Decizia civilă nr. 6140/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.6140/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTORI: A. | A. | M. | |
S. | L. | R. |
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-reclamant S. I. împotriva sentinței civile nr.2663 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. J. de A. de S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal-decizie de impunere.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentul-reclamant S. I. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost citat cu această mențiune.
Recurentul-reclamant S. I. a depus la dosar dovada achitării sumei de 1.963,00 lei cu titlu de contribuții.
Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Curtea, din oficiu, pune în discuție în temeiul art.20 din Legea 146/1997 excepția de netimbrare a recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2663 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. -N. s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu intimatul C. de A. de S. B. -N. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus ca urmare a disjungerii operate în dosarul înregistrat inițial la Judecătoria Bistrița sub nr._ și declinării de competență în favoarea Tribunalului B. -N. prin sentința civilă nr. 8053/2011, așa cum a fost precizată pentru termenul de judecată din data de _
, reclamantul S. I. a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 1023/_ și a deciziei nr. 7 din_, emise de C. de A. de S. B. -N. .
În motivarea acestei cereri, reclamantul a arătat că la data de_ i s-au comunicat actele mai sus indicate, prin care se solicita plata către fondul de asigurări de sănătate a sumei de 3007,83 lei, din care 1598 lei cu titlu de contribuție si 1409,83 lei cu titlu de majorări.
Din conținutul actelor de executare silită rezultă că sumele ar fi datorate cu titlu de contribuție și majorări de întârziere, calculate în raport de veniturile din activități independente realizate în perioada anilor 2006-2009.
Reclamantul a contestat atât executarea silită însăși, cât și titlul executoriu în baza căreia se face executarea, în temeiul disp.art.172-173 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 399 al.l - 3 si urm. Cod pr.civ., pentru următoarele considerente:
In decizia de impunere s-a arătat că la baza calculului obligației de plata a stat Protocolul încheiat între CNAS si ANAF, aceasta din urmă comunicând pârâtei veniturile realizate de din activități independente. Astfel, pârâta a pornit de la premisa că orice persoană care realizează venituri în România intră în categoria persoanelor pentru care asigurarea de sănătate este obligatorie, intrând sub incidența Legii nr.95/2006. In realitate, contribuțiile pentru asigurări sociale nu sunt impozite. Impozitul este definit ca o prestație bănească către stat, fără pretenție de contraprestație individuală. Or, contribuție de asigurare socială se realizează pe baza unor raporturi contractuale și presupune o pretenție de contraprestație. adică beneficierea de serviciile medicale arătate in lege, menționate intr-un contract obligatoriu a fi încheiat între cele două părți.
Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost adoptată la 14 aprilie 2006 și publicată în MO partea I-a. nr.372 din_ . iar potrivit disp.art.863 cd.l lit.b, capitolul privind ""A. le sociale de sănătate" intra in vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la data de_ .
Cum legea nu retroactivează, decât dacă s-ar fi prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii, nu se pot pretinde sume pentru perioada anterioara, ci doar cu data de_ .
Potrivit disp.Legii nr.95/2006 asigurările sociale de sănătate trebuie să se realizeze, să aibă la bază un contract-cadru (art.210 lit.c. art.217 al.2 si 3, art.218 lit.a), elaborat de CNAS anual, pana la 30.09.a anului in curs pentru anul următor; norme metodologice de aplicare a contractului cadru, elaborate de CNAS anual, până la 15.11 a anului în curs pentru anul următor.
Nu se știe de existenta acestora, deși erau obligatorii și urmau să expliciteze dispozițiile legale, concretizând drepturile si obligațiile pârtilor in cadrul asigurărilor sociale de sănătate, precum si formalitățile necesare realizării acestora.
Un contract de asigurare încheiat de casele de asigurări de sănătate cu asigurații direct sau prin angajator (după caz), al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație (art.211 al.l).
Nu a luat la cunoștința de existenta acestui model de contract și nu a fost solicitat să încheie un astfel de contract prin nici un mijloc de informare.
A apărut doar Ordinul nr.617 din_ al CNAS de aprobare a Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative necesare dobândirii calității de asigurat... in MO nr.649/_ fără a se referi, a explica și a concretiza dispozițiile legale privind contractul-cadru si contractul individual privind asigurările sociale de sănătate. In anexele acestui ordin nu exista nici-un model de contract de asigurări sociale de sănătate...
Începând doar cu luna decembrie 2010 pârâta invita la sediul acesteia persoanele vizate pentru a încheia contract, fapt ce demonstrează implicit neîndeplinirea obligațiilor legale de către aceasta până la data respectiva.
Pârâta avea obligația legala (art.222) să-l informeze cel puțin o data pe an asupra serviciilor de care beneficiez, a nivelului de contribuție personala si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor pe care le are.
Această obligație legală nu a fost îndeplinita niciodată până în prezent.
Dacă ar fi respectat legea și si-ar fi îndeplinit obligațiile legale mai sus arătate sau cel puțin pe cea de la art.222. nu s-ar fi ajuns in aceasta situație. Chiar și în materia impozitelor datorate statului, Administrația Financiara, trimite formulare, face verificări, notifica, etc.
S-a mai menționat totodată că în conformitate cu disp.Legii nr.95/2006 asigurații au dreptul de a alege furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurări de sănătate la care se asigura, in condițiile legii si ale contractului cadru.
S-a solicitat a se comunica actul prin care pârâta consideră că a optat pentru această casă de asigurări, contractul-cadru și contractul individual încheiat cu pârâta si de asemenea ce pachet de servicii i-a fost asigurat in ultimii 5 ani, din cele prevăzute in lege.
Pe de alta parte, avocații au C. de sănătate proprie precum si Casa de pensii a avocaților, cu sediul in București, la care plătesc contribuție lunară și beneficiază de servicii medicale, de plata concediilor medicale, de maternitate, îngrijirea copilului etc.
Potrivit disp.art.208 al.3 lit.a din Leg.95/2003 exista dreptul legal de a alege casa de asigurări. Cei care au dorit să fie asigurați la pârâta, s-au prezentat la C. au încheiat formalitățile necesare, au plătit contribuție și au beneficiat de drepturile legale.
In ultimii cinci ani nu a fost nici măcar o singură dată înștiințat de C. de sănătate că ar avea vreo relație cu aceasta, că ar figura cu vreun debit de achitat si brusc aflu că are o datorie de 4753,23 lei.
Așa fiind, s-a apreciat că nu datorează nici măcar suma pretinsă cu titlu de contribuție pentru trecut (in nici-un caz majorările), ci eventual pentru viitor, după încheierea contractului. In acest sens s-au pronunțat deja mai multe instanțe (invoc decizia nr.791/_ a Curții de Apel Galați, care a reținut ca omisiunea declarării veniturilor din activități independente nu este sancționată de legislația in vigoare).
In lipsa unui raport juridic contractual legal încheiat (in care sa fie stipulate drepturile si obligațiile reciproce ale pârtilor) și a realizării de către pârâtă a celorlalte condiții legal impuse, decizia de impunere nu are suport legal, fiind lovită de nulitate, iar pe cale de consecință, toate formele de executare silită.
Pe de altă parte, creanța pretinsă de pârâtă nu îndeplinește cerințele art.379 Cod pr.civ. Aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă.
In cuprinsul deciziei, sumele, raportat la care se calculează contribuția, contribuția datorata si majorările sunt greșit calculate, astfel că dacă s-ar face abstracție de celelalte apărări de mai sus, atunci creanța nu este certă și nici lichidă, iar data scadentei nu este precizată, astfel că nu este nici exigibilă.
In drept s-au invocat disp.art.399 si urm. Cod pr.civ., art. 172-173 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscala, disp.Legii nr.95/2006 mai sus indicate, art.274 Cod pr.civ.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în prealabil excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a deciziei de impunere având ]n vedere faptul că în speța sunt aplicabile prev. art.41 din OG 92/2003, conform cărora, în
înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.
Prin prisma acestor dispoziții, actul atacat este un act administrativ fiscal, in înțelesul legii și este supus procedurii de contestare instituita prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.
S-a mai arătat că ceea ce poate fi atacat la instanța judecătoreasca de contencios administrativ sunt deciziile emise in soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanța, precum si împotriva altor acte administrativ fiscale.In acest sens, prin decizia de impunere 2240/_ i se aduce la cunoștința faptul că împotriva măsurilor dispuse poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul emitent, sub sancțiunea decăderii.
Contestatorul a adresat contestație administrativa, înregistrată la C. de asigurări de sănătate B. -N. și a fost soluționată prin decizia nr.7/_, iar prin cererea de chemare in judecata reclamantul însă nu atacă o decizie emisă în soluționarea contestației împotriva titlului de creanța, astfel acțiunea in contencios administrativ este inadmisibila.
Pe fondul pretențiilor s-a arătat că aceste contribuții în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Obligativitatea asigurării si a plații contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizata in legătura cu principiul care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorita solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv, cel de a asigura un minimum de asistenta medicala pentru populație. In acest sens, prevederile art.208(3) lit.e din L.95/2006 consacra participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate revine si persoanelor fizice care exercita profesii libere, cum este cazul in speța, împrejurarea că reclamantul este avocat și că plătește contribuții la C. de asigurări a avocaților nu se substituie obligației de a plați contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu îl scutește de la aceasta obligație reglementata de L.95/2006. Însăși dispozițiile legii, la art.208(6) prevăd ca asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.
Astfel, reclamantul se încadrează la categoria de asigurați reglementata la art.257(2) lit.b din L.95/2006 realizând venituri impozabile din activitate independenta in intervalul 2006 - 2009, iar legea prevede in aceasta situație calcularea contribuției la FNUASS prin aplicarea cotei menționate de lege asupra veniturilor impozabile realizate. Potrivit dispozițiilor aceleiași legi, art.257(7), (8) si art.259(7)lit.b) rezulta ca Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat: să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă".
S-a mai susținut că reclamantul pornește de la premiza greșită că neavând contract încheiat cu CAS B. -N. nu ar avea obligația plății acestui tip de contribuție, însă această interpretare este contrară dispozițiilor imperative ale legii și nu poate fi primită.
Neîncheierea contractului nu este de natură să-l exonereze de la această plată, așa cum pretinde, întrucât izvorul obligației se află în lege și nu în contract, caracterul imperativ al dispozițiilor care consacră plata sumelor cuvenite asigurărilor sociale de sănătate menținându-se încă de la primele reglementari in cadrul sistemului și până in prezent. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213, "astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita" se arată și în numeroase decizii ale Curții Constituționale (decizia_ /2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificată doar în aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a păturilor defavorizate material de a îndeplini această obligație, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speța.
Așadar obligativitatea asigurării si a contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate a contestatorului-intimat trebuie analizată în legătura cu principiul solidarității la care s-a făcut referire și în concordanță cu principiile constituționale care consacră obligativitatea statului de a asigura ocrotirea sănătății In același timp, obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, cheltuieli care, în cazul sistemului public de sănătate, vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății, iar în acest obiectiv sunt implicați atât statul cât si cetățenii, inclusiv reclamantul, după cum se reflecta aceasta obligație in art.2(l) din L.95/2006 unde se arată că "asistența de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societății in vederea protejării si promovării sănătății populației". Se instituie prin lege, așa cum am arătat mai sus, forme de asigurări sociale de sănătate complementare sau suplimentare față de sistemul de asigurări sociale de sănătate, însă "trebuie înțeles totuși că aceste forme de asigurări de sănătate nu duc la excluderea obligației de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligația statului de a asigura ocrotirea sănătății" se arată în decizia 775/2009 a Curții Constituționale.
Prin urmare calitatea de asigurat nu reprezintă o chestiune ce implica opțiunea persoanei ce are calitatea de cetățean român și domiciliul in România pentru ca în considerarea principiilor mai sus menționate, toți cetățenii trebuie să contribuie la constituirea Fondului indiferent ca doresc sau nu, deci si intimatul, căci dreptul persoanei de a dispune de ea însăși in privința asigurărilor de sănătate trebuie interpretata în concordanță cu principiile constituționale menționate si deci nu are dreptul să dispună de ea însăși in mod absolut ci cu condiția de a nu încalcă drepturile si libertățile altora astfel încât să nu afecteze drepturile de care beneficiază alte persoane fizice. Or prin refuzul îndeplinirii obligației legale de a plăti contribuțiile se aduce atingere tocmai dreptul altor cetățeni la ocrotirea sănătății (decizia 1252/2010 a Curții Constituționale).
Contestatorul nu a plătit contribuții la Fond, conduita in raport de care este in culpa astfel ca neîndeplinirea acestei obligații nu poate avea caracter exonerator ci dimpotrivă sancționator. In calitate de persoana ce a realizat venituri din profesie liberala avea si obligația declarării si virării FNUASS aferent veniturilor realizate si a depunerii potrivit art.215 (3) a declarațiilor privind obligațiile față de fond, aceasta obligație nefiind îndeplinită de către contestator.
Potrivit art.7 din Ordinul 617/2007 privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de
sănătate, contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuțiile calculate la venitul estimat pana la data de 15 a ultimei luni a fiecărui trimestru.
Art.35(l) si (2) din Ordin 617/2007 menționează:"in conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, așa cum este cazul in speța. In lipsa acestor declarații, C. de asigurări de sănătate nu-si poate constitui baza de date cu privire la toate persoanele care au aceste obligații de plata, decât in urma preluării pe baza de Protocol a informațiilor necesare, de la ANAF.
Întrucât însuși contestatorul a încălcat prevederile legale nedepunând declarațiile la Fond, nu se poate prevala de aceasta neregularitate invocând vreo culpa in sarcina Casei de asigurări de sănătate care a preluat informațiile despre realizarea veniturilor de la ANAF, in baza Protocolului la care am făcut referire.
Iar obligația de informare la care se refera art.222 din L.95/2006 a fost îndeplinită de către CAS B. -N. prin anunțuri care se adresează, in general,
categoriilor de contribuabili si au menirea de a aduce la cunoștința acestora faptul ca au obligația de a plăti contribuția la asigurările sociale de sănătate. Astfel de anunțuri au fost publicate atât în presă cât si pe pagina de internet proprie a CAS B. -N. . Oricum obligativitatea plații acestui tip de contribuție este de notorietate, reclamantul neputând invoca nici necunoașterea legii, chiar si numai in considerarea profesiei pe care o exercita. Iar activitățile de colectare se realizează in termenul de termen de prescripție de 5 ani, care in speța nu a fost încălcat de către C. de asigurări de sănătate.
Sunt netemeinice si criticile prin care se tinde la exonerarea de la plata majorărilor de întârziere. Astfel, din dispozițiile legale rezulta caracterul accesoriu al majorărilor de întârziere astfel ca ele curg din ziua imediat următoare scadentei obligației principale, cu excluderea posibilității de renunțare la ele, calculându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere, așa cum rezultă din art.216,259, 261 din L.95/2006.
Pârâta a mai arătat că, decizia 791/2009 a CA Galați de care se prevalează contestatorul, care se refera la art.306 din L.95/2006, o apreciază ca nerelevanta întrucât în speță nu este vorba de vreo sancțiune aplicata conform art.305 si 306 din lege.
s-a concluzionat că, neachitarea acestor contribuții la scadența legală determina ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere in discuție, determinat de particularitățile titlurilor de creanța fiscala ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat. Contestatorul a realizat venituri impozabile si avea obligația legala de a plați cota de contribuție sub forma unui procent care se aplica asupra veniturilor impozabile, in condițiile legii, încă de la data împlinirii scadenței legale, neîndeplinirea acestei obligații cât și curgerea majorărilor respective fiindu-i de asemenea imputabile.
In aceste condiții s-a emis decizia de impunere nr. 2240/0_ pentru obligații de plata, aferent intervalului 2006 - 2009, având la baza veniturile transmise pe baza de Protocol, așa cum rezultă de altfel din conținutul deciziei respective si din notificarea care a însoțit-o, împotriva deciziei a formulat contestație administrativă, care s-a soluționat prin decizia 7/_ de respingere ca neîntemeiată iar statuările pe fondul contestației sunt temeinice si legale, inclusiv în ce privește aspectele legate de forma deciziei de impunere.
Ulterior precizării de acțiune formulată de reclamant în sensul contestării și a deciziei nr. 7/2012, pârâta nu a mai înțeles să insiste în excepția inadmisibilității invocată inițial.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 0_, C. de A. de S. B. -N. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 2240 (al cărei nr. și dată a emiterii au fost greșit menționate în cererea de chemare în judecată) prin care a stabilit în sarcina reclamantului S. I. obligația achitării sumei de 1963 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada_ - 0_ și a sumei de 2771,19 lei cu titlu de majorări de întârziere, sume stabilite în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr. 5982/95896/2007, iar din această situație rezultă că în intervalul menționat debitorul a realizat venituri din activități independente, în speță din exercitarea profesiei de avocat (f. 12, 13 dosar).
Reclamantul a contestat decizia de impunere emisă, apreciind că obligația de plată a contribuției, și implicit a majorărilor de întârziere, în absența încheierii unui contract de asigurare, este nelegală, iar prin decizia nr. 7/_ C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant (înregistrată sub nr. 912/_ ), motivat de faptul că debitorul face parte din categoria persoanelor care obținând venituri din activitate independentă are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri (f. 17 dosar).
Tribunalul a reținut că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Tribunalul a maia arătat că nu are suport interpretarea potrivit căreia legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări, reținând că este real că, potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, "persoanele care nu fac
dovada calității de asigurat"; (potrivit art. 212 alin. 1 "documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul";)
"beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru";.
Aceasta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
S-a mai reținut de instanța de fond ca argument în plus al obligativității asigurării și aceea că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a documentelor justificative și a actelor de evidență necesare
în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003
, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
S-a mai reținut de instanță că, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a
îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul a mai reținut că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat. Coroborând prevederile legale sus citate, instanța a constatat că pârâta emitentă a deciziei de impunere contestată are neîndoielnic calitatea de subiect al
raportului juridic fiscal.
Totodată, s-a mai impus precizarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006, organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG nr. 150/2002 care conținea, cu privire la colectare, dispoziții similare celor prevăzute în Legea sănătății.
Cu motivarea prezentată, instanța de fond, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 7/_ și a Deciziei de impunere nr.2240/0_, a dispus respingerea ca nefondată a acțiunii în contencios fiscal formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul-recurent S. I. solicitând admiterea recursului, in baza disp.art.312 al.l, 2 si 3 teza 1 cod pr.civ. rap.la art.304 pct.9 si 304/1 cod pr.civ. si modificarea in tot sau in parte a sentinței atacate in sensul de: a admite acțiunea in contencios administrativ, ca fiind intemeiata si in consecința sa se dispună anularea deciziei nr.7/_ emisa de directorul Casei de A. de S. B. -N., prin care s-a respins contestația acestuia si pe fond, anularea ca nelegala si netemeinica a deciziei de impunere nr.2240/ 0_ emisa de parata, vizând incasarea sumei de 4734,19 lei, din care 1963 lei cu titlu de contribuție si 2771,19 lei cu titlu de majorări.
Nu se solicită cheltuieli de judecata.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea atacată este nelegala si netemeinica, fiind data cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale
incidente in speța, respectiv dispozițiile Legii nr.95/2006, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ. Dispozițiile legii sanătatii conțin drepturi si obligații pentru ambele parti, obligatorii pentru ambele parti, nu doar pentru recurent. Cauza urmează a fi analizata sub toate aspectele, potrivit disp.art. 304/1 cod pr.civ.
In fapt: a fost avocat in cadrul Baroului B. -N. pana la data de_, iar incepand cu data de_ acesta este pensionar.
Recurentul arată că în calitate de avocat, a fost înregistrat ca si contribuabil la AFP B., a depus anual declarațiile de venituri, a achitat impozitul aferent si a primit periodic de la AFP formularele necesare, instiintari si decizii privind debitele cu care figurez, i s-au efectuat controale (verificări) periodice.
De la parata nu a primit nici-o înștiințare, nu i s-a făcut nici-o verificare, nu a avut încheiat nici-un contract si nu a beneficiat de servicii medicale, acestea fiindu-i furnizate in sistem privat, prin asigurările private ale avocaților sau pe cont propriu.
Se mai susține că în data de_, cu ocazia unei deplasări la sediul paratei (dupa ce a aflat de la alti colegi ca sunt vizați si ei...), i s-au comunicat sub semnătura, decizia de impunere nr.2240/0_, somația si titlul executoriu, prin care se solicita plata către fondul de asigurări de sănătate a sumei de 4734,19 lei, din care 1963 lei cu titlu de contribuție si 2771,19 lei cu titlu de majorări.
Din conținutul acestor acte, rezulta ca sumele ar fi datorate cu titlu de contribuție si majorări de întarziere, calculate in raport de veniturile din activități independente realizate in perioada anilor 2006-2009.
În aceste condiții, a formulat contestație la executare si la titlu la Judecătoria Bistrița, înregistrata la data de_ in dos.nr._ (in prezent suspendat) si separat a depus contestație la parata impotriva deciziei de impunere, soluționata prin decizia nr.7/_ emisa de Directorul CAS BN.
Recurentul apreciază pretențiile paratei ca nefondate, cel puțin in parte (cu privire la majorări) pentru următoarele considerente de fapt si de drept:
1. In decizia de impunere se arata ca la baza calculului obligației de plata a stat Protocolul incheiat intre CNAS si ANAF, aceasta din urma comunicând paratei veniturile realizate de către subsemnatul din activități independente. Astfel, parata a pornit de la premisa ca orice persoana care realizează venituri in România intra in categoria persoanelor pentru care asigurarea de sănătate este obligatorie, intrând sub incidența Legii nr.95/2006, fara nici-o alta obligație din partea paratei. In realitate, contribuțiile pentru asigurări sociale nu sunt impozite. Impozitul este definit ca o prestație băneasca către stat, fara pretenție de contraprestatie individuala. Ori, contribuția de asigurare sociala se datorează in baza unor raporturi contractuale (aspect la care voi reveni) si presupune o pretenție de contraprestatie, adică beneficierea de serviciile medicale arătate in lege, menționate intr-un contract obligatoriu a fi incheiat intre cele doua parti.
Recurentul mai arată că în considerentele sentinței pronunțată de instanța de fond, pag.5 al.10 si 11 se invoca disp.art.208 al.l si 3 si disp.art.211 al.l si 2 din Legii nr.95/2006 privind obligativitatea asigurării, principiul solidarității si modalitatea de realizare a asigurării: prin contract de asigurare incheiat cu parata, al cărui model se stabilește prin ordin al Președintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administrație.
Se mai susține că aceste dispoziții sunt reținute doar pentru recurent, nu si pentru parata, încheierea sau nu a contractului de asigurare nu este un pretext, cum se susține in sentința, ci o obligație legala pentru ambele parti. Culpa pentru neincheierea acestui contract aparține in totalitate CNAS si caselor județene, din moment ce nu a fost elaborat nici măcar modelul de contract de
asigurare, nu a fost chemat la incheierea acestui contract prin care se stabileau nu numai obligațiile, ci si drepturile recurentului.
Recurentul a maia arătat că, Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii a fost adoptata la 14 aprilie 2006 si publicata in MO, partea I- a, nr.372 din_, iar potrivit disp.art.863 al.l lit.b, capitolul privind "A. le sociale de sănătate" intra in vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la data de_, dar că de atunci si pana in prezent, Președintele CNAS nu a emis ordinul legal prin care sa stabilească modelul contractului de asigurare, iar parata nu l-a invitat la incheierea contractului de asigurare nici dupa ivirea litigiului, desi a solicitat expres, in scris aceasta.
Recurentul își pune retoric întrebarea, dacă legea a fost data doar pentru asigurat, nu și pentru asigurător ? Eu cred ca nu (voi intreba aceasta si la CEDO daca va fi cazul...). Recurentul consideră ca nu s-a dorit incheierea contractului de asigurare, ci doar incasarea contribuției. Motivul este evident: existenta contractului impune indeplinirea obligațiilor de către ambele parti si atunci ar fi trebuit sa dispară haosul din sistemul de sănătate, iar sutele de funcționari angajați la parata ar fi trebuit sa-si justifice activitatea si salarul incasat lunar.
P se mai susține că, potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, asigurările sociale de sănătate trebuie sa se realizeze, sa aiba la baza:un contract-cadru (art.210 lit.c, art.217 al.2 si 3, art.218 lit.a), elaborat de CNAS anual, pana la 30 septembrie a anului in curs pentru anul următor; norme metodologice de aplicare a contractului- cadru, elaborate de CNAS anual, pana la 15 noiembrie a anului in curs pentru anul următor.
Nu cunoaște de existenta acestora, desi erau obligatorii si urmau sa expliciteze dispozițiile legale, concretizând drepturile si obligațiile pârtilor in cadrul asigurărilor sociale de sănătate, precum si formalitățile necesare realizării acestora.
Un contract de asigurare încheiat de casele de asigurări de sănătate cu asigurații direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație (art.211 al.l).
Recurentul mai susține că nu a luat la cunoștința de existenta acestui model de contract si nu a fost solicitat sa încheie un astfel de contract prin nici un mijloc de informare.
Recurentul mai arată că, a apărut doar Ordinul nr.617 din_ al CNAS de aprobare a Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative necesare dobândirii calității de asigurat. in MO nr.649/_, fara a se referi, a explica si a concretiza dispozițiile legale privind contractul-cadru si contractul individual privind asigurările sociale de sănătate. In anexele acestui ordin nu exista nici-un model de contract de asigurări sociale de sănătate...
Începând doar cu luna decembrie 2010, s-au făcut invitații de prezentare la sediul paratei pentru a se clarifica situația si a se încheia contract, fapt ce demonstrează implicit neindeplinirea obligațiilor legale de către aceasta pana la data respectiva.
În aceste condiții, apreciază că parata avea obligația legala (art.222) sa îl informeze cel puțin o data pe an asupra serviciilor de care beneficiez, a nivelului de contribuție personala si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor pe care le am.
Aceasta obligație legala nu a fost indeplinita niciodată pana in prezent, cel puțin fata de recurent, care figura si contribuia la Casa de pensii si asigurări de sănătate a avocaților București.
Daca s-ar fi respectat legea si parata si-ar fi îndeplinit obligațiile legale mai sus arătate sau cel puțin pe cea de la art.222, nu s-ar fi ajuns in aceasta situație.
C
Se mai arată că, chiar si in materia impozitelor datorate statului, Administrația Financiara ( cu care nu se cere existenta unui raport contractual ca in cazul asigurărilor sociale de sănătate), asa cum a arătat mai sus, trimite formulare, face verificări, notifica, etc, iar Legea nr.95/2006 constituie un tot unitar si toate dispozițiile sale sunt aplicabile, nu doar cele privind obligativitatea asigurării. Ea instituie obligații nu numai pentru asigurați, ci si pentru asigurător, in speța parata, care timp de peste 5 ani nu si-a îndeplinit nici-una din obligațiile legale la care s-a referit mai sus. Cu toate acestea, emite pretenții atat cu privire la contribuție, cat si cu privire la majorări.
Nu se poate susține credibil ca parata nu a putut comunica cu recurent pana in prezent. Asa cum a găsit calea in prezent, o putea găsi si pana acum, adică prin AFP B. sau ANAF, daca nu direct.
Totodată, recurentul arată că, în considerentele sentinței (pag.6 al.8) se invoca si disp.art.305 din Lg.95/06, ori textul se refera la "refuzul meu de a ma supune controlului", ori asa ceva nu s-a intamplat niciodată. ANAF-ul m-a controlat de cate ori a vrut. Parata nu a efectuat nici-un control (desi exista un astfel de compartiment in structura sa), niciodată, deci, din nou, legea a fost incalcata de parata si nu de subsemnatul.
Se apreciază de către recurent că nu datorează nici măcar suma pretinsa cu titlu de contribuție pentru trecut (in nici-un caz majorările), ci eventual pentru viitor, dupa incheierea contractului. In acest sens s-au pronunțat deja mai multe instanțe (invoc decizia nr.791/_ a Curții de Apel Galați, care retine ca omisiunea declarării veniturilor din activități independente nu este sancționată de legislația in vigoare).
In lipsa unui raport juridic contractual legal incheiat (in care sa fie stipulate drepturile si obligațiile reciproce ale pârtilor) si a realizării de către parata a celorlalte condiții legal impuse, decizia de impunere nu are suport legal, fiind lovita de nulitate.
In subsidiar, se arată că, chiar daca ar accepta ca datorează plata contribuției restante de 1963 lei in niciun caz, nu datorează plata majorărilor de 2771,19 lei (care, este mai mare decât contribuția, desi nu exista un contract incheiat, prin care sa se stipuleze aceasta...), intrucat parata nu si-a indeplinit obligațiile legale mai sus arătate. Daca si le-ar fi indeplinit (cum face ANAF-ul, fara a fi obligat legal...), nu s-ar fi ajuns la plata de majorări. Recurentul a fost de buna credința, știind ca avocații au un sistem propriu de asigurări, la care a contribuit sistematic. Art.257 al.2 lit.b din Lg.95/06 se refera, in opinia sa, la alte persoane cu activitate independenta, care nu au sistem propriu de asigurări.
In ce privește cuantumul sumelor pretinse de parata, decizia atacata nu este legal întocmita si nici clara (nu conține motivele de fapt ale luării ei, explicațiile absolut necesare, cat si modalitatea de calcul) in ce privește perioada pentru care s-a făcut calculul, modalitatea de calcul a contribuției si majorărilor (care oricum este greșit sub mai multe aspecte).
Veniturile impozabile se realizează de-a lungul intregului an calendaristic, iar contribuția putea fi calculata si pretinsa pentru venitul din anul in curs, doar in anul următor, deci nici contribuția si nici majorările nu pot fi calculate pe perioada anului in cursul căruia se realizează veniturile. Mai explicit, spre exemplu, pentru anul 2006 s-a calculat contribuția datorata la 15.03., 15.06.,
15.09. si 15.12. raportat la venitul anual realizat in cursul intregului an 2006, deci se pretinde contribuție si majorări pentru sumele inca nerealizate, neincasate, ceea ce este nelegal. Trebuia eventual determinata suma încasata anual de la 01.01. pana la 15.03., apoi de la 16.03. la 15.06, de la 16.06. la
15.09. si de la 16.09. la 15.12., respective 31.12.
Este aplicata cota procentuala de 6,5 % si pentru perioade in care aceasta a fost de doar 5,5 %.
Recurentul mai invocă și faptul că, decizia nu cuprinde toate elementele prevăzute de art.43 al.2 din Codul de A procedura fiscala, cu consecința nulității acesteia conf.art.46 din C.pr.fiscala, iar dacă parata nu prezintă in recurs un astfel de calcul corect intocmit (calculul contribuției pe transe de venit trimestrial, calculul separat al majorărilor, etc), soluția ce se impune este aceea prev.de art.312 al.4 cod pr.civ.
Intimata-pârâtă C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N.
prin întâmpinarea depusă la fila 8 solicită respingerea recursului formulat în cauză și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Leg 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar și se taxează diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
Potrivit prevederilor art 111pct 1 din Legea nr. 146/1997 cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.
Curtea analizând aspectul timbrării recursului formulat de S. I. împotriva sentinței civile nr.2663 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., constată că, deși recurentul a fost citată pentru termenul de judecată din 27 mai 2013 (f.14) cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru recursul declarat, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței nedepunând taxa de timbru menționată.
În consecință, în ședința publică din 27 mai 2013, curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului de către recurentul S. I. .
Prevederea legală menționată mai sus stipulează faptul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, sub sancțiunea anulării cererii, astfel încât excepțiile privitoare la timbraj primează față de cercetarea fondului sau orice alte excepții întrucât prin admiterea acestora cererea de chemare în judecată urmează a fi anulată .
Prin rezoluție, instanța a dispus citarea recurentei pentru termenul de judecată din data de 27 mai 2013, cu mențiunea de a achita taxă timbru și timbru judiciar datorate în conformitate cu dispozițiile Lg. 146/1997, în cuantumul precizat, de 2 lei taxă timbru, respectiv 0,15 lei timbru judiciar, pentru recursul declarat.
Citația a fost afișată la adresa indicată de recurent la data de 15 martie 2013, cu mai mult de 15 zile înainte de termenul de judecată.
Recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale privind plata în integralitate a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, deși a fost citată în mod expres cu această mențiune.
În consecință, întrucât nu s-a plătit taxa de timbru și timbru judiciar datorată în speță, deși recurentul a fost legal citată cu această mențiune, va fi admisă excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, cu consecința anulării recursului netimbrat.
Pentru considerentele arătate, Curtea va admite excepția netimbrării recursului și va dispune anularea recursului ca netimbrat declarat de S. I. împotriva sentinței civile nr.2663 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția de netimbrare. | ||
Anulează recursul declarat de reclamantul S. | I. | împotriva sentinței |
civile nr.2663 din_, pronunțată în dosarul nr. _ | al Tribunalului B. | |
-N. | pe care o menține în întregime. | |
Fără cheltuieli de judecată în recurs. | ||
Decizia este irevocabilă. | ||
Pronunțată în ședința publică din _ | . |
Președinte, V. G. | Judecător, A. A. M. | Judecător, S. L. R. |
Grefier, M. V. -G. |
Red.V.G./M.N.
2 ex./
Jud.fond.-A. P. M.
