Decizia civilă nr. 821/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 821/R/2013
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE P. Urs
Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta SC C. SS S., împotriva Sentinței civile nr. 12348/_ privind și pe intimat A. N. DE A. F. PRIN D.
G. A F. P. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei solicitând instanței respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Instanța apreciază că întâmpinarea depusă la dosar este tardiv formulată, sens în care nu se impune comunicarea acesteia.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 12348/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă plângerea formulată de către petenta S.C. C. SS S.R.L., cu sediul în C. -N., str.
M. nr.52, ap.16, jud. C., în contradictoriu cu intimata A. N. DE A. F., prin
D. G. A F. P. C., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud. C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ a fost întocmit de către un inspector din cadrul intimatei procesul-verbal de contravenție nr.0060578, prin care petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 31180 lei pentru săvârșirea contravenției pentru săvârșirea contravenției prev. de art.2191 alin.1 din O.G. nr.92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume pentru faptul că aceasta nu a depus în termenul prevăzut de lege la organul fiscal teritorial declarația recapitulativă privind operațiunile intracomunitare aferente perioadei_ -_ .
Examinându-se în acest context mai întâi legalitatea actului de constatare în litigiu, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia a actului de constatare în litigiu, având în vedere că petenta nu a contestat în niciun fel situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție - respectiv faptul că nu a depus în termenul prevăzut de lege, la organul fiscal teritorial, declarația recapitulativă privind operațiunile intracomunitare aferente perioadei_ -_ - instanța apreciază că aceasta corespunde pe deplin realității și întrunește conținutul constitutiv al contravenției prev. de art.2191 alin.1 din O.G. nr.92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la solicitarea contestatoarei privind înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 31180 lei ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție în litigiu cu aceea a avertismentului, având în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social pe care îl implică fapta agentului economic de a nu se conforma prevederilor art.1564 din Legea nr.571/2003, perioada
lungă de timp în decursul căreia petenta a omis să depună declarația recapitulativă privind operațiunile intracomunitare (respectiv_ -_ ), iar, pe de altă parte, împrejurarea că din interpretarea sistematică a disp. art.7 alin.2 și 3 din O.G. nr.2/2001 rezultă că legiuitorul a înțeles să confere instanței posibilitatea de a aplica sancțiunea avertismentului (în ipoteza în care aceasta nu este prevăzută în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției) doar în cazul săvârșirii unei fapte contravenționale de gravitate redusă, instanța apreciază că în speță nu se impune reindividualizarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a apreciat că plângerea dedusă judecății în acest dosar este vădit neîntemeiată și, pe cale de consecință, a respins-o cu această motivare.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs SC C. SS S., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal nr. 0600578/_ cu sancțiunea avertismentului și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15.590 lei, reprezentând jumătate din cuantumul amenzii aplicate prin procesul verbal mai sus menționat, achitată conform chitanțelor nr.5369602/_ și nr. 2057676/_
Apreciază că instanța, respingând cererea formulată în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul, nu a motivat în nici un fel soluția adoptată, raportat în special la cele susținute în motivare a acestei cereri, respectiv că Declarația 390 este una INFORMATIVA, prin care se aduce la cunoștința administrației fiscale livrările/achizițiile și prestările de servicii intracomunitare pe care societatea le-a efectuat în decursul lunii precedente iar totalul valorii acestor livrări, achiziții și prestări de servicii intracomunitare sunt înscrise și în declarațiile decont TVA, depuse în termenul prevăzut de lege, lipsesc orice consecințe negative ale nedepunerii acestor declarații și până la momentul actual petenta nu a mai fost sancționată contravențional pentru fapte similare.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr.0060578/_, s-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 31180 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.219/1 alin.1 din O.G. nr.92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând că nu a depus în termenul prevăzut de lege la organul fiscal teritorial declarația recapitulativă privind operațiunile intracomunitare aferente perioadei_ -_ .
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut în mod corect, că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolelor 16 și 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor legale care să fi cauzat contravenientei o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută prin procesul verbal contravențional este conformă cu realitatea, în concret, petenta recunoscând fapta imputată, în concret aceasta solicitând înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Într-adevăr, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu art. 38 al. 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În cazul de față, instanța de fond a considerat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată raportat la gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute prin actul de control și perioada lungă de timp în care aceasta s-a săvârșit, context în care nu putem f i de acord cu susținerea recurentei în sensul că sub acest aspect, hotărârea nu este motivată corespunzător.
În opinia noastră, hotărârea instanței de fond este pe deplin legală și temeinică, reținând și faptul că ceea ce se impută petentei este nedepunerea până la data controlului a declarației recapitulative 390, a cărei obligativitate este stabilită prin lege, ceea ce înseamnă că nu este lăsată
la latitudinea contribuabilului depunerea acesteia ori termenul de depunere, dimpotrivă aceste declarații se depun până la data de 15 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice iar importanța acesteia se reflectă și în sancțiunea stabilită de lege care nu este lăsată la latitudinea agentului constatator fiind de 2% din suma totală a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate, ceea ce face ca, contravenția la care se referă procesul verbal în situația de față să nu fie una lipsită de importanță cu atât mai mult cu cât perioada reținută este de 9 luni de zile și probabil că ar fi continuat dacă respectivul control nu ar fi avut loc, dată fiind și atitudinea reprezentanților societății care își justifica pasivitatea, minimalizând importanța acestei declarații.
În acest context, apreciem că nu se justifică reindividualizarea sancțiunii aplicate petentei prin înlocuirea amenzii cu avertismentul, în opinia noastră sancțiunea fiind corectă și în concordanță cu starea de fapt reținută și cu atitudinea petentei.
Pentru aceste motive, tribunalul constată că prezentul recurs nu este fondat, sens în care în baza art.312 al. 1 C.p.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta SC C. SS S., cu sediul în C. -N., str. M. nr.52, ap.16, jud. C., împotriva Sentinței civile nr. 12348/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte, P. Urs | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, C. -S. Ș. |
Red.A.Ț./C.B./2 ex. Jud. fond: R. D.