Decizia civilă nr. 8556/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 8556/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR :A. M. ION JUDECĂTOR :A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. LOCAL AL M.
Z. - P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 1751 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul M.
G., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - sent.civ.nr. 4933/_ din dosar nr._ casată cu trimitere spre rejudecare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea recurentei un înscris prin care s-a solicitat judecare cauzei în lipsă.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.
4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1751 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Sălaj s-a respins ca nefondată cererea formulată de P. L. Z.
, în contradictoriu cu pârâtul M. G. privind plata sumei de 1639 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în perioada_ -_ pârâtul a fost angajat în cadrul Poliției Comunitare Z., în prezent P. L. Z. și a beneficiat de această sumă convenită în Contractul Colectiv de muncă nr. 1065/2009.
Prin Decizia nr. 123/_ a Directorului Executiv Adjunct din cadrul Poliției Locale Z., în art.2 s-a dispus recuperarea sumelor acordate funcționarului public, începând cu luna iulie 2011, conform Acordului/ Contractului Colectiv nr. 1065/_ pe lunile ianuarie -martie 2010.
Măsura recuperării a avut la bază Decizia nr. 15 din_ a Camerei Curții de Conturi a județului Sălaj prin care se reține că drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii acordate în baza A/CCM NR. 1065/_ pe lunile ianuarie -martie 2010 trebuie recuperate.
Potrivit art.2 alin.1 din L.84/20012 ,,Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.
1
pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a
deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii .
De asemenea, art.3 din același text normativ menționează că plățile făcute în baza contractelor coective de muncă încheiate înainte de_ nu se restituie .
Raportat la aceste texte -instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamanta P. L. Z. împotriva pârâtului M. G., este nefondată și s-a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. L. Z., solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivele de recurs reclamantul arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_
.
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar subscrisa unitate am emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte.
Prin actul de control al Camerei Curții de Conturi Sălaj s-a constatat că sumele achitate în baza contractului colectiv nr.1065/2009 sunt achitate necuvenit. Prin decizia acestui organ de control s-a impus instituției recurente, recuperarea acestor sume de la beneficiarii lor.
În conformitate cu prevederile art.84 din Legea nr.188/1999 republicată
"răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: ....b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit";.
Caracterul necuvenit al sumelor a fost deja stabilit prin decizia Curții de Conturi nr. 15/_ și 15bis/_ .
Din aplicarea coroborată a acestor texte legale, apreciază că solicitarea sa este pe deplin motivată.
Analizind recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca aceste este nefondat pentru urmatoarele considerente :
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84,85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei actiuni in justitie .
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeasi lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
In speță s-a procedat la emiterea deciziei in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse in speta de la parat de 1639 lei.
Prin Decizia nr. 123/_ a Directorului Executiv Adjunct din cadrul Poliției Locale Z., în art.2 s-a dispus recuperarea sumelor acordate funcționarului public începând cu luna iulie 2011, conform Acordului/ Contractului Colectiv nr. 1065/_ pe lunile ianuarie -martie 2010.
Măsura recuperării a avut la bază Decizia nr. 15 din_ a Camerei Curții de Conturi a județului Sălaj prin care s-a stabilit că drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii acordate în baza A/CCM NR. 1065/_ pe lunile ianuarie -martie 2010 trebuie recuperate.
Curtea constată că potrivit art.2 alin.1 din L.84/20012, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. De asemenea, art.3 din același text normativ menționează că plățile făcute în baza contractelor colective de muncă încheiate înainte de_ nu se restituie .
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca fiind nefondată, întrucât actul normativ amintit anterior nu permite recuperarea sumelor solicitate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întrgeime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. L. Z. împotriva sentinței civile nr.1751 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | SA M. | ION | A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.P. R.