Sentința civilă nr. 188/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR.188/2013
Ședința publică din data de 11 martie 2013 Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui C. N. de A. de S., invocată de reclamanta B. F. - E., în contradictoriu cu pârâtul P. C. N. DE A. DE S., C. DE A. DE S. A J. C., C. N. DE A. DE S. și A. F. P. A M. G. .
În data de_, s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamantei.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul_ reclamanta B.
F. a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art.35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui C. N. de
A. de S. .
În motivare, reclamanta a arătat că regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale (principale sau accesorii) printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale.
Deciziile de impunere astfel emise trebuie să respecte exigențele prevăzute de art. 43 C. proc. fisc. pentru orice act administrativ fiscal.
Trebuie de asemenea spus faptul că organele fiscale nu sunt singurele organe care pot stabili impozite, taxe, contribuții sau obligații fiscale accesorii acestora. În mod evident, regula este aceea potrivit căreia raportul juridic de drept fiscal se stabilește între stat și unitățile administrativ-teritoriale, pe de-o parte, și contribuabili sau alte categorii de persoane expres determinate de lege, pe de altă parte. Din lectura art. 17 alin. 5 C. proc. fise. rezultă faptul că "organele fiscale" sunt Agenția N. de Administrare Fiscală, organele subordonate acesteia și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Pe cale de consecință, de regulă, organele fiscale astfel determinate sunt competente să aplice dispozițiile Titlului VI, Capitolul 1 (art. 85 - 90) din Codul de procedură fiscală, consacrate stabilirii impozitelor, taxelor, contribuții lor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin excepție însă, în condițiile unei împuterniciri exprese a legii, competența de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuții lor poate reveni și altor organe, care nu sunt "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc. Un bun exemplu în acest sens îl constituie A. Fondului pentru Mediu, care în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. 2 din Ordonanța de urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu este împuternicită expres să stabilească contribuțiile la Fondul pentru Mediu "Activitatea privind declararea, stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind contribuțiile și taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele juridice și fizice, precum și îndeplinirea măsurilor asigurătorii și procedura de executare silită se realizează de către A. Fondului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. A. Fondului are calitatea de creditor bugetar".
Dispozițiile în discuție sunt cele cuprinse în art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C. N. de A. de S. nr. 617/2007, pe baza cărora organele C. N. de A. de S. au emis, în mod nelegal însă, decizii de impunere anterior intrării în vigoare a modificărilor Codului fiscal prin OUG nr. 125/2010 publicată In M. Of nr. 938/30 decembrie 2011 .
Dispozițiile art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 la care face trimitere actul administrativ cu caracter normativ, nu aveau nicio legătură cu problema pusă în discutie, trimiterea făcută de către actul normativ fiind greșită (ca de altfel și dispozițiile art. 79 C. proc. fisc.). În schimb, relevanță au dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006.
Trebuie observat faptul că Legea nr. 95/2006 nu prevedea o procedură de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, nici explicit și nici prin trimitere la procedura generală de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuții lor prevăzută de Codul de procedură fiscală. Singurele încercări ale legiuitorului de a aborda această temă sunt cuprinse în art. 261 din Legea nr. 95/2006.
În mod evident, față de exigențele principiului securității juridice, redactarea art. 261 din Legea nr. 95/2006 nu era în măsură să conducă la concluzia că legiuitorul ar fi conferit C. N. de A. de S. și organelor subordonate dreptul de a stabili contribuția de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pe de-o parte, în lumina art. 261 alin. 2 și 4, C. N. de A. de S. era împuternicită să elaboreze doar norme pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită, conform Codului de procedură fiscală. Pe de altă parte, trimiterea din cuprinsul alin. 5 cu privire la obligația de a pune la dispoziția ANAF sau a caselor de asigurări documentele justificative "în vederea stabilirii obligațiilor la fond" era extrem de generală și insuficientă din punct de vedere juridic pentru a conferi C. N. de A. de S. dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
În același timp însă, există și un text care exclude orice urmă de îndoială și conferă dreptul de a stabili obligațiile de plată principale și accesorii menționate. Este vorba de textul art. 42 alin. 1 din aceleași Norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007.
Este drept că această prevedere se referea doar la contribuțiile datorate de persoanele juridice și de persoanele fizice care aveau calitatea de angajator, nu și la persoanele fizice care aveau obligații de plată proprii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, raportat la aceste elemente, concluzia nu poate fi decât una singură: C. N. de A. de S. și casele teritoriale nu avea competența
stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere (mai recent dobânzi și penalități de întârziere) aferente. Această competență revenea - fie în temeiul art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competenței lor generale de a stabili impozite, taxe și contribuții - organelor fiscale expres indicate de art. 17 alin. 5 C. proc. fisc.
Această concluzie conduce în mod evident la constatarea nelegalității dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007.
Intr-un cadru mai larg însă, problema juridică este una mult mai complexă.
Astfel, în lipsa competenței C. N. de A. de S. și a caselor teritoriale de a stabili obligațiile fiscale principale și accesorii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, se ridica problema de a ști dacă în prezent există vreo obligație fiscală legal stabilită în sarcina contribuabililor, având în vedere următoarele: -
C. N. de A. de S. și casele teritoriale nu aveau competența emiterii vreunei decizii de impunere, ceea ce face ca orice acte de acest tip emise să fie nu le absolut;
Organele fiscale, care aveau competenta emiterii deciziilor de impunere pentru obligațiile fiscale principale și accesorii, nu au emis asemenea decizii de impunere;
Declarațiile fiscale depuse de contribuabili nu pot fi asimilate unor decizii de impunere și nu produc efecte juridice, în lipsa emiterii unor decizii de impunere, întrucât legea nu a prevăzut expres faptul că aceștia au obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate.
Sub acest ultim aspect, trebuie menționat faptul că potrivit art. 34 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, doar persoanele juridice și persoanele fizice care aveau calitatea de angajator aveau obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate. În schimb, potrivit art. 32 alin. 4 din aceleași norme, persoanele fizice aveau doar obligația de a declara veniturile realiza!e prin depunerea unei declarații de asigurare.
In aceste condiții, vechea reglementare în materia asigurărilor de sănătate ne îndreptățește la două concluzii:
In cazul persoanelor fizice și a persoanelor juridice care au calitatea de angajator, declarațiile fiscale depuse stabileau obligațiile de plată principale, fiind asimilate unor decizii de impunere. În schimb, orice obligații fiscale accesorii puteau fi în mod legal stabilite doar prin decizii de impunere emise de "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc.
În cazul persoanelor fizice care au obligații de plată proprii, declarațiile fiscale depuse nu pot fi asimilate unei decizii de impunere. Prin urmare, în cazul acestora, atât obligațiile fiscale principale, cât și obligațiile fiscale accesorii nu puteau și nu pot fi în mod legal stabilite decât prin decizii de impunere emise de "organe fiscale" în sensul art. 17 alin. 5 C. proc. fisc.
Prin întâmpinare, C. DE A. DE S. A J. C.
a solicitat respingerea exceptiei de nelegalitate ca fiind neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
In conformitate cu prevederile art.27 alin.(1) al Ordonantei nr. 86 din 28 august 2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobata prin Legea nr. 609 din 22 decembrie 2003, incepând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și solutionarea contestațiilor pentru contribuția pentru asigurări sociale de sănătate precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au
calitatea de angajator sau entitatile asimilate angajatorului, a fost data in competenta M. ului F. P. și unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar.
De la aceeasi data, potrivit prevederilor art.38 alin.(1) al ordonantei, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declarație sau contract de asigurare la sistemele de asigurări sociale, activitatea de colectare a contribuțiilor a rămas în sarcina CNAS prin casele de asigurari de de sanatate.
Colectarea creantelor fiscale, este reglementata de prevederile Titlului VIII - Colecatrea creantelor fiscale, al Codului de procedura fiscala, care prin prevederile art.110, alin.(2) arata ca aceasta se realizeaza in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu.
De asemenea, potrivit Normelor metodologice de aplicare a C.pr.fiscala titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de alte persoane indreptatite potrivit legii.
Astfel de titluri pot fi :
decizia de impunere emisa de organele competente, potrivit legii
declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit legii...
Avand in vedere dispozitiile legale mai sus aratate, respectiv prevederile Protocolului incheiat intre CNAS si ANAF cu nr. P5282/26._ / 95896/30._ privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizeaza venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuala, din dividende, etc, considera perfect legale prevederile art.35 al ordinului 617/2007, prin care CNAS aproba de fapt norme privind desfasurarea activitatii de colectare a creantelor datorate fondului de catre persoane fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, executarea silita fiind potrivit prevederilor C.pr.fiscala una din modalitatile de stingere a creantelor fiscale.
De asemenea, in conformitate cu prevederile art.261 alin.( 4) al Legii nr.95/2006 in cazul neachitarii in termen a contributi lor datorate Fondului National Unic de A. de Santate, aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate si a majorarilor de intarziere se realizeaza potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 57112003, cu modificarile si completarile ulterioare, si Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si normelor aprobate prin ordin al presedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administratie.
De asemenea, la alin.(5) se arata ca persoanele prevazute la art. 257 si 258 al Legii nr.95/2006, au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurari, dupa caz, documentele justificative si actele de evidenta necesare in vederea stabilirii obligatiilor la fond. Or, stabilirea obligatiilor la fond, asa cum a mai aratat poate fi realizata prin emiterea unui act care constituie titlu de creanta iar acest act este decizia de impunere.
Prin întâmpinare, A. F. P. a municipiului G.
a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată de reclamantă.
În motivare, a invocat faptul că potrivit prevederilor art.4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pe calea excepției de nelegalitate poate fi cercetată doar legalitatea unui act administrativ individual și doar în situatia în care de acest act depinde solutionarea litigiului pe fond.
În speță, niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită.
Este evident caracterul normativ al actului administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată, prin ordinul contestat fiind reglementate documentele justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Calitatea de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, obligația persoanei ce realizează venituri impozabile de a achita rezultă neîndoielnic din prevederile Legii sănătății, potrivit cărora contribuția la FNUASS este obligatorie pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și pentru cetățenii străini ce au obținut un drept de ședere sau au domiciliul pe teritoriul României, nefiind condiționată de conduita contribuabilului care înțelege sau nu să încheie un contract.
Prin urmare, contribuția stabilită în sarcina reclamantei există independent de Ordinul nr.617/2007, iar soluționarea litigiului în fond nu depinde de legalitatea prevederilor art.35 din ordin.
În subsidiar, apreciază că ordinul a fost emis în temeiul și în executarea în concret a Legii 95/2006.
Prin întâmpinare, intimata C. N. DE A. DE S.
a solicitat respingerea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă și menținerea ca legale și temeinice a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificări și completări, din următoarele motive: Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv nelegalitatea art. 35 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificativc pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completări le ulterioare, solicită respingerea acestor motive ca
neîntemeiate, fată de următoarele considerente:
Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată prin Legea nr. 609/2003, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004 activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestatiilor pentru contributia de asigurări sociale de sănătate, precum și alte contributii datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, sunt în competența M. ui F. P. și a unitătilor sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar.
Începând cu aceeași dată, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din OG nr. 86/2003, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declaratie sau contract de asigurare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, activitatea de colectare a contributiilor a rămas în sarcina CNAS prin casele de asigurări de sănătate.
Colectarea creantelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII- Colectarea creantelor fiscale, al Codului de procedură fiscală, care prin prevederile art. 110 alin. (2) arată că acestea se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii se stabilește și se individualizează obligatia de plată privind creanta fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptătite potrivit legii. Aceste titluri pot fi: decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; declaratia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligatiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii, etc.
Articolul 208 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, având ca și obiective: protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), având la bază unele principii, dintre care și cel al solidarității și al subsidiarității în colectarea și utilizarea fondului și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea acestuia.
În conformitate cu art. 209 alin. (2) și (3) din actul normativ mai sus invocat, constituirea fondului se face din contributia pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurati, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donatii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului C. N. de A. de S. și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.
In cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția N. de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în conditiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completări le ulterioare.
Astfel, art. 216 din Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispozițiile
O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la stabilirea măsurilor ce se impun pentru ca CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere în cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF.
Conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor codului de procedură fiscală de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii constituie titlu executoriu.
Astfel, Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 a fost emis de C. N. Asiurări de S. (CNAS) pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 211 ,
art. 213 alin. (3) și (4), arte 216, arte 256-260, arte 261 alin. (2) și (4) și ale art. nr. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale arte 7, ale arte 17 alin. (5) și ale arte 18 din Statutul C. N. de A. de S., aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 972/2006.
In acest context, se poate observa că, CNAS a respectat prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție, Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prevederile art. 261 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, privind elaborarea normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS.
Între C. N. de A. de S. și Agenția N. de Administrare Fiscală a fost încheiat un Protocol privind furnizarea datelor referitoare la
asigurații din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea folosinței bunurilor. din agricultură și silvicultură, precum și date privind plata contribuțiilor datorate de angajator și angajat la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au calitatea de angajat, către C. N. de A. de S. .
Protocolul mai sus menționat a fost înregistrat în evidențele CNAS cu nr. P 5282/_, iar în evidențele ANAF cu nr. 95896/_ .
Pentru obligatiile de plată fată de fond altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, baza de impunere pentru stabilirea contribuțiilor datorate de persoanele care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din cedarea folosintei bunurilor, din agricultură și silvicultură se stabilește de ANAF, prin intermediul structurilor de profil subordonate fiind ulterior transmisă CNAS, potrivit Protocolului Încheiat Între CNAS și ANAF nr. P 5282/26.10.200.
Potrivit art. 261 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
În subsidiar, arară că pe rolul Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a af1at dosarul nr._ având ca obiect excepția de nelegalitate invocată din oficiu de Tribunalul Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu instituția noastră a art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin Sentința civilă nr. 269/_ pronunțată de Curtea de Apel C., Secția contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de ne legalitate și a dispus admiterea sesizării din oficiu a Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 și a constatat nelegalitatea prevederilor art. 35 din actul administrativ mai sus menționat.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, CNAS și CAS Maramureș au formulat recurs, soluționat în mod irevocabil de Î. Curte de C. și Justitie, Sectia contencios administrativ și fiscal, prin pronuntarea Deciziei nr. 3878/_
, în dosarul nr._ .
Prin Decizia I. mai sus mentionată, instanta de recurs a admis recursurile declarate în această cauză de către CNAS și C. de A. de S. Maramureș, a modificat sentinta atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată exceptia de nelegalitate invocată.
Având în vedere că exceptia de nelegalitate a art. 35 din actul normativ contestat a făcut obiectul controlului de legalitate, în cauza dedusă judecătii aspectele de fapt și de drept au fost dezlegate de instanta de control judiciar, astfel că o hotărâre judecătorească contradictorie ar conduce la Încălcarea principiului realizării uniforme a justitiei.
Solicită respingerea motivelor de nelegalitate invocate ca neîntemeiate, având în vedere și următoarele considerente:
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 din acest act normativ, nu există nicio derogare de la dispozitia legală potrivit căreia toți cetățenii români cu domiciliul în țară precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România au obligația achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, art. 257 alin. (2) din actul normativ mai sus menționat stabilește obligativitatea achitării contribuției persoanei asigurate calculată asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente, veniturilor din agricultură și silvicultură ce se supun impozitului pe venit, indemnizațiilor de șomaj și veniturilor din pensii.
În acest context, persoanele care realizează venituri din activități independente au avut și au obligatia legală (stabilită începând cu anul 1998 prin Legea nr. 145/1997, din anul 2003 prin oua nr. 150/2002, și ulterior, din 2006, prin Legea nr. 95/2006) de a achita contributia de asigurări sociale de sănătate calculată asupra veniturilor realizate.
Totodată, potrivit actelor normative care stau la baza organizării sistemului de asigurări sociale de sănătate, toate persoanele care au obligația de a se asigura, trebuie să facă dovada achitării contribuției pentru întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, respectiv pe ultimii 5 ani.
Față de toate aceste aspecte invocă și prevederile art. 257 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora termenul de prescriptie al plătii contributiei de asigurări sociale de sănătate se stabilește În același mod cu cel prevăzut pentru obligatiile fiscale, respectiv pe ultimii 5 ani.
A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă documentația ce a stat la baza actului contestat.
Analizând excepția de nelegalitate invocată prin prisma dispozițiilor legale relevante, precum și a susținerilor părților, curtea reține următoarele:
În primul rând, nu pot fi reținute susținerile pârâtei C. N. de A. de S. în sensul că dispozițiile art.35 din normele metodologice au mai făcut obiectul unei excepții de nelegalitate soluționate prin decizia civilă nr.3878/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ . Potrivit art.4 alin. final din Legea 554/2004, efectele unei hotărâri în materia excepției de nelegalitate se limitează la dosarul în care aceasta a fost invocată, nefiind exclus ca, într-o altă cauză, să fie pronunțată o hotărâre contrarie, mai ales în cazul în care temeiurile de drept ale excepției (textele legale pretins a fi nerespectate) sunt diferite.
Mai departe, curtea respinge excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate astfel cum a fost invocată de către Direcția Generală a F. P. a județului C. și A. F. P. a municipiului G., reținând că întrucât Legea 554/2004 permite verificarea legalității unui act administrativ normativ pe calea directă a acțiunii în anulare, rezultă că acel act administrativ normativ poate face și obiectul unui verificări a legalității pe calea indirectă a excepției de nelegalitate.
De asemenea, potrivit art.4 alin.1 din Legea 554/2004, nu intră în competența instanței de contencios administrativ sesizate cu soluționarea excepției de nelegalitate să aprecieze în ce măsură soluționarea fondului litigiului depinde de actul contestat, această sarcină revenindu-i instanței de trimitere.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de C. și Justiție în materia excepției de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, curtea reține că, prin dispozițiile art.35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.617/2007 al Președintelui C. N. de
de S., în forma contestată de reclamantă, respectiv forma în vigoare anterior modificării prin Ordinul 509/2008, s-au prevăzut următoarele:
Art.35 alin.1 - În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 79 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) sau decizia de impunere emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
.2 - Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
Aceste dispoziții dintr-un act administrativ au fost contestate de reclamantă pe calea excepției de nelegalitate, considerând că au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art.17 alin.5 C.proc.fiscală și ale art.42 alin.1 din aceleași norme metodologice.
Motivul care a stat la baza demersului judiciar al reclamantei a fost contestarea în fața instanței de contencios administrativ a două decizii de impunere având ca obiect obligații de plată față de Fondul Național Unic de A. Sociale de S. .
Curtea reține că instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate este abilitată să verifice concordanța actului supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, prevăzut de art.1 alin.5 din Constituția României și art.4 alin.3 din Legea 24/2000.
În speță, prin stabilirea faptului că titlul de creanță având ca obiect obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, poate fi inclusiv decizia de impunere emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate, P. C. N. de A. de S. a acționat în exercitarea competențelor legale conferite de art.261 alin.4 din Legea 95/2006, pe baza și în executarea acesteia.
Astfel, curtea reține că, potrivit art.261 din Legea 95/2006, CNAS este abilitată să aprobe norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele care pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF. În cazul neachitării la termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită se realizează potrivit dispozițiilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, precum și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație. Persoanele prevăzute la art.257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Analizând aceste texte legale, curtea apreciază că Legea 95/2006 conferă președintelui CNAS atribuții privind modul în care creanțele datorate FNUASS urmează a fi colectate și executate silit, stabilind, totodată, în sarcina contribuabililor vizați de norma în discuție, obligația de a pune la dispoziția organelor fiscale cu competențe în stabilirea și executarea silită a acestora documentele menționate. Din chiar ultimul alineat al art.261 rezultă, implicit, care sunt, în concepția Legii 95/2006, organele competente în materia contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate - ANAF, pentru acei contribuabili ale căror venituri sunt colectate de agenție, și casele de sănătate, pentru celelalte persoane fizice.
Această dispoziție legală este doar detaliată, și nu completată, prin prevederile art.35 din norme, acestea precizând expres că titlul de creanță poate fi, printre altele, decizia emisă de organul competent al casei de asigurări de sănătate.
Un argument suplimentar îl constituie prevederile art.216 din Legea 95/2006, invocate chiar de către reclamantă, potrivit cărora în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția N. de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Prin urmare, Legea 95/2006 conferă C. N. de S., prin casele de asigurări sau prin persoane specializate, atribuții de colectare a contribuțiilor care nu sunt achitate voluntar de către contribuabili, iar printre măsurile prin care CNAS realizează activitatea de colectare se regăsește și emiterea titlului de creanță având ca obiect contribuția cuvenită și neachitată la scadență, titlu ce urmează a fi executat silit potrivit prevederilor generale cuprinse în Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, nu poate fi reținută argumentarea reclamantei conform căreia nu există o dispoziție expresă a legii care să prevadă că atribuția de stabilire a impozitelor, taxelor și contribuțiilor ar reveni și unui alt organ care nu este fiscal în sensul art.17 alin.5 C.proc.fiscală. Dimpotrivă, concluzia contrară rezultă chiar din prevederile Legii 95/2006, astfel cum au fost analizate anterior.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.4 alin.2 din Legea 554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a
prevederilor art.35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.617/2007 al Președintelui C. N. de A. de S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate a art.35 din Ordinul nr.617/2007 al Președintelui C. N. de A. de S., invocată de reclamanta B. F. -
E., cu domiciliul în G., str. Luntrașilor, nr.4, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul P. C. N. DE A. DE S., C. N. DE A. DE S.
, ambii cu sediul în B., C. C., nr.248, bl.S19, sector 3, C. DE A. DE S. A J. C., cu sediul în C. -N., str. Constanța, nr.5, jud. C., și
A. F. P. A M. G., cu sediul în G., str. A., nr.63, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. P. V. D.
Red. C.P. dact. GC 7 ex/_
