Decizia civilă nr. 11201/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11201/2013

Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantul O. N. și pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI ÎN NUME P. ȘI PENTRU CAMERA

DE CONTURI BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr. 507 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -N., în dosarul nr._, având ca obiect - litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant prin consilier juridic Șoldea V., care depune la dosar delegație de reprezentare și recurentele pârâte prin consilier juridic M. O. Carolina, fără delegație de reprezentare la fila dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâte este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recursul promovat de reclamant este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 47 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare iar la data de_ și ulterior la data de_ recurentele-pârâte au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant.

C., din oficiu, în temeiul art. 159¹al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța comunică reprezentanților părților prezente câte un exemplar al întâmpinărilor depuse la dosar.

Reprezentantul recurentului-reclamant solicită amânarea pronunțării în prezenta cauză pentru a studia întâmpinarea comunicată la acest termen de judecată și raportat la împrejurarea că a fost recent mandatat în cauză.

Apărătorul intimaților arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri.

C., în urma deliberării, raportat la împrejurarea că întâmpinarea depusă de pârât nu conține elemente noi față de cele evocate până în acest moment și pentru a da posibilitatea formulării unui punct de vedere cu privire la apărările formulate apreciază că se impune amânarea pronunțării și nemaifiind. excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 507 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -N., modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiteri cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată și

precizată, acțiune prin care s-a solicitat în principal anularea încheierii nr. 62/_ a Curții de C. a R. ca fiind netemeinică și nelegală; anularea parțială a Deciziei nr. 41/_, emisă de Curtea de Conturi a României - C. de C. Județul B. -N., în ce privește aplicarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora și anularea parțială a procesului- verbal nr. 22225 din data de_, care sunt netemeinice și nelegale.

În subsidiar solicită a se constata că sumelor prevăzute cu titlu de prejudiciu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice și să se constate că potrivit acestor prevederi legale personalul este exonerat de la plata acestora și prin urmare nu se mai impune recuperarea efectivă a debitelor.

Se relevă că susține și celelalte motive evocate în memoriul de recurs și nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta recurentei-pârâte solicită respingerea recursului declarat de către reclamantul O. N. și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond cu privire la punctele contestate de către acesta, pentru motivele evocate în cuprinsul întâmpinării.

În privința recursului promovat de pârâtă, solicită a fi admis, astfel cum a fost formulat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele evocate în cuprinsul memoriului de recurs. Totodată arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Apărătorul recurentului-reclamant solicită respingerea recursului declarat de pârâtă pentru motivele detaliate în întâmpinare. De asemenea depune la dosar concluzii scrise, iar în acest context relevă că nu mai susține cererea de amânare a pronunțării. De asemenea relevă că nu solicită cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în recurs.

C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

C.

Prin sentința civilă nr. 507 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele Curtea de Conturi a României și C. de C. B.

-N. .

S-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată și ulterior precizată de reclamantul O. N. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și C. de C. B. -N. și, în consecință:

S-au respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamant în principal, având ca obiect anularea Încheierii nr. 62/_ a Curții de C. a R., anularea parțială a Deciziei nr. 41/_ emisă de C. de C. a județului B.

-N. și respectiv anularea parțială a procesului-verbal nr. 22225 din data de_ emis de C. de C. a județului B. -N. .

S-a constatat că dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sunt incidente cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/_ emisă de C. de C. a județului B. -N. doar în măsura în care acestea privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturile salariale acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate la lit. A pct. 4. a) din decizia menționată.

S-a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de a constata incidența prevederilor Legii nr. 84/2012 cu privire la măsurile ce vizează recuperarea

sumelor cu titlu de ore suplimentare și spor de dispozitiv menționate la lit. A pct. 4 b) și c) din Decizia nr. 41/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prilejuit de efectuarea auditului financiar al contului anual de execuție pe anul 2010, entitatea verificată fiind Unitatea Administrativ Teritorială O. N. ,

1. de C. B. -N. organizată în cadrul Curții de C. a R. a constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul-verbal de constatare din data de_ (f. 39 și urm.).

   Pentru valorificarea procesului verbal, C. de C. B. -N. a emis Decizia nr. 41/_ - eronat (f. 23 și urm. dosar), prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor.

   Astfel, având în vedere doar acele prevederi contestate de reclamantă din decizia sus menționată, instanța a constatat că la litera A punctul 4 lit. a din decizie s-a reținut, ca urmare a extinderii perioadei de verificare și asupra drepturilor salariale aferente anului 2009, că s-au plătit salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului următoarele drepturi care exced prevederilor legale în vigoare după cum urmează: în anul 2009 - spor de toxicitate în cuantum de 5% pentru personalul care prin natura atribuțiilor de serviciu utilizează aparatele xerox; spor de toxicitate de 10% pentru salariații care au atribuții în mânuirea documentelor în arhiva instituției; indemnizație de hrană în sumă de 13 lei/zi lucrătoare/salariat; primă de vacanță personalului contractual; în anul 2010 fiind menținută acordarea sporurilor de toxicitate de 5% și 10% pentru categoriile de personal sus menționate.

   Totodată, s-a reținut la litera A punctul 4 lit. b din aceeași decizie că în anul 2010, în baza dispoziției primarului nr. 787/_, s-au plătit ore suplimentare domnului S. G., salariat cu atribuții în domeniul protecției muncii, pentru timpul de muncă prestat suplimentar, o indemnizație de 75% din salariul de bază, achitată semestrial.

   La litera c al aceluiași punct, s-a reținut că prin dispoziții emise de primarul orașului N. pentru reîncadrarea personalului în baza Legii nr. 330/2009, a fost inclus în salariul de bază stabilit la data de_, în mod nelegal, sporul de dispozitiv în cuantum de 25%.

   La litera D punctul 1 din decizie, de asemenea contestată de reclamant, s-a reținut plata nelegală a indemnizației de hrană în sumă de 13 lei/zi

   lucrătoare/salariat pentru salariații Casei de Cultură "L. Rebreanu"; N. .

   Prin decizia sus amintită s-au dispus în sarcina conducătorului entității auditate, în privința aspectelor relevate anterior, următoarele măsuri, menționate la pct. II lit. A.2.1 și lit. D.2.1: Calcularea întinderii prejudiciului creat prin plata nelegală a sporurilor, primelor, a orelor suplimentare și a indemnizațiilor mai sus enunțate, înregistrarea debitelor în contabilitate, recuperarea integrală a acestora, precum și regularizarea cu bugetele publice a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale plătite nejustificat bugetelor publice de unitatea administrativ-teritorială. (f. 34, 36 dosar).

   Pentru ambele măsuri mai sus relevate a fost stabilit termen de realizare - data de_ .

   Entitatea auditată a formulat contestație împotriva deciziei mai sus menționate, aceasta fiind însă respinsă prin încheierea nr. 62 din_ emisă de pârâta Curtea de Conturi a României (f. 16 și urm. dosar).

   Raportat la susținerile reclamanților vizând competența Curții de C., tribunalul a apreciat că efectuarea auditului financiar al contului anual de execuție pe anul 2010, precum și valorificarea actelor rezultate din această activitate s-a realizat în deplin acord cu prevederile Legii nr. 94/1992 rep.

   Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din actul normativ menționat, "C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public…";), iar potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din același act normativ, "În cadrul competențelor prevăzute la art. 21, C. de C. își desfășoară activitățile specifice asupra următoarelor categorii de entități publice:

   1. statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome";.

      Art. 26 prevede: "C. de C. efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuție:

      d) conturile anuale de execuție a bugetelor locale, ale municipiului B., ale județelor, ale sectoarelor municipiului B., ale municipiilor, ale orașelor și comunelor";.

      Totodată, fără a relua toate prevederile legale din actul normativ menționat, care configurează în detaliu condițiile de exercitare a atribuțiilor conferite Curții de C. prin structurile sale, tribunalul a mai amintit și prevederile art. 43 lit. c din Legea nr. 94/1992, potrivit cu care, "În baza constatărilor sale, C. de C. stabilește:

      c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată.";

      Prin urmare, în cauză nu rezultă încălcarea prevederilor legale cu privire la emiterea actelor administrative ce fac obiectul prezentei acțiuni.

      Examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția autorității de lucru judecat

      invocată de pârâtele Curtea de Conturi a României și C. de C. B. -N., în partea din acțiune referitoare la sporul de dispozitiv, instanța a constatat că aceasta nu este dată în cauză și a fost respinsă, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce succed.

      În susținerea excepției, pârâtele se prevalează de pronunțarea sentinței civile nr. 246/2011 în dosar nr._ al Tribunalului B. -N. (f. 284 și urm. dosar), irevocabilă prin respingerea recursului declarat de primarul orașului

      1. , hotărâre prin care, admițându-se acțiunea în contencios administrativ formulată de Prefectul județului B. -N., s-a dispus modificarea dispozițiilor nr. 383-389/_, 393-395/_, 412/_, 414-417/_, 418-436/_

         , 437/_, 441/_, 523-525/_ și 536/_ emise de Primarul orașului N., în sensul eliminării sporului de dispozitiv de 25% din salariul de bază în cuprinsul anexelor la dispozițiile menționate.

         Or, în raport cu conținutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei acțiuni, în cauză nu se poate reține ca fiind întrunită identitatea de cauză, de obiect și nici de părți reclamată de prevederile art. 1201 din vechiul Cod civil, sens în care instanța în speță nu operează tripla identitate de elemente ce determină incidența dispozițiilor art. 166 C. proc. civ.

         Analizând pe fondul lor criticile formulate de reclamant cu privire la constatările Curții de C. referitoare la sporul de dispozitiv, tribunalul a reținut că ceea ce se impune a fi subliniat în cauză din perspectiva trimiterilor pe care pârâtele le fac la hotărârea judecătorească mai sus menționată, este

         împrejurarea că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), pe care instanța a respins-o pentru considerentele privind lipsa identității de cauză, părți și obiect, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară, această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției venind să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între

         considerentele hotărârii judecătorești, interpretare confirmată de jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (în acest sens decizia nr. 5834/_ ).

         După cum a statuat instanța supremă și în decizia civilă nr. 995/_ ,

         "dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

         Din această perspectivă, s-a constatat că statuarea instanței intrată în puterea lucrului judecat în sensul nelegalității includerii în salariul de bază al salariaților reclamantei (cu ocazia reîncadrării personalului în baza Legii nr. 330/2009 (a sporului de dispozitiv în cuantum de 25% aplicat salariului de încadrare) nu poate fi spusă unei reevaluări ulterioare fără încălcarea puterii de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței, sens în care cererea de anulare a încheierii nr. 62/2012, a deciziei nr. 41/2012 și a procesului verbal 22.245/_, cu privire la constatările și respectiv măsurile dispuse de pârâte cu privire la recuperarea prejudiciului generat de acordarea nelegală a sporului de dispozitiv în cursul anului 2010, apare ca nefondată.

         În privința primei de vacanță pentru personalul contractual, a sporurilor de toxicitate de 5% și 10 % și a indemnizației de hrană la care face trimitere pârâta în cuprinsul actelor contestate (menționate la pct. I lit. A pct. 4 și lit. D pct. 1 din decizia nr. 41/2012), acestea au fost stabilite în baza acordului colectiv și contractului colectiv încheiate și aprobate de Consiliul local al O. ui N. (HCL nr. 2/_, 61/2008 și 50/2009).

         În privința acestor hotărâri ale consiliului local, aspectul invocat de reclamant, în sensul că prefectul județului, în exercitarea controlului de tutelă administrativă, a apreciat că prevederile acordului/contractului colectiv care stabilesc dreptul la încasarea anumitor sporuri ar fi legale nu conduce, în sine, la concluzia că neatacarea acestor prevederi în fața instanței de contencios administrativ consfințește legalitatea acestora.

         Aceasta, întrucât posibilitatea conferită prefectului de prevederile Legii nr. 554/2004, dar și de cele ale legii speciale nr. 340/2004 rep., de a solicita instanței de contencios administrativ anularea actelor administrative cu caracter normativ sau individual nu înlătură dreptul celorlalte persoane care se consideră lezate într-un drept subiectiv sau interes legitim prin aceste acte administrative, de a se adresa acelorași instanțe pentru exercitarea controlului de legalitate în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ.

         Prin urmare, împrejurarea relevată de reclamant nu împiedică analiza pe cale incidentală, ca urmare a apărărilor formulate de pârâta C. de C. în prezenta cauză, a legalității acordării sporurilor prevăzute de acordurile/contractele colective aprobate prin hotărâri de consiliu local ce nu au fost supuse controlului judecătoresc anterior investirii instanței cu soluționarea prezentei acțiuni.

         Art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată privind contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, cu obligația respectării interdicției negocierii de clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

         Astfel, tribunalul a reținut că prevederile contractului/acordului colectiv de muncă de care s-a prevalat reclamantul în acțiunea formulată, nu pot produce

         efectele preconizate prin demersul judiciar inițiat, întrucât potrivit dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, precum în cauză.

         Prin urmare, în deplin acord cu art. 7 din același act normativ, numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Or, drepturile salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual din instituțiile bugetare se suportă din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal și de la bugetul local, iar dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ care derogă de la dispozițiile generale, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă.

         Totodată, aplicarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu respectarea celorlalte dispoziții legale incidente în materia salarizării, argument susținut și de art. 9 al contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 înregistrat la M. Muncii Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/_, ce prevede obligația pentru sindicate și ministere de a purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente personalului instituțiilor finanțate de la bugetul de stat și pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în contractul mai sus menționat.

         Ca atare, s-a impus ca și drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere și care nu pot fi acordate/modificate prin convenții colective.

         Tocmai de aceea nu pot fi incidente în cauză prevederile contractului, respectiv acordului colectiv invocate referitor la drepturile suplimentare reținute în actele de control emise de C. de C., câtă vreme, apare ca incontestabilă concluzia că aceste sume de bani acordate personalului sunt drepturi de natură salariată, acestea au caracter general și nu pot înfrânge dispozițiile speciale deja enunțate ce se circumscriu art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 și a dispozițiilor art. 14 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

         Și Codul Muncii stabilea cu valoare de principiu la art. 157 alin. 2 că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

         În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, care statuează asupra competenței exclusive a legiuitorului de a stabili drepturile salariale cuvenite personalului contractual și funcționarilor publici din sistemul bugetar, inclusiv sporurile și adaosurile, prin lege sau prin acte normative cu forță juridică similară legii, respectiv ordonanțe ale Guvernului, simple sau de urgență (deciziile nr. 768/2007 și 1221/2009).

         Or, este lipsit de orice echivoc că aceste drepturi suplimentare nu sunt prevăzute prin actele normative care reglementează sistemul de salarizare în instituțiile publice.

         Atât actele normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici, cât și cele care reglementează salarizarea personalului contractual nu prevăd acordarea de drepturi salariale de natura celor plătite de entitate sub forma constatată în cadrul acțiunii de audit financiar, dispozițiile legale în materie stabilind în mod strict și limitativ domeniile în care pot fi stabilite măsuri prin

         acordurile dintre autoritățile publice și sindicatele reprezentative. Aceste acorduri/contracte pot să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

         Ca atare, consiliile locale pot să încheie cu sindicatele acorduri -în cazul funcționarilor public -, respectiv contracte - în cazul personalului contractual, care să prevadă alocarea unor sume de bani din buget numai dacă acestea vizează îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă și doar în domenii care nu constituie obiect de reglementare a unor dispoziții legale speciale.

         Totodată, în privința sporului de toxicitate, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui buletin de determinare care să justifice acordarea acestui spor în conformitate cu prevederile legale incidente, sens în care s-a impus a fi menționate prevederile art. 16 din OG nr. 6/2007 (în vigoare la data acordării sporului, ulterior abrogat prin art. 48 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, această din urmă lege fiind abrogată la rândul ei prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) potrivit cu care:

         "(1) Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

         1. Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

         2. Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.";

      În privința indemnizației plătite pentru orele suplimentare domnului S.

      G. în cuantum de 75% din salariul de bază, plătită semestrial, respectiv în lunile iunie și decembrie 2010, acordarea acesteia este nelegală, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 19 din Legea cadru nr. 330/2009, aplicabilă anului 2010, prevedea la alin. 1 că "orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător";. Doar în cazul excepțional reglementat la alin. 2, respectiv cel în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), se prevedea posibilitatea de a se plăti în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază, cu mențiunea că la alin. 3 se mai impun o serie de condiții cu privire la prestarea muncii peste durata normală a timpului de lucru (

      "Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii";).

      Or, în cauză reclamantul nu a probat întrunirea exigențelor legale ale art.

      19 alin. 2 și 3 din Legea nr. 330/2009.

      Prin acordarea nelegală a acestor indemnizații și sporuri au fost încălcate prevederile art. 14(3) și 23(1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, iar ordonatorii de credite au obligația de a angaja și a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

      Conchizând, prin prisma considerentelor prezentate, tribunalul a apreciat că, în limita aspectelor supuse analizei în prezenta cauză de către reclamant în cadrul petitului principal formulat, decizia nr. 410/2012, încheierea nr. 62/2012 și procesul-verbal de constatare din_ sunt legale, sens în care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de anulare parțială a acestora.

      Referitor la capătul de cerere formulat în subsidiar, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.";

      În privința categoriilor de venituri de natură salarială cărora le sunt aplicabile prevederile mai sus citate, art. 1 din actul normativ prevede condiția ca acestea să fi fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 în una dintre ipotezele reglementate la literele a-c, respectiv în baza:

      "a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

   2. hotărârilor consiliilor locale și județene;

   3. contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.";

Tribunalul a constatat că pârâta Curtea de Conturi a României - C. de

C. B. -N. a stabilit, în cadrul Deciziei nr. 41/I/2012 (f. 223 dosar) emisă în urma acțiunii de verificare a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 41/_, la punctul 1 din decizie, că referitor la acordarea drepturilor salariale ce constau în spor de toxicitate, indemnizație de hrană, primă vacanță sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 84/2012, reținând că doar în privința sporului de dispozitiv și a orelor suplimentare constatate ca fiind acordate nelegal nu sunt aplicabile prevederile exoneratoare ale Legii nr. 84/2012, motivat de împrejurarea că acestea, fiind stabilite prin dispoziții ale primarului, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de art. 1 lit. a -c din actul normativ menționat.

Decizia nr. 41/I/2012 a fost contestată de reclamant, însă prin Încheierea 198/_ emisă de Curtea de Conturi a României (f. 259 și urm.), contestația a fost respinsă, fiind menținute prin urmare concluziile Deciziei nr. 41/I/2012, inclusiv în privința statuărilor referitoare la aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 84/2012 cu privire la categoriile de venituri menționate la lit. A pct. 4 lit. a și lit. D pct. 1.

Aceste din urmă acte administrative emise de pârâte, nefiind anulate până la data pronunțării prezentei hotărâri, beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate, sens în care, nefiind investită cu analiza legalității lor, instanța nu a

putut statua în mod contrar în cadrul prezentului dosar, în care limitele investirii instanței se circumscriu exclusiv analizei legalității deciziei nr. 41/2012, a încheierii nr. 62/2012 și a procesului-verbal de constatare din_ .

Aceeași poziție procesuală este dealtfel exprimată de către pârâte și în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar (f. 235 și urm.), în cuprinsul cărora se relevă că doar în ceea ce privește constatările indicate la litera A, respectiv litera

1. plata orelor suplimentare și litera c) acordarea indemnizației de dispozitiv, nu poate fi reținută aplicabilitatea dispozițiilor Legii 84/2012, motivat de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local N. nr. 22/2010, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli, contrar susținerilor reclamantei, s-a aprobat doar fondul de salarii, nu însă și acordarea acestor sporuri și a orelor suplimentare pentru domnul S. G. .

   Așadar, în considerarea argumentelor mai sus prezentate, instanța a constatat, în cadrul petitului subsidiar formulat, că dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sunt incidente cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/_ emisă de C. de C. a județului B. -N. doar în măsura în care acestea privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturile salariale acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate la lit. A pct. 4. a) din decizia menționată, respingând, ca nefondată, cererea reclamantului de a constata incidența prevederilor Legii nr. 84/2012 cu privire la măsurile ce vizează recuperarea sumelor cu titlu de ore suplimentare și spor de dispozitiv menționate la lit. A pct. 4 b) și c) din Decizia nr. 41/_ .

   Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul O. N. și pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI ÎN NUME P. ȘI PENTRU CAMERA DE CONTURI BISTRIȚA NĂSĂUD.

   1. Prin recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI atât în nume propriu cât și pentru C. DE C. B. -N.

      s-a solicitat admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul respingerii petitului prin care a fost admisă în parte acțiunea introductivă și a fost constatată incidența dispozițiilor Legii nr. 84/2012 cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/25 ianuarie 2012, emisă de C. de C. - C. de C. B. -N. doar în măsura în care acestea privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturile salariate acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate la lit. A pct. 4 a) din decizia menționată, așa după cum este menționat paragraful patru al hotărârii pronunțate.

      În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele:

      In fapt o echipă de auditori publici externi ai Curții de C. - C. de C.

      B. -N., a desfășurat, în perioada 17 octombrie 2011 - 09 decembrie 2011,

      "auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2010", la Unitatea Administrativ Teritorială O. N., identificată prin codul unic de identificare nr. 4347887, cu sediul în orașul N., piața U. nr. 15, județul B. -N., identificat prin cod de identificare fiscală 4347887, ordonator principal de credite, în urma căreia au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. 22225 din 08 decembrie 2011 la entitatea verificată, abateri care au determinat producerea unui prejudiciu important bugetului unității administrativ-teritoriale auditate.

      Pentru valorificarea constatărilor cuprinse în actul de control a fost emisă Decizia nr. 41/25 ianuarie 2012 a Curții de C. -Camerei de C. B. -N., prin care s-au dispus în sarcina conducerii U.A.T.O. N., mai multe măsuri, dintre care reclamanta contestă doar măsurile care vizează acordarea fără temei

      legal a unor sporuri salariale angajaților săi, funcționari publici și personal contractual.

      Împotriva acestor măsuri, reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C. și cu pct. 204-210 din Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de C. a R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 832/ 13 decembrie 2010, care a fost soluționată de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de C. C., prin încheierea nr. 62/06 aprilie 2012 a Comisie de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. .

      Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat, în temeiul art. 7, 8, 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ anularea măsurilor contestate, respectiv:

      1). anularea încheierii nr. 62/_ a Curții de C. a R. - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ- teritoriale, ca fiind netemeinică și nelegală";

      2). anularea parțială a Deciziei nr. 41/_, emisă de Curtea de Conturi a României - C. de C. Județul B. -N., în ceea ce privește lit. A, punctul 4, lit. D, punctul 1 și respectiv, în ceea ce privește, aplicarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, prevăzute la punctul II, lit. A. 2.1 și lit. D.2.1;

      3). anularea parțială a procesului-verbal nr. 22225 din data de_, în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, la U.A.T.O. N., în sensul înlăturării constatărilor și concluziilor cuprinse la lit. A, pct. 1.3.1.1, Acordarea de drepturi salariate fără bază legală personalului angajat la Primăria orașului N. și lit. B, pct. III, Acordarea unor drepturi de natură salarială neprevăzute în legislația aplicabilă personalului Casei de Cultură "L. Rebreanu" N. ".

      Investită cu soluționarea fondului pricinii, Secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B., prin Sentința civilă nr. 507/12 aprilie 2013, deși în considerentele hotărârii date a reținut, în ceea ce privește măsurile dispuse la lit. A pct. 4 a) din dispozitivul Deciziei nr. 41/25 ianuarie 2012, emisă de C. de C. - C. de C. B. -N., sunt incidente dispozițiile art. 1 - 3 ale Legii nr. 84/2012, însă în dispozitivul sentinței civile recurate a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată și ulterior precizată de reclamantul orașul N. .

      Consideră că sentința civilă recurată, pronunțată de Tribunalul B. -N.

      - Secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este în parte netemeinică și nelegală, drept pentru care solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii judecătorești recurate, pentru motivele pe care le dezvolta în cele ce urmează.

      În baza art. 304 alin. 1 pct. 9 din vechiul Cod procedură civilă, înțelege să critice soluția instanței de fond pentru motivele dezvoltate în cele ce succed.

      1). In motivarea sentinței civile atacate, instanța de fond a reținut faptul că, în ceea ce privește măsurile dispuse la lit. A pct. 4 a) din dispozitivul Deciziei nr. 41/25 ianuarie 2012, emisă de C. de C. - C. de C. B. -N., sunt incidente dispozițiile ale Legii nr. 84/2012, însă în dispozitivul sentinței civile recurate a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată și ulterior precizată de reclamantul orașul N. .

      2). Solicită a se observa faptul că, deși în mod legal și temeinic a reținut în considerente că, în ceea ce privește drepturile salariale suplimentare ce constau

      în acordarea sporului de toxicitate, indemnizația de hrană și prima de vacanță se face aplicarea prevederilor art. 2 din această lege, întrucât aceste drepturile salariale suplimentare au fost acordate personalului contractual și funcționarilor publici din cadrul primăriei orașului N. în baza acordului/contractului colectiv de muncă ce au fost aprobate prin Hotărârile Consiliului local N. nr. 2/2007, 60/_ si 50/2009.

      De asemenea, tribunalul a reținut că în privința sporului de dispozitiv și a orelor suplimentare, constatate ca fiind acordate fără bază legală în actele de control emise de C. de C., nu sunt aplicabile dispozițiile exoneratoare ale Legii nr. 84/2012, motivat de împrejurarea că acestea, fiind stabilite prin dispoziții ale primarului, în considerarea calității acestuia de ordonator de credite, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute la art. 1 lit. a) -c) din Legea nr. 84/2012.

      3). Consideră că prima instanță nu a circumstanțiat corect prevederile legale invocate la situația concretă dedusă judecății. Ținând seama de considerentele ce au ajutat instanța să-și formeze convingerea cu privire la modul de interpretarea a dispozițiilor Legii nr. 84/2012, pe care nu le tăgăduiește de altfel, apreciază că aplicarea în concret a acestor norme juridice, hotărâtă de instanța de fond naște controverse și, consideră că nici nu este conformă cu litera și cu spiritul Legii nr. 84/2012.

      Practic, puterea legiuitoare, edictând această lege, a întărit atât ideea de

      legalitate a constatărilor privind abaterile de la legalitate și regularitatea sesizate de instituția pârâtă, cât și a întărit ideea de legalitate a măsurilor dispuse de pârâtă pentru remedierea acestora și pentru recuperarea prejudiciilor constatate.

      Însă, amănunt important, dispozițiile acestei legi exoneratoare intervin numai în faza execuțională a actelor administrative, emise de C. de C. în regim de putere publică, în virtutea competențelor și atribuțiilor pârâtei constituționale și legale, paralizându-le, astfel, efectele juridice.

      4). Prin urmare, făcând o aplicare corectă și legală a dispozițiilor Legii nr. 84/2012, instanța de fond nu ar fi trebuit să admită în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta U.A.T.O. N., în ceea ce privește punctele din decizia de măsuri emisă de pârâtă, care intrau sub incidența acestei legi, ci ar fi trebuit fie să respingă în tot acțiunea introductivă, raportat la faptul că obiectul prezentului litigiu îl viza cercetarea legalității actelor administrative emise de noi în regim de putere publică, fie să respingă acest petit ca lipsit de interes sau ca rămas fără obiect, dacă urmăm cursul logic al raționamentului primei instanțe. Or, așa după cum deja a argumentat, dispozițiile Legii nr. 84/2012 nu înfrâng legalitatea actelor administrative ale pârâtei, ci doar lipsesc de forța execuțională actele administrative atât ale pârâtei, cât și cele subsecvente, emise de ordonatorii de credite, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 94/1992 și în conformitate cu măsurile dispuse de C. de C. .

      5). Concluzionând, arată că, raportat la speța dedusă judecății, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ pentru admiterea în parte a acțiunii în contencios administrativ, formulată de U.A.T.O.

      N., astfel că soluția instanței de fond este în parte netemeinică și nelegală.

      În ceea ce privește restul dispozițiilor hotărârii date, apreciază că sunt temeinice și legale și nu trebuie modificate.

      Față de cele ce preced, solicită să se admită recursul, să se rejudece cauza, să se modifice în parte Sentința civilă nr. 507/12 aprilie 2013, în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive.

      În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. și pe art. 304 alin. 1 pct. 9 din vechiul Codul de procedură civilă, pe dispozițiile art. 140 din Constituția R.

      , revizuită în anul 2003, pe art. 1, 810, 11, 12, 14, 15, 17, și 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe art. 1, 2, 3, 21, 22, 23, 24, de la art. 26 la art. 45, de la 62 la 65 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și

      funcționarea Curții de C., cu modificările și completările ulterioare, pe prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de

      C. a R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 832/13 decembrie 2010.

   2. Prin recursul declarat de reclamantul O. N.

      s-a solicitat ca după citarea intimaților Curtea de Conturi a României, C. de C. a J. B. -

1. și reinterpretarea probelor să se dispună:

   - în baza art. 312 Cod proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantul O. N.

   ;

   În motivarea recursului reclamantul a arătat următoarele:

   In fapt, prin acțiunea formulată și ulterior modificată și precizată, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - în principal:

   1. Anularea încheierii nr. 62/_, a Curții de C. a R. - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ- teritoriale, ca fiind netemeinică și nelegală;

   2. Anularea parțială a Deciziei nr. 41/_, emisă de Curtea de Conturi a României - C. de C. Județul B. -N., în ceea ce privește, lit. A, punctul 4, lit. D, punctul 1 și respectiv, în ceea ce privește, aplicarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, prevăzute la punctul II, lit, A. 2.1 si lit. D.2.1;

   3. Anularea parțială a procesului-verbal nr. 22225 din data de_, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, la U.A.T.O N., în sensul înlăturării constatărilor și concluziilor cuprinse la lit. A, pct 1.3.1.1, Acordarea de drepturi salariate fără bază legală personalului angajat la Primăria orașului N. și lit. B, pct. III, Acordarea unor drepturi de natură salariată neprevăzute în legislația aplicabilă personalului Casei de Cultură "L. Rebreanu" N. ;

• în subsidiar:

• să se constate că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice;

• să se constate că sumele (debitele) prevăzute cu titlu de prejudiciu în actele Curții de C., respectiv în încheierea nr.62/_, Decizia nr. 41/_ și Procesul-verbal nr. 22225/_, urmează regimul juridic al Legii nr.84/2012, potrivit căreia reclamantul este exonerat de la plata acestora și în consecință, să se constate că nu se impune recuperarea acestora,

  Prin sentința civilă nr. 507/2013, pronunțată de Tribunalul B. -N., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată și ulterior precizată, în sensul că:

• au fost respinse ca nefondate capetele de cerere formulate în principal, având ca obiect anularea încheierii nr. 62/_, anularea parțială a Deciziei nr. 41/_, și anularea parțială a procesului-verbal nr. 22225 din data de_ ;

• s-a constatat că dispozițiile Legii nr.84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri

  public, sunt incidente cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/_, doar în măsura în care privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate

  la lit. A, pct. 4. a) din decizia menționată;

• a fost respinsă ca nefondată, cererea reclamantului de a constata incidența prevederilor Legii nr.84/2012, cu privire la măsurile ce vizează recuperarea sumelor cu titlu de ore suplimentare și dispozitiv menționate la lit. A, pct. 4 b) și c) din Decizia nr. 41/_ .

Sentința atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele:

1. în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere formulate în principal: Apreciază că, auditorii publici externi, camera de conturi a județului sau o comisie de soluționare a contestației nu au competența de a se pronunța asupra

   legalității contractelor/acordurilor colective de muncă.

   Din interpretarea logică și ideologică a conținutului Procesului-verbal nr. 22225 din data de_, al Deciziei nr. 41/_ și a încheierii nr. 62/_, se constată că prin aceste acte este analizată în fapt legalitatea contractelor/acordurilor colective de muncă, contrar atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

   Potrivit atribuțiilor și competențelor ce-i revin în condițiile actului normativ invocat, C. de conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și sectorului public și efectuează auditul financiar asupra contului anual de execuție bugetară.

   Insă, exercitarea acestor atribuții nu presupune verificarea și/sau constatarea legalității contractelor, ci doar atribuția de a verifica dacă plățile efectuate sunt complete, reale și conforme cu clauzele contractuale.

   În speță, prin actele de control încheiate, contestate în cadrul prezentei acțiuni, este pusă în discuție însăși legalitatea contractelor/acordurilor colective de muncă, atribuție care, în mod evident, excede ansamblului atribuțiilor și competențelor stabilite prin lege în favoarea pârâtei, însă instanța de fond o apreciază ca fiind legală.

   În mod nelegal, instanța de fond a respins capetele de cerere formulate în principal motivat de faptul că prevederile contractelor colective aprobate prin hotărâri ale consiliului local, " nu pot produce efectele preconizate prin demersul judiciar inițiat, întrucât potrivit dispozițiilor imperative ale art. 12, alin. 1, din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, precum în cauză".

   Însă, dispozițiile art. 12, alin. (1), din Legea 130/1996, nu trebuie și nu pot fi interpretate în sensul în care nu ar produce efecte juridice, ci în sensul logic că prin acorduri/contracte colective de munca nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite de către lege.

   Ceea ce se stabilește prin acorduri/contracte colective de munca sunt anumite drepturi convenite de către părți care nu sunt tratate de dispozițiile legale, drepturi convenționale, suplimentare și odată negociate, obligatorii.

   Drepturile prevăzute de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, dar dacă nu s-ar putea negocia alte categorii de drepturi, s-ar lipsi de conținut prevederile constituționale privind dreptul la negociere și s-ar contraveni principiului "ceea ce nu este interzis de lege, este permis".

   Așadar, prin acordurile/contractele colective de munca, nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte etc, dar pot fi prevăzute

   drepturi care nu sunt reglementate de lege, dar care nici nu sunt interzise de lege, respectându-se adagiul "ceea ce nu este interzis de lege, este permis".

   Acordul/Contractul colectiv de muncă liber negociat devine obligatoriu, produce efecte asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabil și față de autoritățile publice, astfel cum rezulta din disp. art. 969 C. Civ si disp. art. 7 din Legea nr. 130/1996.

   După înregistrarea la Direcția de Muncă și Protecție Socială, contractul a devenit opozabil și, în același timp obligatoriu pentru părțile contractului, orice încălcare a acestei obligații atrăgând părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor prevăzute prin contractul colectiv de muncă.

   Lecturarea atentă a art. 8 alin. (1) din Legea 130/1996, constituie premisa aliniatelor următoare în care se precizează, sub sancțiunea nulității, că orice contract colectiv încheiat nu trebuie să cuprindă drepturi inferioare stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

   In consecință singura situație în care un contract colectiv de munca este încheiat cu nerespectarea art. 8 este aceea în care acesta cuprinde drepturi inferioare drepturilor care s-ar cuveni în baza actelor cu regim juridic superior.

   Din coroborarea disp. art. 8 și 12 ale Legii nr. 130/1996 rezultă în mod categoric faptul ca stabilirea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din instituțiile bugetare, ca urmare a încheierii acordurilor/contractelor colective de muncă, se circumscrie următoarelor aspecte:

   • în primul rând, privitor la drepturile stabilite prin dispoziții legale, acordul/contractul colectiv de munca nu poate decât să reitereze aceste drepturi, fără a putea modifica în vreun fel condițiile de acordare și cuantumul acestora;

   • în al doilea rând, în afara drepturilor salariale legale, prin acordul/contractul colectiv de munca, ca urmare a negocierilor colective, pot fi prevăzute și alte drepturi de natură salarială, fie că sunt prevăzute de dispozițiile legale în favoarea altor categorii de personal, fie că sunt anume reglementate prin dispozițiile contractuale,

   A susține caracterul ilegal al unor asemenea clauze, reprezintă o interpretare nejustificată, căci ceea ce se prevede expres este că nu se pot negocia doar clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin acte normative, textele vizate neinterzicând nici în mod expres, nici în raport de modul de formulare, acordarea altor drepturi.

   In considerarea celor expuse mai sus, interpretând sistematic si per a contrario disp. art. 8 si 12 din Legea nr. 130/1996, ținând seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, clauze referitoare la drepturile a căror acordare si cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

   Un alt argument in susținerea validității raționamentului expus vine si din interpretarea teleologica a dispozițiilor legale menționate.

   Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv in privința drepturilor a căror acordare este stabilita prin dispoziții legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.

   Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut ca salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementata de disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999 si respectiv art. 155 si urm. din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora, salariul este compus din salariul de baza, stabilit conform legii si o parte variabila, constând in sporuri si alte drepturi suplimentare.

   Mai mult, interpretarea "per a contrario" permite concluzia posibilității negocierii altor clauze. Căci dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negociere colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat.

   Prima de vacanță a fost stabilită prin contractul colectiv de muncă și pentru personalul contractual, pentru a exista echitate între salariații aceleași instituții, în măsura în care aceasta era prevăzută în Legea nr. 188/1999, doar pentru funcționarii publici.

   Drepturile stabilite prin lege constituie un minim, dincolo de care, în raporturile dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri, iar acordarea sau negocierea în contractele colective de muncă a drepturilor de natură salarială ca prima de vacanță și indemnizația de hrană - nu este interzisă. Indemnizația de hrană și celelalte drepturi acordate în baza contractului/acordului colectiv de muncă nu au mai fost acordate odată cu apariția OUG nr. 1/2010, care prevede în art. 10: "In conformitate cu prevederile art. 30, din Legea nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă, încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data

   emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009 ".

   In consecință, indemnizația de hrană, prima de vacanță și celelalte sporuri stabilite prin acord/contractul colectiv de muncă, sunt drepturi acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare.

   Drepturile considerate acordate nelegal de către C. de C. și care decurg din aplicarea contractului/acordului colectiv de muncă, au fost și anterior acordate angajaților din cadrul Primăriei orașului N., în anii 2006 - 2008, în baza aceluiași contract/acord colectiv de muncă, perioadă în care C. de C. nu le-a considerat nelegale.

   Referitor la funcționarii publici, chestiunile nu pot fi decât identice, altfel s- ar crea o discriminare neîntemeiată și nejustificată, doar pe considerentul că unii fac parte din categoria funcționarilor publici, cu precizarea totuși, că în statutul

   funcționarilor publice se prevăd în mod expres categoriile și măsurile referitor la care pot fi încheiate acorduri colective.

   În măsura în care drepturile suplimentare se referă la măsurile expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea și prevederea lor în acordurile colective, astfel cum rezulta din disp. art. 72 si 31 din Legea nr. 188/1999.

   Într-adevăr, drepturile de care beneficiază funcționarii publici sunt prevăzute expres în legile aplicabile acestora și aceste drepturi prevăzute expres nu pot forma obiectul unor negocieri, însă, în situația în care prin alte acte normative, legiuitorul a conferit posibilitatea funcționarilor publici de a beneficia și de alte drepturi ce nu sunt în mod expres reglementate, nu se poate susține că acordarea lor în urma negocierilor și plata acestora este nelegală, atât timp cât însuși legiuitorul a acordat posibilitatea de a negocia prin contracte sau acorduri încheiate la nivelul instituțiilor bugetare a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului în mod expres de vreo altă prevedere legală aplicabilă.

   Preocupări in materia dreptului muncii si a negocierilor colective au existat si pe plan internațional.

   Astfel, dispozițiile art. 2 pct. 2 din Convenția O.I.M. nr. 131/1970 prevăd posibilitatea ca prin acorduri/contracte colective de munca să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele

   legale sau de contracte colective de munca încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevedea situații și drepturi exhaustive.

   Tot astfel, art. 5 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective ratificată de către România prin Legea nr. 112/1992, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție, iar negocierea să se poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.

   Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor acesteia.

   Pe cale de consecința, câtă vreme, în speța, efectuarea cheltuielilor privind drepturile salariale a fost efectuată în baza unor acte juridice ce au dobândit putere de lege pentru părțile contractante si a căror respectare este garantata de disp. art. 41 alin. 5 din Constituție, nu se poate retine incalcarea dispozițiilor legale invocate de către cele doua parate in cuprinsul actelor contestate, respectiv a normelor legale ce guvernează efectuarea cheltuielilor bugetare, cuprinse in Legea nr. 273/2006.

   Pe de altă parte, indemnizația de 75% din salariul de bază plătită semestrial dlui S. G., respectiv în iunie și decembrie, a fost plătită cu respectarea prevederilor art. 19, alin. (2), din Legea nr. 330/2009, efectuarea orelor suplimentare fiind dispuse de șeful ierarhic și are la bază și acordul nr. 22/_, a Sindicatului Liber din cadrul Primăriei orașului N. .

   In mod nelegal instanța de fond nu a mai analizat criticile formulate de reclamant în ceea ce privește sporul de dispozitiv, limitându-se a menționa că nelegalitatea includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază este intrată în puterea lucrului judecat.

   Dacă am interpreta în sensul arătat de instanță atunci și statuările din considerentele Sentinței civile nr. 192/CA/2007, pronunțată de către Tribunalul

   1. -N. în dosarul nr._, (potrivit cărora: "personalul din administrația publică urmează a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25%, din salariul de bază"...personalul din cadrul administrației publice, în speță a primăriei beneficiază "de dreptul prevăzut de art. 13. din Legea nr. 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv"), prin s-a admis acțiunea formulată de funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei orașului N. și în consecință s-a dispus obligarea pârâților O. N., Primarul orașului N., Consiliul Local al orașului N. și Primăria orașului N. la acordarea în favoarea reclamanților, începând cu luna mai 2004, a indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25%, din salariul de bază, sunt intrate în puterea lucrului

      judecat, și prin urmare nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea acordării sporului de dispozitiv.

      In baza acelorași prevederi legale care au stat la baza pronunțării sentinței anterior menționate a fost emisă Dispoziția nr. 1531/_ a Primarului orașului N., prin care s-a acordat sporul de dispozitiv salariaților din cadrul Primăriei orașului N. până la data de 31 decembrie 2009.

      Din moment ce prevederile legale care au stat la baza pronunțării sentinței judecătorești nu au fost abrogate la data emiterii dispoziției, nu se poate susține că Dispoziția nr. 1531/_ este nelegală, deoarece în caz contrar s-ar pune sub semnul întrebării temeinicia și legalitatea unei hotărârii judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă.

      În anul 2010, acest spor a fost acordat prin dispozițiile primarului de reîncadrare în funcție, acte pe care de asemenea le apreciază ca fiind legale.

      Temeiul juridic al reîncadrării personalului din cadrul Primăriei orașului N. și al stabilirii salariului de bază individual, se regăsește în Legea nr. 330/2009 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

      În conformitate cu prevederile art. 30, din Legea nr. 330/2009, cu data de_, personalul din cadrul Primăriei orașului N. a fost reîncadrat pe funcțiile deținute, corespunzător tranșelor de vechime în muncă, iar drepturile salariale aferente au fost stabilite astfel încât personalul să-și păstreze salariul avut la data de referință, incluzându-se în salariul de bază, un spor specific aflat în plată la data de_ (sporul de dispozitiv), care este prevăzut în cuprinsul Capitolului III și în anexele corespunzătoare din Legea nr. 330/2009.

      Sporul de dispozitiv este prevăzut și în Nota din Anexa 1/3 la Legea-cadru, care se referă la Administrația publică locală potrivit căruia în salariul de bază sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv.

      Prin adresa nr. 10496/_, M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale

      - Direcția Salarizare, înregistrată la Primăria orașului N., sub nr. 8444/_, i-a comunicat că drepturile stabilite prin contractele colective de muncă care erau prevăzute de legislația specifică categoriei respective de personal și care nu se mai regăsesc în Legea-cadru nr. 330/2009 pot fi acordate sub forma sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu prevăzute la art. 6, alin. (1), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, numai persoanelor care beneficiau de acestea la 31 decembrie 2009, precum și că în notele din subsolul tabelelor din anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, sunt enumerate unele sporuri și alte elemente salariale care se cuprind în salariul de bază.

      În baza adresei anterior menționate s-au emis dispozițiile de reîncadrare a personalului în care s-a cuprins și sporul de dispozitiv menționat în notele din subsolul anexelor sus menționate.

      Mai mult decât atât, prin adresa nr. 3881/_, Direcția Generală a Finanțelor P. e a J. B. -N. i-a solicitat să se prezinte în trezoreria unde avea conturi deschise, cu situația Salarii IP pentru luna decembrie 2009 și aprilie 2010 - pe suport hârtie (semnate și ștampilate) și pe suport magnetic (conform art. 2, din OMFP/MMFPS nr. 1100/_ ).

      Instituția reclamantă s-a conformat celor dispuse prin adresa mai sus menționată.

      În urma verificărilor efectuate, Administrația Finanțelor P. e a O. ui N. a validat fișierul transmis, constatând că nu au fost identificate erori, fapt confirmat prin înscrisul intitulat "Situație centralizatoare", pe care-1 anexează, ceea ce înseamnă că instituția reclamantă a respectat dispozițiile legale în materie de salarizare.

      În acest sens sunt și:

      1. prevederile articolului 30, alineatul 5 din Legea nr. 330/2009, potrivit căruia "In anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009";

      2. prevederile articolului 7, alineatul 2 din Legea nr. 330/2009, potrivit căruia Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări;

      3. principiul statuat la articolul 3, litera c) din Legea nr. 330/2009, conform căruia "S. ul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: c) luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum

         și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare"",

      4. considerentele și dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 1415/2009 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii- cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, din care se desprind următoarele constatări ale Curții:

         - obiecția de neconstituționalitate ce privește articolul 7, alineatul 1 din lege este neîntemeiată, cu următoarea condiție: "...ca în intervalul 2010-2015 nici un angajat să nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor în vigoare. (Per a contrario, dacă vreun angajat cunoaște vreo diminuare a salariului brut, articolul 7, alineatul 1 din lege ar fi fost neconstituțional.)

         -" ...noțiunea de salariu brut include, potrivit articolul 155 din Codul muncii, atât salariile de bază, soldele pentru personalul militar și indemnizațiile lunare de încadrare, după caz, cât și sporurile sau alte adaosuri aflate deja în plată. Faptul că unii vor cunoaște creșteri salariale, iar alții stagnări din punctul de vedere al salariului brut încasat nu înseamnă că există o discriminare, ci faptul că se încearcă crearea unui sistem unitar de salarizare, prin eliminarea discrepanțelor mari existente în sistemul public de salarizare.... "

         -"...în acord cu jurisprudența sa, spre exemplu Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, C. reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. în consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii...";

      5. faptul că în cazul de față nu sunt aplicabile prevederile articolului 10 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010, deoarece, potrivit legii, competența de a se pronunța asupra legalității/nelegalității dispoziției primarului o are numai instanța de judecată, iar actul în cauză nu au fost declarat nelegal prin hotărâre a instanței;

   Pentru toate considerentele expuse mai sus, solicită a se admite recursul și, pe cale de consecință, a anula încheierea nr. 62/_, Decizia nr. 41/_ și procesul-verbal nr. 22225 din data de_, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, la

   U.A.T.O N. .

2. în ceea ce privește respingerea în parte a capetelor de cerere formulate în subsidiar:

In mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a respins, ca nefondată, cererea reclamantului de a constata incidența prevederilor Legii nr. 84/2012, cu privire la măsurile ce vizează recuperarea sumelor cu titlu de ore suplimentare și dispozitiv menționate la lit. A, pct. 4 b) și c) din Decizia nr. 41/_ .

Contrar, celor statuate de instanța de fond, sumele reprezentând "spor de dispozitiv și ore suplimentare" le sunt aplicabile prevederile art. 1, lit. b, respectiv art. 1, lit. a, din Legea nr. 84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Sumele anterior menționate, pe anul 2010, au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local N. nr. 22/2010, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli.

Astfel, prin hotărârea anterior menționată s-a aprobat fondul de salarii, fond în care a fost inclus și sumele necesare plății sporului de dispozitiv și a orelor suplimentare.

Prin Dispoziția primarului orașului N., nr. 1531/_, doar s-a cuantificat sporul de dispozitiv pentru fiecare salariat, punându-se astfel în aplicare prevederile hotărârile Consiliului Local N. prin care s-a aprobat anual fondul de salarii, respectiv pentru anul 2010, s-a pus în aplicare Hotărârea Consiliului Local N. nr.22/2010, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli și Hotărârea Consiliului Local N. nr.80/2010, de aprobare a organigramei, numărul de personal și a statului de funcții.

În ceea ce privește plata orelor suplimentare sunt incidente dispozițiile art.

1, lit."a" Legea nr. 84/2012.

Plata orelor suplimentare pentru domnul S. G., salariat cu atribuții în domeniul protecției muncii, pentru timpul de muncă prestat suplimentar, constând într-o indemnizație de 75% din salariul de bază a fost acordată în baza prevederilor art.8(l) din Acordul Colectiv de muncă, "orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, cu aprobarea scrisă a șefului ierarhic sau după caz, a primarului sunt considerate ore suplimentare și vor fi compensate cu timp liber corespunzător, sau dacă nu se pot compensa cu timp liber, vor fi plătite, potrivit legii, cu un spor la salariul de bază", Dispoziția primarului orașului N., nr.787/_, constituind practic doar o aprobare scrisă, în sensul Acordului Colectiv de Muncă.

Consideră că, legiutorul nu a stipulat în mod expres actele administrative ale primarului (dispoziții) în prevederile Legii nr.84/2012, deoarece acestea au caracter executiv de punere în aplicare a hotărârilor prin care s-a aprobat veniturile de natură salarială (fondul de salarii).

În conformitate cu prevederile art. 103, alin. (2), al Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Primarul orașului N. are obligația de a pune în aplicare hotărârile consiliului local (în acest sens este și Decizia înaltei Curți de C. și Justiție - Secția civilă nr. 3382/2004).

Primarul prin dispoziții nu poate stabili drepturi salariale ci numai individualizarea acestor drepturi prevăzute prin legi și hotărâri ale consiliilor locale.

Apreciază că, în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr.84/2012, hotărârea consiliului local fiind adoptată înainte de intrarea în vigoare a legii anterior menționate iar dispozițiile primarului privind imputarea sumelor au fost emise în baza actului de control al Curții de C. a R. .

Pentru toate considerentele expuse mai sus, solicită a se admite recursul, a se modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiuni așa cum a fost formulată, modificată și precizată.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul O. N., reprezentat de domnul M. Romocea, în calitate de primar

a solicitat respingerea recursurilor declarate de Curtea de Conturi a României și de C. de C. a J.

B. -N. împotriva sentinței civile nr. 507/20131 pronunțată de Tribunalul B.

-N. în dosarul nr._, ca nefondate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 și art. 312 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în nume propriu și pentru C. de C. B. -N.

a solicitat să se respingă recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 507/12 aprilie

2013, pronunțată de Secția a Il-a civilă, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului B. -N., în Dosarul nr._ ca nefondat, și menținerea acestei sentințe în parte ca fiind temeinică și legală.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 din vechiul Cod de procedură

civilă.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate

și a apărărilor formulate, C. constată următoarele:

Instanța de fond, printr-o amplă analiză a stării de fapt deduse judecății, a reținut că, în urma unui control al Curții de C., desfășurat în perioada 17 octombrie 2011 - 09 decembrie 2011,vizând "auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție pe anul 2010", la Unitatea Administrativ Teritorială O. N.

, ordonator principal de credite, au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. 22225 din 08 decembrie 2011 la entitatea verificată, abateri care au determinat producerea unui prejudiciu important bugetului unității administrativ-teritoriale auditate.

Pentru valorificarea constatărilor cuprinse în actul de control a fost emisă Decizia nr. 41/25 ianuarie 2012 a Curții de C. - C. de C. B. -N., prin care s-au dispus în sarcina conducerii U.A.T.O. N., mai multe măsuri, dintre care reclamanta contestă doar măsurile care vizează acordarea fără temei legal a unor sporuri salariale angajaților săi, funcționari publici și personal contractual.

Urmare a demersului promovat în fața instanței, s-a ajuns la concluzia că actele Curții de C. respectiv încheierea nr. 62/_, Decizia nr. 41/_ și procesul-verbal nr. 22225 din data de_ sunt temeinice și legale, că dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sunt incidente cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/_ emisă de C. de C. a

județului B. -N. doar în măsura în care acestea privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturile salariale acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate la lit. A pct. 4. a) din decizia menționată în vreme ce nu poate fi reținută incidența prevederilor Legii nr. 84/2012 cu privire la măsurile ce vizează recuperarea sumelor cu titlu de ore suplimentare și spor de dispozitiv menționate la lit. A pct. 4 b) și c) din Decizia nr. 41/_ .

Recurenta C. de C. critică această hotărâre sub aspectul reținerii incidenței Legii nr. 84/2012 cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. 41/_ emisă de C. de C. a județului B. -N. în măsura în care acestea privesc recuperarea sumelor reprezentând drepturile salariale acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă menționate la lit. A pct. 4. a) din decizia menționată.

Din moment ce se apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că în cazul drepturile salariale suplimentare ce constau în acordarea sporului de toxicitate, indemnizație de hrană și primă de vacanță se face aplicarea art. 2 din această lege, iar sumelor acordate cu titlu de spor de dispozitiv și ore suplimentare nu le sunt aplicabile dispozițiile exoneratoare ale Legii nr. 84/20012, nu se poate susține că dispozitivul sentinței este nelegal, din moment ce acesta reflectă tocmai cele reținute în considerentele sentinței. Nu există așadar o contradicție între considerente și dispozitiv după cum se poate lesne observa că dispozitivul se sprijină pe considerentele sentinței.

Așa cum corect sesizează autoritatea publică O. N., constatarea incidenței prevederilor Legii nr. 84/2012 nu înfrânge legalitatea actelor emise de

pârâții recurenți, ci doar se constată că unitatea administrativ-teritorială O. N. nu trebuie să mai recupereze sumele stabilite cu titlu de prejudiciu.

În ceea ce privește recursul reclamantului, trebuie subliniat faptul că legalitatea acordării unor sporuri angajaților din cadrul O. ui N. a fost analizat, pe cale incidentală de către instanța de fond.

Astfel, în cursul anului 2009 s-au plătit salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului următoarele drepturi salariale în discuție:

> spor de toxicitate, în cuantum de 5%, pentru personalul care prin natura atribuțiilor de serviciu utilizează aparatele xerox;

> spor de toxicitate, în cuantum de 10% pentru salariații care au atribuții în mânuirea documentelor în arhiva instituției;

> indemnizație de hrană în sumă de 13 lei/zi lucrătoare/salariat;

> prima de vacanță personalului contractual.

Aceste drepturi s-au acordat funcționarilor publici, în baza Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici din aparatul de specialitate al primarului orașului N., ce a fost aprobat prin H.C.L. nr. 60/15 mai 2008 valabil pana în anul 2009 când, s-a aprobat un nou Acord colectiv prin

H.C.L. nr. 50/25 iunie 2009.

În cazul personalului contractual, drepturile menționate anterior au fost acordate în baza Contractului colectiv de muncă, înregistrat la D.M.S.S.F. B. -

N. sub numărul 624/07 august 2008, aprobat prin H.C.L. nr. 61/15 mai 2008.

Salarizarea anumitor categorii de personal bugetar este reglementată prin legi speciale iar în condițiile acestor legi salariul se stabilește în funcție de domeniul de activități specifice.

Acordarea acestor drepturi trebuie să se facă doar prin raportare la salarizarea specifică funcționarilor publici și a personalului contractual angajat în cadrul autorităților publice locale.

În privința funcționarilor publici se reține aplicarea principiului legalității în privința salarizării acestora, principiu stabilit de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999.

Astfel, Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 833/2007 prevăd că autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătate și securitate, programul zilnic de lucru, pregătirea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici.

Din actele normative arătate rezultă că pot fi negociate acorduri numai cu privire la măsurile exprese respectiv îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătate și securitate în muncă și doar în domenii care nu constituie obiect de reglementare a unor dispoziții legale speciale, negocierea unor clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale sunt interzise potrivit Legii nr. 130/1996.

Cu alte cuvinte legiuitorul a recunoscut în favoarea autorităților posibilitatea de a negocia și încheia acorduri dar condiționat de respectarea dispozițiilor instituite prin actele normative anterior enunțate.

În cauză, cele adoptate prin acordul colectiv în contextul reprezentării tuturor funcționarilor din cadrul aparatului de specialitate al O. ui N. vizează drepturi bănești nu măsuri în sensul cerut de Legea nr.188/1999, art.72. Cum astfel de măsuri - acoperire părți cheltuieli de hrană, spor toxicitate nu sunt vizate de actele normative menționate, în mod greșit se susține de reclamant că cele statuate de organul de control nu sunt legale.

Această împrejurare exclude posibilitatea negocierii salariilor prin acorduri colective de muncă sau cea a acordării unor sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici.

Sub acest aspect, de prioritate a principiului legalității, în privința salarizării nu pot fi primite apărările reclamantului referitoare la caracterul intangibil al clauzelor cuprinse în acordul colectiv de muncă ce stabilesc aceste drepturi suplimentare pentru funcționarii publici.

Nulitatea acestor clauze este vădită și îi este astfel permis organului de control, în speță curtea de conturi să constate nelegalitatea din perspectiva actelor normative ce reglementează salarizarea funcționarului public că plățile salariale făcute de către angajator către aceștia sunt nelegale sumele plătite neavând temei în legislația specifică funcționarilor public, temeiul lor contractual nu este valid deoarece contravine dispozițiilor legale ce reglementează salarizarea funcționarilor publici.

Potrivit art. 970 alin. 2 cod civil contractele produc consecințele pe care legea însăși le prevede. În această situație acordul colectiv de muncă este în contradicție flagrantă cu legea, singura sancțiune fiind cea a nulității absolute și a acordării priorității actului normativ de salarizare.

Aceleași considerente pot fi reținute și în privința personalului contractual a cărui libertate de negociere este limitată de dispozițiile art. 12 alin.

1 din Legea nr. 130/1996 unde se prevăd interdicțiile de negociere, respectiv drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Prin urmare în condițiile în care drepturile invocate nu sunt cuprinse în măsurile expres reglementate, în mod greșit se susține de reclamant că sporurile ar fi justificate.

Pe de altă parte, misiunea de audit a constatat că în anul 2010, în baza dispoziției primarului nr. 787/10 mai 2004 s-au plătit nelegal ore suplimentare întrucât, în conformitate cu reglementările din Legea-cadru nr. 330/2009, în anul 2010 nu se putea plăti ore suplimentare, acestea compensându-se cu timp liber corespunzător.

In anul 2010 s-a mai constatat că s-au plătit salariaților din cadrul aparatului propriu de specialitate al Primăriei orașului N. drepturi salariale fără bază legală, constând în sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.

În mod corect se susține de către intimata C. de C. că misiunea de audit financiar a constatat că, în urma acțiunii formulată în instanță de către angajații entității verificate, Tribunalul B. -N. prin sentința civila nr. 192/CA/05 octombrie 2007, a obligat O. N., Primarul orașului N., Consiliul local al orașului N. să plătească angajaților drepturile salariale, reprezentând îndemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 1 mai 2004, calculate la valoarea actualizată pentru fiecare reclamant în parte, în raport de perioada în care au avut calitatea de angajați în cadrul administrației publice la Primăria orașului N. cu aplicarea ratei inflației până la data plății efective.

In luna mai 2010, primarul orașului N. a emis mai multe dispoziții ce sunt indicate în procesul-verbal de constatare, prin care s-a dispus reîncadrarea personalului în baza Legii nr. 330/2009. In art. 1 ale acestor dispoziții a fost inclusă și îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, urmând ca reîncadrarea pe post să se realizeze începând cu data de 01 ianuarie 2010.

În urma controlului de legalitate exercitat de prefectul județului B. -N. asupra dispozițiilor primarului U.A.T.O N., menționate în procesul-verbal de

constatare, s-a constatat ca aceste dispoziții sunt nelegale datorita faptului că s-a procedat în mod eronat la introducerea în salariul de bază, alături de sporul de vechime și a indemnizației de dispozitiv, în cotă de 25 %, calculat la salariul de încadrare pe care fiecare persoana în cauză îl avea la data de 31 decembrie 2009, aspect care a fost adus la cunoștința primarului U.A.T.O. N. prin adresa nr. III/B/7947,8467/_ .

Urmarea acestei hotărâri judecătorești, primarul orașului N. a emis Dispoziția nr. 1531/2007 privind acordarea indemnizației de dispozitiv pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate a primarului orașului N., dispoziție prin care la art. 1 s-a stabilit acordarea începând cu luna noiembrie 2007 a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază.

Prin aceeași adresa s-a solicitat primarului U.A.T.O. N. modificarea dispozițiilor menționate mai sus, în sensul eliminării indemnizației de dispozitiv, in caz contrar aceste dispoziții urmând a fi atacate în fața instanței de contencios administrativ.

Ca urmare a neluării nici unei măsuri de intrare în legalitate în privința acestor dispoziții, prefectul J. B. -N. a inițiat acțiunea de anulare a actelor administrative emise de primarul U.A.T.O N. .

In acest sens s-a pronunțat Tribunalul B. -N. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 246/15 martie 2011- anexa nr. 20 a procesului-verbal de constatare, a admis acțiunea formulată de Prefectul J. B. -N. și a dispus modificarea dispozițiilor 383-389,393-395,397-412/_ ,414-417/_ ,418-436/_, 437/_ ,

441/_ ,523-525/_ si nr.536/_ în sensul eliminării sporului de dispozitiv de 25 % din salariile de bază stabilite în cuprinsul acestor dispoziții.

Faptul că acest spor a fost acordat în anul 2010 în afara prevederilor legale rezultă și din Decizia nr. 37 din 14 decembrie 2009 a înaltei Curți de C. și Justiție privind recursul în interesul legii, referitor la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de C. și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 138/1999, în sensul că: "Dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor și în

instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salariat și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne".

Aprobarea drepturilor salariate prevăzute în contractul colectiv de muncă prin hotărâre a consiliului local nu schimbă în esență abaterea consemnată în procesul-verbal de constatare, respectiv legalitatea negocierii și acordării acestor drepturi, întrucât consiliile locale nu au atribuții date prin lege, în stabilirea sistemului de salarizare pentru personalul propriu.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, C. va respinge recursurile declarate de C. DE C. și O. N. împotriva sentinței

civile nr. 507 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.

-N. pe care o va menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de C. DE C., O. N. împotriva sentinței civile nr. 507 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, D. M.	JUDECĂTOR, F. T.	JUDECĂTOR, M. H.
GREFIER, D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: A. P. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia civilă nr. 8166/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Decizia civilă nr. 4386/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Sentința civilă nr. 1913/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Sentința civilă nr. 4284/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Decizia civilă nr. 10079/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Decizia civilă nr. 4633/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Sentința civilă nr. 213/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi Decizia civilă nr. 5853/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi