Decizia civilă nr. 7330/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7330 /2013
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta D. | R. | PENTRU A. | ||
ȘI O. | V. C. ÎN NUME P. ȘI ÎNR. A. | N. | A V. , |
împotriva sentinței civile nr. 1279 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta SC A. T. S. și pârâta D. J. PENTRU A. ȘI O. V. C., având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ_ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimata- reclamantă prin administrator și asistat de avocat Albu Nina-M., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 26 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin serviciul registratură, la data de_ recurenta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în două exemplare.
Instanța comunică reprezentantei intimatei-reclamante un exemplar al înscrisurilor depuse de recurentă, aceasta din urmă învederând că a luat cunoștință de conținutul lor și depune la dosar copia actului adițional al statului societății, copia actului de reziliere al contractului de leasing, scadențarul cu ratele aferente și care a fost depus la D. J. pentru A. și O. V.
C., precum și dovada de predare-primire a autovehiculului către societatea de leasing.
La întrebarea instanței se relevă că respectivul contract de leasing a fost inițial încheiat de persoana ZSOLDOS IANOS, însă pe parcurs asociații societății au fost schimbați, rămânând în ființă doar denumirea acesteia.
Administratorul societății, prezent la acest termen de judecată, relevă că la sfârșitul anului 2008 a cesionat prezenta societate, de la numiții P. A. și Roman A. . D-l ZSOLDOS IANOS a fost primul proprietar al firmei care a vândut societatea. Deși recurenta susține, cererea adresată D. J. pentru
A. și O. V. nu a fost formulată de către d-l ZSOLDOS IANOS. De asemenea se arată că în anul 2011, la data formulării cererii de închidere a operațiunii vamale, actele nu au fost depuse de SC A. T. S., chiar dacă se arată că semnătura aparține d-lui ZSOLDOS IANOS. Ca atare s-a solicitat înscrierea în fals și s-a urmat procedura verificării de scripte în fața instanței de fond.
Administratorul societății intimate-reclamante arată că în anul 2011, la solicitarea Direcției Județene pentru A. și O. V. C., a prezentat actele societății, iar la acel moment, în proprietatea firmei nu exista nici un autocar, însă acesta figura în evidențele Primăriei Municipiului C. -N. în privința căruia se plătea impozit. În anul 2012 a fost somat de către societatea de leasing să
predea bunul ca urmare a neachitării ratelor de leasing, iar în urma verificărilor efectuate a depistat unde este bunul ce făcea obiectul contractului de leasing și a procedat la predarea bunului către firma MAN, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1279/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Susține că prima instanță în mod legal a constatat că este competentă să se pronunțe cu privire la legalitatea actului, în baza art. 4 din Legea nr. 544/2004, care instituie excepția de nelegalitate ca mijloc procedural de contestare a legalității unui act administrativ, act de care partea adversă.
Motivele evocate în recurs au fost formulate cu rea credință, cunoscându-se situația reală a societății și a prezentului dosar.
Referirile la practica judiciară a Curții de Apel C. nu se încadrează în prezenta cauză și exced prezentului dosar.
În atare condiții se impune menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.279 din 25 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția de nelegalitate a Procesului verbal de control nr. 5606/120/_ emis de D.J.A.O.V. C. și a actelor subsecvente acestuia și pe cale de consecință, s-a dispus anularea acestuia și a tuturor actelor subsecvente acestui proces verbal de control.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 715/18 iulie 2011 SC A. T. S., înregistrată la DJAOV C. sub nr. 4334/_ se solicită aprobarea încheierii regimului vamal care face obiectul contractului de leasing extern nr. 1067/23607/2006 prin Biroul Vamal Târguri și Expoziții B. . Această mențiune apare în aliniatul al doilea al procesului verbal de control nr. 5606/120/_ emis de D.J.A.O.V. C. .
Față de faptul că reclamanta invocă că nu a dorit niciodată încheierea regimului vamal de admitere temporară, avându-se in vedere faptul că, contractul de leasing extern nr. 1067/23607/2006 cu GEYER & BUCHEGGER LEASING GMBH-AUSTRIA cu privire la autobuzul Mercedes Tourismo, Model 350, an fabricație 2002, serie șasiu NMB61335813233878, proprietarul acestui autovehicul fiind in continuare GEYER & BUCHEGGER LEASING GMBH- AUSTRIA, se derulează in continuare, aspect care s-a adus la cunoștința autorităților vamale, depunându-se in acest sens și scadențarul termenelor ratelor, și în contextul în care adresa defăimată arată o cu totul altă manifestare de voință a reclamantei, instanța a încuviințat proba verificării de scripte în raport de prevederile art.180 C.pr.civ.
În acest context, instanța de fond, în temeiul art.172 C.pr.civ. a obligat intimata să depună originalul acestui înscris, respectiv adresa nr.715/2011, aceasta fiind depusă în ședința publică din data de_ . Verificând semnătura de pe această cerere (f.31) cu semnătura reprezentantului legal al societății - C. iu N. V., aflată pe scriptele de comparație depuse la dosarul cauzei - f. 23- și care reprezintă semnarea actului constitutiv al societății SC A. T. S., dat in fața avocatului Almășan B. V., Convenția nr.4 încheiată cu D.G.A.S.P.C.
2
Sălaj (f.33), contractul individual de muncă depus la I.T.M. C. sub nr.014/_ (f.35), precum și din proba specimenului de semnătură dat in fața instanței în ședința publică din data de_ (f.22), instanța urmează să constate că semnăturile de pe scriptele de comparație diferă fundamental de semnătura dată pe actul întitulat adresa nr. 715/_ depusă la D.J.A.O.V. C. sub nr. 4334/_, motiv pentru care instanța urmează să considere excepția de nelegalitate fundamentată, deoarece emiterea procesului verbal de control nr. 5606/120/_ emis de D.J.A.O.V. C. a avut la bază un înscris fals, respectiv adresa nr. 715/2011.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D. R. PENTRU A. ȘI O. V.
C. în nume propriu și în reprezentarea A. N. A V. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia și respingerea excepției de nelegalitate ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că procesul-verbal de control nr. 5606/120/_ are la bază adresa nr. 715 din_ care, în opinia instanței de fond ar fi falsă.
Susține recurenta că procesul-verbal de control menționat are la bază constatări ale nerespectării obligațiilor legale prevăzute în reglementările legale ale titularului regimului vamal de admitere temporară pentru bunurile care au făcut obiectul declarației vamale depuse, respectiv ale debitorului solidar.
S-a arătat că investigațiile, constatările și măsurile luate de către echipa de control în acest caz doar în subsidiar au fost efectuate ca urmare a adresei nr. 715/2011, însă la fel de bine puteau fi făcute și din oficiu potrivit competențelor sau ca urmare a unei sesizări anonime.
Susține recurenta că adresa în discuție a fost semnată de către fostul administrator al S.C. A. T. S.R.L., respectiv dl. Zsoldos Ianos.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, recurenta a arătat că aceasta este inadmisibilă, dat fiind cadrul procesual generat de introducerea cererii de chemare în judecată.
Se arată că reclamanta nu a uzat în termen legal de dreptul său de a ataca în jurisdicția administrativă și apoi în contenciosul fiscal titlul executoriu emis de către recurentă, cu toate că acesta i-ar fi fost comunicat.
Reclamanta S.C. A. T. S.R.L. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. (f.22)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Susținerile recurentei referitoare la motivul declanșării investigațiilor în privința regimului vamal al autobuzului marca Mercedes Tourismo, model 350, nu sunt întemeiate pe probele administrate în instanță.
Este cert din conținutul actului fiscal atacat că măsura emiterii acestuia a fost generată de faptul depunerii unei adrese din partea reclamantei prin care s- ar fi solicitat încetarea regimului vamal.
Astfel în procesul verbal de control nr. 5606/120/_ (f.16, dosar fond) este menționată existența adresei nr. 715/2011 și se reține faptul că reclamanta ar fi solicitat, prin adresa indicată anterior, aprobarea încheierii regimului vamal care face obiectul contractului de leasing extern nr. 1067/23607/2006.
În acest context, reținând existența adresei ca factor declanșator al controlului vamal, concluziile instanței de fond cu privire la valabilitatea adresei nr. 715/2011 sunt corecte.
Actul în discuție poartă o semnătură a unei persoane ce nu a putut fi identificată, cercetarea realizată în fața instanței de fond excluzând faptul semnării adresei în discuție de către reprezentantul legal al reclamantei.
3
Efectuarea investigațiilor și luarea măsurilor din oficiu, așa cum susține recurenta, ar fi trebuit menționate în actul fiscal atacat, astfel încât nu pot fi reținute apărările recurentei în privința competenței lărgite de emitere a actului atacat.
Cu privire la excepția de nelegalitate, Curtea reține incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce permit verificarea legalității unui act administrativ oricând, limitat de la data intrării în vigoare a actului normativ, fără a se institui condiția exercitării căii de atac principale împotriva actului administrativ în discuție.
Existența unui litigiu de fond, în speță a unei contestații la executare, dat fiind momentul procesual în care reclamanta a aflat de existența actului emis de către recurentă, permite celui interesat, în speță reclamantei, să formuleze excepția de nelegalitate în privința acelui act, fără a se putea reține inadmisibilitatea excepției din perspectiva neutilizării căii de atac obișnuite împotriva unui act administrativ fiscal.
Fără îndoială acțiunea directă în anularea actului administrativ nelegal este calea principală de atac la instanța de judecată, însă, așa cum s-a arătat anterior, art. 4 din Legea nr. 554/2004 acordă aceiași posibilitate de verificare a legalității unui act administrativ chiar și titularului dreptului de contestare, care din diverse motive nu a uzitat de calea principală de atac.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. | R. | PENTRU A. | ȘI O. | ||
V. | C. în nume propriu și în reprezentarea A. | N. | A V. | împotriva |
sentinței civile nr. 1.279 din 25 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, pt.D. C. în c.odihnă, semnează Prim grefier, M. LENA T. |
Red.M.D./_ .Dact.H.C./2 ex.Jud.fond: A.M.B. .
4