Decizia civilă nr. 9663/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 9663/2013

Ședința publică din data de 14 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.

M.

ION

JUDECĂTOR: A.

M.

C.

JUDECĂTOR: M.

S.

GREFIER :M.

N.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta C. V. C., împotriva deciziei nr. 1824/187/C10/1152, din data de_, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect achiziții publice, cauza privind și intimata R. A. A D. J. C. - RA.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei, lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131 C.pr.civ, coroborat cu dispozițiile art. 96, pct. 3, C.pr.civ. și art. 283, alin. 1 din OG 34/2006, constată că este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Reprezentantul intimatei arată că a luat la cunoștință de conținutul dosarului transmis de CNSC și nu are alte cereri de formulat in cauză.

Curtea pune in vedere reprezentantului intimatei să-și exprime poziția față de excepția tardivității invocată.

Reprezentantul intimatei precizează ca nu mai susține excepția tardivității, având in vedere că la momentul invocării acesteia nu luase la cunoștință de conținutul dosarului CNSC și s-a raportat la termenul la care intimata a primit comunicarea, acesta fiind motivul pentru care a fost invocata prin întâmpinare.

Curtea pune în discuția părților excepția tardivității și cea a inadmisibilității cererii reconvenționale invocate în cauză.

Reprezentantul intimatei solicită instanței să recalifice cererea reconvențională ca o simpla apărare de fond pe motive de neconformitate care nu au fost analizate odată cu contestația formulată. In consecință, solicită respingerea excepțiilor ca fiind ramase fără obiect.

Curtea, după deliberare, respinge excepțiile tardivității si inadmisibilității cererii reconvenționale ca fiind ramase fără obiect, raportat la susținerile reprezentantului intimatei de la acest termen de judecată, in sensul modificării terminologiei cererii reconvenționale in simple apărări de fond.

Reprezentantul intimatei arată ca nu mai are alte solicitări in cauză.

Curtea, în urma deliberării, apreciază cauza în stare de judecată, nemaifiind de formulat alte solicitări, motiv pentru care declară închisă faza probatorie, deschide dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la plângerea formulată în cauză.

Curtea solicită, de asemenea, reprezentantului intimatei ca în cuvântul acestuia să pună concluzii și în raport de faptul că petenta nu a înțeles să cheme în judecată toți participanții la procedură.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea plângerii formulate de către autoritatea contractantă și pe cale de consecință menținerea ca temeinică si legală a deciziei atacate.

Reprezentantul intimatei arată că participanții la procedură sunt atât ofertanții cât și autoritatea contractantă. Participanții la procedura soluționării contestației au fost autoritatea contractantă si reprezentanții societatii pe care o reprezintă. Are cunoștință de faptul ca exista o practica pe rolul Curtii de Apel C. privind introducerea in cauza a câștigătorului procedurii. Menționează însă ca in speța pendinte nu a mai invocat acest aspect raportat la faptul că anterior, intr-o altă cauză, a formulat o astfel de cerere care insă a fost respinsă.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată. Prin plângerea formulată, autoritatea contractantă critică strict anumite puncte din decizia atacată, critici pe care le apreciază lipsite de temei. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus anularea procedurii și a tuturor actelor subsecvente. Noua practica a CNSC este de a si menționa aceste acte subsecvente si de a da indicații autoritatilor contractante. Plângerea in sine nu aduce critici fondului problemei. CNSC s-a pronunțat strict pe documente provenind de la autoritatea contractantă. In aceste documente se arata in mod expres care erau costurile in care trebuiau să se încadreze lucrările efectuate pentru ca oferta să fie admisibilă. Raportat la diferența de valoare și ofertă, rezulta că aceasta din urmă este neconformă și inadmisibilă. Precizează că va solicita cheltuieli de judecata pe cale separată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin plângerea formulată la data de 18 iunie 2013, petenta C. V. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1824/187/C10/1152 din_, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea raportului procedurii nr.782/_ si a comunicărilor subsecvente acestuia; anularea deciziei AC de a declara admisibila oferta depusa de asocierea SC C. US SRL- SC TRUCK SPED SRL- SC CONSTRUROM SA si obligarea AC la constatarea neconformității acesteia, potrivit celor consemnate în motivarea prezentei; să se dispună totodată continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin solicitarea de clarificări si reanalizarea conformității ofertei depusă de R. A. A D. J. C. RA, sub aspectul justificării valorilor prezentate pentru costuri de mentenanță, respectiv pentru costuri de exploatare pe 30 de ani.

Totodată, solicită modificarea in totalitate a deciziei contestate, cu consecința respingerii contestației formulate în cauza de R. A. A D. J. C. RA- ca nefondata si continuarea procedurilor achiziției; iar în subsidiar solicită modificarea în parte a deciziei contestate, în sensul înlăturării dispozițiilor "de anulare a deciziei

AC de a declara admisibila oferta depusa de asocierea SC C. US SRL- SC TRUCK SPED SRL- SC CONSTRUROM SA si obligarea AC la constatarea neconformitatii acesteia, potrivit celor consemnate în motivarea prezentei", si a dispoziției "de continuare a procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin solicitarea de clarificări si reanalizarea conformității ofertei depusa de R. A. A D. J.

C. RA, sub aspectul justificării valorilor prezentate pentru costuri de mentenanta, respectiv pentru costuri de exploatare pe 30 de ani.", considerând că aceste dispoziții sunt nelegale și neîntemeiate; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea plângerii, se arată că, decizia contestata este nelegala si netemeinica ea reprezentând rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate în cauza, a poziției exprimate în cadrul procedurii administrative jurisdicționale precum și a dispozițiilor legale incidente.

Arată că, prin însăși dispozițiile cuprinse în Decizia CNSC contestata, Consiliul si-a depășit atribuțiile prevăzute în mod expres de lege încălcând in mod flagrant principiile tratamentului egal si nediscriminării prevăzute de art.2 din OUG 34/2006 si care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publica.

Potrivit HG 925/2006 modificata, în concret art.71 si următoarele, evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurilor de achiziție publica - este atributul exclusiv al COMISIEI DE EVALUARE - desemnate de Autoritatea Contractanta.

Se arată că prin dispoziția - inserata în cuantumul dispozitivului Deciziei date de CNSC - de" anulare a deciziei AC de a declara admisibila oferta depusa de asocierea SC C. US SRL- SC TRUCK SPED SRL- SC CONSTRUROM SA si

obligarea AC la constatarea neconformitatii acesteia, potrivit celor consemnate in motivarea prezentei" precum si prin dispoziția de reanalizare a conformității ofertei depuse de contestatoarea sub anumite aspecte -CNSC - a intervenit in mod direct - în activitatea si rolul dat de legiuitor autorității contractante.

Arată că prin modul in care a procedat CNSC, i se sugerează implicit soluția ce ar trebui dată în cadrul procedurii de AC, fapt nepermis.

Apreciază că singura modalitate de îndreptare a acestei situații impardonabile

- este admiterea prezentului recurs.

In privința celorlalte aspecte reținute in cadrul considerentelor ce stau la baza Deciziei date de CNSC si care vorbesc despre faptul ca sumele ofertate in cadrul ofertei declarate câștigătoare de AC ar fi "imposibil de fundamentat prin raportare la prețul de piața si condițiile caietului de sarcini" ele fiind cifre fara acoperire.

Arată ca CNSC retine eronat, ca in înscrisul intitulat Argumentație ar fi descris costurile de mentenanta si exploatare ale lucrării.

Argumentația - trimisa la solicitarea CNSC respectiv - adresa nr.8978/1152- C10/_ - era doar un răspuns la cererea, solicitarea privind argumentația de stabilire de către AC a ponderii factorilor de evaluare ce urmau a fi avuți în vedere la atribuirea contractului de achiziție publica.

Menționează că sumele regăsite in înscrisul intitulat "argumentație" sunt sume maximale avute in vedere de a.c. pentru toți factorii de evaluare.

Invederează că scopul indicării unor sume maximale era acela de a limita sumele ce puteau fi ofertate.

Acest sens avut in vedere de AC se subînțelege implicit din exprimarea regăsita in text - valoarea maximala a investiției, termen de realizare maximal, etc.

De altfel, in argumentație se indica baza legala avuta in vedere de AC la analizarea ofertelor.

Evident ofertanții din procedura aveau dreptul si posibilitatea de a justifica costurile ofertate prin încadrarea consumurilor in zona minimala permisa de legislația in materie, precum si a preturilor unitare minim justificabile.

Oferta declarata câștigătoare - a fost justificata, in acest sens raportul expertului tehnic este elocvent.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Asocierea R. A. a D. J.

C. RA - SC DP Cons SRL prin liderul asocierii R. A. a D. J. C. RA solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea întrutotul a prevederilor Deciziei CNSC nr. 1824/187 C10/1152 din data_ .

Analizând plângerea formulată, Curtea reține următoarele:

Urmare a contestației formulate de către intimata R. A. A D. J.

C. RA în calitate de lider al asocierii RADJ C. RA - SC DEP CONS SRL împotriva adresei nr.804/_ reprezentând comunicarea rezultatului procedurii emisă de către autoritatea contractantă CONSILIUL LOCAL V. C., Consiliul Național de soluționare a contestațiilor, prin decizia nr.1824/187 C10/1152 din data de_, a decis admiterea contestației formulate de către RADJ C. RA, anularea raportului procedurii nr.782/_ și a tuturor comunicărilor subsecvente, anularea deciziei autorității contractante de a declara admisibilă oferta depusă de asocierea SC C. US SRL-SC TRUCK SPED SRL-SC CONSTRUROM SA și obligarea autorității contractante la constatarea neconformității acesteia precum și continuarea procedurii după îndeplinirea dispozițiilor prin solicitarea de clarificări și reanalizarea conformității ofertei depuse.

Din cuprinsul deciziei amintite mai sus rezultă fără echivoc faptul că în procedura derulată în fața CNSC au participat alături de autoritatea contractantă și următoarele societăți: RADJ C. RA, SC DEP CONS SRL precum și asocierea SC C. US SRL-SC TRUCK SPED SRL-SC CONSTRUROM SA.

Prin plângerea formulată, autoritatea contractantă a înțeles să cheme în judecată doar unul din participanți la procedura derulată respectiv RADJ C. RA.

La data de 20 iunie 2013, încă în procedura de regularizare a plângerii formulate, instanța a pus în vedere petentei să procedeze la complinirea lipsurilor constatate, solicitându-i inclusiv să comunice care sunt pârâții din prezenta plângere.

Prin răspunsul oferit (f.77), petenta a comunicat instanței că înțelege să se judece doar în contradictoriu cu intimata RADJ C. RA.

Potrivit art.78 alin.2 CPC, în materie contencioasă, când raportul juridic o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea fără a se pronunța pe fond.

În speță, Curtea constată că soluționarea plângerii formulate de către petentă nu se poate realiza fără participarea tuturor participanților la procedură întrucât soluția pe care instanța de judecată urmează să o pronunțe poate avea înrâurire asupra tuturor societăților implicate în procedură. Întrucât nici una dintre părți nu a solicitat introducerea în cauză a părților, Curtea apreciază că ipoteza normei legale din art.78 alin.2 CPC este întrunită astfel că va respinge cererea fără a se pronunța pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea declarată de C. V. C. cu sediul în loc.V. C. nr.72, jud.Maramureș, CUI 3694543; Cont Trezorerie ROTREZ44624510220XXXXX, împotriva deciziei nr.1824/187/C10/1152/_ pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu sediul în București, str.Stavropoleus nr.6, sector 3, pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. ION A. M. C. M. S.

GREFIER

M. N.

red.M.S./A.C.

4 ex. - _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9663/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice