Decizia civilă nr. 6758/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6758/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta D. M. - fostă administrator la A. D. M. împotriva sentinței civile nr.5954 din_ pronunțată de către Tribunalul Sălaj în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. A J. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal DOSARUL CU NR._ * casat cu trimitere spre rejudecare.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 iunie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 5954 din_ pronunțată de către Tribunalul Sălaj a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta D. M. - FOST ADMINISTRATOR AL A.
D. M.
, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J.
S.
pentru anularea parțială a Deciziei nr. 146/5 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 158/2010, a Deciziei de impunere nr. 158/IA/18 ianuarie 2010 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.158/18.ian.2010, în sensul menținerii acestora doar pentru sumele de 5.830 lei T.V.A și 1.446 lei majorări de întârziere, constatând că reclamanta nu datorează diferențele de 57.552 lei și respectiv 26.971 lei.
În considerente se reține că prin acțiunea sa în contencios administrativ - fiscal, formulată la data de_, de reclamanta D. M.
- fost administrator la A. D. M. - în contradictoriu cu D. G. a
F. P. S., a solictat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 146/5 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 158/2010, a Deciziei de impunere nr. 158/IA/18 ianuarie 2010 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.158/18.ian.2010, în sensul menținerii acestora doar pentru sumele de 5.830 lei T.V.A și 1.446 lei majorări de întârziere, constatând că reclamanta nu datorează diferențele de 57.552 lei și respectiv 26.971 lei.
Prin Raportul de I. Fiscală (RIF) nr. 158 din data de 18 ianuarie 2010, la Capitolul III, s-a stabilit că unitatea "la data de 18 august 2007 a depășit plafonul de 35.000 euro prevăzut de art. 152 din Legea nr. 571/2003 republicată"; și datorează TVA suplimentar la bugetul de stat în
sumă de 63.402 lei și majorări de întârziere aferente TVA, în sumă de 28.417 lei. Reclamanta mai susține că data de la care datorează TVA este alta decât aceea reținută de inspectorii fiscali, ceea ce conduce la reconsiderarea cuantumului sumelor datorate cu acest titlu. Astfel, reclamanta precizează că a desfășurat activitate de comerț cu amănuntul și că a realizat un "rulaj cumulat din vânzări"; la data de 23 septembrie 2007, de 141.143 lei și o
"cifră de afaceri de referință din punct de vedere al plafonului de TVA";(?!), în sumă totală de 118.607 lei (adică: 141.143 - 22.535 lei) rezultând în mod clar și fără echivoc că unitatea a depășit plafonul, care era în sumă de
119.000 lei (prin rotunjire), la data de 23 septembrie 2007, devenind plătitor de TVA, doar începând cu data de 1 noiembrie 2007. Cu privire la modul de calcul al TVA, reclamanta consideră că datorează doar "taxa colectată";, din care se scade "taxa deductibilă";, în condițiile în care a desfășurat activitate care se încadrează în "operațiuni taxabile cu drept de deducere";. Sunt apoi evocate mai multe prevederi ale Codului Fiscal și ale Normelor de aplicare, printre care și art. 140 Cod Fiscal, reclamanta concluzionând în final că raportat la "data reală"; de la care datorează TVA (adică_ ) și la "TVA-ul deductibil"; aferent perioadei, obligațiile sale de plată sunt cele menționate în petit.
Prin sentința civilă nr. 6237 din_ a Tribunalului S., s-a dispus anularea parțială a deciziei nr. 146 din_, stabilindu-se în sarcina A. D. M., următoarele obligații fiscale: 9589 lei TVA suplimentar și 9913 lei accesorii, s-a anulat corespunzător și raportul de inspecție fiscală nr.158/2010 precum și decizia de impunere nr.158/1A/_
, respingându-se totodată ca inadmisibilă cererea pentru anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele fiscale, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Prima instanță și- a însușit concluziile expertului contabil-fiscal desemnat în cauză este în sensul considerării ca nedatorate a obligațiilor fiscale mai sus indicate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. M., solicitând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, deoarece atât organele fiscale cât și instanța de judecată nu au ținut cont de prevederile punctului 23 alin.1 și 2 din Normele de aplicare ale art. 140 Cod. fiscal, astfel că doar de la data de_ organul fiscal avea dreptul de a stabili TVA suplimentar. Prin urmare, datorează doar suma de 5830 și majorările de întârziere de 1446 lei, pentru care a fost amendată și a plătit această sumă. Suma se poate determina făcând diferența între TVA colectat și TVA deductibil pentru perioada 2007 decembrie 2008 până la intrarea în vigoare a HG 1618/2008, iar pentru perioada ianuarie-martie 2009 aplicând cota standard de 19% și ținând cont de TVA deductibil aferent perioadei întrucât s-a depus un decont de TVA ulterior în condițiile art.145, 149 C.fiscal.
De asemenea, s-a declarat recurs și de către D. G. a F. P.
S.
care a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulate de D. M. ca fiind o persoană lipsită de calitate procesuală activă, menținerea deciziilor fiscale și înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, se arată că Tribunalul Sălaj a admis acțiunea însă așa-zisa motivare a hotărârii nu are nici un fir logic, nu are coerență și nu constituie o bază rațională pentru soluția pronunțată. De asemenea, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind practic nemotivată. Totodată, este lipsită de temei legal deoarece nu s-a făcut o aplicare corectă a textelor legale incidente.
Prin Decizia civilă nr.2789 din 05 Aprilie 2012 a Curții de A. C. , s-au admis recursurile declarate de D. M. și D. G. a F. P.
S., împotriva sentinței civile nr. 6237 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a casat în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, expertiză care a intrat și în domeniul consultanței fiscale, stabilind incidența unor prevederi legale. De asemenea, tribunalul, a reluat în motivarea hotărârii concluziile expertizei contabile fără a argumenta această preluare arătând doar că își însușește aceste concluzii. Prin aceasta Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală încălcând prevederile art. 261 C. proc.civ. Această dispoziție arată că hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii reprezintă o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție astfel că motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Tribunalul însă nu a examinat efectiv cererile și argumentele părților și a pasat expertului sarcina administrării justiției. Chiar dacă există posibilitatea utilizării expertului pe probleme strict specializate acesta nu se substituie judecătorului ci redactează un raport de expertiză care constituie doar o probă în dosar și care poate fi luat în considerare sau înlăturat de către instanță dacă se coroborează cu restul ansamblului probator.
Sunt astfel de observat dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, conform cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată";.
Tribunalul rejudecând cauza, prin prisma susținerilor formulate de părți, a actelor depuse la dosar precum și a prevederilor legale mai sus amintite, precum și cele care reglementează instituția TVA, a constatat următoarele:
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. S. a invocat în primul ciclu procesual, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei precum și excepția inadmisibilității cererii privind anularea Dispoziției de măsuri nr. 158/2010. Se susține că la data de 18 mai 2010, A.
D. M. a fost radiată încetând astfel și contractul de asociere, încheiat cu Horincar M., persoana desemnată de A. D. M., să reprezinte asociația în verificările efectuate. Cu privire la cea de-a doua excepție se susține că prin Decizia nr. 146 a fost declinată competența de soluționare în favoarea organului emitent al actului, respectiv AIF din cadrul D.G.F.P. S., avându-se în vedere incidența dispozițiilor art. 206 și art. 209 din O.G. nr. 92/2003.
Soluționând aceste excepții, tribunalul, a reținut că potrivit relațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru A. D. M., s-a dispus radierea acestei asociații la data de 18 mai 2010, pentru neexercitarea dreptului de opțiune în una din formele prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008. De asemenea, tribunalul a constatat că potrivit prevederilor art. 39 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 44/2008, persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate și înregistrate în temeiul unor acte normative anterioare, care nu și-au exercitat dreptul de opțiune pentru desfășurarea activității într-una din formele prevăzute de O.G. nr. 44/2008 își încetează activitatea și sunt radiate din registrul comerțului, ceea ce în
cazul A. D. M. s-a și întâmplat. Aplicarea față de A. D. M. a acestor dispoziții legale, cu consecința radierii din registrul comerțului nu paralizează însă dreptul persoanei fizice care a reprezentat asociația familială de a ataca ulterior radierii actele emise împotriva asociației, cât timp aceasta ființa legal. Decizia a cărei anulare reclamanta solicită a fost pronunțată ulterior radierii, respectiv la data de 5 august 2010. Aceste apărări au fost reiterate de pârâtă și pe calea recursului însă nu au fost reținute de instanța de control judiciar, astfel că, ele au fost înlăturate ca irelevante de către instanță și în cel de-al doilea ciclu procesual.
În acest context instanța găsește util și necesar să facă o mică remarcă legat de soluționarea acestor excepții. Evident, excepțiile procesuale fiind
"mijloace de apărare"; și nu "capete de cerere"; instanța nu găsește necesar a se pronunța în mod explicit asupra lor prin dispozitiv - așa cum se întâmplă adeseori, în ultimul timp, în practica judiciară - atâta vreme cât instanța nu și le însușește, ca temei pentru respingerea acțiunii și trece la cercetarea fondului cauzei. O soluție de respingere pe fond are o mai mare valoare juridică pentru partea pârâtă (pentru că, în mod sigur,ar putea pune definitiv capăt procesului) în timp ce o soluție de admitere, presupune implicit că au fost înlăturate toate apărările formulate de pârât, inclusiv pe cale de excepție. iar motivele pentru care aceste apărări nu au fost reținute, trebuie să rezulte din considerentele hotărârii și nu din dispozitiv. Cu alte cuvinte, în opinia instanței - și conform practicii judiciare consacrată în jurisprudență de-a lungul timpului - instanța se pronunță "volens-nolens";, în mod expres, prin dispozitiv, asupra unei singure excepții procesuale (de fond sau de procedură propriu-zisă) care este, potrivit legii, de natură să pună capăt (definitiv sau temporar) procesului, prin respingerea acțiunii, într-o atare situație, fiind desigur nu doar inutil ci și contraproductiv, a se examina în considerente și răspunde prin dispozitiv și la celelate eventuale (și de multe ori foarte numeroase) excepții, invocate de pârât, ca mijloace de apărare.
Astfel fiind, în rejudecare, tribunalul a reținut, în fapt și în drept, următoarele: Prin Raportul de I. Fiscala (RIF), înregistrat sub nr.158/_, întocmit legătură cu impozitul pe venit și taxa pe valoare adăugată, datorate de reclamantă, în perioada_ -_, pentru impozitul pe venit și respectiv, în perioada _ -_ , pentru TVA, a stabilit că reclamanta A. D. M. , a depășit la data de _, plafonul de 35. 000 euro, prevăzut la art.152 din Legea nr.571/2993 republicată " și că datorează, până la data controlului- _ - TVA suplimentar la bugetul de stat, în sumă totală de 63402 lei și majorări legale de întarziere aferente TVA, în suma de 28. 417 lei. În urma verificării activității desfășurate de A.
D. M., pe baza documentelor prezentate, s-a constatat că reclamanta nu s-a înscris în momentul înființării, ca plătitor de TVA, beneficiind de aplicarea Regimului special de scutire, conform art. 152 din Legea nr. 571/2003 (Cod fiscal), însă în cursul anului 2007, mai precis la data de _
, contribuabilul a depășit plafonul de scutire de 35.000 Euro, realizând până la acea dată o cifră de afaceri, în sumă echivalentă de 118.939 lei, astfel că trebuia să se declare plătitor de TVA, începând cu data de _ . Drept urmare s-a procedat la calcularea taxei pe valoare adăugată, pentru perioada _ -_ , ca fiind în sumă totală de 63.402 lei iar pentru neachitarea în termen a TVA-ului suplimentar stabilit, în baza art. 119 și art. 120 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, s-a procedat la calculul majorărilor legale de întârziere, ca fiind în sumă totală de 28.417 lei, având în vedere perioada trimestrială de declarare a TVA. În urma discuției finale cu contribuabilul, mai precis cu numita Horincar M., persoana desemnată de A. D. M., să reprezinte asociația în verificările efectuate, aceasta din urmă a formulat obiecțiuni cu privire la modul de calcul susținând că "TVA colectat"; se calculează aplicând coeficientul de 15, 966% iar "majorările de întârzâiere"; se calculează la diferența între "TVA colectat"; și "TVA deductibil";. Răspunsul organul de control fiscal a fost acela că "stabilirea taxei, în cazul în care nerespectarea prevederilor legale a fost constatată de organul fiscal, este reglementată distinct la pct. 62 alin.2 lit.a din HG nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal"; .
Împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 158/2010, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, nr.158/18.ian.2010 și a Deciziei de impunere nr. 158/IA/18 ianuarie 2010, reclamanta a formulat contestație, care i-a fost respinsă ca neîntemeiată de către pârâtă, prin Decizia nr. 146/0_, toate aceste acte administrativ-fiscale fiind apoi atacate în instanță, ca netemeinice și nelegale, prin prezenta acțiune . Motivele care au stat, atât la baza contestației cât și a cererii introductive de instanță, sunt următoarele:
Cu privire la "momentul depășirii plafonului de 35000 euro";, reclamanta consideră că acesta este in strânsă legătura cu stabilirea
"nivelului cifrei de afaceri"; în conformitate cu prevederile Legii 571/2003, republicată și modificată, aplicabilă pentru anul financiar 2007, cifra de afaceri care servește drept referință la stabilirea "plafonului de TVA";, se calculează: C.A. = Venituri totale - TVA.
Față de cele arătate reclamanta a susținut că a desfășurat activitate de comerț cu amănuntul și a realizat un "rulaj cumulat din vânzări"; la data de _ , de 141143 lei și o "cifră de afaceri"; de referința din punct de vedere al plafonului de TVA, în suma de 118607 lei (141143 - 22535) lei, că a depășit plafonul de 35.000 euro, adică de 119000 lei (prin rotunjire) în echivalent doar la data de_, cu devenire de plătitor TVA, începând doar cu data de_ .
Cu privire la modalitatea de calcul al TVA, pentru activitatea anilor 2007- 2009, reclamanta a arătat că până la intrarea in vigoare a H.G. nr. 1618/2008 - Monitorul oficial 865/_ - pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004, taxa solicitată de organele fiscale pentru neinregistrarea in scopuri de TVA in termenul legal era "taxa pe care am fi datorat-o dacă am fi fost inregistrati normal in scopuri de taxă";. Invocarea prevederilor art.152 alin 8 este în opinia reclamantei cu totul eronată, acest articol făcând referire strict la perioada de dinainte de atingere a plafonului de TVA, precum si eronată este afirmația care indică singura excepție prevăzută de Codul fiscal, referitoare la dreptul de deducere înainte de inregistrarea ca plătitor de TVA. Reglementarea privind exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru bunurile si serviciile achizionate inainte de inregistrarea in scopuri de TVA, este foarte clar precizata prin H.G nr. 1620/2009 care modifica normele de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Astfel in Capitolul 10 "Regimul deducerilor " la art.145 ,alin.4, se face precizarea ca dreptul de deducere a taxei pentru achizițiile efectuate inainte de inregistrarea acesteia in scopuri de TVA, se acorda in condițiile precizate prin norme la pct.45,alin 3 si reglementează dreptul de deducere a TVA pentru operațiuni economice, prin pct.62 alin.4:
"Persoanele impozabile care nu au solicitat inregistrarea in scopuri de TVA in termenul prevăzut de lege, indiferent daca au făcut sau nu obiectul controlul organelor fiscale competente, au dreptul sa ajusteze în primul decont depus după înregistrare sau, dupa caz, intr-un decont ulterior, in condițiile prevăzute la art.145-149 din Codul fiscal:
taxa deductibilă, aferenta bunurilor aflate in stoc si serviciilor neutilizate la data la care persoana respectiva ar fi fost înregistrata in scopuri de taxa daca ar fi solicitat inregistrarea in termenul prevăzut de lege;
taxa deductibilă, aferenta achizițiilor de bunuri si servicii efectuate in perioada cuprinsa intre data la care persoana respectiva ar fi fost înregistrata in scopuri de taxa daca ar fi solicitat in termenul prevăzut de lege inregistrarea si data la care a fost înregistrata. "
Conform prevederilor de la pct.23 (1) si (2) din Normele de aplicare a art.
140 din Codul Fiscal, privind cotele de TVA: Taxa se determina prin aplicarea cotei standard sau a cotelor reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii. Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei respective, 19x100/119 in cazul cotei standard si 9x100/109 sau 5x100/105 in cazul cotelor reduse, atunci când prețul de vânzare include si taxa . De regulă, prețul include taxa in cazul livrărilor de bunuri si/sau prestărilor de servicii direct către populație pentru care nu este necesara emiterea unei facturi conform art.155 alin. (7) din Codul fiscal, precum și in orice situație in care prin natura operațiunii sau conform prevederilor contractuale prețul include si taxa].
În probațiune, instanța a dispus în primul ciclu procesual, la cererea reclamantei efectuarea unei expertize fiscale de specialitate - care să stabilească dacă datoreză TVA-urile suplimentare stabilite de organul financiar - sau cel indicat de reclamantă - ca si majorările de intârziere aferente. În concluziile sale expertul reține ca fiind corecte aprecierile organului de control cu privire la momentul de la care asociația familială ar fi trebuit să devină plătitoare de TVA, respectiv_, fiind evident că acesta era îndreptățit să solicite colectarea din partea asociației familiale a taxei pe valoarea adăugată, pentru toate livrările efectuate până la înregistrarea asociației ca plătitoare de TVA, respectiv pentru perioada _
-_ .
În schimb în ce privește modul de calcul al TVA-ului datorat și a penalităților de întârziere aferente, expertul a făcut o serie de considerații de ordin personal, fără nici o bază legală, cu foarte multe repetări, referindu- se la prevederi legale care nu erau în vigoare la data creerii situațiilor juridice deduse judecății sau făcând o interpretare proprie a acestora, iar când stabilește obligațiile de plată la data întocmirii raportului de inspecție fiscală, acesta arată la obiectivul nr. 1 că "reclamanta a inclus TVA, în sumă de 5.114 lei, aferentă perioadei_ -_, în decontul TVA, al trimestrului IV 2009, după înregistrarea acesteia în scopuri de TVA";, fiind îndreptățită să-și exercite dreptul de deducere, începând cu data de_, astfel că la data întocmirii raportului de inspecție fiscală, respectiv _ , datora suplimentar TVA, în sumă de 24.632 lei, în loc de 63.402 lei și accesorii în sumă de 8. 177 lei în loc de 28.417 lei ";.
Astfel, în opinia expertului, deși reclamanta nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA la data de_, ca urmare a depășirii plafonului de 35.000 euro, conform art.152 alin.6 din Legea nr.571/2003 ";regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153"; respectiv în cazul societății reclamante până la data de_, adică, cu alte cuvinte, până când "dorește"; contribuabilul să se înregistreze. Pentru această perioadă, adică până la data înregistrării ca plătitor TVA, art. 152
alin. (6) din Legea nr. 571/2003, mai prevede că "Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153";. însă [noțiunea de "taxă de plată";, cu toate că se folosește în continuare în legislație, nu se mai regăsește definită explicit cu toate că acest lucru a fost valabil pentru perioada 2004-2006, când art. 148 alin.(2) din Codul fiscal prevedea că "în situația în care taxa pe valoare adăugată aferentă operațiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferență numită taxă pe valoare adăugată, de plată pentru perioada fiscală de raportare";]. Pentru a întări cele afirmate, expertul invocă și Ordinul 94/2008, pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (300) ";Decont de taxă pe valoare adăugată"; din care se poate observa pe baza corelețiilor existente că sensul expresiei "taxă de plată"; nu poate fi considerat decât diferența dintre "taxa colectată"; și
"taxa deductibilă"; aferentă unei perioade fiscale.
Instanța analizând acest raționament, a apreciat că, dimpotrivă, din sensul noțiunilor mai sus prezentate de către d-l expert și al corelațiilor dintre ele, rezultă că taxa pe valoare adăugată, de plată, reprezintă o diferență de plată, însă cu o altă semnificație și anume restituirea către contribuabil a unei diferențe dintre "taxa colectată";, stabilită ca exigibilă pentru operațiuni taxabile, la o valoare mai mare decât taxa pe valoare adăugată, aferentă bunurilor și serviciilor efectiv achiziționate. Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre punerea de acord a situației scriptice declarate de contribuabil ca plătitor de TVA, cu situația faptică, rezultată în urma derulării efective a operațiunilor taxabile inițial declarate, mai precis, ar fi vorba de o compensare de TVA (care este tot o plată), în favoarea contribuabilului. Dacă în prezent nu se regăsește în lege noțiunea de "taxă pe valoare adăugată, de plată";, așa cum susține d-l expert, probabil că a fost înlăturată tocmai pentru a se evita asemenea interpretări speculative, de natură să confuzioneze clarificarea raporturilor de drept fiscal, inclusiv de către instanță. Răspunzând în continuare obiectivelor nr. 2 și 3, expertul arată că ";în urma ajustării consemnate de reclamantă la o valoare necorespunzătoare dar corectată de către expertul fiscal în Anexa nr.1 (…) opinia expertului este că la data de_, reclamanta mai datora un TVA suplimentar în sumă de 9.213 lei și accesorii în sumă de 9.913 lei"; fără să precizeze în concret în ce constă "valoarea necorespunzătoare"; și cum anume a fost ea corectată, pentru ca aceste împrejurări să poată fi verificate de instanță. Toate aceste susțineri, deosebit de confuze, sunt menite însă să acrediteze ideea că, în speță, nu are nici o relevanță dacă contribuabilul A.
D. M. s-a înregistrat sau nu, potrivit legii, ca plătitor de TVA începând cu data de_ - ca urmare a depășirii plafonului de scutire de 35.000 euro (la data de_ ) - în ce privește modul de calcul al TVA-ului suplimentar datorat și că există un drept de deducere a TVA-ului "pe care reclamanta ar fi trebuit să îl colecteze"; de la beneficiarii de bunuri sau servicii, care fac obiectul plății de TVA, până în momentul în care s-a înregistrat (prin declarația 010 înregistrată sub nr.343/_ ) și a devenit efectiv plătitor de TVA, adică începând cu data de_ .
Această interpretare contravine însă literei și spiritului legii, mai precis prevederilor legale în materie de TVA, aflate în vigoare la data creării situațiilor juridice deduse judecății, astfel cum au fost ele reținute în actele administrativ- fiscale contestate de reclamantă.
Astfel, art. 152 alin. 6 din din Legea nr. 571/2003 - articol care se referă la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici - prevede următoarele:
"Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic (respectiv de 35.000 euro, conform alin. 1- n.n), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153";. iar în alin.8 al aceluiași articol se precizează că "persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire nu are voie să menționeze taxa pe factură sau alt document";
Pe de altă parte, punctul 62, alineatul (2) lit.b din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG. Nr.44/2004, cu modificările și completările ulterioare, detaliază astfel: în sensul art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:
b) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, organele fiscale competente vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data la care a fost înregistrată."
Aceste prevederi legale, dublate de norme metodologice de aplicare, chiar dacă necesită o analiză mai aprofundată, au fost în opinia instanței suficient de clare pentru ca, într-o interpretare logico-juridică, din conținutul lor să se desprindă faptul că, un agent economic, care a fost scutit de plata TVA, până la atingerea unei anumite cifre de afaceri (ca o formă de sprijin din partea statului pentru micii intreprinzători), nu are voie (și dealtfel nici interesul) să colecteze o astfel de taxă în favoarea statului (prin includerea sa în prețul bunurilor livrate sau serviciilor prestate), însă, după depășirea plafonului de venituri stabilit prin lege, este obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA în caz contrar urmând să suporte TVA, din propriile venituri, raportat la "cifra de afaceri"; realizată până în momentul înregistrării, pentru că, ignorând prevederile legale, a adus un prejudiciu bugetului de stat, prin necolectarea acestei taxe de la consumatori, ca plătitor de TVA. Evident că, în această ultimă situație, procentul de TVA se va raporta la valoarea totală a bunurilor livrate și serviciilor prestate, ca
"cifră de afaceri"; în valoare absolută și nu la o valoare diminuată (cu procentul de TVA, la care agentul economic ar fi avut dreptul de deducere, dacă era plătitor de TVA și pe care evident că o includea în preț, fiind în cele din urmă suportată de consumator (de aici și denumirea de TVA-colectată). Referirea reclamantei la disp. art.152 alin.2 din Codul fiscal, este pur speculativă, deoarece în acel loc se face referire la o situație juridică
contrară, când agentul economic este scutit de plata TVA, explicându-se practic de legiuitor că, într-o atare situație, - adică când se solicită scutirea de taxă (n-n.) - ";cifra de afaceri care servește drept referință de calcul pentru stabilirea plafonului de scutire, este constituită din valoarea totală a veniturilor în valoare absolută, exclusiv taxa (pe care evident nu o datorează deoarece nici nu are voie să o colecteze), obținute din livrări de bunuri și a prestărilor de servicii, (care ar fi taxabile, dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere), efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic (…)";.
Chiar dacă normele legale în materie fiscală sunt în general greu descifrabile, datorită conținutului lor - care, dorindu-se explicativ, este mult prea stufos, uneori chiar redundant - ele trebuie și pot fi în cele din urmă
"traduse"; fie într-un "limbaj juridic"; fie într-un "limbaj fiscal-contabil";, pentru a putea fi puse în aplicare, așa cum o face în speță și organul de inspecție fiscală, în consens cu cele mai sus reținute de instanță, atunci când arată următoarele: "Din datele mai sus prezentate rezultă că suma de
119.513 lei realizată până la data de_ este aferentă veniturilor realizate din comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Contribuabilul nu a înregistrat în cursul anului 2007 livrări de active corporale sau necorporale și nici livrări intracomunitare de mijloace de transport noi (scutite de TVA, conf. art.152 alin.2 lit.a și b din Legea nr. 571/2003-n.n)";. Pentru contribuabili neînregistrați ca plătitori de TVA, cifra de afaceri care servește drept referință pentru încadrarea în regimul special de scutire (…) rezultă din jurnalul de vânzări în care contribuabilii respectivi sunt obligați să înscrie (…) sumele reprezentând contravaloarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii, care ar fi taxabile, dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere. Facturile pentru bunurile livrate și/sau serviciile prestate, respectiv bonurile fiscale la vânzările către populație se întocmesc fără să se înscrie taxa pe valoare adăugată aferentă livrărilor/prestărilor către beneficiar sau se înscrie la rubrica rezervată TVA -";scutit fără drept de deducere";. Astfel valoarea TVA-ului înscris atât în facturi cât și în jurnalul de vânzări este 0 (zero). Cifra de afaceri care servește drept referință pentru stabilirea plafonului de scutire este egală cu: Valoarea livrărilor-TVA. Ori așa cum s-a arătat mai sus taxa aferentă livrărilor efectuate de o mică întreprindere este egală cu 0 (zero). În acest caz cifra de afaceri care servește drept referință este egală cu: Valoarea livrărilor - 0 (zero) și implicit Cifra de afaceri = Valoarea livrărilor. Dealtfel prin Ordonanța de Urgență nr.106/2007 s-a renunțat la expresia "exclusiv taxa"; întrucât acest indicator avea întotdeauna valoarea ";zero"; în cazul contribuabililor aflați în regim special de scutire].
Rezultă din cele ce preced că organul de inspecție fiscală a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie de TVA, aflate în vigoare la data creării situațiilor juridice deduse judecății, astfel cum au fost ele reținute și în actele administrativ- fiscale contestate de reclamantă, astfel că acțiunea în contencios administrativ fiscal, promovată de reclamantă a fost respinsă în totalitate ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Dumiță M.
, solicitând casarea sentinței atacate și, pe fond admiterea acțiunii, anularea parțială a deciziilor atacate, menținând dispozițiile acestora doar în ceea ce privește exigibilitatea obligării la plată a subsemnatei a TVA în cuantum de 5830 lei, și a majorărilor de TVA în sumă de 1446 lei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din ambele cicluri procesuale.
În motivarea recursului se arată că sentința criticată este pronunțată în rejudecare. Instanța nu a înțeles motivele rejudecării, și în loc să corecteze lipsa de motivare adecvată a primei sentințe, s-a axat aproape în exclusivitate pe "desființarea"concluziilor expertului. Astfel instanța cataloghează aceste concluzii ca fiind "păreri personale și chiar depășiri ale atribuțiilor expertului prin arogarea de competențe care aparțin instanței". Interpretarea este profund eronată și pornește de la aprecierile expertului privind textul legal aplicabil, cu toate că expertul explică în mod competent, conform pregătirii sale termenii folosiți de legiuitor, făcând concluziile expertizei sale ușor de înțeles și de către un nespecialist. Astfel expertul explică noțiunile de "taxă" și "taxă de plată" folosită de legiuitor, arătând ce înțeles și ce cuprins au acestea, precum și ce reflectare matematică o au în uzanțele contabile și fiscale uzuale, lucru care nu poate fi catalogat ca și depășire a atribuțiilor sale, ci dimpotrivă, îndeplinirea atribuțiilor specifice unui expert, și a unei lucrări științifice. In același scop al înlăturării concluziilor expertizei din cauză, instanța face o interpretare forțată a legii, considerând insuficientă sancționarea contribuabilului declarat cu întârziere ca fiind plătitor de TVA cu amendă și penalități de întârziere și dobânzi, considerând că este necesară aplicarea TVA asupra întreg volumului de încasări, fără vreo deducere, făcând mult mai împovărătoare situația contribuabilului, decât cea prevăzută de lege. Aceeași atitudine a fost, de altfel, adoptată de ANAF, scopul acestora fiind evident, de a obține un venit cât mai consistent la bugetul de stat.
Contrar alegațiilor instanței la dresa expertizei, aceasta relevă o analiză de specialitate, concludentă și pertinentă cauzei și, de altfel, este singura probă care conține o opinie specializată, nepărtinitoare. Dacă instanța a considerat că lucrarea de specialitate este corespunzătoare sau neconvingătoare, putea să ordone efectuarea unei alte expertize științifice în cauză, lucru pe care l-a și solicitat, chiar și prin primul recurs, arătându-i disponibilitatea de a achita costurile unei contraexpertize. Prin înlăturarea unicei probe științifice tehnice de calcul, instanța se dovedește a fi părtinitoare, îmbrățișând punctul de vedere a unei părți ANAF, fără a mai cerceta acuratețea calculelor sau temeinicia lor.
Cu toate că speței prezente se aplică mai multe variante ale Codului fiscal, precum și ale normelor de aplicare ale acestora, instanța a făcut referire, în sentința atacată, doar la o singură variantă a acestora. Ori, pentru determinarea TVA exigibil la fiecare moment, trebuie aplicată norma legală în vigoare la acel moment, potrivit principiului "Tempus regit actum". Atât instanța, cât și organul de control, făcând interpretări legislative, tind să modifice algoritmul de calcul stabilit expres și concret de legiuitor în HG 44/2004, care aprobă normele de aplicare a Codului fiscal.
Problema calcului presupune 2 aspecte esențiale:
Calculul cifrei de afaceri la care se aplică TVA este reglementat explicit în art. 152 al 6 Cod fiscal "cifra de afaceri care servește drept referință la aplicarea alin. 1 este constituită din suma, tară taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri taxabile, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere". Normele de aplicare ale Codului fiscal prevăd, în art. 62, pct 2 "că în cazul în care persoana impozabilă a atins sau depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează: în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 Cod fiscal, organele fiscale vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă, conform art. 153 Cod fiscal,..."
In ceea ce privește Calculul cifrei de afaceri la care se aplică TVA, instanța, analizând acest text de lege, a ajuns la concluzia că TVA este întotdeauna 0 pentru contribuabilul aflat în scutire. Instanța, netemeinic, a făcut confuzie între noțiunea de "contribuabil aflat în regim special de scutire" și contribuabilul nedeclarat plătitor de TVA. Această concluzie este contrară intenției legiuitorului și reglementărilor specifice, care prevăd ca moment al ieșirii de sub regimul special de scutire momentul îndeplinirii plafonului de TVA. Drept urmare și calculul cifrei de afaceri în vederea stabilirii îndeplinirii plafonului de plătitor TVA se va face.
Volum încasări - TVA achitat pe achiziții. Aceasta este unica taxă existentă în algoritmul respectiv, la data stabilirii plafonului, contribuabilul nepercepând TVA clienților lui. De altfel referirea textului legal precizat este de a se include livrările cu drept de deducere, și cele scutite, fără drept de deducere. în acest sens converg și concluziile expertizei.
In acest sens, se observă că data depășirii plafonului de TVA este_, nu_, cum eronat constată actul de control, concluzie însușită și de către instanță, la fel de eronat.
În ceea ce privește calculul retroactiv al TVA de plată, potrivit art. 62, lit b din normele metodologice "organele fiscale vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă, conf. Art. 153 Cod fiscal", acest lucru însemnând TVA necolectat-TVA deductibil = TVA de plată, unde TVA necolectat însemnând aplicarea procentului la prețul de desfacere, sumă care se va suporta din veniturile contribuabilului, fiind necolectat, sumă diminuată cu TVA-ul achitat pe bunurile și serviciile achiziționate de către contribuabil.
Este trunchiată referirea primei instanțe că prevederile art. 152 C. Fiscal sunt pur speculative, întrucât s-ar referi la altă situație juridică. Aliniatul 3 al articolului citat se referă la situația concretă dedusă judecății.
Instanța de judecată analizând doar interpretarea legislativă, a omis să verifice și calculele, lucru pe care expertul îl realizează, luând în calcul ajustările și plățile efectuate de către recurentă după declararea ca plătitor de TVA, din_, înainte de data controlului. Astfel, expertul, a recalculat TVA-ul datorat, în conformitate cu aceste ajustări. Acest lucru putea să îl facă reclamanta, în conformitate cu art. 145-149 Cod fiscal și normele de aplicare aferente acestor articole.
Desigur, expertul a făcut acest lucru răspunzând obiectivului nr. 1 încuviințat de instanță. In rejudecare însă, judecătorul, înlăturând expertiza, nu a observat și acest aspect, calculele nefiind refăcute, cu toate că ordinele de plată și deconturile rectificative se află la dosarul cauzei. Acest aspect judecătorul nu l-a analizat deloc, cu toate că a fost inserat de către srecurentă atât în acțiunea introductivă, cât și în recurs.
Una din criticile aduse, de altfel, actului de control, a fost și acest aspect.
Sentința criticată nu analizează nici una din modificările conținute în HG 1620/2009 a normelor de aplicare a Codului fiscal și nici nu delimitează perioada de aplicare a acestor prevederi legale.
Examinând recursul, instanța constată următoarele:
Organele de inspecție fiscală au constatat cu ocazia controlului efectuat câ, A. D. M. a depășit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu moficările si completările ulterioare la data de_ si că potrivit art. 152 alin. (6) trebuia sa solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art 153 din același act normativ, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului, data atingerii sau depășirii plafonului considerându-se a fi prima zi a lunii calendaristice
următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit si să devină plătitoare de TVA începând cu data de_ dată de la care de altfel organul de inspecție fiscală a calculat taxa pe valoarea adăugată.
De asemenea s-a constatat că A. D. M., prin declarația 010 înregistrată la DGFP S. sub nr. 343/_ a solicitat înregistrarea în scopuri de tva fiind înregistrată ca plătitoare de TVA începând cu data de _
.
In temeiul acestor constatări organul de inspecție fiscală a calculat taxa pe valoarea adăugată de plată stabilită suplimentar având în vedere prevederile pct. 62 alin.(2) lit.b) din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel total taxă pe valoarea adăugată stabilită suplimentar pentru perioada cuprinsa între data la care societatea ar fi fost înregistrata în scopuri de taxa daca ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea si data înregistrării a fost de 63402 lei.
Întrucât recurenta-reclamanta a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată pentru perioada cuprinsa între data la care societatea ar fi fost înregistrata în scopuri de taxa daca ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea si data înregistrării nu s-a acordat dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor, în condițiile art. 145 si 146 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.
Pentru nevirarea la termenele stabilite prin lege a obligațiilor fiscale reprezentând TVA în suma de 63402, în conformitate cu prevederile legale, s-au calculat majorări de întârziere in suma totala de 28417 lei, calculate pana la data de_, conform LG 210/2005.
In drept potrivit prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare: "ART. 152 (1) Persoana impozabila stabilita în România, a cărei cifra de afaceri anuala, declarata sau realizata, este inferioara plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilete la cursul de schimb comunicat de Banca Naționala a României la data aderării si se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxa, numita în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b). (2)Cifra de afaceri care servește drept referința pentru aplicarea alin. (1) este constituita din valoarea totala, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri si a prestărilor de servicii care ar fi taxabile daca nu ar fi desfășurate de o mica întreprindere, efectuate de persoana impozabila în cursul unui an calendaristic, incluzând si operațiunile scutite cu drept de deducere si pe cele scutite fara drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) si f), daca acestea nu sunt accesorii activității principale, cu excepția următoarelor:"
In concluzie,recurenta - reclamanta a atins plafonul de scutire prevăzut de lege la data de_ si nu la data indicata eronat in cererea de recurs astfel că, avea obligația înregistrării în scopuri de TVA până la data de_ urmând să devină plătitoare de TVA începând cu data de_ dată de la care organul de inspecție fiscală a calculat taxa pe valoarea adăugată
de plată până la data de_ ,A. D. M. fiind înregistrată în scopuri de tva începând cu data de_ .
Art. 152 alin. (6) arată că "persoana impozabila care aplica regimul special de scutire si a cărei cifra de afaceri, prevăzuta la alin. (2), este mai mare sau egala cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie sa solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii
sau depășirii plafonului se considera a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplica pana la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art.
Daca persoana impozabila respectiva nu solicita sau solicita înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul sa stabilească obligații privind taxa de plata si accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit sa fie înregistrata în scopuri de taxa, conform art. 153."
D. M. nu a respectat prevederile legale si nu s-a înregistrat ca plătitoare de tva ca urmare a depășirii plafonului stabilit de lege motiv pentru care organul de inspecție fiscală a procedat în conformitate cu pct 62, alin. 2, lit.b) din Hotărârea nr. 44 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dat în aplicarea art 152 din Leaea 571/2003: "(2) In sensul art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, in cazul in care persoana impozabila a atins sau a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, in termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda dupa cum urmează: b) în cazul in care nerespectarea prevederilor legale este identificata dupa înregistrarea persoanei impozabile in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele fiscale competente vor solicita plata taxei pe care persoana impozabila ar fi datorat-o daca ar fi fost înregistrata normal in scopuri de taxa conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsa intre data la care persoana respectiva ar fi fost înregistrata in scopuri de taxa daca ar fi solicitat in termenul prevăzut de lege înregistrarea si data la care a fost înregistrata."
Astfel recurenta a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat înregistrarea ca plătitoare de taxa pe valoarea adăugată si având în vedere prevederile legale sus citate până la momentul aplicării regimului normal de taxare si anume până la data când A. D. M. s-a înregistrat în scopuri de tva conform art 153 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal contestatara datorează tva pentru această perioada. Conform prevederilor art. 152 alin. 8 lit. A din Codul fiscal persoana impozabila care aplica regimul special de scutire "a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile art. 145 si 146.
Faptul ca TVA-ul datorat este egal cu TVA-ul colectat in cazul contribuabililor care au depășit plafonul de scutire si nu au solicitat înregistrarea in scopuri de TVA este confirmat si de modificările aduse de HG NR. 44/2004 prin HG 1618/2008. Astfel, ținând cont ca la calculul TVA - ului datorat, TVA-ul deductibil care se scade din TVA-ul colectat este egal cu zero, s-a renunțat la expresia "ar fi datorat-o " înlocuindu-se cu "ar fi trebuit sa o colecteze"
Singura excepție prevăzuta de Codul Fiscal referitoare la dreptul de deducere a achizițiilor înainte de înregistrarea ca plătitor de TVA este prevăzuta la punct 61 alin. 4 din Normele de aplicare a Codului Fiscal.
In ceea ce privește dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri si servicii achiziționate înainte de înregistrarea în scopuri de tva pct. 61, alin 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea nr. 44 /2004 precizează: "(4) în sensul art. 152 alin. (3), (7) si (9) coroborat cu condițiile prevăzute la art.145-149 din Codul fiscal, persoana impozabila are dreptul/obligația la ajustarea taxei deductibile aferente: a) bunurilor aflate în stoc si serviciilor neutilizate în momentul trecerii la regimul normal de taxare; b) bunurilor de capital definite la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, aflate încă în folosința, în scopul desfășurării activității economice în momentul trecerii la regimul normal de taxa, cu condiția ca perioada de
ajustare a deducerii, prevăzuta la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, sa nu fi expirat. Prevederile acestui alineat se completează cu prevederile de la pct. 46."
La data de_ reclamanta depune Declarația 010 solicitind înregistrarea ca plătitor de TVA, fiind înregistrata ca plătitor de tva cu data de_ ; AF D. M. depune la organul fiscal deconturile de TVA pentru trimestrul II si II 2009 sub nr. 3163/_ si 4382/_ cu valoare zero.
Deoarece recurenta - reclamanta a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, având în vedere prevederile legale citate, până la momentul aplicării regimului normal de taxare si anume până la înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal contestatara nu are drept la deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor.
Raportat la situația juridică dedusă judecății, la normele legale aplicabile și în vigoare la data ivirii situației, se constată că recurenta a depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA, astfel că recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 312 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L EGII,
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 5954 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
DP A. | I. | A. | C. | I. | M. N. ȚÂR |
Plecată în C.O. Semnează pentru Vicepreședintele Curții
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: S.M.
