Decizia civilă nr. 7395/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 7395/2013
Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTORI: A. | A. | M. | |
S. | L. | R. |
GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul formulat de recurenta-reclamantă A. P. și M. C. împotriva sentinței civile nr.3525 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. C. -N., P. M. C. - N., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale decizia de impunere nr._ emisă de Primăria C. N. .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.3525 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. P. și M. C., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. și P. M.
C. -N. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta A. P. și M. C. în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. și P. M.
C. -N., a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.246163/492/_ pentru stabilirea taxei pentru clădirea și terenul situat in C. -N., str. A. I. nr.52, respectiv anularea Dispoziției nr.2873/_ emisă de pârâtul de rd.2 prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere susmenționate ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, republicată:pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.Conform prevederilor art.256 alin.3 din același act normativ:Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina
fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Totodată, nu pot fi primite susținerile reclamantei cu privire la faptul că nu i se pot imputa sumele reprezentând impozite neachitate anterior controlului fiscal din anul 2009, deoarece pe de o parte, art.90 alin.1 și 2 C. pr. fiscală prevede expres că obligațiile fiscale se stabilesc sub rezerva verificării ulterioare iar decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, iar pe de altă parte, art.15 alin.1 din același act normativ instituie regula că în cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligația fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligația datorată, precum și creanța fiscală corelativă sunt cele legal determinate.
Tribunalul a mai reținut că taxa pe clădire și taxa pe teren pentru clădirile/terenurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau in folosință, se datorează conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea OG nr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu începere de la data de_ .
Conform art.13 din OG nr.92/2003, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege, iar potrivit art.120 din același act normativ:Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Conform art.119 din același act normativ: Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.Nu se datorează majorări de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligații fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum și sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor și sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.Majorările de întârziere se fac venit
la bugetul căruia îi aparține creanța principală.
Având în vedere aceste prevederi legale imperative, s-a constatat că în speță nu suntem în prezența unei ipoteze de scutire de la plata obligațiilor fiscale accesorii, precum și faptul că argumentul invocat de reclamantă referitor la lipsa calității sale de proprietar al clădirii și terenului în cauză, nu poate să o scutească pe aceasta de la plata obligației fiscale stabilită expres de prevederile legale mai sus arătate.
De asemenea, s-a apreciat că susținerile reclamantei nu pot fi primite și că sumele stabilite în sarcina acesteia sunt datorate conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea OG nr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal iar reclamanta nu a depus nici un document justificativ care să ateste că a fost împiedicată de un caz de forță majoră sau de un caz fortuit să-și îndeplinească obligațiile fiscale aferente spațiului deținut în comodat.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta A. P. și M. C., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. și P. M. C. -N. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. P. și M. C. solicitând
admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, in sensul admiterii acțiunii in contencios administrativ formulata in contradictoriu cu intimatul/parat de rândul I M. C. N. si intimatul/parat de rândul II P. M. C. N., respectiv:anularea Deciziei de impunere nr.246163/492/_ emisa de M. C. N., Direcția Impozite si Taxe Locale privind stabilirea taxei pe clădiri si teren pentru spațiul situat în C. N., str. A. I., nr. 52, județul C. ;anularea Dispoziției
nr.2873/_ emisa de P. M. C. N., prin care a fost respinsa contestația formulata de subscrisa reclamanta împotriva Deciziei de impunere sus menționata;obligarea in solidar a paraților la plata cheltuielilor de judecata la fond si in recurs reprezentantd onorariu avocațial, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
In susținerea recursului formuleaza următoarele motive:
Sentința recurata este nelegala si netemeinica, dupa cum urmează:
Prin Decizia de impunere nr. 246163/492/_ s-a stabilit din oficiu de către intimatul de rândul I, M. C. N., in sarcina subscrisei recurente/reclamante obligația de a achita taxa aferenta clădirii situata in C. N.
, str.A. I., nr.52, județul C. în suma totala de 36.026 lei, ce reprezintă taxa pentru anul 2012 in suma de 6.804 lei si taxa pentru perioada_ -_ in suma de 29.222 lei, precum si majorări de întârziere in suma de 24,887 lei. Totodată, s-a stabilit taxa aferenta terenului situat în C. N., str. A. I., nr. 52, județul C. in suma de 1041 lei, ce reprezintă taxa pentru anul 2012 in suma de 190 lei si taxa pentru perioada_ -_ in suma de 851 lei, precum si majorări de întârziere in suma de 753 lei.
Potrivit dispozițiilor art.249, alin.3 Cod fiscal se stabilește in sarcina persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, care dețin in concesiune, administrare, folosința clădirile aflate in proprietatea publica sau privata a statului ori a unităților administrativ teritoriale, obligația de a achita taxa pe clădiri, ce reprezintă sarcina fiscala in condiții similare impozitului pe clădiri, iar art. 256, alin.3 Cod fiscal stabilește obligația de a achita taxa pe teren.
Subscrisa recurenta a încheiat cu Consiliul local al municipiului C. N. contractul de comodat nr. 2615/_, modificat prin actul adițional nr.1/_ in baza HCL nr. 632/_ si nr. 264/_, valabilitatea contractului incetand la data de_, iar potrivit prevederilor art.l, alin.l, lit.A din contractul de comodat, destinația spațiului a fost stabilita de către părțile contractante, respectiv destinația de sediu pentru asociație.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apărările invocate de subscrisa recurenta raportat la dispozițiile art.250 (1) Cod fiscal, care statuează ca sunt scutite de plata impozitului clădirile proprietatea statului, a unităților administrativ teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, iar prevederile alineatului 22 stabilesc ca nu se datorează impozit pentru clădirile utilizate pentru activități social umanitare de către asociații, fundații si culte .
Precizam ca titularul dreptului de folosința ai imobilelor situate în C. N.
, str.A. I., nr.52, județul C. este subscrisa reclamnata, care este persoana juridica fara scop patrimonial. Astfel, subscrisa recurenta nu desfășoară activități economice in spațiul deținut de la intimata M. C. N. cu titlu de comodat, ci destinația spațiului este acela de sediu social.
A Potrivit dispozițiilor OUG nr. 44/2008, prin activitate economica se intelege "activitatea agricola, industriala, comerciala desfășurata pentru obținerea de bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimata în bani si care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau a unor beneficiari determinați, in scopul obținerii de profit", or, din actul de înființare a subscrisei recurente rezulta fara echivoc ca nu desfășuram activități economice,
A Conform prevederilor art.10 din statututul asociație, scopul constituirii subscrisei recurente esteta pa rărea si promovarea drepturilor si intereselor economice, sociale, financare, juridice si culturale a membrilor sai, in relațiile acestora cu autoritățile publice, cu sindicatele sau cu alte organizații care au responsabilități delegate sau asumate în oricare din domeniile de interes pentru membrii asociației".
Astfel, raportat la prevederile legale mai sus invocate, cat si la destinația spațiului deținut de subscrisa recurenta cu titlu de comodat ( sediu social) si scopul înființării subscrisei recurente, apreciem ca sunt incidente prevederile art.250 Cod fiscal privind scutirea de la plata taxei pe clădiri si teren stabilita in sarcina noastră conform deciziei de impunere nr.246163/492/_ . Un argument in acest sens, il constituie si rezultatele controlului fiscal cuprins în raportul de inspecție fiscala nr.133898/_, privind verificarea legalității si conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii sî exactității îndeplinirii obligațiilor de către subscrisa reclamanta aferent perioadei_ -_ . Astfel, s-a constatat de către organul de control ca subscrisa recurenta nu datorează
impozite sau taxe aferente spațiului situat in C. N., str. A. I., nr.52, județul C. .
A in ceea ce privește prevederile art.90, alin.l si 2 Cod procedura fiscala reținute de către instanța de fond cu privire înlăturarea apărării subscrisei recurente constând in faptul ca nu ne pot fi imputate sumele cu titlu de impozit neachitate anterior controlului fiscal din anul 2009 arătam ca nu sunt incidente in cauza întrucât prevederile art.90, alin.3 Cod procedura fiscala statueza in mod clar ca "rezerva verificării ulterioare se anulează.... ca urmare â inspecției fiscale efectuate in cadrul termenului de prescripție", or subscrisa recurenta a fost supusa controlului fiscal finalizat prin raportul de inspecție fiscala nr. 133898/_, perioada supusa controlului fiscal nemaiputand face obiectul stabilirii de noi impozite si taxe. In consecința, instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale invocate, sens in care solicitam onoratei instanțe de recurs sa retina apărarea formulata de subscrisa ca fiind întemeiata cu privire la taxele si majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere contestata aferenta perioadei_ -_ ( data întocmirii rportului de inspecție fiscala).
In ceea ce privește majorările de întârziere calculate pentru neachitarea obligației fiscale arătam ca subscrisa recurenta nu datorează nicio suma cu titlu de impozite sau taxe aferente spațiului situat in C. N., str. A. I., nr.52,
județul C. astfel ca, implicit, nu datorează nici accesorii aferente obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere contestata conform celor mai sus menționate.
Pentru aceste considerente solicitam admiterea recursului asa cum a fost formulat cu obligarea intimaților in solidar la plata cheltuielilor de judecata ia fond si in recurs, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.
Intimatul M. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimatul P. M. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Reclamanta A. P. și M. C. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca acesta este nefondat pentru următoarele considerente
:
In ce priveste motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor art.
250 C.fiscal acesta a fost analizat de catre prima instanță global cu restul argumentelor prin care reclamanta incerca sa faca dovada nelegalitații stabilirii în sarcina sa a obligatiei de a achita taxa aferenta clădirii si terenului .
Curtea apreciaza ca prevederile legale cuprinse în acest text de lege nu sunt incidente în speță întrucat art. 250 C. fiscal reglementează scutirile de la plata impozitului pe clădiri ,obligatie fiscala ce revine proprietarului si nu de la plata taxei pe clădiri care se aplica doar pentru ipoteza prevazuta de art. 249 alin. 3 C.fiscal si revine celor care au în folosință prin concesionare ,închiriere ,dare in
administrare ,folosință clădirile proprietate publică a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale .
Ca atare ipoteza prevazuta de art. 250 alin. 1 pct. 1 C.fiscal acordă o scutire statului ,unitatilor administrativ teritoriale sau oricaror alte institutii publice de la plata impozitului pe cladirile ce le au in proprietate, scutire care nu opereaza si pedntru încaperile folosite in scopuri economice.
Pentru asemenea clădiri în măsura în care ele sunt inchiriate ,concesionate
,date în administrare sau în folosința altor persoane decât cele de drept public se datorează taxa pe clădiri în baza art. 249 alin. 3 C.fiscal .
Art. 250 alin. 1 pct. 20 din Codul fiscal vizeaza cladirile utilizate pentru activitați social umanitare de catre asociații ,fundatii sau culte potrivit hotararii consiliului local .Ori reclamanta recurenta nu desfasoara activități social umanitare, ci așa cum se arată în chiar cererea de recurs spatiul in discutie este folosit ca si sediu social .Ca atare imprejurarea ca recurenta reclamanta este o persoana juridical fara scop patrimonial si care nu desfăsoara activitați economice nu este suficientă pentru incidența textului de lege sus menționat fiind necesar a se desfasura activitati social umanitare potrivit unei hotarari de consiliu local .
Conform art. 90 din OG 92/2003 cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare.Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.
Acest text de lege trebuie coroborat cu prevederile art. 85 din OG 92/2003 conform caruia impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4)b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Ca atare din interpretarea coroborata a acestor texte de lege rezultă că impozitele si taxele se stabilesc fie prin declarație fiscală ,fie prin decizie de impunere .Această stabilire nu este definitivă ci este realizată sub rezerva verificării ulterioare . Această verificare ulterioră nu mai este posibla -se anuleaza
-in două ipoteze respectiv dacă s-a împlinit termenul de prescripție pentru respectivele creanțe fiscale sau daca aceeasi creanta fiscala stabilita fie prin declaratie fiscala, fie prin decizie de impunere face obiectul unei inspectii fiscale realizate in termenul general de prescriptie .
Asa cum rezulta din actele de la dosar (f. 20,25 dosar fond )si cum s-a aratat si de catre reclamanta in concluziile scrise reclamanta nu a depus declarații fiscale pentru perioada in litigiu si pentru creanța fiscală stabilită în speță reprezentând taxa pe cladirea din C. N. str. A. I. nr. 52 indiferent care ar fi cuantumul acestei taxe.Ca atare în lipsa acestor declarații nu se poate sustine ca inspectia fiscală efectuata in anul 2009 si consemnată în raportul de inspecție
fiscală nr. 133898/_ a efectuat o verificare ulterioara a acestor declaratii fiscale si care a dus astfel la pierderea dreptului de verificare ulterioară.
Totodata chiar daca ar fi existat aceste declaratii fiscale raportul de inspectie fiscala sus menționat referitor la spatiul pentru care s-a stabilit în speță taxa pe cladiri nu procedeaza la nici o verificare a unor asemenea declaratii pe perioada_ ,data încheierii contractului de comodat, si pânâ la data inspecției fiscale ceea ce duce la concluzia ca prin această inspecție nu s-a exercitat dreptul de verficare ulterioara care astfel nu s-a anulat, putând fi exercitat și ulterior .
Din considerentele mai sus expuse rezultă ca reclamanta recurentă datorează taxa pe cladiri cat si pe teren si pe cale de consecință si motivul de recurs privind accesoriile acestei obligatii,accesorii contestate in recurs exclusiv datorită lipsei obligației principale este nefondat .
Avand in vedere considerentele mai sus expuse Curtea in temeiul art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat si va mentine sentinta recurata ca fiind legala si temeinica .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta A. P. și M. C. împotriva sentinței civile nr.3525 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||||
V. G. | A. | A. | M. | S. | L. | R. |
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: A. -M. B.
