Decizia civilă nr. 976/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal: 3184 Dosar nr._
DECIZIA NR.976/R/2013
Ședința publică din 18 septembrie 2013 Instanța alcătuită din :
PREȘEDINTE: M. T. JUDECĂTOR: I. -M. L. JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul recurent M.
C. -N., împotriva sentinței civile nr. 20652/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat N. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 septembrie 2013, în termen legal, s-a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatului, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
Se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
Intimatul arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 20652/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. C., cu domiciliul în M., str. Cîmpeni, nr. 2,
ap. 15, jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - D.
P. L., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. .
A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei, aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 2. /_, încheiat de către intimat, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr. 2. din data de_, încheiat de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, pentru că, la data de_, a parcat pe str. Dorobanților nr. 39-41, afișând defectuos abonamentul de parcare.
Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul- verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nulitate a acestuia.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că starea de fapt reținută în actul administrativ corespunde realității, neexistând nici un motiv de netemeinicie a acestuia:
Instanța a reținut că procesul-verbal conține constatările personale ale agentului constatator care s-a aflat la fața locului în momentul săvârșirii faptei. Prin urmare, actul întocmit în aceste condiții are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în eventualitatea în care acesta nu a făcut dovada contrară.
Totodată, din fotografiile efectuate la data constatării contravenției de către intimat (f. 19) reiese că abonamentul de parcare al petentului nu era afișat corespunzător, așa cum prevede HCL nr.26/2010 la art. 10 lit. c, și anume în partea dreaptă a parbrizului.
Cu toate acestea, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, care reprezintă cadrul normativ general cu privire la regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale, fie că sunt principale sau complementare, trebuie să fie individualizate, astfel că sancțiunea concret aplicată trebuie să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În raport de această împrejurare, textul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 oferă criteriile pentru individualizarea sancțiunilor contravenționale, reglementându-se, în termeni lipsiți de echivoc, că "sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal";.
Așadar, ținând cont că totuși petentul a deținut abonament de parcare valabil (f. 25) la data constatării contravenției și că, așa cum reiese din fotografiile efectuate de către agentul constatator (f. 19), acesta a afișat abonamentul pe bordul autoturismului său, în partea centrală a parbrizului, instanța reține că fapta comisă de către petent prezintă un grad de pericol social redus. Într-adevăr, deși petentul este vinovat de săvârșirea contravenției, pentru că nu a afișat abonamentul în partea dreaptă a
parbrizului, în cauză, prin faptul că nu i s-a cauzat intimatului niciun prejudiciu, se impune reindividualizarea sancțiunii contravenționale principale aplicate și înlocuirea amenzii de 300 lei cu sancțiunea avertismentului.
În lumina rațiunilor arătate anterior și în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent, și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, menținând, în rest, dispozițiile procesului-verbal de contravenție contestat.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs, în termenul legal, recurentul M. C. -N., care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petent, în motivare arătând în esență că sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită, nejustificându-se reindividualizarea acesteia.
Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține următoarele :
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală reținând în mod corect, pe de o parte, că procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 și că, din analiza actelor depuse la dosar, rezultă în mod clar că petentul N. C. a săvârșit contravenția prev. de art.10 lit.c din H.C.L. nr.26/2010, iar pe de altă parte, raportat la dispozițiile art.5 alin.5, art.7 alin.3 și art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a contribui la îndreptarea petentului și la prevenirea săvârșirii de noi fapte similare de către acesta, argumentele aduse de către prima instanță în sprijinul acestei soluții fiind pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de către recurentul M. C. -N., împotriva sentinței civile nr.20652/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr.20652/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 septembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red. M.L./C.B./2 ex.
Jud. fond: P. A. -M. n








