Decizia civilă nr. 6474/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ **
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6474/2013
Ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantul PENITENCIARUL BISTRIȚA, împotriva sentinței civile nr. 2980 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu pârâții
H. I. M., P. M., G. A., B. F. și M. R., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin consilier juridic M. Bertel, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentul a depus la dosarul cauzei note de ședință, însoțite de înscrisuri, iar la data de_ intimații- pârâți au depus întâmpinare, într-un sigur exemplar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului, cu precizarea de a indica care a fost intenția recurentei atunci cânt a făcut referire la un act normativ în lucru, reprezentantul recurentului arată că Ordinul nr. 1760/C/_ a fost între timp adoptat și publicat în M.Of. al României nr. 317/_ .
Se susține că prin promovarea acțiunii s-a urmărit recuperarea prejudiciului produs unității prin acordarea necuvenită a sumelor de bani aferente participării persoanelor private de libertate la cursurile de școlarizare aferente anilor 2007-2008, respectiv 2008-2009. În urma cercetării administrative s-a dovedit că acele sume de bani au fost plătite necuvenit și având în vedere că aceste sume au fost acordate din neglijența unor angajați, s-a considerat corect ca reclamanta să se îndrepte împotriva acestora în vederea recuperării sumelor. Astfel s-au făcut demersuri în vederea recuperării sumelor de la beneficiari, atât prin imputare directă cât și prin intermediul administrațiilor publice din localitățile de domiciliu.
Așa cum s-a reținut și în procesele verbale încheiate de către comisia de cercetare administrativă, procese care nu au fost contestate de către pârâți,
angajarea răspunderii pârâților s-a făcut doar pentru diferența care nu a putut fi recuperată de la beneficiarii direcți ai sumelor acordate necuvenit.
În privința recursului promovat arată că îl susține astfel cum a fost promovat,solicitând în principal admiterea acestuia și casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2980 din 27.XI.2012, pronunțată în dosarul nr. _
** al Tribunalului B. -Năsăud s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ obiect al dosarelor conexate nr._ ** și nr. _
formulată de reclamantul Penitenciarul Bistrița în contradictoriu cu pârâții H.
I. M., P. M., G. A., B. F.
și M. R. .
A fost obligat reclamantul să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 372 lei reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.851/2011 a Tribunalului B. -Năsăud, irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac a recursului, s-au admis, în parte, acțiunile formulate în dosarele conexate nr._, nr._ și _
, de reclamanții H. I. M., P. M., G. A., M. R. și B. F. împotriva pârâtului Penitenciarul Bistrița, cu consecința anulării deciziile de imputare nr. E/29140/PBBN/_ ; nr. E/29141/PBBN/_ nr. E/29142/PBBN/_ ;nr. E/29139/PBBN/_ ;nr. E/36593/PBBN/_ ;
nr. E/36595/PBBN/_ ; nr. E/36597/PBBN/_, nr. E/36599/PBBN/_
, nr. E/38522/PBBN/_, nr. E/38523/PBBN/_, nr.
E/38524/PBBN/_ și nr. E/38525/PBBN/_, precum și restituirea către reclamanți a sumelor reținute în baza deciziilor anterior enumerate, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art.76 alin.2 din Legea nr.293/2004, repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților de penitenciare în situațiile prevăzute la alin.(1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților de penitenciare a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată.
Prin procesele-verbale încheiate de comisia de cercetare administrativă din cadrul pârâtei nr. E/34217/PBBN/_ și nr. E/31303/PBBN/_, s-a stabilit pretinsul prejudiciu în sarcina reclamanților, acestea fiind semnate de Directorul unității, prin aplicarea vizei și a semnăturii, instanța apreciind că acestea sunt datele la care conducerea unității pârâte a luat la cunoștința de existența pretinsului prejudiciu și a cuantumului acestuia, iar potrivit
dispozițiilor art.76 alin.2, directorul unității putea emite decizia de imputare până în data de_ și, respectiv, până la_, adică in cele 30 de zile de la data la care a luat la cunoștința de pretinsul prejudiciu și de cuantumul acestuia, ori în speța dedusă judecății directorul unității a emis deciziile de imputare în datele de_ ,_ și_, cu nesocotirea a cestor prevederi.
Prin acțiunea înregistrată la data de_ și completată în data de_, obiect al dosarului nr._ **, reclamantul a urmărit angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților H. I. M., G. A., P. M., B. F. și
R., în temeiul art.998 -999 C.civ., pentru recuperarea de la fiecare pârât
indicat în acțiune inițială și în completarea acesteia, a sumelor de 191 lei( în total 764 lei), reprezentând prejudiciului aferent anului școlar 2007 - 2008, pentru care în prealabil fuseseră emise deciziile de imputare nr.E/38522/PBBN/_, nr.E/38523/PBBN/_, nr. E/38524/PBBN/_ și nr.
E/38525/PBBN/_ ( file 6 - 13 dosar), respectiv de 176,05 lei( în total 704,17 lei) vizându-se acoperirea prejudiciului aferent anului școlar 2008-2009, pentru care au fost emise deciziile de imputare nr. E/29139/PBBN/_, nr.E/29140/PBBN/_, nr.E/29141/PBBN/_ și nr. E/29142/PBBN/_
( file 8-13 dosar nr._ ), decizii de imputare anulate după cum s-a relevat anterior.
Problema de drept dedusă judecății constă în a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pentru prejudiciul produs cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia, poate fi atrasă atât în temeiul art. 76 din Legea nr. 293/2004, dar și în baza art. 998 - 999 Cod civil, texte care reglementează condițiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.
Prin conținutul dispozițiilor art.76 din Legea nr. 293/2004 au fost reglementate condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia, în care își desfășoară activitatea funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare: "(1) Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se angajează în următoarele situații:
pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia;
pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură, precum și a unor servicii ce i-au fost prestate în mod necuvenit.
(2) Repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților de penitenciare în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților de penitenciare a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești. Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, în condițiile legii. Dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei";.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul acestor funcționari, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajarea răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, potrivit principiului "specialia generalibus derogant.";
Prin urmare, în condițiile în care s-au emis dispoziții de imputare în sarcina funcționarilor publici cu statut special de către directorul unității penitenciare reclamante, în speță Penitenciarul Bistrița, în care pârâții își desfășoară activitatea, acțiunea prin care se solicită angajarea răspunderii acestora, în temeiul art. 998 - 999 Cod civil, este inadmisibilă, neexistând un drept de opțiune nici măcar în condițiile în care dispozițiile de imputare au fost anulate, fiind evident că reclamantul Penitenciarul Bistrița a urmat cele două căi pentru a obține în mod cert recuperarea prejudiciului pretins a fi produs de cei
pe care i-a acționat în judecată, ulterior promovării de către aceștia a acțiunilor în instanță pentru anularea dispozițiilor de imputare.
În temeiul art.274 C.pr.civ., a fost obligat reclamantul să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 372 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Penitenciarul Bistrița
solicitând în principal: admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a pricinii la instanța fondului; în subsidiar: admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii pe fond a acțiunii formulate de către instituția reclamantă.
În motivare s-a arătat că:
În primul rând, aduce în atenție faptul că, noțiunea de proces echitabil, presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 C.pr.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii, (conform Deciziei Î.C.C.J. nr.2508/2007).
Astfel, contradictorialitatea îngăduie părților să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele șt să- și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a expune cauza sa instanței de judecată, în condiții care să nu o dezavantajeze față de partea adversă, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului său la apărare
In raport de soluția instanței de fond care s-a pronunțat, spune reclamantul, pe o excepție, respectiv cea a inadmisibilității, fără însă ca aceasta să fie pusă în discuția părților, apreciază că în cauză a fost înfrânt principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
Apreciază totodată că în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice (cf. art. 20 din Constituția României coroborat cu art. 6 pct.ldin CEDO), neținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, la contradictorialitate cât și al egalității armelor în procesul civil.
În același sens, în jurisprudenta CEDO s-a stabilit că "Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art.6 implica mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hot. din_ cauza Albina c.României).
În secund rând, pe temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. înțelege să formuleze totodată recurs și împotriva ÎNCHEIERII pronunțate in_ prin care instanța fondului (prin completul Secției Civile din Dos.Cnr._ *), deși inițial a admis
audierea martorului OUL I. (propus de către reclamant și încuviințat prin ÎNCHEIEREA din_ ), revine asupra acestei probe, apreciind-o ca nerelevantă, deși în raport de înscrisurile depuse la dosar, utilitatea acestei probe reieșea cu prisosință.
În al treilea rând, pe fond, cu privire la modul în care a fost soluționată cererea noastră, apreciază că, deși întru totul aplicabile dispozițiile art.76 ale Legii nr.293/2004 - prevedere specială în raport de norma generală (art.998-999 C.civ. sau Codul Muncii) totuși, așa cum a precizat în apărările sale reținute în motivarea sentinței atacate, speța noastră excede acestui cadru derogator de la dreptul comun, datorită angajării unei răspunderi patrimoniale subsidiare, care nu este reglementată nici de Legea nr.293/2004 și nici nu are suport în metodologia stabilită prin ordin al ministrului justiției (cf. art.76 alin.2 din lege) și care în prezent nu există.
În lipsa unui cadru legal care să reglementeze, în ceea ce îl privește pe reclamant, răspunderea subsidiară, care funcționează asemenea unei garanții, în situațiile obiective și de imposibilitatea recuperării prejudiciului de la beneficiarii direcți ai prestațiilor încasate necuvenit, nu putea decât să apeleze la cadru normativ general, în speță Codul Civil.
Așa cu se reține în litera de specialitate (Aurelian Nebel - "Răspunderea patrimonială a salariaților"), răspunderea subsidiara este caracteristică faptelor conexe abaterilor disciplinare. Ea nu mai este prevăzută de Codul muncii in vigoare [Legea nr.53/2003 n.r.], dar apare expres în legi speciale, precum Legea nr. 22/1969. Dintre faptele care sunt pasibile a fi sancționate conform acestei forme de răspundere, amintește neglijența unui salariat/funcționar public (prin fapta sa ori prin neexecutarea culpabilă a atribuțiilor de serviciu) care a ajutat la producerea unei infracțiuni sau fapta ilicită a unui salariat/funcționar public care determină plata, de către autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea, a unui lucru nedatorat către un terț de la care nu poate fi recuperat".
În fapt, prin promovarea acțiunii, reclamantul a urmărit recuperarea prejudiciului produs unității reclamante prin acordarea necuvenită a sumelor de bani aferent participării persoanelor private de libertate la cursurile de școlarizare aferent anilor 2007-2008 respectiv 2008-2009.
Răspunderea pârâților a fost angajată pe fondul imprudenței și/sau neglijenței care nu au coordonat sau executat corespunzător activitățile școlare ale persoanelor custodiate, în sensul că nu au efectuat în mod corect și real pontajele ce reflectau prezența efectivă la cursurile de școlarizare a acestora.
Așa, cum a arătat, în raport de atribuțiile și responsabilitățile legale ale pârâților, fapta prejudiciabilă a avut un vădit caracter ilicit și ca atare, în consens cu dispozițiile art.998-999 C.civ. se impunea ca acestora să le fie atrasă răspunderea pentru repararea prejudiciului produs unității penitenciare, în cuantumul precizat.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, a fost pe deplin dovedită dacă ținem cont de faptul că prejudiciul cauzat unității nu se putea produce dacă pârâții și-ar fi executat cu responsabilitate atribuțiile de serviciu care le reveneau în posturile ocupate, aspecte deja analizate și detaliate în cuprinsul proceselor verbale ale comisiei de cercetare administrativă.
Așa cu s-a reținut în toate procesele verbale încheiate de către comisia de cercetare administrativă, angajarea răspunderii pârâților s-a făcut doar pentru diferența care nu a putut și recuperată de la beneficiarii direcți ai sumelor de bani acordate necuvenit (persoanele private de libertate participante la cursurile de școlarizare). Demersurile instituției publice de recuperare a prejudiciului au fost pe deplin dovedite și probate, așa cum s-a reținut și de către instanța
fondului prin depunerea situaților centralizatoare sub forma Anexelor depuse la dosar. Este fără dubiu că producerea prejudiciului a fost posibilă pe fondul neîndeplinirii de către pârâți a atribuțiilor cuprinse în fișele posturilor precum și a nerespectării dispozițiilor interne incidente în activitatea de școlarizare a persoanelor private de libertate ce implicau deopotrivă selecția, includerea, participarea în cadrul programului de școlarizare derulat în parteneriat cu Școala Generală nr.2 precum și evidența strictă a prezenței acestora la cursuri.
Critică soluția instanței fondului și prin prisma înlăturării temeiului legal / modificării cadrului legal circumscris prin cererea de chemare în judecată precum și cu privire la probațiunea în raport de care a promovat și susținut acțiunea în pretenții, respectiv valorificarea Proceselor - Verbale de cercetare administrativă Nr. E/34217/_ (amendat ulterior prin P-V nr. E/28671/_
0) și Nr. E/31303/_ (amendat ulterior prin P-V nr. E/36545/_ și P-V nr. E/38428/_ ), prin care s-a stabilit prejudiciul reținut în sarcina intimaților pârâți, acte administrative care au valoare intrinsecă și care nu au fost anulate sau revocate intern sau printr-o hotărâre judecătorească.
In raport de problema de drept dedusă judecății, și care constă, în opinia instanței fondului, de a stabili "dacă răspunderea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pentru prejudiciul produs cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, ai unităților din subordinea acesteia, poate fi atrasă atât în temeiul art.76 din Legea nr.293/2004, dar și în baza art.998-999 Cod Civil, texte care reglementează condițiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube", și totodată în raport de concluzia la care ajunge aceeași
instanță în sensul că "fiind vorba de o lege specială [Legea nr.293/2004 n.r.] cu aplicabilitate numai în cazul acestor funcționari, nu există drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajarea
răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, potrivit principiului - specialia generalibus derogant -", apreciază că în speța dedusă judecății se puteau aplica dispozițiile cu caracter general deoarece, așa cum a făcut deja vorbire, se afla în condițiile angajării unei răspunderi patrimoniale subsidiare, care nu are susținere sau suport în dispozițiile legii speciale. Este cunoscut faptul că, de principiu, în măsura în care norma specială (care este de strictă interpretare) nu oferă cadrul legal de susținere a aplicării unei dispoziții legale, se apelează la reglementări generale ale dreptului (cum a fost în speța de față necesitatea aplicării Art.998-999 C.civ.). Această subliniere are susținere și în adagiul latin cu valențe de principiu de interpretare în drept "actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat" respectiv Legea trebuie interpretata in sensul aplicării ei, iar nu in sensul neaplicării".
Așa cum este cazul speței care a fost dedusă judecății, normal și firesc în recuperarea prejudiciului produs unității prin plata nedatorată a orelor de școlarizare, s-a îndreptat în primul rând, împotriva beneficiarilor direcți ai acestor sume de bani respectiv persoanelor private de libertate participante la cursuri. Bineînțeles că în stabilirea stării de fapt au fost audiate și persoanele care își desfășurau activitatea în cadrul Serviciului de Educației și Asistență Psihosocială. în raport de atribuțiile pe care le aveau aceștia cu privire la conducerea și desfășurarea activității de școlarizare a persoanelor private de libertate și de modul cum și le-au îndeplinit acestea, au fost constatate nereguli în organizarea și evidențierea nominală a orelor de curs desfășurate de către persoanele custodiate participante. Urmare a acestei constatări, s-au luat măsurile necesare care au vizat în principal; recuperarea sumelor plătite în plus, de la fiecare persoană privată de libertate care a beneficiat direct de aceste sume; stabilirea unui termen de 6 luni de la emiterea ordinelor de imputare pe numele
persoanelor private de libertate, de reanaliză a situației prejudiciului; atragerea în subsidiar a răspunderii solidare a celor responsabili de organizarea și conducerea activității de școlarizare a persoanelor private de libertate (respectiv de la pârâții intimați), pentru prejudiciul rămas de recuperat.
Recurentul a mai prezentat, secvențial, activitatea de sesizare a neregulilor, de constatare a prejudiciului și de luare a măsurilor legale (administrative și juridice) ce s-au impus a fi luate.
Pârâții intimați H. I. M., P. M., G. A., B. F. și
M. R. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat - filele 35-38.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate Curtea constată următoarele:
Problema de drept dedusă judecății, identificată de altfel în mod corect și de Tribunalul B. -Năsăud vizează (im)posibilitatea cumulării răspunderii funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pentru prejudiciul produs cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau după caz al unităților din subordinea acesteia în temeiul art. 76 din Legea nr. 293/2004 cu răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 988-999 Cod civil.
În mod corect instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care au fost emise decizii de impunere în temeiul Legii nr. 293/2004, ulterior anulate de către instanțele judecătorești, formularea unei noi acțiuni în justiție în temeiul art. 988-999 cod civil este inadmisibilă, cele două răspunderi neputând coexista.
Se susține de către recurent faptul că a fost încălcat principiul contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a excepției inadmisibilității.
Curtea nu poate achiesa acestor susțineri în condițiile în care temeiul de drept al pretențiilor reclamantului a fost pus în discuția contradictorie a părților, făcându-se de către reclamant cuvenitele precizări în acest sens.
De altfel, tocmai motivarea în drept a acțiunii reclamantului a constituit motivul unor transpuneri succesive și reciproce ale dosarului între două complete specializate ale unor secții diferite ale tribunalului.
Inadmisibilitatea reținută de către instanța de fond nu vizează o excepție propriu-zisă în condițiile în care s-a apreciat că existența unei răspunderi întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 293/2004 înlătură posibilitatea recuperării eventualului prejudiciu, în condițiile răspunderii civile delictuale.
Legea nr. 293/2004 reglementează statutul funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, statut care încorporează inclusiv condițiile angajării răspunderii materiale a acestuia astfel încât nu pot fi primite susținerile recurentului potrivit cărora în speță poate fi angajată și o răspundere materială subsidiară reglementată de dreptul comun.
Este real faptul că potrivit art. 89 din Legea nr. 293/2004 dispozițiile acesteia se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii, dar este vorba de acele împrejurări care nu au o reglementare expresă în legea specială. Cum recuperarea prejudiciului este reglementată în art. 76 din Legea nr. 293/2004, nu i se pot adăuga răspunderii materiale a funcționarului public cu statut special și reglementări cu titlu general cuprinse în legislația muncii, neexistând nici un drept de opțiune în acest caz.
Instanța de fond nu a procedat la înlăturarea temeiului legal invocat de către reclamant ci a pronunțat o soluție tocmai în considerarea textelor de lege invocate de acesta - art. 998-999 Cod civil.
Raportat la soluția dată în cauză administrarea unei probațiuni suplimentare cum ar fi cea testimonială ar fi fost neconcludentă astfel încât nici criticile referitoare la încheierea din_ prin care instanța a revenit asupra probei cu martori nu pot fi reținute.
Celelalte aspecte invocate în motivele de recurs vizează chestiuni ce țin de presupusele fapte generatoare de prejudicii săvârșite de către reclamanți, și care nu pot fi analizate de Curte în condițiile în care a apreciat că soluția dată de instanța de fond este una judicioasă.
Notele de ședință depuse la dosar la_ de către recurentă vizează existența unui act normativ care nu era în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice și deci care nu poate fi avut în vedere în analiza temeiurilor de drept ale pretențiilor deduse judecății.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul Penitenciarul Bistrița împotriva sentinței civile nr. 2980 din 27.XI.2012, pronunțată în dosarul nr._ ** al Tribunalului B.
-Năsăud pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Penitenciarul Bistrița împotriva sentinței civile nr. 2980 din 27.XI.2012, pronunțată în dosarul nr._ ** al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. H. | Judecător, F. T. | Judecător, D. M. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: D. E. na L.
