Decizia civilă nr. 6857/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6857/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâta C. J. DE
A. DE S. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 2856/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul P. R. T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus de către reclamantul intimat, concluzii.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2856/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. R.
T.
în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N.
, în petitul subsidiar formulat, în parte, și în consecință:
S-a constatat nelegalitatea răspunsului nr.19137/_ prin care s-a soluționat de către C. de A. de S. B. -N. cererea reclamantului de acordare a facilităților fiscale.
S-a dispus obligarea pârâtei C. de A. de S. B. -N. să emită conform prevederilor art. 5 alin.5 lit.a din Ordinul CNAS nr. 894/2011 decizia de anulare a penalităților de întârziere și a 50 % din majorările de întârziere aferente obligației de plată principale, stabilite în sarcina reclamantului prin decizia de impunere nr.4417/_ emisă de pârâtă.
S-au respins celelalte cereri ale reclamantului, ca nefondate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 539,30 lei, în măsura admiterii cererii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 4417/_ emisă de C. J. de A. de S. B. -N. (f. 3, 4dosar), s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația
de achitare a sumei totale de 7464,46 lei din care 4081 lei cu titlu de contribuție datorată la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor, iar suma de 3.383,46 lei reprezentând majorări de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de contribuție în perioada în perioada_ -_ .
Reclamantul a contestat decizia de impunere în sensul că, invocând în temeiul art. 15 din OUG nr. 150/2002, încălcarea dreptului de a fi informat cel puțin o dată pe an asupra nivelului contribuției, în calitate de asigurat, a apreciat ca fiind nelegal calculul majorărilor și penalităților de întârziere.
Contestația astfel formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 18609 din_ (f. 5) a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 17/_ emisă de
de A. de S. B. -N. (f. 6).
Totodată, reclamantul a adresat pârâtei la data de_ și cererea înregistrată sub nr. 19137 (f. 20 dosar) privind acordarea de facilități fiscale prevăzute de art. XI din OG nr. 30/_, la fila 25 dosar fiind depuse dovezile
(chitanțele) care atestă achitarea, la data de_, respectiv la data de_ a întreg debitului reprezentat de contribuția datorată la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor, așa cum a fost aceasta stabilită prin decizia de impunere nr. 4417/2011.
Pârâta a refuzat acordarea facilităților fiscale solicitate de reclamant, refuzul fiind materializat în adresa nr. 19137/_ (f. 21 dosar), motivându-se că având în vedere că art. din Ordinul nr. 894/_ privind aplicarea prevederilor art. XI din OG nr. 30/2011 definește obligațiile de plată principale restante la data de 31 august 2011 ca fiind obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse la până la data de 31 august 2011 și /sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată, solicitarea reclamantului nu poate fi onorată, decizia de
impunere nr. 4417 fiind emisă ulterior datei prevăzute în prevederile ordinului.
Tribunalul a reținut că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile art. 257 alin. 2 lit. f din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și în conformitate cu care are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, aspect ce de altfel nu a fost contestat de către reclamant.
Potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru
formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003
, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare sau că nu a informat contribuabilul cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul a mai reținut că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Prin urmare, în mod legal s-a imputat reclamantului nu doar contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate (achitată de reclamant conform chitanțelor depuse la dosar), ci și majorările de întârziere, al căror cuantum nu a fost contestat în cauză, sens în care instanța a respins, ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamant în principal, respectiv acela de a se aula parțial decizia de soluționare a contestației administrative și decizia de impunere, cu privire la penalitățile și majorările de întârziere stabilite în sarcina acestuia.
În ceea ce privește petitul formulat de reclamant în subsidiar, instanța a reținut că art. ART. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, prevede următoarele:
"(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).
Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.";
Prevalându-se de prevederile art. 3 din Ordinul nr. 894/2011 (emis în aplicarea prevederilor legale mai sus citate) și potrivit cu care "Prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)";, pârâta a refuzat să facă aplicarea prevederilor art. XI din OG nr. 30/2011, apreciind că, fiind emisă ulterior datei de_, decizia de imputare
care individualizează obligația de plată a reclamantului nu se încadrează în ipoteza legală sus menționată.
Ulterior exprimării acestei refuz (în cadrul adresei nr. 19137/_ ), reclamantul, urmând procedura prevăzută de art. 5 din același Ordin nr. 894/2011, a adresat pârâtei cererea prin care solicită o situație a obligațiilor de plată exigibile care urmau a fi stinse în scopul îndeplinirii condiției prevăzute la art. 2 alin. (1), precum și a celor care intră sub incidența facilității (înregistrată sub nr. 20419 din_ - fila 22 dosar), conform alin. 3 al art. 5 din același ordin organul competent urmând a comunica contribuabilului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, situația prevăzută la alin. (1) și a întocmi borderou provizoriu de scădere din evidență a obligațiilor de plată ce pot face obiectul facilității prevăzute la art. 2.
Pârâta nu a dat însă curs solicitării astfel formulate de reclamant, în cuprinsul adresei de răspuns nr. 20149/_ (f. 23) reiterând argumentele prezentate inițial, anume că reclamantul nu figurează în evidențe cu obligații de plată exigibile pentru care ar putea beneficia de facilități fiscale întrucât obligația reclamantului nu a fost individualizată anterior datei de 31 august 2011.
Deși în cuprinsul refuzului exprimat prin cele două adrese, refuz a cărui legalitate urmează a fi analizată de instanța de contencios administrativ în temeiul prevederilor art. 1 și 8 teza ultimă din Legea nr. 554/2004 (în sensul că îmbracă trăsăturile refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru protejarea dreptului/interesului legitim) nu s-a motivat decât cu privire la neîndeplinirea condițiilor art. 3 din Ordinul nr. 894/2011, în cursul judecății pârâta a înțeles a mai invoca un argument suplimentar în sensul neîndeplinirii de către reclamant a tuturor condițiilor legale pentru a benefica de facilitățile solicitate, respectiv faptul că acesta a stins prin plată voluntară doar obligația principală, nu și dobânzile aferente acesteia, cum impune textul art. XI din OG nr. 30/2011.
Din perspectiva acestei din urmă apărări, este real că reclamantul a stins prin plată în cursul lunii noiembrie 2011 (f. 25 dosar) doar debitul principal, însă, din întreaga economie a prevederilor art. 5, 6 și 7 din Ordinul nr. 894/2011 rezultă neîndoios că obligația de stingere integrală a debitului până la data de 31 decembrie 2011 este subsecventă obligației organului fiscal de a comunica, la cererea contribuabilului și tocmai în vederea îndeplinirii obligației de plată pentru a beneficia de facilități, situația debitelor, inclusiv întocmirea borderoului provizoriu de scădere din evidență a obligațiilor de plată ce pot face obiectul facilității.
Or, în atare condiții, în care pârâta nu a dat curs solicitărilor reclamantului, apreciind că nu-i sunt aplicabile, de plano, prevederile legale privind facilitățile fiscale, aceasta nu poate ca, invocând propria sa culpă, să pretindă respingerea cererii reclamantului pentru că nu ar fi stins prin plată voluntară, până la_, decât obligația principală.
De altfel, prevederile art. 6 din menționatul ordin reglementează expres ipoteza în care obligațiile de plată nu se sting în termenul prevăzut la art. 5 alin.
(4) sau, după caz, în situația în care nu se sting obligațiile de plată accesorii în termenul prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în sensul că se operează în evidența organului competent repunerea obligațiilor de plată ce au făcut obiectul borderoului provizoriu de scădere. În acest caz însă, contribuabilul poate depune o nouă cerere ori de câte ori apreciază că are posibilitatea de a îndeplini condițiile pentru a beneficia de facilitatea prevăzută la art. 2.
În privința argumentului susținut de pârâtă în raport de definirea, prin art. 3 al Ordinului nr. 894/2011, a obligațiilor de plată principale restante la data de
31 august 2011, este adevărat că această noțiune a fost raportată la momentul individualizării creanței (prin declarațiile contribuabililor sau prin decizii de impunere), reglementându-se ca ultimă dată până la care aceasta trebuia realizată data de 31 august 2011.
Însă această circumstanțiere adaugă la lege, câtă vreme textul art. XI din OG nr. 30/2011 care aduce modificări Codului fiscal nu distinge asupra momentului la care s-a stabilit suma de plată, acordarea facilității fiind condiționată de plata (până la termenele stabilite de lege) a obligațiilor fiscale restante la 31 august 2011 (categorie în care se include și cea stabilită în sarcina reclamantului prin decizia de impunere nr. 4417/_ .
Or, potrivit art. 4 (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art.
75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care "ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Așadar, făcând aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, tribunalul a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru acordarea facilităților prevăzute de art. XI din OG nr. 30/2011.
Cum însă instanța nu se poate substitui organului fiscal și nu poate interfera în activitatea acestuia, s-a admis doar în parte cererea subsidiară a reclamantului, astfel încât, constatând în prealabil nelegalitatea răspunsului nr.19137/_ prin care s-a soluționat de către C. de A. de S. B. -
cererea reclamantului de acordare a facilităților fiscale, nu se va proceda la exonerarea reclamantului de la plata sumelor ce fac obiectul facilității, ci va fi obligată C. de A. de S. B. -N. să emită conform prevederilor art. 5 alin.5 lit.a din Ordinul CNAS nr. 894/2011 decizia de anulare a penalităților de întârziere și a 50 % din majorările de întârziere aferente obligației de plată principale, stabilite în sarcina reclamantului prin decizia de impunere nr.4417/_ emisă de pârâtă.
În temeiul prevederilor art. 274 și art. 276 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, dar și măsura în care s-a admis acțiunea reclamantului, a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, a sumei de 539,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE A. DE S. B. -N.
solicitând ca prin soluția ce se va pronunța să se dispună admiterea prezentului recurs, pentru ca in urma rejudecarii si analizării cauzei sub toate aspectele sa se dispună casarea ori modificarea sentinței si in consecința respingerea acțiunii reclamantului
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta următoarele:
Cu privire la art.3(l) din Ord.894/2011 apreciază ca dispozițiile acestui articol sunt legale cata vreme din interpretarea prevederilor ordinului menționat, rezulta ca beneficiază de prevederile acestuia orice contribuabil care stinge prin
plata sau compensare pe langa creanțele principale restante la data de_, si dobânzile aferente acestora
Din conținutul reglementarilor cuprinse in Ordinul 894/2011, rezulta ca acordarea facilitaților se poate realiza:
fie prin modalitatea cererii prevăzuta la art.5(l),urmata de etapele prealabile emiterii deciziei de anulare, adică:
a-emiterea si comunicarea borderoului provizoriu de scădere a obligațiilor ce pot face obiectul facilitații, conform art.5(3);
b-stingerea de către debitor prin plata/compensare in termen de 10 zile de la comunicare a obligațiilor principale si dobânzilor aferente acestora urmata de validarea de către organul fiscal a borderoului provizoriu (art.5(4)); daca aceste obligații de plata nu se sting in termenul menționat de 10 zile, se operează in evidenta organului fiscal repunerea obligațiilor de plata ce au făcut obiectul borderoului de scădere, conform art.6;
c-emiterea in termen de 3 zile de la data stingerii, a deciziei referitoare la obligații de plata accesorii conform art.XI(2) din OG.30/2011, adică accesoriile calculate pana la data stingerii (art.5(4) teza a 2-a) si care trebuie sa fie stinse in termenul prevăzut de art.lll(2) C.P.fiscala; daca nu se sting si aceste obligații de plata accesorii, se operează in evidenta, repunerea obligațiilor de plata ce au format obiectul borderoului provizoriu de scădere, conform art.6;
d-daca s-au stins si aceste obligații de plata accesorii in termenul prevăzut la art.lll(2), (se arata la art.5(5)) organul fiscal verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.XI din OG.30/2011, adică, pentru acordarea facilitații prevăzuta la art.2(l)Iit.a din Ord.894/2011, incident in speța, se verifica daca s-au stins obligațiile principale si dobânzile aferente acestora, pana la_ . In cazul deciziilor pentru obligații de plata accesorii calculate pana la data stingerii si stabilite prin decizii comunicate dupa aceasta data, condiția se considera îndeplinita daca dobânzile se sting pana la termenul prevăzut la art.l 11(2) C.P.fiscala.
Numai dupa toate aceste verificări se poate emite de decizia de anulare, conform art.5(5) din Ord.894/2011, dupa modelul prevăzut in Anexa 1 - in cazul din speța.
fie prin modalitatea descrisa la art.7, adică, fara cererea prevăzuta Ia art.5(l),cu condiția stingerii prin plata/compensare a tuturor obligațiilor de plata.
In acest sens, debitorul formulează o cerere de acordare a facilitații, prevederile art.5(5)-(6) fiind aplicabile in mod corespunzător, contribuabilul putând solicita restituirea sumelor care formează obiect al facilitații. Evident si in aceasta modalitate, trebuie ca obligațiile principale si dobânzile aferente acestora, sa fie stinse pana la_ . pentru facilitatea de la art.2(l)lit.a din Ord.894/2011, ori, pana la_ pentru facilitatea prevăzuta la art.2(l)lit.b.
Fata de toate acestea instanța constatând nelegalitatea art.3(l) din Ord.894/2011 a dispus emiterea deciziei de anulare a penalităților si a 50% din majorările aferente obligațiilor de plata principale, fara ca CAS BN sa fi parcurs etapele de verificare mai sus menționate.
Asa fiind, instanța a greșit, intrucat chiar si abstracție facand de prevederile art.3(l), nu se putea dispune emiterea deciziei de anulare fara parcurgerea tuturor etapelor legale, menționate la pct. 1 si dupa caz, pct. 2 de la pagina anterioara.
Este real ca instanța a menționat in considerente la pag.9 a sentinței, ca din cauza ca "nu se poate substitui organului fiscal si nu poate interfera in activitatea acestuia, se va admite doar in parte cererea subsidiara a reclamantului, astfel incat constatând in prealabil nelegalitatea răspunsului
nr.19137/_ ,... nu se va proceda la exonerarea reclamantului de la plata sumelor ce fac obiectul facilitaților fiscale...", dar se contrazice cand dispune in continuare- citează:"... ci va fi obligata C. de asigurări de sănătate B. N. sa emită conform prevederilor art.5 alin. 5 lit.a din OrdCNAS 894/2011, decizia de anulare a penalităților de întârziere si a 50% din majorările de întârziere aferente obligației de plata principale, stabilite in sarcina reclamantului prin decizia de impunere nr.4417/_ emisa de parata". Emiterea deciziei de anulare echivalează intocmai cu exonerarea de la plata penalităților si a 50% din majorările de întârziere, fara sa se fi făcut dovada achitării de către debitor a celeilalte cote de 50% corespunzător majorărilor care trebuiau achitate, asa cum arătam la pct.l.b si in aceste condiții, evident si fara sa fi achitat si accesoriile la care ne-am referit Ia pct. 1 .c de la pag.2.
In primul rand, constatând nelegalitatea art.3(l) din Ord.894/2011, iar CAS BN respingând cererea reclamantului exclusiv in temeiul acestui articol, având in vedere prevederile art.l8(l) din L.554/2004, putea cel mult sa dispună efectuarea de către CAS BN a operațiunilor administrative prealabile emiterii deciziei de anulare (borderoul de scădere, urmărirea stingerii de către debitor a obligației principale si a dobânzilor aferente acestora, emiterea deciziei referitoare la obligații de plata accesorii si urmărirea stingerii si a acestora) si numai daca se achitau toate aceste sume se putea apoi, emite si decizia de anulare.
Prin urmare, dispunând direct emiterea deciziei de anulare instanța a pronunțat o soluție nelegala si cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.
In al doilea rand, raționamentul exprimat in considerente, urmare analizei înscrisurilor depuse la dosar - citează de la pag.8: - "Or in atare condiții, in care parata nu a dat curs solicitărilor reclamantului, apreciind ca nu-i sunt aplicabile, de plano, prevederile legale privind facilitățile fiscale, aceasta nu poate ca invocând propria sa culpa, sa pretindă respingerea cererii reclamantului pentru ca nu ar fi stins prin plata voluntara, pana la_, decât obligația principala", - acest raționament este nelegal si se bazează pe o greșita interpretare a legii, si nu poate duce la concluzia ca instanța era indreptatita sa dispună direct emiterea deciziei de anulare, deci recunoașterea dreptului pretins, in lipsa efectuării mai intai a operațiunilor respective, pentru ca daca a constatat ca sunt incidente art.l si 8(1) teza ultima din L.554/2011, apreciindu-se ca este vorba de refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative care era necesara in vederea exercitării dreptului pretins, se putea asa cum se arata la dispozițiile art.8 (l2) din L.554/2004 sa se dispună efectuarea operațiunilor administrative prealabile in vederea emiterii ulterior, daca se constata îndeplinirea tuturor condițiilor, si a deciziei de anulare.
Alta ar fi fost situația in care, daca debitorul formulând cerere de acordare facilitați, pe langa contribuțiile de 4081 lei ar fi achitat pana la_ si cota aferenta majorărilor de intarziere, si ar fi achitat si accesoriile calculate pana la data stingerii, iar CAS BN respingandu-i cererea exclusiv in temeiul art.3(l) din Ord.894/2011 ar fi refuzat sa procedeze la verificarea in fond a pretențiilor sale, numai in aceasta ipoteza s-ar fi putut dispune emiterea unei decizii de anulare.
In acest sens, pârâta a arătat pe larg care este interpretarea care se degaja din conținutul articolelor respective, concluzia neputand sa fie decât aceea ca decizia de anulare ca act administrativ nu se poate emite decât ca ultim act, ca o consecința a îndeplinirii de către debitor a tuturor condițiilor prevăzute de lege.
In aceasta ordine de idei arată ca instanța a greșit si in analiza temeiniciei si a situației care se degaja din adresa emisa de CAS BN cu nr.20419/_ ca răspuns la cererea debitorului de a i se comunica o situație a obligațiilor de plata exigibile. Cu referire Ia aceasta s-a apreciat ca necomunicandu-se obligațiile de
plata, inclusiv borderoul de scădere provizorie, CAS BN nu putea pretinde reclamantului stingerea accesoriilor cuvenite.
Acest raționament este nelegal si nu se întemeiază pe prevederile Ord.894/2011 si nici ale artXI. din OG.30/2011.
In primul rand, legea nu prevede un formular-tip pentru borderoul in discuție, esențial este ca debitorul sa fie instiintat despre sumele care trebuie stinse pentru a beneficia de facilitați. Aceste cerințe sunt îndeplinite de adresa 20419_ . Este adevărat ca aceasta adresa reiterează argumentele prezentate in răspunsul 19137/_ comunicata debitorului personal sub semnătura la_ prin care era instiintat si de necesitatea achitării pe langa contribuțiile principale si a dobânzilor aferente acestora, insa instanța ignora faptul ca pe langa argumentele criticate, adresa 20419 ce nu fusese anulata, menționează si cuantumul penalităților de care putea fi scutit, 612,15 lei, precum si cota de 50% aferent majorărilor care puteau fi scutite, adică suma de 1019,05 lei.
Așadar din conținutul acestui răspuns, rezulta implicit ca daca debitorul poate fi scutit numai de cota de 50% din majorări, cealaltă cota de 50% trebuie achitata. înscrisurile comunicate personal debitorului se afla depuse in copie la dosarul cauzei, fila 23, 24.
Prin urmare, lipsa in sine a documentului borderou de scădere oricum nu 1-a împiedicat pe debitor sa achite pana la_, cota aferenta majorărilor pentru a beneficia de facilitatea de la art.2(l)lit.a din Ord.894/2011 ori dupa caz, pana la_ pentru facilitatea de la art.2(l)lit.b, si dobânzile aferente creanței principale, daca dorea in mod real, sa beneficieze de facilitățile prevăzute de lege, mai ales ca din dispozițiile art.7 din Ord.894/2011 rezulta ca de facilitățile menționate in lege pot beneficia chiar si contribuabilii care nu au formulat cererea prevăzuta la art.5(l) dar au stins prin plata/compensare toate obligațiile de plata.
Numai ca in condițiile in care, la data de_ formulase contestația administrativa împotriva deciziei 4417/_, prin care a contestat insasi legalitatea tuturor accesoriilor creanței principale, cerând anularea tuturor majorărilor si penalităților, iar la data de_ depusese cererea de acordare de facilitați fara sa-si fi retras contestația, pretențiile exprimate prin cele doua manifestări de voința fiind așadar contradictorii, in asemenea condiții, chiar si abstracție facand de art.3(l) din ord.894/2011, refuzul plații dobânzilor era categoric manifestat, nu numai prin conținutul contestației administrative dar si prin acțiunea introductiva de instanța. Din acest motiv argumentul suplimentar adus de către CAS BN in sensul lipsei dovezii achitării dobânzilor era totuși justificat.
Același refuz categoric se menține in Notele de ședința depuse pentru termenul din_ unde apreciază ca (in afara faptului ca i s-a respins cererea in baza art.3(l) din Ord.894/2011), pe fond, este îndreptățit la acordarea facilitații prevăzute de art.XI
(1) din OG.30/2011, numai pentru simplul motiv ca a achitat suma totala de 4081 lei, a cărei scadenta era la_, desi in mod clar prin ipoteza normei de reglementare de el invocata, era prevăzuta obligativitatea achitării nu doar a contribuțiilor ci si a dobânzilor aferente obligației principale.
Rezulta si de aici nelegalitatea dispunerii de către instanța a emiterii deciziei de anulare a penalităților si a cotei de 50% din majorările aferente obligației principale, in condițiile in care chiar si numai din înscrisurile de la dosarul cauzei rezulta neindoielnic refuzul achitării, de principiu, a accesoriilor creanței principale, neindeplinirea astfel a condiției plații acestora in scopul acordării facilitaților fiind evidenta chiar si fara o analiza a fondului pretențiilor sale.
Fata de toate acestea, instanța in virtutea rolului sau activ avea obligația, ca in cadrul analizei pretențiilor reclamantului sa tina cont de consecințele juridice ale actelor îndeplinite in raporturile dintre reclamant si C. de asigurări de sănătate si sa observe ca, in fapt, acesta a contestat legalitatea tuturor accesoriilor dar a solicitat si facilitați, astfel incat pretențiile sale erau contradictorii. Din acest motiv argumentul suplimentar adus de către CAS BN in sensul lipsei dovezii achitării dobânzilor la care pârâta s-a referit era totuși justificat.
Astfel, daca urmare contestației administrative la decizia de impunere 4417/2011 se putea analiza legalitatea perceperii accesoriilor creanței principale, scopul reclamantului fiind constatarea ca nelegala si neîntemeiata a includerii lor in cuantumul obligațiilor de plata stabilite in sarcina sa, nu aceeași este situația in cazul pretențiilor privind acordarea de facilitați in temeiul Ord.894/2011, unde legalitatea accesoriilor nu mai poate fi contestata, întrucât acordarea facilitaților presupune recunoașterea legalității accesoriilor din moment ce trebuie achitate o parte dintre ele.
Din aceasta perspectiva se poate spune si ca instanța a greșit cand a procedat la analizarea împreuna atat a cererii de anulare in parte a deciziei de impunere 4417/2011 cat si a cererii de anulare a răspunsului 19137/2011 cu consecința obligării la emiterea deciziei de exonerare de la plata penalităților si a 50% din majorări, având în vedere ca cele doua acțiuni ale reclamantului exprimate sub forma petitului principal, respectiv petitul subsidiar au identitate proprie neputandu-se stabili un raport de principal/accesoriu tocmai datorita temeiurilor legale diferite.
Și din conținutul reglementarilor cuprinse in Ord.894/2011, rezulta ca pentru a beneficia de facilitați, condiția achitării dobânzilor aferente obligațiilor principale, se considera îndeplinita daca, stingerea prin plată sau compensare se realizează până la data de 31 decembrie 2011 ori dupa caz, pana la 30 iunie 2012
. Astfel, in raport de data pronunțării sentinței, respectiv_, condiția respectiva nefiind îndeplinita, emiterea unei decizii de anulare a penalităților si a 50% din majorări potrivit art.5(5)lit.a din Ord.894/2011 este contrara prevederilor legale.
In ceea ce privește obligarea CAS B. N. la achitarea sumei de 539,30 lei, in mod netemeinic a fost inclusa in sarcina Casei, nefiind îndeplinite cerințele legale.
Potrivit jurisprudentei CEDO un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecata decât in măsura in care s-a stabilit realitatea acestora. Totodată, potrivit jurisprudentei Inalei Curți de casație si Justiție (Deciziei nr, 1378 din 23 aprilie 2010 pronunțată în recurs de Secția comercială a înaltei Curți de C. și Justiție), cheltuielile de judecata in care se includ si onorariile avocațiale, urmează a se recupera numai in măsura in care cheltuielile solicitate sunt dovedite si constituie cheltuieli care au fost in mod real făcute si in limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.
Potrivit scriptului depus de către reclamant, dupa încheierea dezbaterilor, rezulta ca la data de_ (dosar la fila 48), s-a depus scriptul intitulat Lista cu
cheltuielile de judecata, fiind copiata pe aceeași pagina, chitanța de plata a onorariului in suma de 700 lei. Chitanța respectiva pe langa faptul ca nu reprezintă originalul, nu prezintă elemente de identificare ale emitentului, decât un număr si data si o semnătura indescifrabila, toate acestea nepermitand verificarea realității emiterii unui astfel de document, neexistand dovada nici a incheierii contractului de asistenta juridica, acesta nefiind anexat la dosar.
In consecința cheltuielile de judecata reprezentând onorariu avocational apar ca nereale si nejustificate fiind in mod nelegal incluse in sarcina Casei de asigurări de sănătate.
Fata de toate cele menționate rezulta ca instanța a pronunțat o soluție nelegala si solicită sa se procedeze la analizarea cauzei sub toate aspectele pentru ca in final sa pronunțe o soluție temeinica si legala.
In drept, s-au invocat dispozițiile: art.304 ind. 1 C.P.civila, art.304 pct.4, 5, 9 din C.P.civila.
Reclamantul intimat P. R. T. a depus concluzii scrise
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial - filele 11-12.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Prezenta cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. XI din OG nr. 30/2011, potrivit cărora, pentru obligațiile fiscale restante la data de 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
Rezultă din chiar dispozițiile legale invocate de către reclamantul-intimat că
P. R. T. că, pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de dispozițiile OG nr. 30/2011, trebuie îndeplinite două condiții, respectiv să fim în prezența unei obligații fiscale restante la data de_ și, pe de altă parte, obligațiile principale împreună cu dobânzile aferente acestora să se stingă, prin plată sau compensare, până la data de 31 decembrie 2011/30 iunie 2012.
Or, nu se contestă în speță că reclamantul nu a achitat decât debitul principal, nu și penalitățile și majorările de întârziere, instanța de fond reținând însă că, în situația în care recurenta nu a recunoscut însuși dreptul acestuia de a beneficia de dispozițiile legale precitate, refuzând să individualizeze obligația reclamantului anterior datei de 31 august 2011, aceasta nu poate ca, invocând propria culpă, să pretindă respingerea cererii reclamantului pentru că nu ar fi stins prin plată voluntară, până la_, decât obligația principală.
Curtea constată, la fel ca și instanța de fond, că reclamantul s-a adresat instituției recurente, urmând procedura prevăzută de dispozițiile art. 5 din același Ordin nr. 894/2011, cu o cerere prin care i-a solicitat o situație a obligațiilor de plată exigibile care urmau a fi stinse în scopul îndeplinirii condiției prevăzute la art. 2 alin. 1, precum și a celor care intră sub incidența facilității, conform alin. 3 al art. 5 din același ordin. Recurenta, prin răspunsul comunicat reclamantului (filele 23, 24 dosar fond) a negat în continuare dreptul acestuia de a beneficia de acordarea acestor facilități.
Cu toate acestea, Curtea nu poate împărtăși opinia instanței de fond în sensul că reclamantul nu ar fi putut achita accesoriile datorate debitului principal în lipsa comunicării unui atare răspuns din partea instituției recurente, din răspunsul comunicat rezultând care este cuantumul accesoriilor datorate.
Ca atare, reclamantul avea posibilitatea achitării penalităților și majorărilor de întârziere, cuantumul acestora rezultând din adresa nr. 20419/_ (fila 23), în care s-a precizat, în mod expres, că "în situația în care dvs. v-ați fi declarat veniturile realizate până la data de_, puteați beneficia de următoarele facilități fiscale: anularea penalităților de întârziere în sumă de 612,15 lei; anularea în procent de 50% din majorările de întârziere calculate pentru perioada_ -_, respectiv suma de 1019,05 lei";.
Neachitând accesoriile aferente debitului principal, despre existența cărora avea cunoștință din cuprinsul înscrisului menționat anterior, Curtea constată că reclamantul nu îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile OG nr. 30/2011 pentru a beneficia de facilitățile fiscale solicitate.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de C. J. DE A. DE S. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 2856/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul P. R. T. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. D. | Judecător, R. -R. D. | Judecător, L. U. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. P. M.
