Decizia civilă nr. 9523/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECI ZI A CI VI LĂ NR. 9523/2013
Ședința publică din data de 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: C. I.
JUDECĂTOR: A. A. I.
G.: M. N.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta S. N. AL
P. ȘI V. "P. L. ";, împotriva sentinței civile nr.3090 din_, pronunțate în dosarul nr._ al T. ui M. privind și pe intimații MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și I. J. DE P. M.
, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - drepturi salariale.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3090 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. A. SI I. .
S-a respins acțiunea precizată promovată de reclamantul S. N. AL
P. SI V. "P. L. în contradictoriu cu pârâții: M. A. SI I. și I. J. DE P. M. .
În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțare la judecata capătului de cerere privind plata sumelor reprezentând valoarea financiară a drepturilor de echipament.
Pentru a hotărî astfel examinând cu prioritate excepția invocată, a respins- o în condițiile în care Ministrul I. are calitatea de ordonator principal de credite, între M.A.I. și reclamant există raporturi de muncă, iar ordonatorul terțiar de credite, respectiv I. de P. al Județului M. are dreptul de a angaja, lichidă și ordonă cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, numai cu condiția ca în prealabil ordonatorul principal de credite, în speță, M.A.I. să repartizeze creditele bugetare aprobate, situație în care pentru opozabilitatea hotărârii se justifică chemarea acestuia în judecată în calitate de pârât și aceasta în condițiile în care potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari de credite.
Examinând acțiunea pe fond în baza probatoriului administrat, instanța a reținut în fapt următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin Decizia nr. 257/_, Decizia nr. 115/_, Decizia nr. 686/_
, Curtea Constituțională a statuat că, dispozițiile de lege criticate, respectiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfle de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu. Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pentru
anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din_, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului publice și constituie un "bun"; în sensul art. 1 din Primul P. tocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd că în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privat.
Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Curtea a constatat totodată că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 a salariul/solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales că nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea sumei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflație de la data scadenței până la efectuarea plății în ceea ce privește drepturile de echipament, aceasta a fost respinsă în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 4 din Ordinul M.A.I. nr. 236/2009, valoarea restanțelor se calculează în funcție de prețurile folosite la calculul cotei- părți anuale a drepturilor de echipament, la data acordării, aceste cerințe fiind respectate la momentul achitării sumelor reprezentând valoarea financiară a drepturilor de echipament.
Pentru considerentele sus menționate, acțiunea precizată a fost respinsă potrivit dispozitivului, iar în baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțare la judecata capătului de cerere privind plata sumelor reprezentând valoarea financiară a drepturilor de echipament.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. N. al P. si V. "P. L.
", solicitând admiterea recursului si pe cale de consecință a acțiunii.
În motivele de recurs se arată că în fapt, membrilor de sindicat în numele căruia a formulat acțiunea sunt angajați ai IPJ M. si au calitatea de polițiști; funcționari publici cu statut special.
M. A. si I. are calitatea de angajator si ordonator principal de credite, iar inspectoratul județean de politie are delegata competenta de gestionare a resurselor umane si de efectuare a plații drepturilor salariale, in calitate de ordonator terțiar de credite.
Cu privire la dreptul a de a primi al 13 - /ea salariu, corespunzător anului 2010 Hotărârea pronunțată a fost dată cu reținerea si aprecierea eronata a situației de fapt si neaplicarea corecta a legii la situația de fapt, instanța nefăcând, o corecta apreciere a cadrului normativ de referință la situația de fapt.
Dreptul a de a primi al 13 - lea salariu, corespunzător anului 2010, s-a născut începând cu 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie.
Asa cum a reținut si instanța de fond, potrivit art. 25 din Legea nr.330/2009:
Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Instanța de fond a reținut ca, suma reprezentând premiul aferent anului 2010 era scadenta incepand cu luna ianuarie 2011, apreciind ca momentul plații premiului anual aferent anului 2010 intra sub incidența art. 8 din Legea nr.285/2010.
Instanța a omis insa sa observe ca, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat in concret o privare de bun al reclamanților, respectiv o privare a dreptului de a primi premiul anual aferent anului 2010.
Potrivit art. 1 din Primul P. tocol la CEDO, nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional, insa instanța a omis sa observe ca nici măcar nu s-a declarat vreo cauza de utilitate publica pentru care prin art. 8 din Legea 285/2010 s-a stipulat neacordarea dreptului câștigat la încasarea premiului anual aferent anului 2010.
Mai mult decât atat, art. 15 alin. 2 din Constituție statuează că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile ", iar art. 1 din Codul civil că "Legea dispune numai pentru viitor; ea n- are putere retroactivă", adică pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în vigoare și până la ieșirea din vigoare, și nu faptelor petrecute anterior.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 285/_ privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al 13 - lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care dispunea că: "Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea".
Întrucât Legea nr. 285/2010 nu este o lege interpretativă, care să explice sensul legii anterioare, respectiv a Legii nr. 330/2010, pentru a accepta că efectele sale se produc de la data intrării în vigoare a legii anterioare, și nici nu îmbracă forma unei legi penale sau contravenționale noi, mai favorabile, în cauză nu sunt incidente, excepțiile de strictă interpretare menționate mai înainte, de la principiul neretroactivității legii.
Caracterul de principiu constituțional al neretroactivității, nu îngăduie în România nicio deosebire între legi. Astfel, Curtea Constituțională a subliniat, prin Decizia nr. 90/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 489/1999, caracterul universal al principiului la care ne-am referit, arătând că: "Principiul reretroactivitj"ii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acestuia".
Dreptul de a primi al 13-lea salariu, corespunzător anului 2010, s-a născut începând cu 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie.
Menționează că instanța a omis insa sa faca distincția clară între momentul nașterii dreptului, care a început să curgă la 1 ianuarie 2010 și s-a epuizat la terminarea acestuia, și un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 1 ianuarie 2011, pentru ca aceasta să nu rămână golit de substanță, de conținut.
Mai mult decât atât, premiul anual reprezentând suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, pentru o situație trecută, respectiv anul 2010, prin urmare Legea nr. 285/2010, ale cărei dispoziții sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlăturarea existenței dreptului pentru trecut, întrucât ar contraveni atât prevederilor art. 53 din Constituție, referitoare la cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, dar și reglementărilor date prin art.1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
In susținerea celor învederate a invocat si practica instanței supreme intr-o situație asemănătoare, care a statuat, printr-o decizie de îndrumare că, "... respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege" (Decizia nr.XXIII din_ a înaltei Curți de C. și Justiție)
Precizează că și instanța de contencios constituțional a reținut faptul că: " soluționarea conflictului legilor în timp face necesară diferențierea dreptului subiectiv, constituit sub imperiul legii anterioare, de cel născut potrivit legii posterioare; acesta din urmă nu poate, fără a avea efect retroactiv, să aducă atingere modalității în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernată de principiul tempus regit actum" (Decizia nr. 73/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 177/_ ).
Cu privire la plata drepturilor de echipament cuvenite si neachitate.
Consideră că instanța de fond, in mod corect a reținut ca drepturile de echipament pentru anul 2011, au fost plătite integral in cursul anului 2012 si a luat act de renunțarea reclamanților la acest capăt de cerere, insa a omis sa se pronunțe cu privire la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație.
Instanța a omis insa sa observe ca, paratul a recunoscut dreptul pretins, care a devenit scadent la data de_ .
Mai mult, potrivit Acordului incheiat cu MIRA, acestea trebuiau acordate pana la sfârșitul lunii septembrie a anului in curs.
Insasi instanța de fond a reținut ca plata drepturilor solicitate s-a făcut pe parcursul procesului, omitand sa analizeze "întârzierea cu care s-au făcut aceste plați si obligarea la actualizarea cu indicele de inflație de la data scadentei pana la plata efectiva a drepturilor de echipament aferente anului 2011.
Consideră că ca instanța a dat o interpretare greșita textelor de lege invocate, preluând susținerile paratei invocate in apărare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, I. de P. al Județului M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică
.
Curtea, examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.304, 304/1 din Vechiul Cod de procedură civilă, constată următoarele:
În fapt, membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea sunt angajați ai IPJ M. și au calitatea de polițiști, funcționari publici cu statut special. Aceștia au solicitat prin cererea de chemare în judecată acordarea de către angajator și ordonatorul principal de credite al celui de-al treisprezecelea salariu corespunzător anului 2010.
Potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: "(1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute, lunare, realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale neasatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.
Această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga durată a anului 2010, fiind abrogată prin art.39 lit.w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de_ se prevede că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor prezentei legi";.
Instanța de fond a reținut că suma reprezentând premiul anual aferentă anului 2010 era scadentă începând cu luna ianuarie 2011, și prin urmare a apreciat că momentul plății premiului anual aferent anului 2010 intră sub incidența art.8 din Legea nr.285/2010.
Conform art.20 din Constituția României: " (1) dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Tomânia este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între Pactele și Tratatele privitoare la Drepturile Fundamentale ale Omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";
În raport de prevederea legală sus amintită, Curtea constată că prima instanță a omis să observe că prin art.8 din Legea nr.85/2010 s-a realizat în concret o privare de bun a reclamanților, membrii de sindicat, respectiv o privarea dreptului de a primi premiul anual aferent anului 2010. Aceasta deoarece, Curtea constată că în cauză reclamanții-recurenți solicită plata unor sume de bani cu titlu de premiu anual, cu venit pentru munca desfășurată în anul 2010 de membrii de sindicat pe care îi reprezintă, dreptul la premiul anual fiind născut și câștigat prin expirarea ultimei zile a anului 2010, respectiv la data de_ .
Fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art.1 din P. tocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, el constituind un "bun"; în sensul acestui text, conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Cu privire la drepturile asupra veniturilor salariale, în jurisprudența CEDO se face distincție între dreptul unei persoane de a primi în viitor salariu într-un anumit cuantum, acesta nefiind recunoscut din perspectiva Convenției și dreptul de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată.
Astfel, în cauza Lejas -c. Croației din_ Curtea Europeană" a Drepturilor Omului a statuat că-nu este consacrat-de Convenție dreptul, de a fi plătit îh continuare un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din P. tocolul adițional nr. 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
În cauza Bahceyaka c. Turciei din_ Curtea a statuat că un venit viitor poate fi considerat "bun" numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
Or, în cauza de față, instanța de recurs reține că dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de_, o fundamentare în legislația internă, conform art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul P. tocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
Intimații au invocat faptul că prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de_, s-a stabilit că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi, astfel că
recurentul - prin membrii săi, nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Instanța de recurs reține, sub acest aspect, că, dacă în cazul amânării, eșalonării sau compensării unor sume de bani nu se poate considera că există o încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere marja de apreciere a statului in" această materie, prin textul de lege al art. 8 mâi sus-menționat nu s-a stabilit o amânare sau eșalonare la plata premiului anual, utilizându-se, în schimb, sintagma "nu se mai acordă" pentru sumele corespunzătoare premiului anual. Totodată, Curtea constată că în speță nu se poate reține nici realizarea unei compensări a sumelor de bani constând în premiul anual cu alte sume.
De asemenea, Curtea reține că premiul anual în litigiu constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru anul 2010 doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar și într-un cuantum proporțional cu perioada în care personalul plătit din fonduri publice a lucrat, stabilit de lege, putând fi redus sau suprimat în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 285/2010," "majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat "ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010 criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta din urmă depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.
Majorările salariale menționate reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, pentru munca depusă, acordată cu începere de la_, în mod egal tuturor angajaților din sectorul bugetar care ocupau aceeași funcție, nediferențiat față de perioada lucrată în anul anterior și de eventualele sancțiuni disciplinare primite.
Ca urmare, Curtea consideră că este evident că majorările salariale acordate în anul 2011 au o cu totul altă-natură și regim de acordare, neputându- se pune semnul egalității între acestea și prima anuală prevăzută doar pentru activitatea satisfăcătoare din punct de vedere profesional desfășurată în anul 2010 și proporțional cu perioada în care aceasta a fost prestată.
Așadar, creșterile salariale sunt acordate în considerarea unei anumite
.categorii de personal salariat, iar prima anuală reprezintă un premiu, o recompensă pecuniară acordată în considerarea unei anumite activități, desfășurată într-o anumită perioadă de timp, în anumite condiții.
În consecință, instanța de recurs reține că, prin acordarea numai a majorărilor salariale în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, a avut loc privarea reclamanților de un bun, dreptul la premiul anual pentru perioada anului 2010, fără a fi realizată vreo compensare cu alte sume, ingerință care nu apare ca justificată prin prisma art. 1 din P. tocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
În acest sens, primul alineat al art. 1 conține, după enunțarea principiului general al respectării proprietății, cea mai importantă restricție ce poate fi impusă de autorități acestui principiu, și anume: privarea de proprietate în interes public, restricție care poate fi impusă în anumite condiții și anume: să existe un
interes public; să existe o proporționalitate a măsurii; măsura luată să fie prevăzută de lege și ,de principiile generale ale dreptului internațional, condiții care nu sunt întrunite cumulativ în cauză, respectiv nefiind îndeplinită cerința
"justului echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii litigioase, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională, în această privință, s-a statuat că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din P. tocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale.
Curtea europeană a statuat în sensul că, în absența unei indemnizări, art.l din P. tocolul nr.l n-ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile Convenției.
Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.l din P. tocolul nr.l. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general.
Prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare. Acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația naționala.
Mai mult decât atât, art.15 alin.2 din Constituție statuează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Prin urmare, legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în vigoare și până la ieșirea din vigoare, iar nu faptelor petrecute anterior.
Până la intrarea în vigoare a Legii nr.285 din_ privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al treisprezecelea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009.
Întrucât Legea nr.285/2010 nu este o lege interpretativă, care să explice sensul legii anterioare, respectiv a Legii 330/2009, pentru a accepta că efectele sale se produc de la data intrării în vigoare a legii anterioare, și nici nu îmbracă forma unei legi penale sau contravenționale noi, mai favorabile, în cauză nu sunt incidente, excepțiile de strictă interpretare mai sus menționate, de la principiul neretroactivității legii.
Caracterul de principiu constituțional al neretroactivității, nu îngăduie nicio deoseibre între legi. Astfel, Curtea Constituțională a subliniat prin decizia nr.90/1999 publicată în Monitorul Oficial nr.489/1999, caracterul universal al principiului sus enunțat, subliniind că "principiul neretroactivității este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acestuia.
Sintetizând, Curtea constată că dreptul de a primi al treisprezecelea salariu, corespunzător anului 2010, s-a născut începând cu_ și a continuat pe tot parcursul acestui an până la 31 decembrie 2010. Prin urmare, prima instanță a omis să facă distincția clară între momentul nașterii dreptului care a
început să curgă la_ și s-a epuizat la termeinarea acestuia, și un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit de la 1 ianuarie 2011, pentru ca acesta să nu rămână golit de substanță, de conținut.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din vechiul C.pr.civ., va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâții la plata premiului anual aferent anului 2010 al treisprezecelea salariu pentru fiecare reclamant în parte reactualizat cu indicele de inflație din momentul plății efective.
Cu privire la plat adrepturilor de echipament cuvenite și neachitate, Curtea constată că acest capăt de cerere este neîntemeiat, așa încât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește acordarea acestui drept.
Astfel, acest drept al polițiștilor este un drept care de regulă se asigură în natură în speță echipamentul corespunzător uniformei și toate dotările necesare pentru a putea să aibă o ținută decentă și pentru a-și putea realiza în bune condiții sarcinile de serviciu și doar prin excepție în cazul în care nu are nevoie de toate acestea, i se acordă diferența în bani.
Prin urmare, aceste drepturi fiind acordate integral în anul 2012 pentru anul 2011, reclamanții au renunțat la acest capăt de cerere, însă au solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Așa fiind, Curtea constată că prima instanță a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.24 alin.4 Anexa 2 din Ordinul MAI 236/2009 publicat în Monitorul Oficial nr.740 din_ care prevede că valoarea restanțelor se calculează în funcție de prețurile folosite la calculul cotei părți anuale a drepturilor de echipament la data acordării, ceea ce s-a realizat și prin urmare, nu se impune acordarea indicelui de inflație aferent acestor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S. N. AL P. ȘI V. "P. L. ";,
împotriva Sentinței civile nr. 3090 din_ pronunțate in dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifica in sensul că admite in parte cererea de chemare in judecată și in consecință:
Obligă pârâții la plata sumelor corespunzătoare celui de-al 13-lea salariu pe anul 2010, pentru fiecare reclamant in parte, reactualizat cu indicele de inflație din momentul plății efective.
Respinge capătul de cerere privind plata sumelor ce reprezintă valoarea financiară a drepturilor de echipament cuvenite și neachitate, ca urmare a nealocării acestora pe anul 2011, sume actualizate cu indicele de inflație de la data efectuării plății.
Decizia este irevocabilă.
P. nunțată în ședința publică din data de 08 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | P. | C. | I. | A. | -I. A. |
G.
M. N.
Red.CI./A.C. 2 ex./_
Jud.fond.M. P.
