Decizia civilă nr. 10079/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10079/2013
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul M. B. PRIN
P., împotriva sentinței civile nr. 213 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect - litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin consilier juridic A. C., care depune la dosar delegație de reprezentare și intimata-pârâtă prin consilier juridic M. O. Carolina, care depune delegație de reprezentare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 24 lei, conform dovezii aflată la filele 13-18 din dosar și timbru judiciar de 0,30 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 213 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulată împotriva încheierii nr. VI/140/_ pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor și anularea în parte a Deciziei nr. 8/_ a Camerei de C. B. -Năsăud, în sensul eliminării punctului nr. 7 și a punctului nr.
2.1 referitor la măsurile ce vor fi dispuse de ordonatorul principal de credite pentru evaluarea și recuperarea prejudiciului de la persoanele care au beneficiat de sporul de dispozitiv, pentru motivele detaliate în memoriul de recurs.
Se arată că M. B., în calitate de angajator, a fost pus în situația de a adopta conduita impusă prin sentinței judecătorești. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, C. de C. a constatat că această conduită a fost o abatere de la legalitate și regularitate și a dispus ca ordonatorul principal de credite al bugetului local să dispună măsuri pentru evaluarea exactă a prejudiciului și recuperarea în totalitate a acestuia, de la persoanele care au
beneficiat de sporul de dispozitiv de 25%, prin stabilirea răspunderii patrimoniale, până la data de_ .
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, pe care o apreciază legală și temeinică. Se relevă că la acest moment nu a fost emisă nicio decizie în baza prevederilor Legii nr. 94/1992. Cât privește existența hotărârilor judecătorești, se arată că s-au pronunțat hotărâri judecătorești prin care instituția reclamantă a fost obligată să acorde salariaților sporul de dispozitiv de 25% pentru perioada în care s-a pronunțat respectiva sentință. Ori C. de C. a reținut existența prejudiciului de la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, care stabilește un nou sistem de salarizare pentru toți angajații din sistemul bugetar. Având în vedere că dispozițiile acestei legi nu reglementează acordarea sporului de dispozitiv de 25%, acesta nu mai poate fi acordat.
Față de aceste argumente solicită respingerea recursului, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 213 din 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud s-a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamantul M. B. prin P., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.8/_ a Camerei de C. B. -Năsăud, menținută prin încheierea nr. VI/140/_ pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Curții de C. a R. s-a constatat, la pct.7, ca abatere de la legalitate și regularitate acordarea indemnizației de dispozitiv salariaților din cadrul Poliției Comunitare și unor funcționari publici din cadrul Direcției Patrimoniu, dispunându-se ca ordonatorul principal de credite al bugetului local al municipiului B. să ia măsuri pentru stabilirea exactă a prejudiciului, înregistrarea în evidențele contabile și asigurarea recuperării în totalitate a acestuia de la persoanele care au beneficiat de sporul de dispozitiv de 25%, prin stabilirea răspunderii patrimoniale, până la data de_, în esență relevându- se faptul că indemnizația de dispozitiv reprezintă un drept salarial care, până la data hotărârii în vigoare a Legii-cadru nr.330/2009, era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, nu și pentru personalul primăriilor, invocată fiind și Decizia nr.37/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție - Secțiile Unite, dată în recurs în interesul legii. Apoi, acordarea în continuare a indemnizației de dispozitiv, invocându-se sentințele definitive și irevocabile de dinainte de 1 ianuarie 2010 este neîntemeiată, întrucât Legea cadru nr.330/2009 instituie un nou sistem de salarizare cu norme juridice noi, astfel acordarea în anul 2010 a indemnizației de dispozitiv a generat consecințe și la nivelul drepturilor salariale acordate în anul 2011(auditul financiar vizând perioada_ -_ ), cu eludarea cadrului legal aplicabil în anul 2011, respectiv Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, respectiv OMFPS/OMFP nr._ .
Analizând decizia contestată prin prisma dispozițiilor invocate în cuprinsul acesteia și în procesul-verbal de constatare din_, precum și a legislației din domeniul salarizării funcționarilor publici, instanța de fond a constatat că aceasta este legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, în anul 2010 salarizarea a fost guvernată de prevederilor Legii- cadru nr.330/2009, care la art.1alin.(2) menționa că"; începând cu data intrării in vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.1(adică personalul din sectorul bugetar) sunt și rămân in mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege, însă în primul an de aplicare a acestui act normativ, modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar a fost reglementat de OUG nr.1/2010, care la art.10 menționa că ";In conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor in vigoare la data emiterii lor si care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009";.
Conform art. 4 alin.1 din această ordonanță " Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.2 alin.(1) și (3) din Legea-cadru nr.330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009";..
Sporul de dispozitiv nu se regăsește în anexa nr. III a Legii nr.330/2009 ";Salarii de bază pentru funcții publice locale, stabilite și avizate potrivit legii în cadrul aparatului de specialitate al primarilor municipiilor, orașelor și comunelor și al instituțiilor înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale"; - "Funcții publice de conducere";, respectiv "Funcții publice de execuție";, iar efectele hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în anii 2008, 2009, se întind până la data de_, când a intrat în vigoare Legea nr.330/2009; apoi, faptul că în luna decembrie 2009 angajații beneficiau pe lângă sporurile prevăzute de legislația privind salarizarea (vechime, noapte, etc.) și de sporul menționat, nu determină în mod necesar concluzia perpetuării acestora prin includerea în salariul de bază, în condițiile în care art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 prevedea clar că "În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de
încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege";, doar sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc in salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere";, date fiind dispozițiile alin.1 al aceluiași articol.
Este adevărat că OUG nr.1/2010 a fost abrogată expres de art.39 lit. x din Legea nr.284/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, iar ulterior prin Legea nr.30/2012 publicată în MO nr.30/2012 a fost
respinsă această ordonanță de urgență, dar dispozițiile sale în anul de aplicare - 2010 până la abrogare produc efecte juridice.
În mod similar, începând cu anul 2011 nu se puteau acorda alte drepturi de natură salarială decât cele prevăzute în legea de salarizare (art.20 alin.1 din Legea nr. 284/2010: "Sporurile, indemnizațiile, primele și compensațiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar sunt prevăzute în anexele nr. I - VIII"; cu referire anexa I, capitolul I), art.1 alin.2 din această lege fiind clar ";Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege";, iar art. 3 menționa că "S. ul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege; b) supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii";, considerente pentru care, raportat și la cele statuate prin Decizia nr.37/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.13 raportat la art.47 din Legea nr.138/1999 - indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază prevăzut de art.13 din actul normativ se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor, în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, dezlegare obligatorie conform art.330 ind.7 alin.4 C.pr.civ., nefiind dovedit că persoanele beneficiare au intrat în categoria celor transferați pentru a se susține că li se cuvine de indemnizația de dispozitiv, tribunalul apreciază ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamantul M. B. prin primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul disp.art.10 și urm. din Legea nr.554/2004, urmând a o respinge ca atare.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul M. B. (UNIUNEA ADMINISTRATIV TERITORIAL) prin P. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulată împotriva încheierii nr. VI/140/_ pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de C. a R. prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei nr. 8/_ a Camerei de C. B.
-Năsăud și, pe cale de consecință admiterea contestației și modificarae în parte a deciziei contestate, în sensul eliminării pct.7 unde se constată ca abatere - acordarea indemnizației de dispozitiv salariaților din cadrul Poliției Comunitare și unor funcționari publici din cadrul Direcției patrimoniu; eliminarea pct.nr.2.1. unde se decide ce măsuri va dispune ordonatorul principal de credite al bugetului local al municipiului B. pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului de la persoanele care au beneficiat de sporul de dispozitiv.
În motivarea recursului, reclamantul a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii recurate, arătând că deși în primul petit al cererii de chemare în judecată a solicitat instanței de fond suspendarea deciziei nr. 8/_
, până la soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, aceasta nici în considerentele sentinței nu a făcut vreo reținere cu privire la cererea de suspendare și nici nu există vreo motivarea de fapt și de drept care să conducă la concluzia că s-a analizat această cerere și că a adoptat o
poziție față de această solicitare, astfel cum impune art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.
În aceste condiții, reclamantul apreciază că i-a fost încălcat dreptul conferit de art. 15 alin. 2 corob. cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, acela de a se judecata de urgență și cu precădere cererea de suspendare.
Pe de altă parte, reclamantul susține că în cauză sunt întrunite condițiile legale privind suspendarea actului atacat, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, a arătat că există un caz bine justificat, așa cum este el definit la art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004 și, de asemenea, se impune prevenirea unei pagube iminente potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din același act normativ.
În același sens, a mai precizat reclamantul, sunt și normele europene, respectiv Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, potrivit căreia "măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate, dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existentei unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv".
În continuarea motivelor de recurs, reclamantul a reiterat cele susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la faptul că prezumția de legalitate a actelor atacate este răsturnată de modalitatea în care a fost stabilită indemnizația de dispozitiv prin hotărâri judecătorești irevocabile și de dispozițiile legii salarizării aplicabile, începând cu data de 0_ . Or, prin actele atacate scopul urmărit este acela de a lipsi de efecte juridice hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au acordat indemnizații de dispozitiv funcționarilor publici din cadrul Serviciului public - Poliția Comunitară a mun.
, o astfel de măsură fiind nelegală, hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în acest sens fiind obligatoriu de executat.
Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, deoarece instanța de fond în analiza deciziei contestate prin prisma dispozițiile invocate în cuprinsul acesteia și în procesul-verbal de constatare din data de_, precum și a legislației din domeniul salarizării funcționarilor publici, a apreciat că a actul administrativ atacate este legal.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
reține că în determinarea nivelului de salarizare a funcționarilor plătiți din fonduri publice operează principiul legalității. Astfel, drepturile salariale sunt stabilite în strictă conformitate cu dispozițiile legale, aspect ce a fost corect reținut și de către instanța de fond. Astfel, se reține că în salariul prevăzut pentru anul 2010, respectiv Anexa III din Legea nr. 330/2009, vor putea fi incluse doar sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, sporul în discuție a fost stabilit prin hotărâri judecătorești. Din aceiași perspectivă, respecitv intrarea în vigoare a unui act normativ ce reglementează modul de salarizare a personalului plătit din fonduri bugetare, nu prezintă relevanță consecințele ce s-ar putea produce în situația neexecutării acestora, situația juridică descrisă fiind diferită.
Neacordarea acestora pentru viitor a fost generată de existența deciziei nr. 37/2009 a Î.C.C.J. dată în cadrul unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că sporul în discuție nu poate fi acordat și pentru personalul primăriilor, așa cum este situația și în prezenta cauză.
Referitor la anul 2011, C. reține, în acord cu cele menționate și în hotărârea recurată, că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, care stabilesc modul de determinare a drepturilor salariale pentru anul 2011 pentru personalul bugetar, în sensul determinării acestora doar prin raportare la conținutul Legii nr. 284/2010.
Cu privire la procedura de desfășurare a controlului și de soluționare a căii administrative de contestare, C. reține că eventualele vicii ce au sesizate nu sunt de natură să conducă la anularea acesteia, apărările de fond prezentate de către recurentă fiind analizate atât în fața instanței de fond cât și în prezentul recurs.
Față de faptul soluționării recursului nu se mai impune a se analiza temeinicia cererii de suspendare formulată.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul M. B. (UNIUNEA ADMINISTRATIV TERITORIAL) prin P. împotriva sentinței civile nr. 213 din 19 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. - Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D.E.L.
