Decizia civilă nr. 602/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 602/2013
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B.
GREFIER ANA-C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-petentă S.C. A. T. I. S. P. de lucru, împotriva sentinței civile nr. 11155/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ în contradictoriu cu P. L. a M. B. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă avocat Ceoarec I. Otilia în substituirea av. Lanțoș Leonora, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind intimata P.
L. a M. B. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentanta recurentei depune la dosar copia licenței pentru transport rutier solicitată de instanță la termenul anterior și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri, Tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Reprezentanta recurentei, av. Ceoarec I. Otilia, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale și în principal, anularea procesului-verbal de contravenție, iar în subsidiar, modificarea sancțiunii amenzii contravenționale în avertisment.
În susținerea recursului, reprezentanta recurentei arată că faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită, întrucât recurenta-petentă este operator transport persoane, și nu de marfă. Din art. 17 din
H.C.L. nr. 153/2009 rezultă că pct. 1 și 2 se referă la autovehiculele transport marfă, alin. (2) al acestui articol referindu-se la autovehiculele de transport persoane. Consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât legea nu sancționează circulația în oraș, ci oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor în oraș. Fapta a fost eronat reținută, ceea ce atrage lipsa acesteia, procesul-verbal fiind lovit de nulitate absolută. Totodată, împrejurările în care s-a petrecut fapta nu sunt de natură a atrage o sancțiune atât de mare, recurenta-petentă fiind la primul incident de acest gen. Depune concluzii scrise și solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs, conform chitanțelor anexate.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 11155/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ a fost respinsă ca fiind nefondată plângerea contravențională formulată de către petenta SC A.
T. I. S., în contradictoriu cu intimata CONSILIUL LOCAL AL M. B. -P. L. A M. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal seria PLO nr.02057 încheiat la data de_ de către P. L. a mun. B., petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, în temeiul HCL nr.153/2009, reținându-se că pe data de_, orele 17,05, autovehiculul MERCEDES SPRINTER_ cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t, aparținând acesteia, a staționat pe str.N., deși nu efectua operațiuni de aprovizionare, fiind destinat transportului de persoane ; procesul verbal a fost întocmit
în lipsa contravenientului, în prezența unui martor, menționându-se că mijlocul auto nu posedă autorizație de liber acces pe raza mun.B. .
Prin plângerea formulată, petentul nu a negat săvârșirea faptei dar a arătat că, în opinia sa, temeiul legal indicat este eronat, str. N. fiind deschisă circulației, astfel că actul normativ care reglementează circulație pe drumurile publice este OUG nr.195/2002 iar în zonă nu există indicatoare care să interzică oprirea sau staționarea vehiculelor.
Conform art.17 pct.1 din HCL nr.153/2009, e teritoriul municipiului B. persoanele fizice și juridice au obligația de a respecta normele privind traficul auto și de circulație, inclusiv cele stabilite prin Regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum și de ridicare, transport, depozitare și eliberare a acestor autovehicule în municipiul B., aprobat prin Hotărârea nr.16/_ a Consiliului local al municipiului B., în acest sens fiind interzisă oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza municipiului B. ; excepție face situația în care se efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare, în condițiile existenței unei autorizații de liberă trecere eliberata de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei B. .
Potrivit dispozițiilor legale, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, aspectele invocate de către petentă subrogându-se cazurilor de nulitate relativă ce presupun dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea actului iar încadrarea juridică a faptei s-a făcut corect.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară iar iar petenta nu a negat săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută în actul de control și nu a prezentat autorizație de liberă trecere eliberată de serviciul de specialitate din cadrul primăriei, deși vehiculul în cauză are masa maximă peste 2,5 t.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a constatat că acesta a fost stabilită în mod justificat la sancțiunea amendă, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Din considerentele arătate, instanța a constatat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, încadrarea juridică a faptei a fost corect făcută de agentul constatator iar sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În concret, instanța a apreciat că circulația, oprirea și staționarea mașinilor de tonaj mare în interiorul mun.B. afectează semnificativ atât infrastructura stradală cât traficul rutier, astfel că circulația fără autorizație de liber acces în zonă precum și oprirea nejustificată prezintă un grad de pericol destul de ridicat, care poate avea urmări grave, astfel încât aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii amendă este pe deplin justificată.
În consecință, instanța a respins plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC A. T. I.
S., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale, în sensul anulării procesului verbal contestat ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, în sensul transformării sancțiunii amenzii în sancțiunea avertisment.
În motivare s-a arătat într-o prima ordine de idei, critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, procesul-verbal întocmit fiind lovit de nulitate absolută. In actul sancționator s-a reținut săvârșirea unei alte fapte, neamputabile ceea ce echivalează cu lipsa faptei, fiind așadar incidente dispozițiile art. 17 din O.G nr.2/2001.
Fapta pentru care a fost sancționată, încadrată de altfel la pct. 1 din H.C.L nr. 153/2009, prevede oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 pe domeniul public de pe raza municipiului B. .. excepție făcând ....situația in care se efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare, în condițiile existenței unei autorizații de liberă trecere... Din textul legal și din cuprinsul pct.2 din art. 17 din HCL 153/2009, rezultă că acest text legal se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de marfă.
Alin. 2 din aceeași hotărâre a Consiliului Local se aplică autovehiculelor care efectuează transporturi de persoane.
Recurenta efectuează transporturi de persoane așa cum rezultă din fotografia atașată de intimată și din copia licenței de transport anexată. Așadar subscrisa nu are obligația legală de a deține autorizație de liberă trecere pentru efectuare de operațiuni de aprovizionare sau încărcare- descărcare.
Indicarea eronată a faptei echivalează așadar cu lipsa acesteia, procesul-verbal fiind lovit de nulitate absolută.
In altă ordine de idei, prin sentința civila nr. 11155/2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Bistrița a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție seria PLO nr. 02057/_ încheiat de P. L. a Mun. B. .
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că "procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal si temeinic întocmit, încadrarea juridica a faptei a fost corect făcută de agentul constatator iar sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verb în concret, instanța apreciază că circulația, oprirea și staționarea mașinilor de tonaj mare în interiorul mun. B. afectează semnificativ atât infrastructura stradală cât traficul rutier, astfel că circulația fără autorizație de liber acces în zonă precum și oprirea nejustificată prezintă un grad de pericol destul de ridicat, care poate avea urmări grave, astfel încât aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii amendă este pe deplin justificată ".
Instanța de fond, în mod eronat, a reținut că "circulația, oprirea și staționarea mașinilor de tonaj mare în interiorul Mun. B. afectează semnificativ infrastructura stradala cât și traficul rutier "atâta timp cât Hotărârea Cons. Local nr. 153/2009 se referă doar la "oprirea, staționarea si parcarea autovehiculelor cu masă maximă autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza mun. B. ".
Tot în mod eronat, instanța a reținut că circulația fără autorizație de liber acces în zonă precum și oprirea nejustificată prezintă un grad de pericol destul de ridicat, când, de fapt, legea sancționează doar oprirea, staționarea și parcarea fără autorizație de liber acces, și nu circulația mașinilor de tonaj mare pe teritoriul mun. B. .
Prin urmare, instanța de fond a interpretat greșit legea, ceea ce a determinat-o să pronunțe o hotărâre cel puțin mai drastică, dacă nu eronată. Recurenta este operator de transport de persoane si nu efectuează operațiuni de aprovizionare sau de încărcare-descărcare pentru a fi îndreptățit să posede autorizație de liber acces conform reglementarii Consiliului Local. Dispozițiile referitoare la obligația deținerii unei autorizații de liber acces nu îi sunt aplicabile.
Totodată, din cele reținute de instanța de fond, se deduce faptul că, per a contrario, dacă posesorii mașinilor de tonaj mare ar deține autorizație de liber acces în zona Mun. B., acestea nu ar mai afecta infrastructura stradala și nici traficul rutier, ceea ce este inadmisibil.
Aprecierile ca autovehiculul in cauza a afectat traficul rutier sunt netemeinice întrucât, așa cum se poate observa din fotografia depusă la dosar de către P. L. B., traficul pe strada N.
nu era deloc aglomerat iar strada respectiva are două sensuri, fiecare cu câte două benzi de circulație.
In concluzie, presupusa faptă nu a prezentat nici un pericol social și nu a avut urmări de nici
un fel.
Instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată a fost individualizată raportat la
circumstanțele in care a fost săvârșită presupusa faptă dar nu arată care sunt aceste circumstanțe. Totodată susține că sancțiunea ce se aplică în cazul contravențiilor trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Această apreciere este una abstractă, nu există nici un scop urmărit și nici vreo urmare produsă.
In drept s-au invocat disp. art. 312 raportat Ia art. 304 pct.9 si 304 indice 1 si art.34 alin.2 din m O.G.nr.2/2001.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, constată că
instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, tribunalul constată că în mod judicios prima instanță a reținut săvârșirea de către petenta recurentă SC A. T. I. S. a contravenției prevăzute de art. 17 punctul 1 din HCL nr. 153/2009, constând în parcarea unui autovehicul cu o masă maximă autorizată de peste 2,5 tone pe domeniul public al municipiului B., corect statuând instanța de fond asupra legalității actului constatator, acesta nefiind afectat de cauze de natură a atrage sancțiunea nulității absolute.
Susține recurenta greșita încadrare juridică a faptei imputate acesteia (nefiind contestată de petentă starea de fapt reținută de agentul constatator, constând în staționarea pe domeniul public a autovehiculului cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 tone aflat în proprietatea acesteia, fără a deține autorizație de liber acces, stare de fapt atestată de altfel de planșele fotografice depuse la dosarul de fond), invocând incidența în cauză a normei cuprinse în art. 17 pct. 2 din Hotărârea Consiliului Local B. nr. 153/2009.
În privința acestei critici de nelegalitate, tribunalul constată că într-adevăr, textul pct. 2 al art. 17 din hotărârea mai sus menționată se referă la "oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t care efectuează transport de persoane conform prevederilor legale in vigoare, pe domeniul public de pe raza municipiului B. - in alte locuri decât in stațiile special destinate;in stațiile special destinate oprirea si staționarea se poate efectua doar de către operatorii autorizați de serviciile de specialitate ale Primăriei B. si in conformitate cu orarul curselor";.
Numai că, chiar în condițiile în care prevederile actului normativ în temeiul căruia s-a dispus sancționarea petentei operează o distincție între autovehiculele care efectuează aprovizionare cu marfă și cele care efectuează transport de persoane, în cauză se constată că această distincție nu se verifică și în raport cu sancțiunea prevăzută deopotrivă pentru încălcarea prevederilor art. 17 pct. 1 și 2, conferind acestora același grad de pericol social, sens în care nu se poate reține încălcarea principiului legalității prevăzut de art. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Relevante în acest sens sunt prevederile art. 27 pct. 27 lit. a din HCL 153/2009, potrivit cu care constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 lei la 2500 lei nerespectarea de către persoanele juridice a interdicțiilor prevăzute la art. 17 pct.1, 2.
Criticile de nelegalitate invocate de petenta recurentă în ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 decurgând din insuficienta descriere a faptei contravenționale au fost corect înlăturate de instanța de fond.
În acest sens, tribunalul reține că din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă într-adevăr cerința ca organul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Contrar însă argumentelor petentei recurente, se impune sublinierea faptului că, chiar în condițiile în care fapta concretă constatată coincide cu conținutul normelor legale ce prevăd
sancționarea lor contravențională, aceasta nu înseamnă că sunt necesare și alte mențiuni din partea agentului constatator în afara celor consemnate pentru ca procesul-verbal să fie legal întocmit, atâta timp cât în speță se constată că modalitatea în care a fost dresat acesta a permis instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale prin prisma probelor administrate în cauză, verificarea încadrării juridice și a justeței sancțiunilor aplicate.
În ceea ce privește solicitarea formulată de petenta intimată cu caracter subsidiar, vizând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu cea a avertismentului, tribunalul reține că într-adevăr, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentei de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001.
Însă, în raport de aceste criterii, menționate în aliniatul 3 al textului de lege invocat, în speță tribunalul constată că sancțiunea amenzii corespunde gradului de pericol social al faptei, deoarece acest cuantum reprezintă minimul legal, fapta fiind considerată ca prezentând gravitate sporită, sens în care a stabilit minimul amenzii într-un cuantum ridicat.
Este real că, în cadrul distincției care trebuie realizată între noțiunea de grad de pericol social legal al faptei și cea de grad de pericol social concret al faptei săvârșite, se remarcă faptul că în cazul contravenției în speță nu a fost exclusă, în mod expres aplicarea sancțiunii avertismentului, prin urmare nu se poate susține imposibilitatea aplicării acestei din urmă sancțiuni în acele împrejurări în care criteriile de individualizare aplicate faptei concrete determină concluzia unei gravități reduse a acesteia.
Însă aceste împrejurări, în cazul faptelor al căror grad de pericol social legal este ridicat, trebuie să fie suficient caracterizate de elementul surprinderii unui comportament antisocial singular, excepțional, determinat de conjuncturi factuale care, chiar dacă nu se situează la limita celor care determină înlăturarea caracterului contravențional al faptei, totuși trebuie să reflecte într- o mare măsură caracterul de excepție al conduitei sancționate contravențional, împrejurări nedecelate în speță.
Față de cele ce precedă, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. T. I.
S., în cauză nefiind incidente nici alte motive de nulitate absolută care să poată fi invocate și din oficiu de instanță conform art. 3041 Cod procedură civilă, de natură a afecta valabilitatea sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. T. I. S. , cu sediul procesual ales în B., str. N., bl.5, sc.B, ap. 4, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 11155/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Respinge cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în
recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
A. P. M. D. E. | L. L. | T. B. Ana-C. | A. |
