Decizia civilă nr. 8033/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8033/2013

Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.

V. G. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant P.

I. T. împotriva sentinței civile nr.4639 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. de A. de S. a J. C., având ca obiect contestație la executare decizie de impunere suplimentară.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurentul- reclamant P.

I. T., lipsă fiind intimata- pârâtă C. de A. de S. a J. C. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.

Recurentul- reclamant P. I. T. depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de câte 4 lei pentru fond și recurs și timbru judiciar de 0,3 lei pentru fond și de 0,15 lei pentru recurs și note de ședință.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Recurentul- reclamant P. I. T. solicită admiterea admiterea recursului așa cum a fost formulat.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4639/_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a respins ca inadmisibila acțiunea formulata de reclamantul P. I.

T., în contradictoriu cu parata C. de A. de S. a J. C. .

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prin cererea sa, contestatorul P. I. T. în contradictoriu cu intimata C. DE

A. DE S. A J. C. a contestat Decizia nr.19637/_ referitoare la obligațiile de plată accesorii la F.N.U.A.S.S. emisă de către intimată împotriva sa.

În motivarea cererii, a arătat că nu este de acord să plătească penalitățile cuprinse în decizia mai sus menționată deoarece nu a fost anunțat de către intimata în legătură cu existența debitului restant în cuantum de 1655 lei, sumă pe care a achitat-o la data de_ .

Prin sentința civila nr. 24416/2012, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetentei materiale si a dispus declinarea competentei in

favoarea T. ului C., reținând caracterul contencios fiscal al acțiunii introductive

Pârâta C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare invocând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii.

Parata si-a întemeiat apărările pe prevederile art. 7 din Legea nr.

554/2004 si art. 207 alin 1 din Codul de procedura fiscala.

Analizând cu precădere excepția invocata de parata pe cale de întâmpinare, raportat la prevederile art. 137 C.pr.civ. instanța a admis-o pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.

Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală,

Or, în prezentul litigiu, instanța a constatat că reclamantul a solicitat, direct în fața instanței de judecată anularea deciziei de impunere pentru accesorii nr. 19637 emisa la data de_, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în decizia de impunere, fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.

În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 2, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, cererea reclamantului de anulare a deciziilor de impunere emise de pârâta C. de A. de S. a J. C. cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în deciziile de impunere, apare ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. I. T., arătând că nu este de acord cu hotărârea tribunalului și prezentând susțineri pe fondul litigiului, și arătând că nu avea nici un motiv și nici un rost să facă contestația administrativă.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia (art. 205 alin. 2).

Potrivit art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.

În speță, reclamantul nu a urmat faza obligatorie a contestației administrativ fiscale, ci a solicitat anularea deciziei direct în instanță, contrar art. 109 alin. 2 fraza I Cod procedură civilă.

În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 2, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, tribunalul a

respins în mod corect ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare a deciziilor de impunere emise de pârâta C. de A. de S. a J. C. .

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul P. I. T. împotriva sentinței civile nr.4639 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C. pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

.

A.

PREȘEDINTE

A. M. S. L. R. V. G.

JUDECĂTORI

GREFIER

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: M.F.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8033/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare