Decizia civilă nr. 6838/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6838/2013
Ședința publică din data de 12 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul C. R. G. împotriva sentinței civile nr. 12524 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P.
R. B. și I. DE P. AL JUDEȚULUI C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul personal, identificat cu CI seria KX nr. 2. și intimații-pârâți prin consilier juridic Mureșan Cosmin, care depune la dosar delegații de reprezentare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la al doilea termen de judecată, recurs.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
La solicitarea recurentului de a fi încuviințată proba testimonială în cadrul căreia să fie audiați foști colegi de serviciu, cu privire la desfășurarea serviciului și părăsirea postului, probă care, deși solicitată în fața instanței de fond, a fost respinsă, Instanța relevă că, raportat la prezentul stadiu procesual, proba care poate fi administrată este cea cu înscrisuri.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 12524 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, astfel cum acesta a fost formulat.
Fiind solicitate unele lămuriri recurentul relevă că, în legătură cu abaterea reținută în sarcina sa, în itinerariul de patrulare fac parte și anumite instituții în incinta cărora au dreptul de a intra. Cât privește lipsa de la post se justifică de necesitățile omenești care au impus intrarea în incinta instituției, respectiv pentru a lua masa în acel liceu, inclus în traseul de patrulare, împrejurare consemnată și în registrul de evidență de către supraveghetorului (paznicului) instituției din acea noapte.
De asemenea solicită a fi respinse acuzațiile aduse prin dosarul de cercetare disciplinară și contestă sancțiunile aplicate anterior, în perioada în care instituția era militarizată, întrucât acestea nu trebuiau luate în calcul, fiind prescrise.
Cât privește susținerile că a legitimat o persoană care era încarcerată în penitenciar se arată că în respectiva noapte, cât timp se afla într-o "pândă";, în jurul orelor 23, văzând un suspect care semăna cu un infractor cunoscut de
agenții de poliție, l-a menționat în evidență ca fiind persoană legitimată, deși ulterior a aflat că a fost în eroare, întrucât acea persoană era în penitenciar.
Totodată relevă că sancțiunea destituirii din poliție este o sancțiune mult prea aspră față de abaterea săvârșită și că nu s-a procedat conform dispozițiilor legale în sensul aplicării graduale a sancțiunilor, fapt ce a adus grave prejudicii de ordin social, financiar și moral, atât reclamantului cât și familiei acestuia.
Cât privește sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară, recurentul arată că în mod incorect s-a reținut că reprezintă o sancțiune, întrucât trecerea într-o funcție inferioară a survenit ca urmare a restructurării schemei de personal, iar nu ca urmare a săvârșirii vreunei abateri disciplinare.
Ca atare solicită admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii acțiunii introductive, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj pe care o apreciază legală și temeinică, învederând că în dosarul de cercetare prealabilă, raportat la abaterea reținută în sarcina reclamantului, s-a reținut împrejurarea că, fiind de două ori controlat în timpul programului de patrulare, patrula mixtă nu a fost găsită pe traseul atribuit, fiind depistată în afara zonei de patrulare.
Solicită a fi respinse susținerile conform cărora sancțiunea nu a fost aplicată gradual, raportat la fapta săvârșită, întrucât sancțiunea a fost luată în considerarea și a celorlalte sancțiuni aplicate în perioada 1997-2009, cât și a comportamentului disciplinar a reclamantului de-a lungul întregii activități în cadrul instituției, gradul de vinovăție și consecințele abaterilor săvârșite.
În privința sancțiunilor aplicate anterior, apărătorul intimaților arată că acestea rămân înscrise în dosarul de personal al polițistului și se prescriu în termen de șase luni doar în ipoteza în care este propus spre avansare.
Fiind solicitate lămuriri cu privire la premiile acordate reclamantului în aceeași perioadă în care se rețin abateri disciplinare și aplicate sancțiuni, reprezentantul intimaților arată că premiile acordate sunt simbolice, constând în mulțumiri scrise, sume de bani etc., raportat la acțiunile întreprinse în desfășurarea activității.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 12.524 din 23 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. R. G., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P.
R. și I. DE P. J. C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 223655/_ emisă de Șeful P. Municipiului C. -N. s-a dispus efectuarea cercetării prealabile împotriva reclamantului, materialul de sesizare constituindu-l Raportul nr.233911/_ prin care Șeful Secției 1 P.
-N., cms.șef M. L., a adus la cunoștința comenzii P. Municipiului C. -N. faptul că, în noaptea de 17/_, cu ocazia efectuării controlului dispozitivelor de siguranță publică și patrulare repartizate în serviciu în schimbul III, atât la orele 1,30 cât și orele 04,30, patrula mixtă compusă din agent șef de poliție C. R. -G. și sg.mj.P. a F. din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi C. -N., a fost depistată pe str.Războieni, în afara zonei de patrulare unde a fost repartizată.
A constatat instanța de fond că reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.12 lit.a și b din Ordinul MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., respectiv art.57 lit.a și b
din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul a constatat că, în cauza dedusă judecății, reclamantul nu a propus probe pentru a face combate cele de mai sus, cu toate că sarcina probei în revenea în conformitate cu prevederile art.1169 C. civil.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul C. R. G. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că din înscrisurile depuse la dosar, nu se face dovada săvârșirii abaterilor disciplinare prev. de art. 12 lit. a și b din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., respectiv art.57 lit.a și b din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, iar pedeapsa aplicată nu a fost în conformitate cu legile și ordinele în vigoare, adică gradual și pe măsura gravității faptelor comise, fiind abuzivă, nelegală și netemeinică și nu corespunde realității.
Pe de altă parte, reclamantul a invocat în apărare și aspectele referitoare la situația sa familială și materială.
Pârâtul intimat I. DE P. J. C. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.4)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Față de reclamant a fost aplicată sancțiunea disciplinară a demiterii din poliție, în acord cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, în considerarea abaterii disciplinare reținută în sarcina sa.
Se reține din probatoriul administrat în fața instanței de fond că actele întocmite de către pârât în cadrul procedurii de cercetare administrativă a
faptelor săvârșite de către reclamant converg spre concluzia că s-a realizat o încadrare corectă a celor reținute în sarcina reclamantului din perspectiva săvârșirii de către acesta a unei abateri disciplinare.
Cu privire la activitatea de individualizare a sancțiunii disciplinarea aplicate efectiv reclamantului, se constată că în mod corect s-a avut în vedere de către pârât individualizarea sancțiunii efective prin luarea în considerare și a totalului abaterilor disciplinare săvârșite de către reclamant și în privința cărora, pe parcursul activității profesionale desfășurate de către acesta, au fost stabilite sancțiuni disciplinare.
Astfel, potrivit art. 59 al. 8 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului "La stabilirea sancțiunii se tine seama de ac tiv itate a desf ășur ata anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a politistului, precum și
de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.";
Astfel, se poate constata că activitatea defășurată anterior de către reclamant a generat și aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Din adresa nr. 513793/_, ce cuprinde totalul abaterilor disciplinare săvârșite de către reclamant, că la diverse intervale de timp, rezultă că acesta a fost sancționat disciplinar și în același timp gradual, pornind de la cea mai ușoară dintre sancțiunile disciplinare specifice statului polițistului, "mustrarea"; și până la penultima dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, respectiv
"retrogradarea din funcție pe o perioadă limitată de timp";.
Art. 58 din Legea nr. 360/2002 prevede:
"Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate politistului sunt:
mustrare scrisă;
diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-20% pe o perioada de 1-3 luni;
amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioada de la 1 la 3 ani;
c1) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.
destituirea din poliție.";
Cu privire la apărarea punctuală formulată de reclamant referitoare la realitatea sancțiunii retrogradării din funcție, Curtea reține că aceasta nu este dovedită. Din înscrisul depus de către pârât rezultă că acesta a fost retrogradat în urma aplicării unei sancțiuni disciplinare și nu ca urmare a reorganizării activității instituției din care face parte reclamantul.
În această situație, văzând și faptele reținute în sarcina reclamantului, în mod corect pârâtul a aplicat ultima sancțiune disciplinară prevăzută în Statutul polițistului, respectiv cea a demiterii din poliție.
Aspectele particulare relevate de către reclamant, referitoare la situația sa familială și materială, nu prezintă relevanță din perspectiva analizei abaterii disciplinare reținută în sarcina reclamantului și a sancțiunii aplicate de către pârât.
Elementele de determinare a abaterii disciplinare și cele de individualizare a sancțiunii aplicabile nu cuprind și referiri la situația familială sau materială a celui în cauză, așa cum rezultă din textul legal menționat anterior.
Faptele reținute în sarcina reclamantului nu au fost contestate de către acesta cu argumente pertinente, de natură să conducă la o altă concluzie decât cea reținută de către instanța de fond.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul C. R. G. împotriva sentinței civile nr. 12.524 din 23 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, M. H. |
GREFIER, D. C. |
Red.D.M./_ .Dact.H.C./2 ex.Jud.fond: A. -M. B. .