Decizia civilă nr. 78/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 78/2013
Ședința publică din data de 5 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. JUDECĂTOR: M. A. P.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. SA - C. împotriva Sentinței civile nr. 5622/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatul A. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul, în procedura verificării competenței prevăzută de art. 131 Cod pr. civilă, se declară competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei potrivit art. 95 alin. 2 Cod pr. civilă raportat la art. 34 alin. 2 din OG. nr. 2/2001.
Totodată, se constată că nu s-a depus la dosar întâmpinare iar prin cererea de apel nu s-a solicitat încuviințarea altor probe, motiv pentru care tribunalul apreciază că nu se impune estimarea duratei necesare pentru soluționarea apelului.
De asemenea, față de actele existente la dosar, tribunalul se consideră lămurit, astfel că declară închisă cercetarea procesului și reține apelul în pronunțare.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 5622/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul A. A. în contradictoriu cu intimata
C. - C., având ca obiect plângere contravențională și în consecință s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria R13 nr. 0055097/_, întocmit de intimata
C. - C. ;
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de_, ora 18,27, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentULUI a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al
sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului-verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ";.
De asemenea, art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001 prevede că "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului";, dând așadar caracter administrativ proceselor-verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată";.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina societății petente în format electronic un proces-verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressias verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor-verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției seria R13 nr. 0055097/_ încheiat de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - C. ca
fiind nelegal întocmit.
Instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta C.N.A.D.N.R. SA - C.
, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a apreciat în mod eronat că procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. 2/2001.
Potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică. înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, in ceea ce privește condițiile și efectele sale. cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura, și efecte înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
Semnătura electronica reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca si semnătura olografa, servind la identificarea semnatarului si atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate in procesul verbal corespund întru-totul stării de fapt și de drept celor reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate si temeinicie.
Nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.
Se realizează o confuzie între generarea unui înscris în formă electronică și materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate.
De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului. Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în formă electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie și destinat a fi citit cu ochiul liber. Astfel, un înscris care are asociată o semnătura electronică extinsă, cum este și procesul verbal contestat, nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza și semnătura electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției, care în formă electronică are atașată semnătura electronică a agentului constatator, să existe și semnătura olografă a acestuia.
Procesul verbal de contravenție este un înscris generat și semnat în forma electronica, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reține că legea privind semnătura electronică trebuie interpretata sistematic, art. 6 și art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronică.
Ca argument suplimentar, chiar dacă ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați - autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumare celor consemnate în acestea.
In plus. O.G. nr. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se alică pe procesele verbale de contravenție, olografa sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice. Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. ul informatic de emitere,
gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR. iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A, potrivit art. 9 din O.G. nr. 15/2002.
În drept s-au invocat disp. art. 466, 480 Cod proc. civilă, Legea 455/2001, OG.2/2001.
Intimatul D. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacată.
În motivare s-a arătat că sentința civilă nr._ a Judecătoriei Bistrița, atacată, este legală și temeinică și nu există nici un motiv de admitere a apelului, de casare a acesteia și de trimiterea cauzei spre rejudecare.
În primul rând soluția casării hotărârii atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare, în calea de atac a apelului, nu poate fi dispusă decât pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dintre care apelanta nu indică niciunul, (întrucât nu nici nu este dat un astfel de motiv).
În al doilea rând, pe fond, sentința este bazată pe o corectă apreciere a stării de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile, astfel că apelul este nefondat.
Este corectă și conformă cu prevederile legale reținerea de către instanța de fond a împrejurării că actul în discuție este unul care se supune regulilor privind raporturile de autoritate. Așa fiind, în privința lui sunt aplicabile regulile generale cu privire la modalitatea de comunicare, cu efectele specifice ce decurg din ignorarea acestei proceduri.
Ori, încheiat și semnat în format electronic, pentru a fi valabil și a produce efectele în vederea cărora a fost încheiat, trebuia comunicat subsemnatului tot în modalitatea prevăzută de Legea nr. 455/2001 (adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar).
Recurenta nu a procedat în acest mod ci a transmis actul astfel încheiat, în condițiile prevăzute de OG nr. 2/2001, care nu prevăd o astfel de posibilitate privitoare la acest mod de întocmire și comunicare a proceselor verbale în formă electronică.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a statuat că nu-i este îngăduit să adauge la lege și a considerat încălcate dispozițiile legale imperative privitoare la modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare, motiv pentru care a dispus anularea actului în discuție.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă,
tribunalul constată că este fondat pentru considerentele ce vor fi relevate:
La data de_ a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de_, ora 18,27, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2011 și a HG nr.1259/2001 de către un agent constatator al intimatei apelante pe baza certificatului din data de_ emis de Certsign SA- furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.
Potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu
similar; iar semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică este reglementat în capitolul 2 în cuprinsul articolelor 5-11. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că înscrisurile în formă electronică cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele lor, cu înscrisurile sub semnătură privată, iar între cei care le-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile are același efect ca actul autentic.
Având în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 3 din legea privind semnătura electronică, conform cărora această lege se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice, nici o dispoziție a prezentei legi neputând fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor juridice de drept public cărora li se circumscrie și procesul-verbal de constatare a contravenției.
Astfel, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate cu caracter individual întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege. Din această perspectivă, procesul-verbal de constatare a contravenție contestat trebuie să îndeplinească condițiile specifice de fond și de formă ale actului administrativ individual, în speță cele prevăzute de OG nr.2/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002.
Reținând că procesului-verbal de contravenție, ce are natura juridică a unui act administrativ, de drept public, nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, atâta vreme cât legiuitorul, prin OG nr.15/2002, nu a înțeles să deroge sub acest aspect de la dreptul comun în materia contravențiilor, tribunalul apreciază că actul sancționator contestat de petent este lovit de nulitate absolută, acesta fiind întocmit într-o altă formă decât cea prevăzută de lege.
Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat de C.N.A.D.N.R. S.A. - C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. - C., cu sediul în mun. B., B-dul I. M., 401A, sector 6, C.U.I. 16054368, J40/552/_, împotriva sentinței civile nr. 5622/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. A. ,cu domiciliul în M., nr. 284, jud. Bistrița-Năsăud, CNP- 1. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
B. L. T. | A. P. | M. | D. | M. |
Red/dact: BLT/HVA
_ /2 ex
Jud. fond:B. MA