Decizia civilă nr. 6483/2013. Obligare emitere act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 6483/2013
Ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de | pârâta C. C. | PENTRU S. | |
D. | împotriva sentinței civile nr. 767 | din data de _ | pronunțată de |
Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții LS
, M. L., H. M., P. F., POP T. CHEORGHE, ROMANR. P. A.
, C. M., N. M., N. I., N. V., N. L. -C., POP L. -R., C.
M. V. și N. T. M., având ca obiect - obligare emitere act administrativ Legea nr. 247/2005.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 767 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins excepția prematurității.
S-a admis cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de intervenienta Asociația Persoanelor Expropriate din satul Someșu Rece.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții LS, M. L., H. M.
, P. F., POP T. G., ROMANR., P. A., C. M., N. M., N.
I., N. V., N. L. - C., POP L. - R., C. M. V., N. T.
M. în conformitate cu prev.art.18 din Legea 554/2004 și a fost obligată pârâta
C. C. PENTRU S. D. la efectuarea demersurilor prev.de art.16 alin.5 și 6 din Titlului VII din Legea nr.247/2005 și la emiterea titlurilor de despăgubire în conformitate cu dispoz.art.16 alin.7 din Titlul VII din Legea 247/2005 astfel: în favoarea reclamantei LS pentru imobilul teren în suprafață de 646 mp în favoarea reclamantei M. L. pentru imobilul teren în suprafață de 1784 mp; în favoarea reclamantei H. M. pentru imobilul în suprafață de 616 mp; în favoarea reclamantei P. F. pentru imobilul în suprafață de 33 mp; în favoarea reclamantului Pop G. pentru imobilul în suprafață de 1060 mp; în favoarea reclamantei Roman R. pentru imobilul în suprafață de 920 mp; în favoarea reclamantului P. A. pentru imobilul în suprafață de 258 mp; în favoarea reclamantei C. M. pentru imobilul în suprafață de 680 mp; în favoarea reclamanților N. M., N. I. pentru imobilul în suprafață de 550 mp; în favoarea antecesorului reclamanților N. V.
, N. L. C., Pop L. R., N. T. M., C. M. V. pentru
imobilul în suprafață de 754 mp terenuri situate în com.G. jud.C. și ocupate
în prezent de SH C. cu lucrările aferente, amenajări hidroenergetice Someșu Mic CHE G. I și CHE G. II.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea din ședința publică din 24 noiembrie 2011, Curtea în conformitate cu art.52 C.proc.civ., a admis în principiu cererea de intervenție având în vedere faptul că scopul funcționării acestei asociații este similar cu interesele reclamanților, iar în baza art.5 alin.2 din Legea 554/2004 a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a deciziilor 720/2010 și 722/2010 având în
vedere că Legea 10/2001 prevede o procedură derogatorie de la legea contenciosului administrativ dată în competența instanțelor civile.
Asupra excepției prematurității Curtea a apreciat că aceasta este nejustificată deoarece Instituția Prefectului Județului C. nu a confirmat faptul că dosarul de despăgubire în care a fost emisă dispoziția 735 din_ se află pentru verificare la acesta iar SC Hidroelectrica SA a afirmat că toate dosarele reclamanților au fost transmise către C. C. pentru S. D. .
Asupra fondului cauzei, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au formulat notificare la Legea nr.l0/2001 pentru imobilele arătate în acțiune fiind emise de SC Hidroelectrica decizia 722 din_ în favoarea reclamantei LS pentru imobilul teren în suprafață de 646 mp, decizia 720 din_ în favoarea reclamantei M. L. pentru imobilul teren în suprafață de 1784 mp; decizia 712 din_ în favoarea reclamantei H. M. pentru imobilul în suprafață de 616 mp; decizia 735 din_ în favoarea reclamantei P. F. pentru imobilul în suprafață de 33 mp; decizia 522 din_ în favoarea reclamantului Pop G. pentru imobilul în suprafață de 1060 mp; decizia 821 din_ în favoarea reclamantei Roman R. pentru imobilul în suprafață de 920 mp; decizia 23 din_ în favoarea reclamantului P. A. pentru imobilul în suprafață de 258 mp; decizia 714 din_ în favoarea reclamantei C. M. pentru imobilul în suprafață de 680 mp; decizia 206 din_ în favoarea reclamanților N. M., N. I. pentru imobilul în suprafață de 550 mp; decizia 567 din_ în favoarea antecesorului reclamanților N. V.
, N. L. C., Pop L. R., N. T. M., C. M. V. pentru
imobilul în suprafață de 754 mp terenuri situate în com.G. jud.C. și ocupate în prezent de SH C. cu lucrările aferente, amenajări hidroenergetice Someșu Mic CHE G. I și CHE G. II.
Referitor la faptul că dosarul reclamanților transmise către C. C. pentru S. D. nu ar fi fost completă fiind necesară completarea dosarelor cu extrase de carte funciară, cu acte privind dovada proprietății acestor imobile sau cu dovada calității de moștenitor a acestor persoane, Curtea a apreciat că aceste atribuții exced competențelor stabilite de lege în favoarea Comisiei Centrale pentru S. D. . Potrivit Titlului VII din Legea 247/2005 C. C. are atribuția de a verifica dosarul numai cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nu poate verifica sub nicio formă legalitatea deciziei emise de către SC Hidroelectrica SA. Acest lucru ar putea fi realizat doar prin atacarea acestei decizii la instanța civilă competentă solicitând nulitatea actelor. De altfel, nu s-a făcut dovada că s-ar fi solicitat aceste acte de către reclamanți care nu le-ar fi comunicat pârâtei.
Curtea a considerat că reclamanții sunt pe deplin îndreptățiți a solicita obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire, în condițiile în care Curtea a reținut că dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea dispozițiilor de către SC Hidroelectrica SA, neatacate printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul
primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O., care nu era revocabil și care dă dreptul acesteia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.
În acest sens, relevantă este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei, Curtea statuând în sensul în care "indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a Convenției.";
Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor reclamantei decurgând din dispozițiile mai sus arătate, inclusiv emiterea titlului de plată.
O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul pentru plata efectivă a despăgubirilor începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât A.N.R.P., prin refuzul de a da curs cererii reclamantei, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și a dreptului acesteia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată.
În consecință, cererea reclamanților apare ca fiind fondată, precum și cererea de intervenție în interesul reclamanților, fiind admisă acțiunea în conformitate cu prev.art.18 din Legea 554/2004 și a fost obligată pârâta la efectuarea demersurilor prev.de art.16 alin.5 și 6 din Titlului VII din Legea nr.247/2005 și la emiterea titlurilor de despăgubire în conformitate cu dispoz.art.16 alin.7 din Titlul VII din Legea 247/2005 astfel în favoarea reclamantei LS pentru imobilul teren în suprafață de 646 mp în favoarea reclamantei M. L. pentru imobilul teren în suprafață de 1784 mp; în favoarea reclamantei H. M. pentru imobilul în suprafață de 616 mp; în favoarea reclamantei P. F. pentru imobilul în suprafață de 33 mp; în favoarea reclamantului Pop G. pentru imobilul în suprafață de 1060 mp; în
favoarea reclamantei Roman R. pentru imobilul în suprafață de 920 mp; în favoarea reclamantului P. A. pentru imobilul în suprafață de 258 mp; în favoarea reclamantei C. M. pentru imobilul în suprafață de 680 mp; în favoarea reclamanților N. M., N. I. pentru imobilul în suprafață de 550 mp; în favoarea antecesorului reclamanților N. V., N. L. C., Pop L.
R., N. T. M., C. M. V. pentru imobilul în suprafață de 754 mp terenuri situate în com.G. jud.C. și ocupate în prezent de SH C. cu lucrările aferente, amenajări hidroenergetice Someșu Mic CHE G. I și CHE G. II.
În conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. C. PENTRU S. D.
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
În fapt, Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel C., reclamanții LS, M. L., H. M., P. F., Pop
G., Roman R., P. A., C. M., N. M., N. loan, N. V., N.
L. C., Pop T. M., N. T. M. și C. M. V. au chemat în judecată C. C. pentru S. D. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâtei la efectuarea demersurilor prevăzute de art. 16 alin. 5 și
6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și la emiterea titlurilor de despăgubire pentru dosarele de despăgubire mai jos menționate: dosar nr.48435/CC aferent
Deciziei nr. 722/2010-LS, dosar nr.48390/CC aferent Deciziei nr. 720/2010- M. L. ; dosar nr.48389//CC aferent Deciziei nr. 712/2010- H. măria, dosar aferent deciziei nr.735/2010- P. F. ; dosar nr. 45678/CC aferent Deciziei nr. 522/2009- Pop T. G., dosar nr. 42447/CC aferent Deciziei nr. 821/2008-Roman R., dosar nr.47623/CC aferent Deciziei nr.23/2010- P.
A. ; dosar nr.48324/CC aferent deciziei nr.714/2010- C. M., dosar nr.48848/CC aferent deciziei nr.206/2011- N. M. și N. loan, dosar nr. 45677"/CC aferent Deciziei nr. 567/2009 - N. V., N. L. C., Pop L. - R., N. T. -M., C. M. V. ;
Curtea de Apel C., prin Sentința civilă nr.767/2011, admite acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu C. centrală pentru S. D. și în consecință obligă pârâta la efectuarea demersurilor prevăzute de art. 16 alin. 5, și 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și la emiterea titlurilor de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților.
în temeiul art. 299 si urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră Sentința civilă nr. 767/2011 pronunțată în ședința publică din data de_ de către Curtea de Apel C., ca fiind netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape
-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin
O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
-etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și
-etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare,
-etapa emiterii de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din
O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza dedusă judecății, procedura administrativă, la care a făcut referire mai sus, a fost declanșată, în sensul că dosarele de despăgubire nr.48435/CC aferent Deciziei nr. 722/2010- LS, dosar nr.48390/CC aferent Deciziei nr. 720/2010- M. L. ; dosar nr.48389//CC aferent Deciziei nr.712/2010- H.
M., dosar nr. 45678/CC aferent Deciziei nr.522/2009- Pop T. G., dosar nr. 42447/CC aferent Deciziei nr. 821/2008-Roman R., dosar nr.47623/CC aferent Deciziei nr.23/2010- P. A. ; dosar nr.48324/CC aferent deciziei nr.714/2010- C. M., dosar nr.48848/CC aferent deciziei nr.206/2011- N.
și N. loan, dosar nr.45677/CC aferent Deciziei nr. 567/2009 -N. V. ,
L. C., Pop L. -R., N. T. -M., C. M. V. au fost înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale.
În ceea ce privește dosarele de despăgubire cu nr. 48389/CC, nr. 45678/CC, nr. 47623/CC, nr.48324/CC și nr.42447/CC face următoarele precizări:
În urma analizării, sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură s-a constatat necesitatea de a se completa cu un înscris esențial, ce atestă dovada proprietății asupra terenului notificat.
Astfel, referitor la imobilele terenuri revendicate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, situate în Comuna G., Județul C. ocupate de canalul de aducțiune al CHE G. I și CHE G. II, s-a solicitat prin adresa nr. 47797/CC/_ de a se completa cu o copie a cărții funciare nr. 844 G. . ce cuprinde nr. top 5829. in extenso, tradusă în limba română și legalizată, dacă este cazul.
Precizează că potrivit art. 23 din Lege nr. 10/2001, republicată, nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, astfel că vor fi aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară.
Prin urmare, dreptul de proprietate a cărui existență trebuie dovedită este cel pe care l-a avut proprietarul imobilului la data preluării abuzive, care poate fi însăși persoana îndreptățită sau autorul acesteia.
Ca regulă generală, dreptul de proprietate se dovedește cu acte juridice translative de proprietate (ex. vânzarea-cumpărarea, schimbul, donația, renta viagera, contractul de întreținere, testamentul ce conține un legat cu titlu particular), titlu apt să facă proba dreptului de proprietate reprezintă inclusiv actele juridice declarative de drepturi (ex. împărțeala voluntară, tranzacția), inclusiv hotărârile judecătorești de partaj sau de constatare a uzucapiunii imobiliare (acte jurisdicționale declarative), ordonanțele de adjudecare (acte jurisdicționale cu efecte translative de drepturi).
Însă, în sistemul de publicitate imobiliara prin cârti funciare acționează principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciara, consacrat de art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Astfel, potrivit art. 17 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai daca între cel care da si cel care primește dreptul este acord de voința asupra constituirii sau strămutării, in temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost inscrisa in cartea funciara. Ca urmare, extrasul de carte funciara va face dovada deplina a dreptului de proprietate.
Atrage atenția asupra faptului că potrivit pct. 16.5 din H.G nr. 1095/2005 deciziile/dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001, republicată trebuiesc însoțite de o documentație completă.
Potrivit pct.16.5 din actul normativ mai sus menționat Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, vor fi însoțite de următoarele înscrisuri:
întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor;
orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită, împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1-1.2 ale cap.lll din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-
22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.250/2007, cu modificările și completările ulterioare;
orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită și orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere și declarații notariale date de persoana în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;
situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;
orice alte înscrisuri existente la dosar.
Pe cale de consecință, copia funciare nr. 844 G. . ce cuprinde nr. top 5829 este necesară în vederea dovedirii dreptului de proprietate a reclamanților:
H. M., beneficiara deciziei nr. 712/2010 - dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.48389/CC
Pop G., beneficiar al deciziei nr.522/2009 -dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.45678/CC
P. A., beneficiar al Deciziei nr.23/2010-dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.47623/CC
C. M., beneficiara Deciziei nr.714/2010 - dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.48324/CC
Roman R., beneficiară a Decizie nr.821/2008- dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cu nr.42447/CC.
În ceea ce privește dosarul de despăgubire nr.45677/CC aferent Decizie nr.567/2009 emisă în favoarea domnului N. T. s-au constatat următoarele:
Prin decizia nr. 567/_ s-au acordat despăgubiri în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 754 m.p., situat în comuna G., județul C., fără a se preciza care este beneficiarul acesteia.
În acest context, este necesar a se preciza, în mod expres, în cuprinsul deciziei, persoana (nume, prenume, adresă, CNP) în favoarea căreia se acordă beneficiul Legii nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, învederează că, decizia menționată trebuia să fie însoțită de următoarele înscrisuri:
(a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv:
acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare. tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată si altele asemenea);
Pentru aceste considerente, prin adresa nr.45677/CC/_ sa adresat rugămintea de a se completa dosarul cu copie conform cu originalul si tradusă în întregime în limba română a C.F. 844 G. (top 5829). in extenso. privind toate cele trei părți: descrierea imobilelor, înscrierile privitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului și înscrierile privitoare la sarcini, în care se află intabulat imobilul pentru care s-a propus acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 prin decizia amintită
În acest sens, pentru ca notificatorul să poată avea dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren, acesta trebuie să facă dovada proprietății tabulare asupra acestui imobil înscris în cartea funciară în favoarea notificatorului/ antecesorului acestuia sau să facă calității de persoană îndreptățită de pe urma tuturor proprietarilor tabulari ai imobilului teren notificat -CF844-.
În acest context sunt prevederile pct. 1 lit. d Cap. I din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii
administrative. Aceste entități sunt singurele în măsură să constate dacă persoanele notificatoare sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și totodată, să stabilească drepturile precum și întinderea drepturilor ce li se cuvin. Acest lucru se realizează în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. Cât privește stabilirea cuantumul despăgubirilor aferente drepturilor ce li se cuvin persoanelor îndreptățite (drepturi stabilite de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor) în situația în care imobilele notificate nu pot fi restituite în natură, aceasta reprezintă atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru S. D., în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Totodată, s-a solicitat să se verifice dacă pentru aceeași suprafață de teren pentru care s-a acordat, prin decizia amintită, beneficiul Legii nr. 10/2001, a fost reconstituit pe fostul amplasament sau pe un alt amplasament, în compensare. în baza legilor funciare, dreptul de proprietate, în baza aceleiași documentații care a stat la baza soluționării notificării 230/_ .
În ceea ce privește dosarul de despăgubire nr.48848/CC aferent Deciziei nr.206/2011 emisă în favoarea petenților N. M., Nenciu David și Nenciu loan s-au constatat următoarele:
Prin decizia nr. 206/_ s-au acordat despăgubiri în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 550 m.p., situat în comuna G., județul C., în favoarea domnilor N. Ion, N. David si doamnei N. M. .
În acest sens, este necesar a se îndrepta, dacă e cazul, eroarea materială cu privire la numele N. Ion față de N. loan, astfel cum este menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 8050/2006, pronunțată la data de_ de Judecătoria C. N., în dosarul civil nr. 14718/2005, rămasă definitivă și irevocabilă.
Totodată, prin adresa nr.488848/CC/_ s-a solicitat transmiterea de xerocopii de pe actele de identitate ale domnilor N. David și N. loan.
Mai mult decât atât, învederează că decizia menționată trebuia să fie însoțită de următoarele înscrisuri:
(a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv:
acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare. tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată si altele asemenea);
Pentru aceste considerente solicită sa completați dosarul cu copie conform cu originalul și tradusă în întregime în limba română a cărții funciare în care figurează nr. top notificat - 5829, privind toate cele trei părți: descrierea imobilelor, înscrierile privitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului și înscrierile privitoare la sarcini, în care se află întabulat imobilul pentru care s-a propus acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 prin decizia amintită
Totodată, s-a solicitat să se verifice dacă pentru aceeași suprafață de teren pentru care s-a acordat, prin decizia amintită, beneficiul Legii nr. 10/2001. a fost reconstituit pe fostul amplasament sau pe un alt amplasament, în compensare, în baza legilor funciare, dreptul de proprietate, în baza aceleiași documentații care a stat la baza soluționării notificării nr.152/_, depusă în termenul și în condițiile legii de către doamna N. Sabina (în prezent decedată).
Referitor la etapa evaluării, subliniază faptul că această etapă este condiționată de transmiterea dosarului aferent Deciziei nr.735/2010 emisă de
S.C Hidroelectrica S.A, de retransmiterea dosarelor de despăgubire nr.48390/CC și nr.48435/CC de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, iar în dosarele nr. 48389/CC, nr. 45678/CC, nr. 47623/CC, nr.48324/CC și nr.42447/CC de completarea acestora cu informațiile solicitate.
Menționează faptul că, dosarele nr. 48848/CC, 45677/CC, 48390/CC, 48435/CC, nr. 48389/CC, nr. 45678/CC, nr. 47623/CC, nr.48324/CC și
nr.42447/CC trebuie să respecte ordinea de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815/_ a Comisiei Centrale pentru S. D.
, la care se va referiri în conținutul prezentei întâmpinării.
Astfel, conform art.1 din decizia menționată, în vederea accelerării procedurii de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru S.
se vor împărți în două categorii, după cum urmează:
dosarele transmise înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgența nr.81/2007;
dosarele transmise după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.81/2007.
În plus, conform art.2 din aceeași decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.
C. C. pentru S. despăgubirilor a emis Decizia nr. 2815/_ cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării în temeiul dispozițiilor pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005.
În ce privește dosarele reclamantelor LS și M. L. înregistrate cu nr. 48435/CC și nr. 48930/CC face mențiunea că instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea deciziilor nr. 722/2010 și nr. 720/2010 emise de S.C. Hidroelectrica.
În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului precum și potrivit dispozițiilor art. 129 Cod de procedură civilă solicită instanței să se pronunțe asupra aspectelor mai sus menționate și să pună în vedere reclamanților sa completeze dosarele de despăgubire cu copia cărții funciare nr. 844 G. . ce cuprinde nr. top 5829 ce este necesară în vederea dovedirii dreptului de proprietate a reclamanților, precum și dovada calității de persoane îndreptățite a acestora Mai mult decât atât, solicitarea noastră este justificată și prin faptul că în situația ipotetică în care C. C. pentru S. D. ar fi obligată de către instanță la soluționarea dosarelor administrative prin emiterea unor decizii reprezentând titlul de despăgubire, pârâta, în lipsa actelor solicitate, s-ar afla în imposibilitate de a aduce la îndeplinire eventuala obligație dispusă.
Cu strictă referire la admiterea capătului de cerere privitor la obligarea subscrisei la plata cheltuielilor de judecată, consideră că instanța în mod netemeinic a obligat pârâta la plata sumei de 800 lei.
Cu privire la acest aspect, învederează următoarele:
La art.274 alin.3 din Cod proc. civ. se reglementează faptul că "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat"
Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 si art. 304 ind. 1 din codul de procedură civilă solicităm să se admită recursul formulat și să se modifice hotărârea recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamanții LS . M. L. . H.
M. . P. F., Pop G., Roman R., P. A., C. M., N. M., N. loan, N. V., N. L. C., Pop T. M., N. T. M. și C. M.
În drept, s-au invocat dispozițiile: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 304 ind. 1 din Codul de Procedura Civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin OUG nr.4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către C.C.S.D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P., precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. Athanasiu și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.
În aceste împrejurări și avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_ .
Noua lege corespunde necesității adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, menit să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, prin noul act normativ, sunt instituite o serie de termene, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege, inclusiv în sarcina noii entități ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru S. D.
, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art.17, alin.1, lit. a din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează / invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că, art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Acest termen de 60 de luni a fost stabilit pentru tocmai pentru a acorda, în mod efectiv, despăgubirile aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fără a compromite angajamentele financiare internaționale asumate de Guvernul României.
Pretențiile reclamanților, astfel cum au fost formulate în dosarul de fond al prezentei cauze, nu se mai regăsesc în Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr.278/_
Mai mult, în prezenta cauză devin incidente prevederile noului act normativ, având în vedere dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013, conform cărora dispozițiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, în raport cu actul normativ nou apărut- Legea nr. 165/2013 se impune, în baza art. 312 Coid proced. civilă, admiterea recursului declarat de
C. C. PENTRU S. D. împotriva sentinței civile nr. 767 din _
, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., modificarea ei și admiterea excepției inadmisibilității cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanți, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C. C. PENTRU S. D. împotriva sentinței civile nr. 767 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o modifică în sensul că admite excepția
inadmisibilității.
Respinge acțiunea. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, D. M. | Judecător, M. H. | Judecător, F. T. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. R. D.