Decizia civilă nr. 868/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ nr. 868/R
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
J. ecător: M. P.
J. ecător: M. H.
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenta- contestatoare D. G. R. A F. P. C. -N. (pentru fosta DIRECȚIE G. A F. P. ), și recurent-intimată B. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Belbe A., în N. Oaș, str. A. Trandafirilor, nr. 12/1, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4789/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu contestatoarea A.
F. P. B. M. PRIN M. D. G. A F. P., cu sediul în B.
M., A. S. nr. 2A, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din decizie. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie.
T.
Deliberând asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4789/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. F. P. B. M. prin mandatar D. G. a F.
P. M., în contradictoriu cu intimata B. M. și în consecință a fost anulată somația din data de_ emisă în dosar execuțional nr. 181/2012, pentru suma de 13548 lei, menținând actul de executare pentru suma de 1957 lei reprezentând: 1543 lei - cheltuieli de judecată, 20 lei - taxa timbru, 100 lei - onorariu avocat și 154 lei - onorariu executor judecătoresc, fiind îndreptat procesul verbal privind cheltuielile și onorariul din data de_, act emis în dosar execuțional nr. 181/2012, în sensul reducerii onorariului avocat de la suma de 1000 lei la suma de 100 lei și a reducerii onorariului executorului judecătoresc de la suma de 1000 lei la suma de 154 lei.
Totodată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei D. G. a F. P. M., fiind respinsă contestația la
executare formulată în nume propriu de contestatoarea D. G. a F.
P. M. în contradictoriu cu intimata B. M. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Au fost obligate contestatoarele să plătească intimatei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_, contestatoarea D.
G. A F. P. M. prin mandatar A. F. P. B. M. a formulat în contradictoriu cu intimata B. M. contestație la executare împotriva executării silite demarate în dosarul de executare nr.181/2012 privind pe creditoarea B. M., dosar întocmit de Birou executor judecătoresc S. Attila, în speță împotriva Somației fără număr din_ și a Procesului verbal privind cheltuielile și onorariul, în ceea ce privește obligarea instituției la plata sumei totale de 15.505 lei reprezentând cheltuieli de executare, sumă compusă din onorariu reprezentare, taxa de poluare, cheltuieli taxe de timbru și timbre judiciare, onorariu avocat, onorariu executor și cheltuieli de judecată, solicitând suspendarea executării silite în dosarul de executare până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații în temeiul art.403 alin. 1 Cod procedura civilă, iar pe fondul cauzei a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să se admită contestația la executare si, pe cale de consecință să se desființeze executarea silită cu consecința anulării tuturor formelor de executare silită efectuate în prezentul dosar de executare, ca fiind netemeinice și nelegale. Contestația a fost formulată atât în nume propriu cât și pentru A. F. P. B. M., potrivit mandatului atașat cererii de chemare în judecată.
În motivarea de fapt a cererii contestatoarea a arătat că în fapt, conform somației emise de Birou executor judecătoresc S. Attila creditorul deține titlu executoriu pentru suma totală de 11.802 lei reprezentând taxa pe poluare, la care se adaugă dobânda legală, cheltuieli de judecată de 1543 lei stabilite prin Sentința civilă nr.6233/_ a T. ui M. și Decizia civilă nr. 5901/_ a Curții de Apel C. .
Creditorul trebuia să se adreseze organului fiscal de la domiciliul fiscal în vederea încasării creanței stabilite prin titlul executoriu, astfel cum prevede Ordinul MFP nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Creditorul nu a făcut dovada că s-a adresat mai întâi organului fiscal pentru restituirea creanței stabilite prin titlu executoriu sau că s-a depășit termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire, astfel încât, creditorul să fi fost pus în situația să procedeze la executarea creanței sale pe calea silită.
Apreciază că, recurgând la procedura executării silite ca urmare a titlului executoriu pe care îl deține, creditorul a urmărit în realitate generarea de noi cheltuieli în sarcina organului fiscal.
În ce privește restituirea dobânzii, organul fiscal trebuie să procedeze conform legii, adică cu respectarea Ordinului MFP nr. 1899/2004.
Apreciază că atât cheltuielile de onorariu avocat de 1.500 lei în faza de executare silită, cât și cheltuielile onorariu executor nu sunt cheltuieli necesare și utile, reprezentând mai degrabă cheltuieli voluptorii făcute de creditor, mizând pe efectul juridic al actului de executare și nu pe necesitatea emiterii lui. Tocmai pentru că intimatul creditor este reprezentat de un avocat nu poate fi admis faptul că se ignoră procedura de restituire a taxei prevăzute de actele normative invocate, cauzând astfel alte cheltuieli de executare ce ar urma să fie suportate tot din bugetul de stat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 269, art. 371 indice 1, art. 371 alin.1, art. 374 alin. 4, art. 399, art. 403 și următoarele din Codul de procedură civilă, O.G nr.22/2002, Ordinul MFP nr. 1899 / 2004.
Intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la solicitarea suspendării executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare a solicitat respingerea cererii, apreciind că nu este întemeiată deoarece debitorul nu este în pericol de a fi executat, executorul judecătoresc nu a efectuat în plus nici un act de executare împotriva debitoarei în afară de somație ce i-a fost comunicată acesteia. Având în vedere prevederile art. 2 și art. 5 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, executorul judecătoresc nu a mai continuat executarea silită, motiv pentru care această cerere este nefondată.
Apreciază ca nefondate și aceste motive de contestare atâta vreme cât întreaga sumă de bani menționată și pe care aceștia o datorează, a fost dovedită, sumă ce reprezintă debit și, pe cale de consecință, este îndreptățită la aceasta.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:
La data de 05 septembrie 2012 creditoarea intimată B. M. formulează cererea de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 6233/2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ și decizia civilă nr 5901/2012 pronunțată de Curtea de Ape C. în același dosar. Cererea de executare silită a fost formulată împotriva debitoarelor D. G. a F. P. M. și A. F. P. B.
M. . Cererea de executare a fost formulată pentru recuperarea următoarelor sume de bani: 11802 lei reprezentând taxa de poluare, dobânda aferentă, 1543 lei reprezentând cheltuieli de judecată și 1000 lei reprezentând onorariu avocat în procedura de executare (f. 23).
Prin sentința civilă nr. 6233 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus anularea deciziei nr. 1074 din_ emisă de D. G. a F. P., s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 26504 din_ emisă de A. F.
P. B. M., a fost obligată pârâta A. Fondului pentru Mediu să
restituie reclamantei suma de 11802 lei cu dobânda legală și dobânda penalizatoare de la data de_ și până la plata efectivă, au fost obligate pârâtele D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și
A. Fondului pentru Mediu la plata sumei de 1043 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f. 15 - 16). Prin decizia civilă nr 5901 din 26 iunie 2012 Curtea de Apel C. a respins recursul formulat de D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. . Au fost obligate recurentele să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f. 17 - 21).
La data de 19 septembrie 2012 executorul judecătoresc S. Attila emite somația de executare, somând debitoarea A. F. P. B. M. să achite în termen de 6 luni de la primirea somației sau lăsarea la sediul debitoarei, suma de 15505 lei reprezentând: 11802 lei contravaloare taxă poluare, 1543 lei - cheltuieli de judecată, 20 lei - taxe timbru, 1000 lei - onorariu avocat, 1000 lei -onorariu executor judecătoresc, 140 lei - cheltuieli executare (f. 11).
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (…). (art. 6 par. 1 din C.E.D.O.)
Dreptul la un tribunal semnifică nu numai posibilitatea juridică efectivă de adresare unui organ de plină jurisdicție pentru soluționarea unei contestații (cereri) în materie civilă, ci și dreptul de a cere executarea într-un termen rezonabil a hotărârii obținute. Instanța europeană a decis în mod constant că dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei). Executarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de orice jurisdicția competentă este considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de "proces"; în sensul art. 6 din Convenție.
Prin urmare, dreptul de acces la justiție include și dreptul de a obține executarea silită a hotărârii pronunțate în favoarea părții creditoare. De altfel, potrivit art. 371 ind. 1 cod procedură civilă obligația stabilită printr-o hotărâre judecătorească se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Si din interpretarea acestei dispoziții legale se desprinde faptul că nu se poate impune creditorului obligației ca anterior formulării cererii de executare silită să depună diligențe pentru recuperarea sumelor datorate prin cerere adresată debitorului obligației. Creditorul obligației se poate adresa direct organului de executare silită pentru a se aduce la îndeplinire obligația stabilită prin titlu executoriu, debitorul având obligația de a aduce de îndată la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu.
Sentința civilă pusă în executare silită a devenit irevocabilă la data de 26 iunie 2012 prin respingerea recursului conform deciziei civile nr 5901/2012 a Curții de Apel C. . După această dată, debitoarea avea obligația executării de îndată a hotărârilor judecătorești. Cererea de executare silită a fost formulată
după aproximativ 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.
În altă ordine de idei, potrivit art. 2 din OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii
"Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";. Această dispoziție legală, în condițiile în care debitorul nu și-a executat de bunăvoie și de îndată obligația, impune în sarcina creditorului obligația de a se adresa executorului judecătoresc pentru emiterea somație de executare.
Somația emisă în dosar execuțional nr 181/2012 de executor judecătoresc
S. Attila la data de_ nu a fost emisă cu respectarea obligațiilor stabilite în titlurile executorii. Somația pentru suma de 11802 lei a fost emisă împotriva unei persoane ce nu are calitatea de debitor a acestei sume. La restituirea sumei de 11802 lei a fost obligată A. Fondului pentru Mediu și nu A. F.
P. B. M. . Prin urmare, pentru lipsa calității de debitor va fi anulată somația din data de_ pentru suma de 11802 lei reprezentând taxa de poluare.
La data de 12 septembrie 2012 executorul judecătoresc întocmește în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin 4 cod procedură civilă procesul verbal privind cheltuielile și onorariul în dosar execuțional nr. 181/2012 (f. 12).
Potrivit art. 371 ind. 7 alin 2 cod procedură civilă cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit.
Conform jurisprudenței constante a C.E.D.O. pentru a fi acordate, cheltuielile efectuate în cursul unui proces, inclusiv în etapa executării silite a hotărârii judecătorești, trebuie să fi fost într-adevăr efectuate, să fie necesare, iar valoarea acestora să fie rezonabilă (ex. Nikolova împotriva Bulgariei). Cheltuielile solicitate în etapa executării silite - onorariul avocat și onorariul executor judecătoresc - nu îndeplinesc condițiile anterior amintite. Cuantumul sumelor solicitate nu este necesar și nu are un caracter rezonabil raportat la munca efectiv depusă de avocat - redactarea cererii de executare. Se are în vedere în acest context că cererea de executare silită nu are un caracter complex și astfel de cereri, cu același conținut, au fost formulate de același avocat, reprezentant convențional al creditorului și în alte dosare de executare silită aflate pe rolul aceluiași executor judecătoresc. Din aceste considerente, reținând lipsa caracterului necesar și rezonabil, onorariul avocat va fi redus de la suma de 1000 lei la suma de 100 lei.
În aceeași ordine de idei, pentru aceleași motive va fi redus și onorariul executorului judecătoresc de la suma de 1000 lei la suma de 154 lei. Onorariul executor judecătoresc a fost stabilit în raport de dispozițiile Ordinului nr 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești. Onorariul minim ce poate fi încasat de executorul judecătoresc conform Ordinului 2550/C/2006 raportat la valoarea creanței urmărite este de 85,86 lei. Pentru emiterea somației de
executare și a procesului verbal de cheltuieli și comunicarea acestor acte, în raport de faptul că independent de acest onorariu s-a încasat și suma de 100 lei reprezentând contravaloarea consultațiilor în legătură cu constituirea dosarului execuțional, se apreciază că pentru această activitate a executorului judecătoresc și în raport de complexitatea actelor întocmite suma de 154 lei cu titlu onorariu executor judecătoresc reprezintă o sumă suficientă. Se reține faptul că la același birou execuțional sunt înregistrate numeroase cereri de executare silită împotriva contestatorilor pentru recuperarea sumelor reprezentând taxă de poluare. A nu cenzura onorariile de executor judecătoresc și avocat stabilite prin procesul verbal de cheltuieli echivalează cu grevarea bugetului public cu cheltuieli nejustificate.
Pentru motivele arătate, cheltuielile solicitate în faza de executare silită vor fi reduse și contestația va fi admisă cu privire la aceste cheltuieli conform dispozitivului.
Celelalte motive invocate în contestația la executare sunt neîntemeiate și pentru motivele anterior expuse anterior vor fi respinse. Actele de executare vor fi menținute pentru sumele reprezentând cheltuieli de judecată, sume la care debitoarea A. F. P. a fost obligată prin hotărârile judecătorești.
Excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei D. G. a
F. P. în nume propriu:
Executarea silită a fost încuviințată conform încheierii civile nr 8538 din 19 septembrie 2012 (dosar nr_ ) împotriva debitoarelor A. F.
P. B. M. și D. G. a F. P. M. (f. 13). Atât somația de executare, cât și procesul verbal de cheltuieli au fost emise pentru debitoarea A.
F. P. B. M. . În condițiile în care actele de executare au fost emise numai pentru A. F. P., contestatoarea D. G. a F. P.
M. în nume propriu nu are calitate procesuală activă, nefiind parte în raportul juridic de drept execuțional. Pentru aceste considerente, excepția invocată din oficiu de instanță va fi admisă.
Intimata a solicitat obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr 29 din_ (f. 47). În temeiul art 274 alin 3 cod procedură civilă va fi redusă suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată și în temeiul art 274 alin 1 și art 276 cod procedură civilă vor fi obligate contestatoarele să plătească intimatei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta D. G. A F. P. M., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii contestației la executare și pe cale de consecință, anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare.
În motivarea recursului se arată că potrivit art. 2 din OG 22/2002, "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";, iar potrivit art. 3
"în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie"; .
Se invocă faptul că intimata creditoare trebuia mai întâi să se adreseze organului fiscal de la domiciliul său pentru încasarea acestor sume, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr._, ori, creditoarea nu a făcut dovada că s-a adresat mai întâi organului fiscal, trecând în mod direct la procedura executării silite, urmărind generarea de noi cheltuieli. Mai mult, pentru plata dobânzii organul fiscal trebuie să aplice dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr._ .
Recurenta consideră că atât onorariul de avocat în faza de executare silită cât și cheltuielile cu onorariul executorului judecătoresc nu sunt cheltuieli necesare și utile.
În drept s-au invocat și prevederile art.304 pct.8-9, art.304 ind.1 cod pr.civ.
Tot împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta B. M. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii contestației la executare.
În motivare se invocă faptul că dispozițiile art.274 alin.3 cod pr.civ. invocate de prima instanță nu sunt incidente fazei de executare silită, astfel că onorariul avocatului din această etapă de 1000 lei nu poate fi diminuat, textul de lege arătat fiind aplicabil doar în cazul unui litigiu pendinte, ori în executarea silită instanța nu poate, în mod obiectiv, să aprecieze munca avocatului. Suma de 100 lei la care s-a diminuat acest onorariu este derizorie, iar imixtiunea instanței nu este justificată.
În privința onorariului executorului judecătoresc, se observă că acesta nu depășește limita maximă admisă de lege, iar temeiul de drept invocat de judecătorie, respectiv dispozițiile art.274 alin.3 cod pr.civ. invocate de prima instanță nu sunt incidente executorilor judecătorești ci avocaților.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Sub aspectul situației de fapt, tribunalul reține că prin sentința civilă nr 6233 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr_ s-a dispus printre altele obligarea pârâtei A. Fondului pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 11802 lei cu dobânda legală și dobânda penalizatoare de la data de_ și până la plata efectivă, iar pârâtele D.
G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. Fondului pentru Mediu au fost obligate la plata sumei de 1043 lei cu titlu de cheltuieli de judecată . Prin decizia civilă nr. 5901 din 26 iunie 2012 Curtea de Apel C. a respins recursul formulat de D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. . Au fost obligate recurentele să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de_, intimata s-a adresat executorului judecătoresc S. Attila, solicitând executarea silită doar împotriva Direcției Generale a F.
M. și A. F. P. B. M. a acestor titluri executorii pentru recuperarea întregii creanțe, formându-se dosarul de executare nr. 181/2012 în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis la data de_ somația de plată, (cu mențiunea expresă că somația are la bază dispozițiile art.2 din Legea nr. 110/2007 care a modificat OG 22/2002 dar și Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și ministrului mediului și pădurilor nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012). La data de_ a fost întocmit și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Având în vedere dispozitivul hotărârilor judecătorești, din care rezultă faptul că la restituirea sumei de 11802 lei a fost obligată A. Fondului pentru Mediu și nu A. F. P. B. M., în mod corect și legal prima instanță a anulat somația adresată acestei din urmă instituții, pentru suma de 11802 lei reprezentând taxa de poluare.
În privința recursului exercitat de către recurenta D. G. A F.
P. M., se rețin următoarele:
Dată fiind calitatea de instituție publică, recurenta-contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei. Potrivit art. 2 din actul normativ menționat "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";, iar potrivit art. 3 "în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie";
Totodată, contestatoarea a invocat și Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ care reglementează procedura de restituire a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, învederând nerespectarea acestor dispoziții de către creditoare prin aceea că nu a solicitat organului fiscal restituirea creanței.
Această procedură prevede că restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, cererea de restituire trebuind să fie depusă în cadrul termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, să cuprindă codul de înregistrare fiscală a contribuabilului, suma și natura creanței solicitate a fi restituită, precum și documentele necesare din care să rezulte ca aceasta nu este datorată la buget.
Însă, cronologia procedurii prevăzute în OG nr. 22/2002 este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României ("tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern";), și art. 20 al. 2 ("dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile";), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși Sentința civilă pusă în executare silită a devenit irevocabilă la data de 26 iunie 2012 prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 5901/2012 a Curții de Apel C., se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită (_ ) nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu.
Strict procedural, somația de plată efectuată prin executorul judecătoresc și care este contestată în prezenta cauză constituie un act de executare cerut de înseși dispozițiile art. 2 teza finală a OG 22/2002 pentru începutul curgerii termenului de grație în favoarea recurentei. Acest act este necesar să îmbrace forma somației de plată, iar nu a unei simple notificări, deoarece textul legal face referire la "somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului";.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Șandor împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de "proces"; în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, situație ce se regăsește și în cauză.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al
unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza Sabin P. escu împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În condițiile în care solicitarea de restituire a sumelor este făcută chiar sub forma somației emisă în temeiul OG 22/2002 (act normativ superior ordinului invocat), somație care chiar menționează expres în cuprinsul său și Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și ministrului mediului și pădurilor nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 ( ordin emis pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile), invocarea de către contestatoare a nerespectării procedurii administrative de restituire a sumelor, respectiv nesolicitarea restituirii sumelor, nu poate să atragă anularea actelor emise de către executorul judecătoresc . T. reține că și în faza executării silite își găsește aplicarea principiului disponibilității, situație în care rămâne la latitudinea creditorului de a opta și de a alege între formele de executare reglementate de dispozițiile legale, în situația de față, creditorul înțelegând să inițieze procedura prevăzută în OG nr. 22/2002 și efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă. Recunoașterea acestui drept se impune și din perspectiva dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 CEDO, cu incidență directă în dreptul intern în temeiul art.20 și art.21 din Constituția României, în condițiile în care faza executării silite face parte din procesul civil și se impune a fi recunoscute toate garanțiile specifice, inclusiv în această fază.
Ca o consecință a constatării legalității somației de plată emisă de executorul judecătoresc (care nu este o simplă notificare) rezultă că și celelalte acte ale executării, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, acte care țin exclusiv de acest moment incipient prevăzut de OG 22/2002, neintrând în sfera actelor de executare ulterioare prevăzute de art. 3 din ordonanță, și care au fost cenzurate de prima instanță sub aspectul proporționalității, sunt întocmite cu respectarea principiilor și dispozițiilor legale în materia executării silite a instituțiilor publice.
În final, tribunalul nu poate să nu remarce că în prezent, chiar aplicabil, termenul de grație a expirat fără a exista nici o dovadă a demersurilor făcute de recurenta D. G. A F. P. M. în vederea executării obligației.
Prin urmare, tribunalul constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8-9 C.Proc.Civ., deoarece soluția primei instanțe respectă procedura incipientă de executare silită a instituțiilor publice așa cum este aceasta reglementată de OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007.
Pentru toate aceste considerentele în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul DIRECȚIEI GE. RALE A F. P. M. va fi respins ca nefundat.
În privința recursului exercitat de către recurenta B. M., se rețin următoarele:
Plenitudinea de jurisdicție a instanțelor de judecata în privința cauzelor de nelegalitate și netemeinicie ce pot afecta procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, a fost și argumentul esențial al motivării deciziei Curții Constituționale nr. 206 din 15 mai 2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.388 din 5 iunie 2003 si al deciziei nr.1040/_: stabilirea cheltuielilor de executare, prevăzută de art.371 ind.7 alin. 3 si 4 din Codul de procedura civila, printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementarii criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, în condițiile legii. Sub imperiul reglementarii deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanțelor de judecata, iar întocmirea acestuia, în condițiile prevăzute de lege, nu lezează în nici un fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare, câta vreme art.399 din Codul de procedura civila, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, oferă toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplina a acestor drepturi; în măsura în care cheltuielile ocazionate de executare fac obiectul executării silite, alături și o data cu creanța propriu-zisă, stabilirea acestora nu are caracter irevocabil, ci, potrivit art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedura civilă, poate face obiectul unei contestații la executare, prilej cu care, dat fiind ca executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond.
Astfel, instanța de judecată poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite prin procesul verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Întrucât executarea silită este considerată o parte a procesului civil, principiile stabilite de art.274 alin.3 C.proc.civ. sunt aplicabile și în faza executării silite. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, dar are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în
situația în care sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Ca parte finală a procesului civil, executarea silita generează cheltuieli în sarcina părților, cheltuieli a căror recuperare are ca temei faptul ilicit delictual derivând din refuzul de a îndeplini voluntar dispozițiile titlului și implicit presupun obligația celui ce generează acest prejudiciu de a-l acoperi.
Aceste cheltuieli trebuie sa fie proporționale cu lucrările activității de executare silita care le-a generat, principiul proporționalității fiind de altfel expres prevăzut prin dispozițiile art. 39 alineat 4 teza II pentru situația executării obligației după emiterea somației.
La data cererii de executare silită, ori la data emiterii somației, erau în vigoare dispozițiile art.39 alin.4 din Legea nr. 188 din 1 noiembrie 2000, care prevedeau următoarele:
"(4) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.";
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art.37 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care potrivit art.82 din această lege, ea a intrat în vigoare la_ .
Principiul proporționalității fiind expres prevăzut prin dispozițiile art.39 alineat 4 teza II pentru situația executării obligației după emiterea somației, el subzistă pentru întreaga activitate de executare, de la inițiere până la finalizare, fiind de neconceput ca, în măsura în care debitorul nu a executat de îndată sau în termenul acordat obligația, poate fi suspus riscului de suporta un onorariu stabilit în mod discreționar, al cărui cuantum nu regăsește în complexitatea lucrărilor de executare.
În speță, fiind incidente chiar prevederile art. 3 din OG 22/2002, prima instanță, în mod corect și legal a diminuat cuantumul sumelor solicitate cu titlu de onorariul de avocat, pentru redactarea cererii de executare, ori cu titlu de onorariul de executor, pentru emiterea somației conform OG 22/2002, ținând cont de complexitatea actelor emise, dar și în raport cu valoarea creanței, în acord cu principiul proporționalității și în consens cu jurisprudența CEDO.
Pentru toate aceste considerentele în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul exercitat de către recurenta B. M. va fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Belbe A., în N. Oaș, str. A. Trandafirilor, nr. 12/1, județul Satu M., împotriva sentinței civile nr. 4789/_ a Judecătoriei B. M. .
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. G. a F. P.
M. ( în prezent D. G. R. a F. P. C. -N. ), cu sediul în
B. M., A. S. nr. 2A, județul M., contra sentinței civile nr. 4789/_ a Judecătoriei B. M., județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | J. ECĂTOR, | J. ECĂTOR, | |
C. G. | M. P. | M. | H. |
GREFIER,
E. -A. I. C.
Red./Tehnored. C.G./_ - 2 ex.
J. . la fond A. A.
