Decizia civilă nr. 720/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 720/R
Ședința publică din 27 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător C. G.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare
K. K. P., împotriva sentinței civile nr. 843 din_ a Judecătoriei B. M.
, jud. M., în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. A M. B. M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ ,_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 843/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea K. K. P., în contradictoriu cu intimata D. G. a F.
P. M., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A/2009 nr. 0119357 din data de_, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanța reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de_ în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. M., instanța a disjuns petitul având ca obiect contestație la executare împotriva procesului-verbal de sancționare a contravențiilor nr. 2553/_ fixând termen de judecată la data de_ și formându-se astfel dosarul nr._, dispunându-se de asemenea suspendarea soluționării dosarului_ până la soluționarea contestației administrativ fiscale împotriva deciziei de impunere nr. 2552/_ a Direcției Generale a F. P. M. .
Examinând astfel contestația la executare formulată împotriva procesului-verbal de sancționare a contravențiilor seria A/2009 nr. 0119357 a Direcției Generale a F. P. M., contestație care face obiectul dosarului format ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea din data de_ în dosarul nr._, instanța prin raportare la dispozițiile art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, conform cărora "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."; și reținând că obiect al contestației la executare este procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A/2009 nr. 0119357, titlu executoriu care nu emană de la o instanță judecătorească, împotriva acestui titlu neputându-se invoca în contestație apărări de fond, atâta timp cât legea prevede în acest scop o altă cale de atac, respectiv plângerea contravențională, care putea fi formulată la instanța competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal contestat, va respinge contestația la executare conform dispozitivului.
Sentința a fost atacată cu recurs de către petenta K. K. P. care a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului. În motivarea recursului se susține că prima instanță nu a verificat legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului. Prima instanță trebuia să constate că a fost învestită cu soluționarea unei plângeri în temeiul OG nr. 2/2001 împotriva procesului- verbal de contravenție seria A/2009 nr. 0119357 prin care s-a solicitat anularea acestuia ca prematur întrucât la data la care a fost emis nu exista o decizie
irevocabilă care să poată constitui temei al constatării faptei contravenționale.
Recurenta mai susține că nu a formulat o contestație la executare și nu a contestat modul de executare silită, astfel că prima instanță a dat o interpretare greșită actului judecății.
În drept se invocă art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata D. G. a F. P. M. nu și-a exprimat poziția procesuală în recurs și nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul prin prisma motivelor pe care se întemeiază T. constată următoarele:
Prima instanță a soluționat cauza pe care a calificat-o ca o contestație la executare împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 2553/_ încheiat de către intimata D. G. a F. P. M. . Soluția de respingere a fost argumentată pe art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciindu-se că motivele invocate puteau face obiectul unei plângeri contravenționale.
T. constată că prima instanță a calificat și soluționat greșit cererea cu care a fost învestită, urmare a disjungerii dispuse prin încheierea din data de_ dată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ care are caracter interlocutoriu și prin care s-a dispus înregistrarea sub dosar separat a
contestației la executare împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 2553/_ .
Din probațiunea administrată în primă instanță rezultă că, prin procesul- verbal de contravenție nr. 0119357/_ cu nr. de înregistrare 2553/_ intimata D. G. a F. P. M. a aplicat recurentei P. K. K. sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. a, din OG nr. 92/2003 (fila 12).
Cererea de chemare în judecată înregistrată în dosar_ este denumită "contestație la executare"; prin care se atacă:
Somația nr. 24/_ /12016 din_ a Administrației F. P. a municipiului B. M. ,
Titlul executoriu nr. 20685 din_ a Administrației F. P. a municipiului B. M. ,
Decizia de impunere nr. 2552/_ a Direcției G. a F. P.
M. ,
Procesul-verbal de sancționare a contravențiilor nr. 2553 din data de_ (necomunicat) a Direcției G. a F. P. M. ,
Raportul de inspecție fiscală 2552/_ a Direcției G. a F.
P. M. .
Motivele de fapt invocate în cuprinsul cererii sunt următoarele: somația și titlul executoriu sunt premature întrucât s-au emis anterior soluționării contestației administrativ fiscale pe care recurenta afirmă că a formulat-o la data de_ împotriva ultimelor trei acte.
De asemenea se invocă în mod expres necomunicarea procesului-verbal de contravenție.
Celelalte motive privesc legalitatea obligației fiscale, fără a se justifica detalierea lor în prezentul recurs întrucât excede cadrului procesual care a fost delimitat prin încheierea de disjungere din data de_ prin care s-a suspendat judecata în temeiul art. 242 Cod procedură civilă până la soluționarea contestației administrativ fiscale împotriva deciziei de impunere nr. 2552/_ .
Prima instanță nu a pus în discuția recurentei obiectul clar al litigiului și mijloacele procedurale în care a înțeles să exercite acțiunea, motiv pentru care
T. reține că, încheierea de disjungere nu delimitează aceste elemente esențiale pentru stabilirea cadrului procesual.
În condițiile în care însăși intimata a pus în discuție natura juridică a acțiunii sub aspectul motivelor de anulare a procesului-verbal de contravenție și calificarea ca o plângere contravențională conform OG nr. 2/2001, prima instanță soluționează cauza în ceea ce privește procesul-verbal de contravenție nr. 0119357/_ ca o contestație la executare deși recurenta nu a invocat niciun motiv de contestație, ci exclusiv necomunicarea acesteia în condiții procedurale.
Greșit prima instanță reține incidența art. 399 Cod procedură civilă și omite să aplice normele speciale în materie fiscală în care contestația la executare are o reglementare specială în art. 172-173 din OG nr. 92/2003.
Chiar dacă textul art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003 are o reglementare similară cu cea din art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, legea procesuală aplicabilă este cea specială, iar nu de drept comun.
T. mai reține că, prima instanță a calificat obiectul și cauza cererii de chemare în judecată ca o contestație la executare în care titlul executoriu l- ar reprezenta procesul-verbal de contravenție, apreciere eronată în condițiile în care așa cum recurenta a precizat în cerere adresată judecătoriei, aspect reiterat și în recurs, la data sesizării primei instanțe nu se încheiase niciun act de executare silită în baza procesului-verbal de contravenție, ci a actelor administrativ fiscale, adică a deciziei de impunere, devenite titluri executorii la împlinirea scadenței creanței datorate bugetului de stat.
Această concluzie este confirmată de mențiunile din cuprinsul somației nr. 22743/_ și a titlului executoriu nr. 20685 (filele 7, 8 dosarul de fond) în cuprinsul cărora se indică natura obligației fiscale de TVA și accesorii, iar ca titlu de creanță decizia de impunere nr. 2552/_
constată însă că atât titlul executoriu nr. 20685, cât și somația, fac obiectul contestației la executare fiscală, fără ca din încheierea de disjungere din data de_ să rezulte dacă măsura suspendării judecății privește și aceste capete de cerere.
În consecință, T. reține că prima instanță a făcut o cercetare formală a cauzei pe care nu a soluționat-o pe fond, în condițiile în care nu a determinat clar obiectul și cauza litigiului și nu a solicitat lămuriri părților sub aceste aspecte esențiale, cu încălcarea principiului obligatoriu al rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 alin. 5 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă, T. va admite recursul și va casa sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, conform art. 129 Cod procedură civilă și art. 315 Cod procedură civilă prima instanță va pune în vedere recurentei care beneficiază de asistență juridică de specialitate să precizeze natura cererii formulate cu privire la procesul-verbal de contravenție în sensul dacă atacă acest act pe calea contestației la executare conform art. 172-173 din OG nr. 92/2003 și pentru care motive sau pe cea a plângerii contravenționale reglementate de OG nr. 2/2001 și pentru care motive.
După stabilirea cadrului procesual, prima instanță va proceda la analizarea cererii și a apărărilor intimatei, odată ce obiectul și cauza sunt clar determinate.
Tot în rejudecare prima instanță va lămuri dacă suspendarea judecății dispuse prin încheierea de disjungere din_ privește și contestația la executare împotriva titlului executoriu și a somației, iar în cazul în care aceste
capete de cerere nu au fost suspendate vor fi soluționate pe fond în raport de criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304, 304 ind. 1și 312 Cod procedură civilă,
Admite recursul formulat de către recurenta K. K. P. reprezentată de dl. K. K., împotriva sentinței civile nr. 843 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o casează în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. H.
C. G.
M.
P.
Concediu de odihnă semnează președintele instanței
G. ier,
H.
Concediu de odihnă semnează grefier șef secție
Red. M.H./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND P. C. C.