-25). La punctele 3, 4 ale deciziei s-a constatat faptul că în anul 2009 au fost acordate nelegal drepturi salariale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică
(primar și viceprimar), în sumă totală brută de 27.786 lei, respectiv că au fost acordate personalului propriu al entității indemnizații, sporuri și alte drepturi în bani care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, doar în baza contractului/acordului colectiv de muncă, în sumă brută totală de 120.089 lei și s-a dispus în sarcina conducerii Primăriei comunei C. obligația de a stabili, până la data de_, întinderea prejudiciului și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia.
P. comunei C. a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând revocarea măsurii stabilite la punctul 4 al actului în discuție (filele 26- 32), contestație respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. prin Încheierea nr. VI/340/_ (filele 15-19).
Pe cale de consecință, reclamantul a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită atât anularea încheierii anterior indicate și anularea în parte a deciziei, cât și suspendarea executării actelor administrative atacate.
Cu titlu preliminar, trebuie notat faptul că prin contestație reclamantul a solicitat doar revocarea punctului 4 al deciziei emise, dar Comisia de soluționare a contestațiilor s-a pronunțat și asupra legalității punctului 3; pe de altă parte, neîndeplinirea procedurii prealabile cu privire la măsura dispusă la pct. 3 putea fi invocată doar de pârâtă și cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă; pe cale de consecință, instanța se va pronunța cu privire la întreaga cerere de chemare în judecată.
Sumele apreciate a fi acordate în mod nelegal persoanelor ce dețin funcții de demnitate publică și personalului din cadrul Primăriei comunei C. au fost instituite cu titlu de sporuri sau indemnizații prin Contractul colectiv de muncă
nr. 4079/_, înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale Cluj sub nr. 16/_, respectiv Acordul colectiv de muncă nr. 2478/_, în vigoare in anul 2009 (filele 33-64); prin Hotărârile Consiliului local al comunei C. nr. 62/_ și nr. 60/_ s-au aprobat cele două acte menționate (filele 65-67).
În ceea ce privește dreptul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică de a încasa sporuri prevăzute prin acordul colectiv de muncă, art. 57 alin. 5 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, forma în vigoare în 2009, prevedea în mod expres că "Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. P. și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege";, interdicție reluată și prin O.U.G. nr. 108/2005, actualizată, privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală.
Raportat la interdicția legală expresă și neechivocă, este evident că primarul și viceprimarul nu puteau beneficia decât de indemnizația prevăzută de lege drept unică formă de remunerare, iar nu și de sumele încasate în mod nelegal cu titlu de indemnizație de hrană, ajutor de sărbători ori indemnizație de ținută.
Referitor la sporurile acordate angajaților primăriei, neexistând vreun alt temei juridic de acordare a sumelor în cuprinsul O.G. nr. 6/2007 care reglementa salarizarea funcționarilor publici ori în cuprinsul O.G. nr. 10/2008 privind drepturile salariale și alte drepturi ale personalului contractual, trebuie stabilit dacă și măsura în care drepturile salariale puteau fi acordate strict în temeiul contractelor/acordurilor colective de muncă.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în forma în vigoare în cursul anului 2009, pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; funcționarii publici pot beneficia de prime și alte drepturi salariale, dar doar în condițiile legii.
Pe de altă parte, art. 72 din lege statua că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională ori alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Or, art. 5 lit. n) din Legea nr. 319/2006 definește sintagma de "securitate și sănătate în muncă"; drept "ansamblul de activități instituționalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și altor persoane ce participă la procesul de muncă";.
De asemenea, dispozițiile Titlului V din Codul muncii, privind obligațiile angajatorului în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, se referă doar la instruirea angajaților și organizarea locurilor de muncă astfel încât să fie garantată securitatea și sănătatea angajaților. Nici Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr.2895/2006, aplicabil în perioada anilor 2007-2010, nu prevede acordarea unor sume de bani de către instituțiile publice ca drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.
De altfel, sumele negociate sunt cuprinse la capitolul "Salarizare, indemnizații, sporuri și prime"; din cadrul acordului colectiv de muncă și nicidecum la măsurile de sănătate și securitate în muncă.
Din coroborarea prevederilor legale indicate a reieșit faptul că funcționarii publici pot beneficia doar de drepturile salariale prevăzute prin lege iar acordarea altor sume - fie că sunt denumite sporuri sau diverse indemnizații - nu poate face obiectul acordurilor încheiate la nivelul instituțiilor bugetare.
Mențiuni suplimentare trebuie făcute cu privire la anumite sporuri și indemnizații de care au beneficiat funcționarii publici. Astfel, potrivit art. 16 din
O.G. nr. 6/2007, sporul de condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază s-a acordat funcționarilor publici care și-au desfășurat activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițătorii pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, iar pentru acordarea acestuia era necesară includerea Primăriei în rândul locurilor de muncă pentru care s-a acordat acest spor, pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Totodată, prin prevederile art. 7 din Regulamentul comun al M. ui Muncii și Protecției Sociale și M. ui Sănătății nr._ de acordare a sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.8 lit. a) din HG nr.281/1993 au fost stabilite în mod explicit procedurile și modalitățile de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare și ariile de competență a instituțiilor abilitate cu avizarea și monitorizarea locurilor de muncă. Atâta vreme cât nu au fost respectate prevederile legale incidente pentru aprecierea locului de muncă drept generator de condiții vătămătoare, funcționarii publici ai Primăriei nu puteau beneficia de acest spor.
Referitor la indemnizația pentru ținută, art. 31 din Legea nr. 188/1999 prevede că "Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit";, fiind., deci, vorba despre obligația instituției de a le pune la dispoziție uniformele propriu-zise și nicidecum despre acordarea unei indemnizații în acest sens.
În ceea ce privește personalul contractual din cadrul Primăriei, modalitatea de abordare a problemei este ușor diferită.
Astfel, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";; și salariații instituțiilor bugetare pot încheia contracte colective de muncă, prin care nu se pot, însă, negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr.130/1996).
Prin prisma acestor dispoziții legale, urmează a se verifica fiecare spor în parte și a se aprecia măsura în care putea face obiectul negocierilor colective.
În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, conform art. 13 din Legea nr.138/1999, actualizată, "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază";.
Potrivit art. 1 din această lege, dispozițiile redate se aplică personalului militar și civil din cadrul M. ui Apărării Naționale, M. ui de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și M. ui Justiției, iar conform art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 30/2007, actualizată, "în domeniul
administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M. ui Administrației și Internelor sunt: Agenția Națională de cadastru și P. itate Imobiliară, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități P. e, Agenția Națională a Funcționarilor P. i, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Arhivele Naționale";.
După cum se poate lesne observa, unitățile administrativ-teritoriale nu se regăsesc printre organele de specialitate ale M. ui de Interne.
De altfel, prin Decizia nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii promovat s-a stabilit că "Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne";, iar această decizie este obligatorie în temeiul art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Ținând cont de toate acestea, urmează că personalul contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu are dreptul la acordarea sporului de dispozitiv, iar extinderea prin contractul colectiv de muncă a unor prevederi legale care reglementează sporul de dispozitiv pentru alte categorii de salariați din sectorul bugetar s-a realizat cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Și sporul de stabilitate (identic cu sporul pentru fidelitate și loialitate) este reglementat prin diverse acte normative speciale, însă doar pentru anumite categorii de personal.
În acest sens, art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997, actualizată, statuează că "Personalul didactic cu o vechime neîntrerupta în învățământ de peste 10 ani beneficiază de un spor de stabilitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta";.
De asemenea, prin art. 12 alin. 3 din O.U.G. nr. 10/2004, actualizată, s-a stabilit în favoarea personalului vamal cu activitate în cadrul Autorității Naționale a Vămilor mai mare de 5 ani dreptul la un spor de stabilitate la salariul de bază, după cum urmează: între 5 ani - 10 ani, un spor de 3%, între 10 ani - 15 ani, 5%; între 15 ani - 20 de ani, 7%; peste 20 de ani, 10%.
Sporul de stabilitate fiind determinat prin dispoziții legale - atât în privința domeniului de acordare cât și a cuantumului (prin indicarea modalității de calcul) -, rezultă că nici acest drept salarial nu mai poate face obiectul unor negocieri colective la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Referitor la indemnizația de hrană, conform Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, republicată, salariații din sectorul bugetar puteau primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă.
În temeiul art. 14 din O.G. nr. 10/2008 și pentru aceleași considerații expuse cu privire la funcționarii publici, rezultă că personalul contractual nu putea beneficia nici de sporul pentru condiții vătămătoare; de asemenea, salariații puteau beneficia doar de atribuirea de uniforme, dacă se încadrau în
categoriile de angajați ai instituțiilor publice care aveau obligația de a purta uniformă, nu și să primească indemnizația pentru ținută.
Reținând și faptul că, în temeiul art. 21 și urm din Legea nr. 94/1992, actualizată, C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public iar în situațiile în care constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, are dreptul de a comunica conducerii entității publice auditate această stare de fapt, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este neîntemeiată și, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins-o.
Mai trebuie menționat faptul că art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în vigoare din data de 18 iunie 2012, prevede "exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii";, iar conform art. 1 lit. a și b, această dispoziție legală se aplică în ceea ce privește sumele stabilite în temeiul contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, respectiv a hotărârilor consiliilor locale și județene, cum este și cazul nostru.
Din modalitatea de formulare a textului legal reiese, însă, în mod clar faptul că acesta nu afectează legalitatea deciziilor Curții de C. și nici valabilitatea deciziilor de impunere ale angajatorilor, ci doar punerea lor în aplicare. De aceea, și decizia din speță rămâne în ființă, fiind întocmită în mod legal și temeinic, însă deciziile de impunere emise subsecvent vor fi lipsite de efecte juridice începând cu data de_ .
Dată fiind modalitatea de soluționare a fondului cauzei, în mod evident se im pune și respingerea cererii de suspendare parțială a executării Deciziei nr. 30/_ a Curții de C. a R., Camera de C. a Județului Cluj, întrucât nu este întrunită cerința cazului bine justificat prevăzută de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, noțiune definită de art. 2 alin. 1 lit. t din lege. Nu se poate vorbi despre o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în discuție atâta vreme cât instanța a constatat deplina sa legalitate.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. C. C., A.
B. solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii in contencios administrativ formulate de reclamant și obligarea intimatului parat la plata cheltuielilor de judecata in recurs si la fond, "constând in taxe judiciare de timbru si onorariu avocațial.
În motivele de recurs se arată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 3041 C.pr.civ., recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, astfel încât nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța urmând sa examineze cauza sub toate aspectele.
Invederează instanței de recurs faptul că drepturile salariale constând in spor de fidelitate si loialitate fata de instituție in raport de vechimea in instituție, indemnizația de dispozitiv, sporul de toxicitate pentru operatori calculatoare si acordarea ajutorului de sărbători Crăciun si Paști, a indemnizației de hrana de 15 lei/zi salariat, a indemnizației de ținuta decenta, considerate ca fiind "nelegal acordate" la pct. 3 si 4 din Decizia intimatei parate nr. 30/_, au fost stabilite
in baza Contractului colectiv de munca nr. 4.079/_ (înregistrat la Direcția Muncii si Protecției Sociale Cluj sub nr. 16/_ ), respectiv a Acordului colectiv de munca nr. 2478/_, in vigoare in anul 2009, aprobate prin Hotărârile Consiliului Local al "C. C. nr. 62/2007 si 60/2009.
Apreciază ca negocierea clauzelor Contractului/Acordului colectiv de munca privind acordarea sporurilor/indemnizațiilor anterior menționate s-a făcut cu respectarea întocmai a normelor juridice care reglementează salarizarea personalului din instituțiile bugetare, funcționari publici sau personal contractual.
Astfel, dupa cum a susținut si cu prilejul soluționării cauzei in primul ciclu procesual, negocierea indemnizației de hrana este permisa de către art. 33 alin. 4 prevăzut in Cap.3 -Sănătatea si securitatea in munca al Contractului colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010, respectiv: "Alte drepturi specifice sau alte cuantumuri ale drepturilor reglementate de legislația muncii pot fi stabilite prin contracte colective de munca de la celelalte niveluri."
Totodată, art. 41 alin. 5 care prevede ca "Prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, grupuri de unități si unități pot fi negociate si alte categorii de sporuri" justifica negocierea celorlalte drepturi de natura salariata. Mai mult, art.
4 alin. 2 din OUG nr. 1192/2002 privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale funcționarilor publici, prevede ca: "S. ul de salarizare cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulentele si alte drepturi."
In ceea ce privește posibilitatea personalului încadrat in instituțiile bugetare de a negocia anumite sporuri prin Contractul/Acordul colectiv de munca, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede in cuprinsul art. 12 alin 1 următoarele: "Contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale."
In acest context, învederează faptul ca, interpretând per a contrario dispozițiile legale precitate, rezulta ca prin contractele/acordurile colective de munca pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare si al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. In același sens, subliniem faptul ca, pentru a se ajunge la încălcarea prevederilor legale enunțate, ar fi trebuit sa existe un text de lege care sa instituie, ca natura si cuantum, un spor care sa se regăsească, modificat prin negociere, in contractual/acordul colectiv de munca. Or, niciunul din drepturile bănești cuprinse in contractul/acordul colectiv nu se suprapune cu vreun drept bănesc instituit prin lege, astfel încât nu exista derogări de la norme legale imperative.
Apreciază ca Decizia nr. 30/_ a intimatei-parate, Camera de C. a Județului Cluj, prin masurile dispuse in punctele 3 si 4 cu privire la recuperarea prejudiciului reprezentând contravaloarea unor drepturi de natura salariala presupus acordate «nelegal», reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, fara a fi respectate, însă, dispozițiile imperative ale art.53 din Constituției, care ar putea justifica o asemenea măsura (a se vedea, in acest sens, Deciziile 872/2010 si 874/2010 ale Curții Constituționale, invocate si cu prilejul soluționării cauzei in fond).
In mod cert, drepturile de natură salariala presupus acordate "nelegal" reprezintă drepturi câștigate, in sensul jurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Buchen împotriva Republicii Cehe, 2002, ceea ce exclude posibilitatea eliminării lor in virtutea punctelor 3 si 4 din Decizia nr. 30/_ a intimatei parate Camera de C. a Județului Cluj, fata de care se produce, de altfel, efectul de opozabilitate al Contractului/Acordului colectiv de munca nr. 4.079/_, respectiv nr. 2478/_ .
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Sumele apreciate a fi acordate în mod nelegal persoanelor ce dețin funcții de demnitate publică și personalului din cadrul Primăriei comunei C. au fost instituite cu titlu de sporuri sau indemnizații prin Contractul colectiv de muncă nr. 4079/_, înregistrat la Direcția Muncii și Protecției Sociale Cluj sub nr. 16/_, respectiv Acordul colectiv de muncă nr. 2478/_, în vigoare in anul 2009 (filele 33-64); prin Hotărârile Consiliului local al comunei C. nr. 62/_ și nr. 60/_ s-au aprobat cele două acte menționate (filele 65-67).
Principala problemă juridică adusă în discuție este aceea a acordării drepturilor salariale de către autoritatea publică. De esența regimului juridic al drepturilor salariale a personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege.
C. reamintește că este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului cât și cuantumul acesteia. Astfel se explică faptul că toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau al personalului contractual (Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, Legea nr.53/2004, Codul muncii cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă) prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte/acorduri colective de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul
legiuitorului. Așa a apărut necesitatea ca executivul să adopte legea privind sistemul unitar de salarizare pentru salariații din instituțiile bugetare.
La nivelul primăriei comunei C. s-a încheiat acordul/contractul de muncă între P. comunei și salariații cu contract de muncă, funcționari publici, ce cuprind prevederi care încalcă actele normative în vigoare privind drepturile salariale de care pot beneficia funcționarii publici și personalul contractual din instituțiile bugetare.
Este real că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, acestea pot fi încheiate și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă tot atât de adevărat este faptul că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În conformitate cu prevederile art.10 din OUG nr.1/2010 și în raport de prevederile art.30 din Legea cadru nr.330/2009 se constată că începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierilor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii cadru 330/2009.
Prin urmare, prin lege s-a stabilit nevalabilitatea unor astfel de acorduri și unor acte administrative, astfel încât pârâta Curtea de Conturi a României a procedat în mod corect neluând în considerare aceste acte, din moment ce a constatat că sporurile au fost stabilite peste prevederile legale în vigoare.
În acest sens sunt și prevederile art.71 din Legea 188/1999 și ale art.22 din HG 833/2007 care stabilesc faptul că acordurile colective de muncă cuprind aspecte de ordin social privitor la condițiile de muncă, sănătate și perfecționare profesională, fără să dea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor prime sau sporuri neprevăzute de lege.
Așa fiind, doar sporurile legal stabilite care se aflau în plată la finalul 2009 urmează să fie acordate și nu cele care au fost stabilite contrar dispozițiilor legale pentru că în sensul acesta sunt prevederile legale ale Legii 330/2009.
C. relevă că în speță sunt incidente pe de o parte prevederile art.30 alin.1 din Legea nr.330/2009, ale art.4 alin.1 din OUG nr.1/2010, art.5 alin.1 și respectiv art.10 din același OUG nr.1/2010.
Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că în anul 2010 ca prim an de aplicare etapizată a Legii unitare de salarizare nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor și care nu exced legii cadru de salarizare.
C. observă că, preliminar trebuie lămurit dacă sporurile de fidelitate și loialitate față de instituție în raport de vechimea în instituție, indemnizația de dispozitiv, sporului de toxicitate pentru operatori calculatoare și acordarea ajutorului de sărbători Crăciun și Paști, a indemnizației de hrană de 15 lei/zi salariat, a indemnizației de ținută decentă prevăzute în acordul colectiv, erau legal acordate, legalitate pe care instanța este obligată să o cerceteze în raport de prevederile art.10 din OUG nr.1/2010.
Așa fiind, susținerile reclamantului conform cărora Acordul colectiv de muncă nu a făcut obiectul vreunei analize de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, este lipsită de relevanță deoarece instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată în raport de prevederile art.10 din OUG nr.1/2010 să analizeze legalitatea acordului.
Prin urmare, urmând a avea de stabilit legalitatea acordării tuturor acestor sporuri prevăzute prin Acordul/contractul colectiv, instanța urmează să se raporteze la dispozițiile imperative ale art.31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit căreia pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Această dispoziție legală trebuie coroborată cu prev. art.72 din Legea nr.188/1999 care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007.
Așadar, din aceste dispoziții legale C. relevă că nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, deoarece din punctul de vedere al Legii nr.188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. De altfel negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile Legii nr.188/1999 nu pot negocia prestații suplimentare.
Nu în ultimul rând această concepție a fost preluată și de Legea nr.330/2009 atunci când prevede expres în anexa 3 care sunt sporurile și alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici. Cât privește sporul de stabilitate, fidelitate și loialitate potrivit acestei legi, el nu se mai regăsește printre acestea.
Prin urmare, sporul de stabilitate, fidelitate și loialitate prevăzut în Contractul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale.
Aceleași argumente C. apreciază ca fiind pe deplin valabile și în cazul sporului de dispozitiv care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr.37/2009 pronunțată de I.C.C.J. în examinarea recursului în interesul legii declarat cu privire la interpretare ași aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.138/1999, raportat la art.13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale. Potrivit acestei decizii s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M.A.I. și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de interne. Cum dispozițiile legale care permit acordarea acestui spor doar a anumitor categorii de funcționari publici nu sunt aplicabile recurentei, în mod întemeiat s-a apreciat că acest spor nu poate fi acordat.
Referitor la acordarea ajutorului de sărbători în anul 2009 potrivit art.31
(10) din Contractul colectiv de muncă și art.30 (3) din acordul colectiv de muncă s-a acordat funcționarilor publici și personalului contractual un ajutor de sărbători în echivalent cu salariul mediu brut pe economie/salariat/sărbătoare de Paști și Crăciun. Cu toate acestea nu s-a specificat în contractul Acordul colectiv temeiul legal de acordare a acestei forme de remunerare, neexistând un alt cadru legal de salarizare decât cel reglementat de art.19 din OG nr.6/2007 respectiv art. 11 din OG nr.10/2007. Prin urmare și acest spor a fost nelegal acordat.
Referitor la acordarea indemnizației de hrană de 15 lei/zi/salariat, aceasta a fost acordată nelegal deoarece funcționarilor publici le sunt aplicabile prevederile Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă salariaților din sectorul bugetar care pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate conform destinațiilor stabilite de lege, fiind astfel acordate nelegal sumele cu acest titlu.
Cât privește acordarea indemnizației de ținută decentă prev. în art.31 (14) din Contractul colectiv de muncă, aceasta nu are temei legal deoarece potrivit Legii 188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, art.31 statuează că aceștia sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului pe care primesc gratuit, iar personalul din Primăria comunei C. nu se încadrează în această categorie. Aceasta deoarece este cunoscut faptul că anumite categorii de personal bugetar sunt obligate să poarte uniformă în timpul serviciului, obligație căreia îi corespunde dreptul de a primi acea categorie de la instituția unde-și desfășoară activitatea uniforma respectivă. În genere aceasta este prevăzută în cazul polițiștilor, conform art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, respectiv categoriei salariaților bugetar cu statut special, ceea ce nu este cazul întregului personal din cadrul comunei C. .
Drept urmare și în ceea ce privește acordarea acestei indemnizații pentru ținută decentă, în mod întemeiat pârâta a statuat că ea a fost acordată în mod nelegal.
Prin urmare, C. va constata că în mod corect instanța a stabilit că actele administrative a căror anulare se cere sunt legale și temeinice, iar motivele invocate de reclamant sunt nefondate.
Pentru toate aceste considerente, C. va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P. C. C. împotriva sentinței civile nr.1624 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
M. | S. | C. | P. | G. | A. N. |
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.C. A.
