Decizia civilă nr. 6359/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6359/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamantă H.
C. împotriva sentinței civile nr. 1040 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. de
A. de SS, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1040/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și s-a respins în consecință excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 199/_, invocată de PFA H. L C., în contradictoriu cu C. de A. de SS .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin contestația înregistrată în data de_ pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._, contestatoarea-debitor H. L. C. - PFA a chemat în judecată intimata
C. DE A. DE SS, în calitate de organ fiscal, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze întreaga executare silită și formele acesteia, declanșată de intimată în dosarul execuțional nr. 63/_
.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că titlul executoriu nr. 63/_ și, pe cale de consecință, somația subsecventă și executarea silită
însăși sunt nelegale, întrucât au la bază un titlu de creanță întocmit nelegal. Titlul de creanță este un contract de asigurare. În opinia contestatoarei, obligațiile fiscale față de intimată sunt scadente numai din luna august 2010, data încheierii contractului de asigurare.
Contestatoarea a solicitat instanței sesizarea instanței competente de contencios-administrativ cu excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 199 din_ .
Prin Sentința civilă nr. 3525 din_, Judecătoria Zalău a respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei de sesizare a instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată, iar pe fond, a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Prin Decizia civilă nr. 197/_, Tribunalul Sălaj a admis recursul contestatoarei declarat împotriva Sentinței civile nr. 3525 din_ a Judecătoriei Z., pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În esență, instanța de recurs a considerat că prima instanță în mod nelegal a respins cererea contestatoarei de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate, interpretând greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Admisibilitatea excepției de nelegalitate nu poate fi condiționată de utilizarea contestației pe cale administrativă în condițiile Codului de procedură fiscală.
Instanța de rejudecare, având în vedere prevederile art. 315 alin.1 C.pr.civ., potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea 554/2004, a admis cererea contestatoarei de sesizare a instanței de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de contestatoare împotriva Deciziei de impunere 199 din 22 octombrie 2010 emisă de C. de
A. de SS .
Întrucât potrivit art. 2 alin.1 lit. d C.pr.civ. competența de soluționare a excepției revine Tribunalului S. ,în temeiul aceluiași art. 4 din Legea 554/2004, s-a suspendat judecarea fondului cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate invocate.
Pe rolul Tribunalului S. s-a înregistrat, astfel, la data de_, dos. nr._ .
La termenul din data de_, avându-se în vedere prevederile art.
13 al. 1 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat pârâtei depunerea tuturor documentelor care au stat la baza deciziei de impunere cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, precum și a oricăror alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
La termenul din data de_, pârâta a depus întâmpinare, iar la termenul din data de_, s-au depus la dosar înscrisurile solicitate la termenul din data de_ .
A mai reținut tribunalul că prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de_ în dosar nr._ contestatoarea-debitor H. L. C. - PFA a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 199/_ emisă de CAS S. și, în conformitate cu dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea cauzei și trimiterea excepției la instanța de contencios administrativ, Tribunalul Sălaj, spre competentă soluționare.
În motivare, s-a arătat că la data de_, contestatoarea a primit prin corespondență, titlul executoriu și somația prin care i s-a comunicat, de către intimată, că s-a început executarea silită împotriva sa pentru suma de 6932 lei, cu titlu de creanță fiscală, pentru anii 2005 - 2010. Titlul
executoriu și, pe cale de consecință, somația subsecventă și executarea silită însăși sunt nelegale, întrucât nu au la bază un titlu de creanță legal întocmit.
În relațiile dintre contestatoare și pârâtă, titlul de creanță este reprezentat de contractul de asigurare pe care contestatoarea l-a încheiat în cursul lunii august 2010, motiv pentru care aceasta apreciază că nu poate fi obligată la plata unor datorii anterioare încheierii contractului cu C.A.S, întrucât acordul de voințe exprimat în scris produce efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, cu atât mai mult cu cât în perioada 2005 - 2010, contestatoarea nu a beneficiat de nici un serviciu medical sau de altă natură de la pârâtă.
Chiar dacă intimata arată în întâmpinare că titlurile de creanță pot fi "contract de asigurare", "decizie de impunere și declarație", reclamantei nu i- a fost comunicată nicio decizie de impunere, ci s-a trecut direct la executare silită, pe care a contestat-o ca nelegală.
Conform art. 141 din O.G.92/2003 privind Codul de proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui raza teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu.
În acest caz, noțiunea de titlu de creanță trebuie corelată și cu dispozițiile art. 259 alin. 4 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, conform căruia titlul de creanță constă într-un contract de asigurare.
Dacă titlul de creanță nu este comunicat niciodată nimănui, cum este și în cazul de față, acesta nu are cum să devină titlu executoriu și, prin urmare, nu poate fi vorba de o contestație la executare legal concepută.
Considerentele de mai sus au fost aplicate in practica judiciară, prin Decizia Tribunalului C. nr. 1411/R/2009, dată în recurs în dos. nr. _
, dar și a altor instanțe din țară, statuându-se în mod unanim că "Chiar dacă contestatorul era obligat să își asigure sănătatea potrivit art. 259 alin.
4 din Legea 59/2006, aceasta nu prevede ca urmărirea silită să poată fi executată fără un titlu de creanță, _, iar dacă nu există contract de asigurare, nu există nici creanță și, pe cale de consecință, instituția de asigurare nu are cum să pretindă executarea unui cetățean pentru o așa zisă datorie";.
Contestatoarea opinează că acesta este singurul silogism logic ce se poate aplica în cazul său, cu atât mai mult cu cât nu există o bază de impunere de la care trebuie calculate debitele și accesoriile pentru perioada 2005 - 2010, cu atât mai mult cu cât nu există nici termene legale de scadență a obligației fiscale, care, practic, rezultă doar din titlul de creanță, conform art. 141 alin. 2 Cod Proc. Fisc., conform căruia (2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege
De aceea, contestatoarea a solicitat instanței și să constate că titlul de creanță există doar din luna august 2010 și că datoria sa împreună cu accesoriile există doar de la data scadenței menționată în cuprinsul titlului de creanță.
În drept, au fost invocate prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 art. 259 alin. 4 din Legea 95/2006.
Prin întâmpinarea depusă la data de_ în dos. nr._, C. de
A. de SS a invocat excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate a actului administrativ fiscal, arătând că, potrivit art.7 și 11 din Legea nr.554/2004, se atacă în instanța de contencios administrativ însuși actul administrativ considerat nelegal, în cazul titlurilor de creanță fiscale se atacă, conform art. 218 Cod procedura fiscala, decizia de soluționare a Contestației emisa de organul de soluționare, și nu titlul de creanță fiscală.
Astfel, este inadmisibilă acțiunea prin care se contestă un act administrativ fiscal, direct în fața instanței de contencios administrativ, întrucât este obligatoriu de parcurs procedura administrativa prealabilă reglementată de titlul IX Cod procedură fiscală (a se vedea decizia nr. 1653/20 martie 2007 Î. Curtea de C. Și Justiție. - secția de contencios administrativ si fiscal).
Potrivit principiului de interpretare a legii, respectiv argumentului de logică formală, cu atât mai mult nu poate fi invocată în contenciosul fiscal excepția de nelegalitate a unui titlul de creanță fiscală, atâta vreme cât reclamanta s-a complăcut în pasivitate și nu a atacat titlul de creanță în termenele de prescripție și de decădere prevăzute de Codul de procedură fiscală la art. 207 Și de Legea nr. 554/2004 la art. 11. Prin excepția de nelegalitate, reclamanta, în fapt, își invocă propria culpă, de a nu ataca titlurile de creanță în condițiile stabilite prin dispozițiile imperative de lege, eludând în acest mod procedura administrativa prealabilă obligatorie, cât și cea judiciară ulterioară, care are ca obiect judecarea însăși a actului administrativ fiscal, respectiv decizia de soluționare a contestației. Ori, în cazul de față, contestatoarea putea să conteste existenta sau valabilitatea creanței atacând Decizia de impunere nr. 199/_, uzitând de procedura reglementată prin art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Astfel, dacă s-ar admite în principiu excepția de nelegalitate în contenciosul administrativ fiscal, acest fapt ar echivala cu judecarea în mod direct, de instanță, a titlului de creanță, fără emiterea unei decizii de soluționare de organul fiscal competent, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 218 Cod procedura fiscala.
De asemenea, se constată ca prin excepția de nelegalitate invocată, reclamanta eludează în fapt art. 11 din Legea nr._, urmărind astfel o repunere în termenul de exercitate a dreptului la acțiune în anularea titlurilor de creanță întemeiată pe propria culpă.
În concluzie, prin prisma argumentelor invocate,pârâta a solicitat instanței să rețină excepția invocată și să respingă contestația formulată ca inadmisibilă.
Potrivit prevederilor art.137 C.proc. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Într-adevăr, potrivit art.4 alin.(1) fraza I din Legea nr. 554/2004
"legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate";.
În cauză, este necontestat că obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă Decizia de impunere nr.199 din_ emisă de C. de A. de
SS, prin care a fost imputată suma de 6932 lei în sarcina reclamantei, excepție invocată în cadrul unei contestații la executare -_ aflat pe rolul Judecătoriei Z. .
Or, în doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a
reținut în mod constant că din coroborarea art.4 și art.5 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate.
Astfel, potrivit art.5 alin.(2) din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Astfel, decizia de impunere fiscală poate fi atacată în condițiile art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art.218 din Codul de procedură fiscală.
Cu alte cuvinte, competența instanței de contencios administrativ de a verifica, pe calea excepției, legalitatea unui act administrativ nu poate fi atrasă prin invocarea art.4 din Legea nr.554/2004, atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială.
Având în vedere că legalitatea unei decizii de impunere fiscală nu poate fi pusă în discuție în fața instanței de contencios administrativ pe calea unei acțiuni directe, ea nu va putea fi contestată nici pe calea excepției de nelegalitate în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, care trebuie interpretat și prin prisma dispozițiilor art.5 din aceeași lege.
Altfel spus, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementată prin art.4 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele mai sus expuse, instanța a admis excepția invocată de C. de A. de SS și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr.199 din_ emisă de pârâtă.
Totodată, întrucât admiterea excepției inadmisibilității reprezintă un impediment pentru continuarea acțiunii civile, tribunalul a apreciat ca fiind inutilă cercetarea celorlalte aspecte deduse judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta H. L. C. PFA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a deciziei de impunere nr. 199/_
, în temeiul art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 alin. 3 C.pr.civ., iar în subsidiar, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 3, teza a II-a Cod proc. civ.
Motivând recursul s-a reținut că prin sentința civilă atacată Tribunalul Sălaj, fără a intra în cercetarea fondului, a respins ca
inadmisibilă excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 199/_ emisă de C. de A. de SS .
În prealabil arătă recurenta faptul că, în fața Judecătoriei Z. în dosarul nr._, în cadrul contestației la executare împotriva titlului executoriu, a invocat excepția de nelegalitate a deciziei de impunere nr. 199/_, constatând că de acest act administrativ depinde justa soluționare a litigiului pe fond.
Prin contestația formulată recurenta a solicitat instanței de fond să anuleze întreaga executare silită și formele acesteia declanșată de C. de A. de SS, în dosarul execuțional nr. 63/_ în care s-a început
executarea silită împotriva acesteia pentru suma de 6932 lei, cu titlu de creanță fiscală pentru anii 2005-2010. în motivare a arătat că titlul executoriu și pe cale de consecință, somația subsecventă și executarea silită însăși sunt nelegale întrucât nu au la bază un titlu de creanță legal întocmit. În ceea ce privește titlul de creanță, în relațiile dintre recurenta și C.
de A. de SS, acesta este reprezentat de contractul de asigurare care a fost încheiat abia în cursul lunii august 2010, prin urmare clienta noastră nu poate fi executată silit pentru plata unor datorii anterioare încheierii contractului. Chiar dacă, în fața instanței de fond, CAS a arătat prin întâmpinare că titlurile de creanță pot fi "contract de asigurare", "decizie de impunere și declarație", recurentei nu i-a fost comunicată vreodată o decizie de impunere, ci s-a trecut direct la executarea silită, decizie de impunere pe care am contestat-o ca fiind nelegală.
În pofida celor arătate mai sus, Tribunalul Sălaj, în baza art. 4 din Legea contenciosului administrativ, sesizată fiind să se pronunța asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 199/22.10.20 emisă de C. de A. de SS a respins excepția de nelegalitate a actului administrativ invocat, ca inadmisibilă pentru motive pe care le consideră recurenta neîntemeiate și nelegale.
Tribunalul a reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară. Prin urmare, decizia de impunere fiscală ar fi putut fi atacată în condițiile codului de procedură fiscală, pe calea unei contestații fiscale, și doar decizia de soluționare a contestației ar fi putut fi atacată în fața instanței de contencios administrativ. Altfel spus, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe ar fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate.
Pentru a combate cele arătate în considerentele sentinței civile atacate arătăm că, promovarea unei excepții de nelegalitate nu este limitată în timp și nici condiționată de exercitarea acțiunii ori de îndeplinirea unei alte proceduri.
Curtea Constituțională, fiind sesizată cu soluționarea mai multor excepții de neconstituționalitate ce vizau art. 4 din Legea contenciosului administrativ, s-a pronunțat (cu titlul de exemplu prin decizia nr.404/_
) în sensul că posibilitatea de a contesta, pe cale incidență legalitatea unui act administrativ este justificată prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal.
Curtea Constituțională mai reține că instituția excepției de nelegalitate are la bază și maxima "quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum", ceea ce înseamnă că, cele ce sunt vremelnice pentru o acțiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepției.
De altfel, efectele admiterii unei excepții de nelegalitate nu constau în anularea actului, ci doar in constatarea nelegalității actului cu consecința neluării în seamă a actului respectiv de instanța care soluționează litigiul in cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate.
Mai presus decât toate cele arătate mai sus, se subliniază că în mod obiectiv recurenta nu putea contesta decizia de impunere pe calea acțiunii directe, în condițiile Codului de procedură fiscală, câtă vreme actul administrativ - fiscal nu i-a fost comunicat legal, iar termenul de 30 de zile pentru contestare curge de la comunicarea actului, care este totodată o condiție subsecventă de validitate a actului.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Obiectul cauzei îl constituie excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 199/_ emisă de CAS S. în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, în cadrul unei proceduri de contestație la executare.
În cadrul contestației contestatoarea invocă faptul că titlul executoriu și somația subsecventă și executarea silită însăși sunt nelegale, întrucât nu au la bază un titlu de creanță legal întocmit, titlu de creanță fiind Decizia de impunere nr. 199/_ emisă de CAS S. . În principal, contestatoarea invocă că nu ar putea fi obligată la plata unor datorii anterioare încheierii contractului cu C.A.S, întrucât acordul de voințe exprimat în scris produce efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar în perioada 2005 - 2010, contestatoarea nu a beneficiat de nici un serviciu medical sau de altă natură de la pârâtă.
Contestatoarea putea să conteste existenta sau valabilitatea creanței atacând Decizia de impunere nr. 199/_, în procedura reglementată prin art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 205 alin. 1 C. pr. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva oricăror alte acte administrative fiscale se poate formula contestație, existând abilitată această cale administrativă de atac și pentru ipoteza lipsei act administrativ fiscal (alin. 2 al aceluiași articol), forma și procedura de soluționare fiind detaliate în articolele următoare ale Codului de procedură fiscală.
În conformitate cu art. 218 alin. 2 C. pr. fisc., deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Prin urmare, obiectul acțiunii în contencios l-ar fi reprezentat în primul rand decizia emisă în soluționarea contestației.
Dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală, cu procedura și termenele imperative consacrate pentru faza administrativă obligatorie, derogă de la regimul general instituit în materia actelor administrative de art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar specialia generalibus derogant, ele trebuie aplicate cu prioritate. Așadar, regimul general al excepției de nelegalitate este ocolit în cazul actelor administrative fiscale, care pot fi atacate numai potrivit art. 205 și urm. C. pr. fisc.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta H. L. C. împotriva sentinței civile nr. 1040 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. V. G.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.B.Ț.
