Decizia civilă nr. 998/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 998/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Judecător A. -L. I. Judecător L. F.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent M. C. N. ,

DP L. -S. C. P. M. împotriva sentinței civile nr. 20465/_ pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr._ privind și pe intimat SC A. SS S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică Marton M. el reprezentantul intimatei care se legitimează în fata instanței lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța în temeiul art. 159 indice 1 Cod procedură civilă și art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001 constată că este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și mentinerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de față,

În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 20465/_ a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta SC A. SS S., cu sediul în C. -N., str. P., nr. 26, ap. 37, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. N. P. L. - S. C.

P. M. .

A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 de lei aplicate petentei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 848/_ cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ petenta SC

A. SS S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 848/_ încheiat de intimat și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment. Din actele dosarului, însă prima instanță a tras concluzia că în cauză poate fi înlocuită sancțiunea aplicată acestei petente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Mun.C. -N., solicitând menținerea în totalitate a procesului-verbal de contravenție încheiat, pe considerentul că este legal și temeinic și reflectă în totul starea de fapt reținută de către agentul constatator.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de recurs va reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 848/_ petenta SC A. SS S. a fost sancționată cu amenda în cuantum de 500 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 5 din HCL nr. 191/2009.

S-a reținut în sarcina petentei faptul că, la data controlului din_, nu deținea contract valabil încheiat cu un agent specializat abilitat de către Consiliul Local al M. ui C. -N. pentru serviciul de evacuare al deșeurilor menajere.

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa petentei, care a formulat în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 prezenta plângere contravențională.

Petenta a contestat legalitatea încheierii procesului-verbal de contravenție, arătând că acesta nu a fost semnat de un martor asistent, situație în care i-a fost încălcat dreptul acesteia de a formula obiecțiuni. Dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 reglementează instituția martorului asistent pentru acele situații limitativ prevăzute de lege, când contravenientul nu se află de față la încheierea procesului verbal, refuză sau nu poate să semneze, cazuri în care agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de către cel puțin un martor. Semnificația semnăturii martorului asistent este aceea de atestare a redactării regulate a procesului verbal în cele trei situații prevăzute de art. 19, rațiunea instituirii normei fiind aceea de protecție a persoanelor și de evitare a oricăror abuzuri din partea celor investiți cu competență de control și sancțiune. În speță, agentul constatator a arătat motivele pentru care actul contravențional nu a fost semnat de un martor asistent, argumentul invocat de intimat în justificarea refuzului martorilor oculari de a semna fiind unul plauzibil. De altfel, nerespectarea dispozițiilor art. 19 din Og nr. 2/2001 este prevăzută sub sancțiunea nulității relative (conform deciziei RIL nr. XXII/2007) fiind astfel condiționate de dovedirea unei vătămări, ori, petenta nu a făcut dovada vătămării suferite prin încheierea actului fără ca acesta să fie semnate de un martor asistent. Prin urmare, motivele de nelegalitate invocate de petenta sunt neîntemeiate și nefiind cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu, instanța a apreciat asupra legalității actului contestat.

Sub aspectul temeiniciei faptei, instanța de fond a apreciat că în mod corect petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției art. 3 pct 5 din HCL nr. 191/2009, dispozițiile art. 3 pct. 5 impunând obligativitatea încheierii de către

2

persoanele juridice a unui contract de salubritate cu agenții specializați în vederea evacuării deșeurilor menajere și industriale. Dispozițiile HCL nr. 191/2009 au fost edictate în vederea bunei gospodăriri a M. ui C. -N. și se adresează tuturor persoanelor juridice indiferent de obiectul lor de activitate și de cantitatea de deșeuri rezultată din activitățile concrete desfășurate. Apărările petentei privind achitarea taxei de salubritate în cadrul cheltuielilor comune ale asociației de proprietari sunt nefondate, Asociația de Proprietari de la punctul de lucru al, comunicând că petenta nu plătește taxa de salubritate în cadrul cheltuielilor comune aferente ap. 64. Având în vedere susținerile reprezentantului petentei în sensul în care s-a reziliat contractul de închiriere pentru punctul de lucru din S. Primăverii, nr. 10, petenta mutându-și punctul de lucru într-o altă locație - conform extrasului ORC depus la dosar - pentru care a încheiat contract de ridicare a deșeurilor menajere cu un agent specializat, instanța de fond a apreciat că petenta a înțeles să se conformeze dispozițiilor legal, sens în care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului.

Așa fiind, tribunalul, va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -

N. împotriva sentinței civile nr. 20465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în C.

-N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 20465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

I. P.

Judecător,

A. -L. I.

Judecător,

L. F.

Grefier,

C. T.

Red. 2 ex./A.L.I./D.M.

_

Jud.fond: Grigorie Ioniță A.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 998/2013. Anulare proces verbal de contravenție