Decizia civilă nr. 6665/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 6665/2013

Ședința publică din data de 10 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.

A. A. M. GREFIER: M. V. -G.

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentele-pârâte C. de

A. de S. B. -N., C. N. de A. de S. împotriva sentinței civile nr.2615 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.

-N. ,în contradictoriu cu intimata- reclamantă G. F., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei- pârâte C. N. de A. de S., consilier juridic Adameșteanu Vasilica, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă C. de A. de S. B. -N. și intimata- reclamantă G. F. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la al primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru. Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata- reclamantă G. F. a depus întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursurile care sunt formulate în termen, motivate, comunicate și scutite de la plata taxei de timbru.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul recurentei-pârâte C. N. de A. de S., consilier juridic Adameșteanu Vasilica susține pe larg motivele învederate în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de C. de A. de S. B. -N. împotriva CNAS ca nefondată, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

Lasă la aprecierea instanței recursul formulat de C. de A. de S. B.

-N. .

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2615 din 16 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. -N. s-a admis acțiunea în contencios administrativ, ulterior precizată, formulată de reclamanta G. F. ,

împotriva pârâtei C. de A. de S. a Județului B. -N. și, în consecință:

- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 10.306 lei, constând în: suma de 5526 lei contravaloare spor de complexitate; suma de 2980 lei - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.800 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, precum și dobânda legală calculată asupra acestor sume de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de

A. de S., invocată de chemata în garanție C. N. de A. de S. . S-a admis cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta C.

de A. de S. a Județului B. -N.

împotriva chematei în garanție C.

N. de A. de S.

și, în consecință a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior, inclusiv cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată - fila 45, reclamanta G. F. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de A. de S. B. -N., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.306 lei reprezentând obligații salariale restante compuse din spor de complexitate de 25 % in cuantum total de 5526 lei, pentru perioadele iunie-decembrie 2009, ianuarie-mai 2010 și decembrie 2010; spor de condiții vătămătoare de 10% în cuantum total de 2980 lei, pentru perioadele februarie-decembrie 2009 și ianuarie-mai 2010; prima de vacanță aferentă anului 2010, în cuantum de 1800 lei, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate la suma totală de 10.306 lei, de la data scadenței obligațiilor salariale neachitate și până la plata efectivă a acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că reclamanta este angajată în cadrul C.A.S. B. -

N., Compartimentul de Control și executare Silită, în funcția publică de execuție Consilier Clasa I Superior Treapta 1, gradația 5.

In ceea ce privește sporul de complexitate, se arată că în conformitate cu dispozițiile Legii 95/2006, salarizarea personalul din cadrul compartimentelor de control ale Casei de A. de S. este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit, iar potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul intern, modificată și completată prin OUG nr.35/2009, auditorii interni beneficiază de un spor de complexitatea muncii de până la 25% aplicat asupra salariului de bază brut lunar.

Faptul că reclamanta are dreptul la plata acestui spor de complexitate pentru perioadele indicate la petitul 1 din prezenta acțiune, reiese nu doar din dispozițiile legale in vigoare in acele perioade, ci si din deciziile emise de către CAS B. -N., decizii prin care i s-a acordat sporul de complexitate de 25% pe anul 2009 si anul 2010, însă nu i-a fost plătit.

Se precizează că dreptul la plata sporului de complexitate de 25% aplicat la salariul de baza brut lunar, cu toate că nu mai există astfel în prezent, a fost în ființă în perioadele iunie-decembrie 2009, ianuarie-mai 2010 și decembrie 2010, motiv pentru care se consideră că pârâta este obligată să i-l plătească.

In ceea ce privește sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, se arată că acesta a fost acordat funcționarilor publici în baza Ordonanței de Guvern nr. 6/2007. Art. 16 alin 1 din ordonanța prevede acordarea acestui spor de până la 10% din salariul de baza, funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de curent de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

Prin adoptarea Legii nr. 330/2009 a fost abrogata OG nr. 6/2007, dar s-a păstrat reglementarea referitoare la sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, stabilindu-se un cuantum al acestuia de până la 15% din salariul de baza. Ulterior, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare a fost prevăzut și de Ordonanța de Guvern nr. 1/2010, acesta acordându-se însă sub forma de compensații tranzitorii la salariul de baza.

De asemenea, referitor la sporul de condiții vătămătoare, prin Ordinul nr. 639 din_ al Președintelui Casei Naționale de A. de S., s-a dispus ca, începând cu data ordinului, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul CAS B. -N. beneficiază de acest spor, în cuantum de până la 10% aplicat la salariul de baza conform buletinelor de determinare emise de autoritățile competente să efectueze astfel de măsurători.

In baza acestui ordin, a fost emisa Decizia nr. 52/_ a Președintelui - Director General al Casei de A. de S. B. -N., prin care s-a decis că, începând cu data de_, funcționarii publici și personalul contractual al CAS

B. -N., beneficiază de spor de condiții vătămătoare, in cuantum de 10% aplicat salariului de baza, conform buletinului de determinare emis de Societatea

N. de Radiocomunicații B. și a ordinului Președintelui CNAS nr. 639/_

Cu toate acestea, reclamanta a arătat faptul că sporul pentru condiții vătămătoare nu i-a fost acordat în anul 2009 decât în luna ianuarie, iar în anul 2010, i s-a acordat doar începând cu luna iunie, nu și în perioada ianuarie-mai 2010.

Având in vedere că aceste drepturi salariale compuse din sporuri și prima de vacanță, deși acordate și recunoscute, nu i-au fost plătite de către pârâtă, reclamanta s-a adresat inițial acesteia printr-o adresă cu solicitarea de a i se plăti drepturile salariale restante.

La adresa formulată de reclamantă, a primit răspuns din partea pârâtei, respectiv adresa nr. 16047/_, răspuns prin care pârâta arată că plata drepturilor care i se cuvin nu a fost onorată din lipsă de fonduri și că va fi onorată în viitor.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 18 din Legea 672/2002, art. 13, 16 din OG nr. 6/2007, art. 20 din Legea nr. 330/2009 si art. 9 din Anexa III la Legea nr. 330/2009, art. 5 din OUG nr. 1/2010, art. 166 din Codul muncii, art. 3 alin.3 din OG nr. 9/2000.

Pârâta C. de A. de S. B. -N.

a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivare s-a arătat că în conformitate cu art.31 din L.188/1999 cu modificările ulterioare, in calitate de funcționar public reclamanta avea dreptul pentru activitatea desfășurata in perioada la care se refera in cererea de chemare in judecata, la un salariu ce se compune din salariul de bază, sporul pentru vechimea in munca, prime si alte drepturi salariale, in condițiile legii.

Cu privire la sporul de 10% incidente sunt dispozițiile cuprinse in art.16 din OG.6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, care prevede faptul ca aceștia au dreptul la spor pentru condiții vătămătoare de pana la 10% din salariul de baza, iar categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului si condițiile de acordare se stabilesc, in limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal si cu încadrarea in cheltuielile de personal prevăzute in bugetul aprobat.

Cu privire la sporul pentru complexitate de 25 % sunt incidente dispozițiile cuprinse in art.296 din L.95/2006 raportat la art.18 din L.672/2002 privind auditul public intern, in conformitate cu aceste reglementari, reclamanta putând

beneficia si de spor de complexitate a muncii de 25% aplicat la salariul de baza brut lunar. Acest spor insa, in contextul modificărilor aduse prin OUG nr.35/11 aprilie 2009, a fost modificat putând sa fie stabilit intre o limita minima si o limita maxima, pana la 25%, pe fondul unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare, așa cum se arata in expunerea temeiurilor care au stat la baza adoptării ordonanței de urgenta menționate "având in vedere opiniile și recomandările Comisiei Europene...referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezulta ca pentru evitarea riscurilor semnalate si implicit, a riscului procedurii de deficit excesiv, este necesara adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare .... in considerarea faptului ca aceste elemente vizează interesul general public si constituie situații de urgență si extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânata...".

Prima de vacanță era reglementată la art.35(2) L. 188/1998 si art.48 (2) din L.330/_ pana la abrogare, prin art. 39 lit. d din L.284/2010.

Prin raportare la conținutul prevederilor cuprinse in art.31 din L.188/1999 aceste sporuri reprezintă "alte drepturi salariale, in condițiile legii", astfel încât se desprinde concluzia ca aceste sporuri reprezintă partea variabila a salariului care se poate acorda numai in funcție de bugetul alocat instituției, cu aceasta destinație de către ordonatorul principal de credite si numai in condițiile strict prevăzute de lege, cuantumul lor putând fi stabilit intre limite al căror maxim sa nu depășească 10%, respectiv 25%.

S-a precizat că în contextul limitării cheltuielilor bugetare impuse de criza economică în anul 2010, cheltuielile bugetare cu destinația "cheltuieli de personal"; au fost diminuate ceea ce a determinat implicit o diminuare a drepturilor salariale acordate tuturor salariaților Casei de asigurări de S. B.

-N., inclusiv în privința sporurilor ce reprezintă obiect al pretențiilor reclamantei. In consecința plata acestora nu a mai fost legal posibila date fiind reglementările amintite și ținând cont și de prevederile L.500/2002 privind finanțele publice, în conformitate cu care "(1)Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. (2)Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. (3)Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".

De asemenea la art.22 din aceeași lege se menționează responsabilitățile ordonatorilor de credite: "Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor si destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Or, aceste credite nu au fost repartizate de către ordonatorul principal de credite, respectiv CNAS care prin prisma art.34, 35, 78 din L.500/2002 are atribuțiuni in acest sens, motiv pentru care se consideră că se impune și chemarea in garanție a acesteia.

Ținând cont de prevederile L.329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice au fost impuse o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5% lunar, fie prin acordarea unui număr de zile libere fie prin reducerea programului de lucru, măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților.

Aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010 sens în care prin L.118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv sporuri și alte drepturi

stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu 25%.

S-a mai precizat și faptul ca C.A.S. B. -N. în contextul caracterului

"excepțional" si "temporar" al măsurilor de diminuare a cheltuielilor de personal la care s-a făcut referire, nu a procedat la vreo modificare a raporturilor individuale de munca ale reclamantei cu privire la plata salariului, în sensul diminuării ori anularii acordării sporurilor pretinse, în același timp însă avea obligația legală de a respecta măsurile impuse prin reglementările amintite, motiv pentru care se consideră că este exclusă orice culpă a pârâtei pentru întârzierea la plata a sporurilor pretinse.

De altfel, tot prin lege se prevede și modalitatea de raportare către ordonatorul principal de credite a sumelor restante reprezentând drepturi salariale neachitate către salariați. Astfel, CAS B. -N. a depus toate diligentele in vederea urmăririi si raportării acestor sume, in conformitate cu prevederile Ordinului MFP. nr. 629/_ pt. aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, cu modificările aduse prin Ordinul 2941/2009. In acest sens se arată la pct. 22 din Norme că

"începând cu luna octombrie 2009, toate instituțiile publice, indiferent de subordonare și modul de finanțare a cheltuielilor, vor întocmi lunar anexa nr. 30

«Plăti restante», care va fi însoțită de nota explicativă prevăzută la pct. 13 din prezentele norme metodologice". Prin urmare obligațiile de plata au fost create prin includerea la "plați restante"; inclusiv a sporurilor pretinse, plata acestora fiind însă amânată până la momentul alocării și aprobării acestora în buget.

În privința cuantumului sumelor pretinse, s-a precizat că, în ceea ce privește sporul de 25%, reclamanta nu a calculat corect aceste sume, întrucât nu a avut în vedere faptul că în luna februarie 2010 a fost în concediu medical de 3 zile, astfel încât, în raport de numărul zilelor lucrate în luna februarie 2010, suma corectă este de 408 lei în loc de 480 lei, determinând un cuantum total de 2688 lei pentru sporul de 25% în loc de 2760 lei cum pretinde reclamanta. Din suma de 2688 lei acesteia i s-a achitat suma de 360 lei în luna decembrie 2011, astfel că diferența de achitat este de 2328 lei.

Cuantumul total al obligațiilor de plata neachitate aferent anului 2010 este de 5059 lei, nu 5491 lei și reprezintă sume brute.

In contextul celor de mai sus s-a invocat și soluția data de Curtea Constituțională in motivarea deciziei nr.1414/2009 referitor la obiecția de neconstituționalitate a legii privind reorganizarea unor autorități si instituții publice si raționalizarea cheltuielilor publice, decizie in care se arată că pornind de la premisa ca art.53 din Constituție precum și documentele internaționale în materia drepturilor omului, "admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanța dreptului".

S-a mai arătat în motivarea deciziei: "măsura de restrângere este prevăzută prin lege, vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia, este determinată de o situație de criza financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării... și se alătură și altor măsuri legislative determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate cum este OUG. 35/2009. Iar "diminuarea rezonabila si cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturata unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat în această perioadă, constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestor categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentala".

In contextul celor de mai sus, răspunderea patrimonială a CAS B. -N. nu poate fi angajată în prezentul litigiu, întrucât neplata sporurilor pretinse de către reclamantă se datorează unei împrejurări cu caracter excepțional, neilicite și exclusive de culpă ce împiedica temporar C. de asigurări de sănătate să plătească aceste sporuri, această situație nefiind imputabila Casei.

In ce privește solicitarea de dobânzi s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, în baza următoarelor argumente:

Art. 166(4) din Codul Muncii se refera la situația in care întârzierea în efectuarea plații salariului este "nejustificata". Existenta unei întârzieri nejustificate este condiționată în mod evident de constatarea că pârâta avea fondurile alocate cu destinația necesară rezolvării pretențiilor la care se referă reclamanta-intimată, că există cadrul normativ pentru îndeplinirea acestei obligații, dar cu toate acestea refuză să-și îndeplinească obligația ce-i revine. Or, în contextul reglementarilor legale pe care le-a invocat se consideră că această întârziere în plata drepturilor pretinse de către reclamanta este justificata", ținând cont de faptul că prevederile legale au impus obligația conducătorilor tuturor autorităților și instituțiilor publice, de a diminua cheltuielile de personal în scopul încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică.

Se mai menționează că în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate cu funcționarii publici și cu personalul contractual, nu se negociază plata de dobânzi de către C. de asigurări de sănătate B. -N. aferente drepturilor salariale, și cum întârzierea în plata acestor drepturi nu se datorează culpei unității, nefiind o măsura "nejustificată" de pârâtă, se solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

Pentru motivele arătate s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nelegală, inclusiv a plății cheltuielilor de judecată.

In drept s-au invocat disp. art.115 și urm. C.proc.civ., art.31 din L.188/1999, art. 16 din OG.6/2007, OUG.35/2009, L.329/2009, art. 14,22, 34, 35, 78 din L.500/2002, Ord. MF.629/2009, Ord.MF.nr.2941/2006.

De asemenea, pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de A. de S., pentru următoarele motive:

Reclamanta-funcționar public a chemat in judecata pârâta C. de A. de S. a jud. B. -N. pentru ca instanța de judecată să oblige pârâta la plata sumelor reprezentând sporul de complexitate de 25% aferent perioadei ianuarie-mai 2010 si decembrie 2010, sporul pentru condiții vătămătoare de 10% aferent perioadei ianuarie-mai 2010; prima de vacanță aferentă anului 2010, cu obligarea la plata si a dobânzilor aferent acestor sume precum si a cheltuielilor de judecata.

S-a considerat că se impune formularea cererii de chemare în garanție a Casei Naționale de A. de S., în temeiul art.60 si urm. din Codul de procedură civilă, pentru ca în cazul în care se va cădea in pretenții, hotărârea să-i devină opozabilă astfel încât să poată fi obligată la plata sumelor solicitate de către reclamantă.

În baza dispozițiilor art.21, 22, 34, 35 si 78 din L.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările si completările ulterioare, CNAS are calitate de ordonator principal de credite pentru Casele de asigurări de sănătate. In aceasta calitate CNAS are atribuții privind repartizarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru instituțiile publice ierarhic inferioare, respectiv, CAS B. -N. - obligația acesteia din urma fiind de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

De asemenea, în argumentarea cererii de chemare în garanție se face trimitere la prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice - astfel cum a fost modificată și completată prin

L. 110/2007 - potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.

In speța, calitatea de ordonator principal de credite o are CNAS, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare la M. Finanțelor în vederea obținerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, utilizând și procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat, reglementate prin L.500/2002 a finanțelor publice.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta, în calitate de funcționar public (funcție publică de execuție - consilier Clasa I Superior Treapta 1, gradația 5, la Compartimentul de Control și Executare Silită, din cadrul Casei de A. de S. B. -N. ) a beneficiat începând cu data de 11 septembrie 2008, conform Deciziei nr.52 din_ emisă de Președintele Director General al CAS B. -N. (f. 18, 19), de spor de condiții vătămătoare în cuantum de 10% aplicat salariului de bază conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B. (f. 11, 12).

Acordarea sporului mai sus menționat s-a întemeiat pe prevederile Ordinului nr.639 din_ emis de Președintele Casei Naționale de A. de S. (f. 10), în aplicarea prevederilor art. 16 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Deciziei nr.159 din_ a Președintelui Director al CAS B. -N. (f. 6,7 dosar), începând cu data emiterii acestei decizii, sporul de condiții vătămătoare stabilit și acordat salariaților CAS BN în cursul anului 2009 în conformitate cu Ordinul Președintelui CNAS nr.639/2009, urma a se stabili și acorda ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru anul 2010 în cuantumul stabilit pentru luna decembrie 2009 (10%), în conformitate cu prevederile art.6 din OUG nr.1/2010, având în vedere că salariații își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, inițial prin Decizia nr.59/_ (f. 41,42), ca urmare a atribuțiilor de exercitare a controlului financiar preventiv și audit, iar ulterior, potrivit Deciziei nr.5/_ (f. 14,15), aceasta a beneficiat de un spor de complexitate pentru activitate în cuantum de 25%.

Cu privire la acest spor pentru complexitate, așa cum a arătat și pârâta CAS B. -N., sunt incidente dispozițiile cuprinse în art.296 din Legea nr.95/2006 raportat la art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, în conformitate cu care auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici. Totodată, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar.

25% aplicat la salariul de baza brut lunar, creându-se astfel posibilitatea diminuării sporului de complexitate a muncii de către ordonatorii de credite.

Față de modificările legislative aduse prin OUG nr.35/2009, și având în vedere prevederile art. 10 alin.2 din Legea nr.69/2010 privind Legea responsabilității fiscal-bugetare, în conformitate cu care "pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea sa diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil și pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii";, pârâta putea proceda eventual doar la diminuarea sporului pentru complexitatea muncii, nicidecum la suprimarea lui.

În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.

Instanța de fond a apreciat că, după data mai sus menționată, trebuia reluată plata dreptului menționat, întrucât prin dispozițiile de suspendare nu fusese abrogat dreptul la prima de vacanță, iar dreptul la plata acesteia era prevăzut de lege, dispozițiile afectate de suspendarea reintrând în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea, conform prevederilor Legii nr.24/2000.

Așa cum rezultă din adresa nr.16047 din 21 septembrie 2011 (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - f. 5 dosar) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și prin care cuantifică drepturile restante, sporul pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie 2009 - mai 2010, în valoare totală de 2980 lei, sporul pentru complexitate aferent perioadei iunie 2009 - mai 2010, în valoare de 5526 lei și, respectiv, prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1800 lei nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea bugetului de cheltuieli, pentru care au fost făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .

S-a mai reținut că în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta face trimitere totodată la prevederile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, susținând că actul normativ menționat a impus o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri, printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5 % lunar, fie prim acordarea unui număr de zile libere, fie prin reducerea programului de lucru - măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților (referirile pârâtei vizează prevederile art.10 din Legea nr.329/2009). A mai menționat pârâta că aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010, sens în care prin Legea nr.118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv sporuri și alte drepturi stabilite în conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009, cu 25%.

Instanța a apreciat însă că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantei) și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru condiții vătămătoare și cel pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.

De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea acestor sporuri și la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS. Nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma totală de 10.306 lei, constând în suma de 5526 lei contravaloare spor de complexitate; suma de 2980 lei - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.800 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010.

În plus, prin neplata sporului pentru condiții vătămătoare și a celui pentru complexitate în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune a se acorda reclamantei dobânda legală în temeiul OG nr.9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ, iar ulterior în baza OG nr.13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

În temeiul prevederilor art.274 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S., instanța, analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta nu este justificată, atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .

Pe fondul cererii de chemare în garanție, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere prevederile legale mai sus menționate, coroborate cu cele ale art.60 C.pr.civ., s-a admis cererea de chemare în garanție

formulată împotriva CNAS și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior, pe care pârâta a fost obligată a le plăti reclamantei,

inclusiv cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N. și C. N. DE A. DE S. B. .

Recurenta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI B. -N.

solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat obligarea Casei de asigurări de sănătate B. N. la plata sumei totale de 10306 lei reprezentând spor de complexitate 25% ( 5526 lei) spor condiții vătămătoare 10% (2980 lei) si prime de vacanta (1800 lei) precum si dobânda legala aferent acestor sume.

Instanța investita cu soluționarea cauzei, prin sentința civila a admis cererea obligând C. de asigurări de sănătate la plata sumelor solicitate, a dobânzilor legale calculate precum si cheltuieli de judecata in cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Așa cum s-a motivat in întâmpinarea de la dosarul de fond, sumele solicitate nu au putut fi acordate in contextul limitării cheltuielilor bugetare impuse de criza economica in anul 2010, din care cauza, cheltuielile bugetare cu destinația

"cheltuieli de personal" au fost diminuate ceea ce a determinat implicit o diminuare a drepturilor salariale acordate tuturor salariaților Casei de asigurări de sănătate B. N., inclusiv in privința sporurilor ce reprezintă obiect al pretențiilor reclamantei. In consecința plata acestora nu a mai fost legal posibila date fiind reglementările amintite si ținând cont si de prevederile L.500/2002 privind finanțele publice, in conformitate cu care - din conținutul art.14:

"(l)Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

(2)Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.

și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".

Recurenta invocă și soluția data de Curtea Constituționala in motivarea deciziei nr. 1414/2009 referitor la obiecția de neconstitutionalitate a legii privind reorganizarea unor autorități si instituții publice si raționalizarea cheltuielilor publice, decizie in care se arata ca pornind de la premisa ca art.53 din Constituție precum si documentele internaționale in materia drepturilor omului,

"admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, cota vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanța dreptului".

În motivarea deciziei se reține că,: " măsura de restrângere este prevăzuta prin lege, vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia, este determinata de o situație de criza financiara mondiala care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii..." si se alătura si altor masuri legislative determinate de aceeași cauza cum este OUG. 35/2009, iar " diminuarea rezonabila si cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturata unei serii de masuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confrunta bugetul de stat in aceasta perioada, constituie o restrângere a dreptului la munca al acestor categorii de angajați, compatibila cu Legea fundamentala".

Fata de cele menționate, răspunderea patrimoniala a CAS B. N. nu poate fi angajata in prezentul litigiu, intrucat neplata sporurilor pretinse de către reclamanta se datorează unei imprejurari cu caracter excepțional, neilicite si exclusive de culpa ce impiedica temporar C. de asigurări de sănătate sa plătească aceste sporuri, aceasta situație nefiind imputabila Casei.

Pentru toate acestea solicita admiterea prezentului recurs iar in urma analizării legalității si temeiniciei sentinței atacate prin prisma motivului de recurs prevazut la art.304/1 si 304 pct.9 Cod procedura civila, modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

Recurenta C. N. DE A. DE S. B.

solicită în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și judecarea în fond a cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată Sentința civilă nr. 2615/2012 pronunțată în data de_ de către Tribunalul B. -N. - Secția A-II-A Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

I. Referitor la respingerea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și la admiterea cererii de chemare în garanție a CNAS formulată de CAS B. -N., se apreciază că instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile: art. 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

Recurenta arată că în contextul prevederilor legale mai sus menționate, se poate observa că, existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către C.N.A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora. In consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus judecății.

In consecință legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de S., ci numai CAS B. N., întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public existentă identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.

Având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect recunoașterea drepturilor, calcularea cuantumului sporurilor și plata despăgubirilor pentru sumele rezultate, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Susținerea instanței conform căreia, "CNAS are potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă CNAS legitimarea procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. ", nu poate fi reținută.

Se mai arată că, dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.

Recurenta solicită a se observa că nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, invocate de instanța de fond ca temei legal al admiterii acțiunii nu poate fi reținut, întrucât potrivit acestor dispoziții ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Față de aceste dispoziții și raportat la prevederile legale incidente în cauză, solicită a se observa că, CNAS în calitate de ordonator de credite a angajat și utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea CNAS, cu respectarea dispozițiilor legale.

Fata de considerentele mai sus invocate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către C. de A. de S. B. N. împotriva CNAS ca nefondată.

Pe fond solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie- decembrie 2009 și ianuarie-mai 2010, recurenta arată că, potrivit prevederilor
O.G. nr. 6/2007, ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
Art. 2 al Ordinului nr. 648/_ al Președintelui C.N.A.S., ordin care a reglementat acordarea acestui spor, prevede că individualizarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare se face de către C.A.S. B. N., în funcție de condițiile specifice identificate prin valorile măsurate ale buletinelor de analiză pentru fiecare loc de muncă, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Astfel că, având în vedere diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal date de către bugetul redus al Fondului Național Unic de A. de S.
, fundamentat pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația C.A.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut
imposibilitatea acordării funcționarilor publici a sporului de condiții vătămătoare.
Întrucât a avut loc diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal de către bugetul redus al Fondului național unic de asigurări de sănătate, fundamentat pe realitatea economică a ultimului an, nu se mai putea asigura plata sporului de condiții vătămătoare fără încălcarea obligației de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
Instanța de fond nu a reținut faptul că reclamanții în calitate de funcționari publici se supun legislației specifice funcționarilor publici.
In anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.
In anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.
Faptul că legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi
fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Astfel, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 16 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ".
Prin prisma argumentelor expuse, recurenta solicită să se respingă motivarea instanței ca fiind nefondată admiterea cererii reclamantei de acordare a sporului de condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază pentru perioada ianuarie - mai 2010, neexistând temei de drept pentru acordarea retroactivă a sporului.
Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de a i se acorda prima de vacanță aferentă anului 2010, se arată că în anul 2010, conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariale.
Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
In contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat la diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr. 11/2010 privind bugetului de stat pe anul 2010, fundamentată și pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația C.A.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut imposibilitatea acordării funcționarilor publici a primelor de vacanță.
Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de a i se acorda sporul pentru complexitatea muncii în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada iunie-decembrie 2009 și ianuarie-mai 2010 și decembrie

2010, recurenta susține că, în anul 2009, în contextul macroeconomic generat de criza economică internațională, prin O.U.G. nr.34/_ privind rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și O.G. nr. 19/_ privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a fost diminuat la titlul Cheltuieli de personal cu 15% .

Diminuarea bugetului la titlul Cheltuieli de personal a avut drept consecință neacordarea sporurilor de complexitatea muncii, totodată, în același context determinat de criza economică, în vederea încadrării în constrângerile bugetare impuse pe anul 2009, prin Legea nr.329/0_ privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri, precum și pentru respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au fost luate măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar prin diminuarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale aferente perioadei octombrie-decembrie 2009, în medie cu 15.5% lunar.

Recurenta mai arată că în anul 2010, conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariate.

Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Recurenta mai susține că, în contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat la:diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010; salarizarea persoanelor din structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate care este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit, conform prevederilor art. 296 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare; art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, conform căruia auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, în condițiile inexistenței fondurilor acesta nu a putut fi acordat.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/ 1999 al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 380 /_, în înțelesul Legii nr. 146/ 1997, în categoria "venituri publice" se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe și din dobânzi și

comisioane derulate prin trezoreria statului, precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor.

Analizând recursurile promovate în cauză prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel C. constată că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:

Curtea, constată că instanța de fond a reținut parțial corect starea de fapt respectiv că, reclamanta, în calitate de funcționar public (funcție publică de execuție - consilier Clasa I Superior Treapta 1, gradația 5, la Compartimentul de Control și Executare Silită, din cadrul Casei de A. de S. B. -N. ) a beneficiat începând cu data de 11 septembrie 2008, conform Deciziei nr.52 din_ emisă de Președintele Director General al CAS B. -N. (f. 18, 19), de spor de condiții vătămătoare în cuantum de 10% aplicat salariului de bază conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B. (f. 11, 12).

Referitor la sporul pentru condiții vătămătoare, Curtea consideră că acea sumă de bani pretinsă pentru anul 2010 în sumă totală de 2.980 lei nu se justifică în condițiile în care în anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.

Se mai reține că în anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.

Curtea constată că împrejurarea că, legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.

În această situație Curtea consideră că pretenția reclamantei admisă de instanța de fond privind dreptul de a primi suma de 2.980 lei cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare, este nejustificată și acordată nelegal.

Curtea constată că în mod corect instnța de fond a reținut că, prin Decizia nr.59/_ (f. 41,42), ca urmare a atribuțiilor de exercitare a controlului financiar preventiv și audit, iar ulterior, potrivit Deciziei nr.5/_ (f. 14,15), reclamanta a beneficiat de un spor de complexitate pentru activitate în cuantum de 25%.

Această reglementare a fost în vigoare până la data de 18 aprilie 2009, când prin OUG nr. 35/2009, textul actului normativ a fost modificat în sensul că auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de baza brut lunar, creându-se astfel posibilitatea diminuării sporului de complexitate a muncii de către ordonatorii de credite.

Față de modificările legislative aduse prin OUG nr.35/2009, și având în vedere prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.69/2010 privind Legea responsabilității fiscal-bugetare, în conformitate cu care "pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea sa diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil și pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii";, pârâta putea proceda eventual doar la diminuarea sporului pentru complexitatea muncii, nicidecum la suprimarea lui.

În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, instanța de fond a reținut corect că, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Instanța de fond a mai reținut că, așa cum rezultă din adresa nr.16047 din 21 septembrie 2011 (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - f. 5 dosar) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și prin care cuantifică drepturile restante, sporul pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie 2009 - mai 2010, în valoare totală de 2980 lei, sporul pentru complexitate aferent perioadei iunie 2009 - mai 2010, în valoare de 5526 lei și, respectiv, prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1800 lei nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea

faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea

bugetului de cheltuieli, pentru care au fost făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .

Instanța de fond a apreciat corect că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantei) și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.

De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea acestor sporuri și la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS.

Instanța de fond a arătat că nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei.

În condițiile arătate mai sus s-a dispus corect obligarea pârâtei să plătească reclamantei sumei de 5526 lei contravaloare spor de complexitate; suma de 2980 lei - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.800 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010.

În mod nelegal s-a admis cererea reclamante pentru acordarea sumei de 2980 lei, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, spor la care nu era îndreptățită reclamanta în condițiile arătate mai sus.

Instanța de fond a mai reținut corect că, prin neplata sporului pentru complexitate în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune a se acorda reclamantei dobânda legală în temeiul OG nr.9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ, iar ulterior în baza OG nr.13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul

folosinței banilor pe perioada de referință.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S., instanța de fond, analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta este parte în cauză atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, atribuții care îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .

Curtea, a analizat și petitul din recursul pârâtei C. N. de A. de S.

, referitor la respingerea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și la admiterea cererii de chemare în garanție a CNAS formulată de CAS B. -N., recurs prin care se apreciază că instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile art. 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.

Recurenta a arătat că în contextul prevederilor legale menționate, se poate observa că, existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către

C.N.A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora, în consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus judecății, întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public există identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.

Recurenta a mai arătat că, având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect recunoașterea drepturilor, calcularea cuantumului sporurilor și plata despăgubirilor pentru sumele rezultate, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Recurenta consideră că susținerea instanței de fond conform căreia, "CNAS are potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă CNAS

legitimarea procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. ", nu poate fi reținută.

Se mai arată că, dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr.22/2002, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.

Față de aceste dispoziții și raportat la prevederile legale incidente în cauză, recurenta a solicitat a se observa că, CNAS în calitate de ordonator de credite a angajat și utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea CNAS, cu respectarea dispozițiilor legale.

Fata de considerentele mai sus invocate, recurenta cere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către C. de A. de S. B. N. împotriva CNAS ca nefondată.

Curtea de Apel, examinând aceste aspecte invocate de recurentă privind lipsa calității procesuale a acesteia de a sta în proces în calitate de chemată în garanție, constată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție reținând că, CNAS, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .

Curtea mai reține că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice - astfel cum a fost modificată și completată prin L. 110/2007 - potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.

Curtea nu poate reține apărările formulate de recurenta CNAS în sensul că art. 4 din OG nr.22/2002, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, și că deciziile emise de CAS B.

N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale, în condițiile în care sumele pretinse și datorate angajaților CAS B. N., reprezentau drepturi salariale ce trebuiau prevăzute în bugetul de cheltuieli, sau dacă acestea se dovedeau insuficiente, trebuiau solicitate fonduri suplimentare.

Pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea constată parțial legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr.civilă va admite în parte recursurile declarate de C. DE A. DE S. a județului

B. -N. și C. N. DE A. DE S. B. împotriva sentinței civile nr.2615 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată către reclamantă a sumei de 2980 lei spor pentru condiții vătămătoare.

Curtea, menține celelalte dispoziții ale sentinței civile 2615/2012 a Tribunalului B. -N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursurile declarate de C. de A. de S. a județului

B. -N. și C. N. de A. de S. împotriva sentinței civile nr.2615 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată către reclamantă a sumei de 2980 lei spor pentru condiții vătămătoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile 2615/2012 a Tribunalului B. -N. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. L. R. V. G. A. A. MAR

fiind în CO semnează fiind în CO, semnează

Președintele Curții de Apel Președintele Curții de Apel

V. M. V. M.

GREFIER

M. V. -G.

fiind în CO semnează Grefier șef

M. LENA T.

Red.V.G./M.N.

2 ex./

Jud.fond.-M. DP

Decizia civilă nr. 6665/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6665/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici