Decizia civilă nr. 905/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr.905/R/2013
Ședința publică de la 04 septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier A. T.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către recurenta S.C. C. I.
S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 15529 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, privind și pe intimata A. F. P. A MUN. TG-M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, la data de 13 mai 2013, intimata A.F.P. Tg-M. a depus la dosar, în două exemplare, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentă, însă nu se impune comunicarea acesteia cu recurenta.
Totodată, instanța constată că recurenta a solicitat judecarea recursului în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art. 242 C.pr.civ., sens în care, pe baza actelor existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Prin sentința civilă nr.15529/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de contestatoarea SC C. I. S. în contradictoriu cu A. F.
P. a M. Târgu-M., pentru anularea adresei de înființare a popririi nr.138/_ și a tuturor celorlalte acte de executare. S-a dispus restituirea în favoarea contestatoarei a taxei de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei, la rămânerea irevocabilă a prezentei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin adresa de înființare a popririi nr.95/252984/_ emisă de intimata A.F.P. T.
M., s-a dispus înființarea unei popriri asupra conturilor contestatoarei SC C.
I. S. până la concurența sumei de 21.483 lei, sumă pe care creditoarea ar fi
datorat-o debitorului urmărit SC IMG Italrom S. și că între contestatoare și debitoarea urmărită s-au desfășurat relații comerciale.
Prima instanța a mai reținut că prin mai multe ordine de compensare încheiate între aceste societăți comerciale, debitul în sumă de 21.483 lei a fost stins și că pentru această sumă s-a pornit executarea silită împotriva terțului poprit. Ulterior, intimata A.F.P. T. -M. a emis Decizia nr.805/54643/_ prin care s-a dispus încetarea executării silite pornite în temeiul popririlor terți nr.95/52984/_ și nr.138/_, reținând că sumele cuprinse în titlurile executorii au făcut obiectul compensării, anterior începerii executării silite și s-a dispus ridicarea măsurilor de executare silită.
De asemenea, s-a reținut că în baza Deciziei nr.805/2012 actele de executare silită au fost desființate, astfel că executarea silită în cauză a rămas lipsită de obiect și s-a dispus restituirea către contestatoare, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a cheltuielilor de judecată constând taxa de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC C. I. S., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii petitului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că intimata este în culpă procesuală, chiar dacă pe parcursul procesului a soluționat favorabil cererea de desființare a popririi conturilor recurentei, întrucât au trecut mai mult de 30 de zile de la data la care s-a formulat cererea de desființare a popririi, iar Decizia nr.805/54643/_ a fost pronunțată pe parcursul litigiului, fiind pe deplin justificată cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata A. F. P. a M. Târgu-M., a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.275 C.pr.civ. și că acordarea cheltuielilor de judecată nu este oportună atâta timp cât nu poate fi reținută culpa sa în cauza pendinte și nici aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin adresa de înființare a popririi nr.95/252984/_ emisă de intimata
A.F.P. T. M., s-a dispus înființarea unei popriri asupra conturilor contestatoarei SC C. I. S. până la concurența sumei de 21.483 lei, sumă pe care creditoarea ar fi datorat-o debitorului urmărit SC IMG Italrom S. și că între contestatoare și debitoarea urmărită s-au desfășurat relații comerciale.
T. ul constată că prima instanța în mod corect a reținut că prin mai multe ordine de compensare încheiate între aceste societăți comerciale, debitul în sumă de 21.483 lei a fost stins și că pentru această sumă s-a pornit executarea silită împotriva terțului poprit și că ulterior, intimata A.F.P. T. -M. a emis Decizia nr.805/54643/_ prin care s-a dispus încetarea executării silite pornite în temeiul popririlor terți nr.95/52984/_ și nr.138/_, reținând
că sumele cuprinse în titlurile executorii au făcut obiectul compensării, anterior începerii executării silite și s-a dispus ridicarea măsurilor de executare silită.
Astfel, în baza Deciziei nr.805/2012 actele de executare silită au fost desființate, motiv pentru care executarea silită a rămas lipsită de obiect.
Față de aceste aspecte, tribunalul apreciază că cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei este neîntemeiată, deoarece în speță sunt incidente prevederile art.275 C.pr.civ., care prevăd că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
De asemenea, se reține că nu este culpa intimatei demararea procedurii de executare, mai mult, nici aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina intimatei pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere considerentele mai sus arătate, tribunalul în baza art.312 C.pr.civ., va dispune respingerea recursului declarat de recurenta SC C. I.
S. împotriva sentinței civile nr. 15529/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta SC C. I. S. împotriva sentinței civile nr. 15529/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei
-N., pe care o menține în totul. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
Judecători,
E. B.
S.
T.
I.
N. B.
Grefier,
T.
Red.EB/tehn.MG 2 ex. 11.09.13
Judecator fond Ana SS