Încheierea civilă nr. 1909/2013. Reexaminare anulare cerere

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ /a1

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR 1909/CC/2013

Ședința din Camera de Consiliu de la 04 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Grefier G. B. P.

Pe rol se află cererea de reexaminare privind anularea cererii de chemare în judecată formulată de petentul M. D., anulare dispusă prin încheierea nr. 1502 /CC/2013 a Tribunalului Cluj.

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, cu citarea petentului .

La apelul nominal se constată lipsa petentului ,care a solicitat judecarea în lipsă. Procedura este legal îndeplinită.

Instanța reține următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin cererea de reexaminare a încheierii nr. 1502/CC/2013 a Tribunalului Cluj, petentul M. D. a învederat că s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de petent pe considerentul necompletării cererii de chemare în judecată cu informațiile privitoare la contul bancar al reclamantului și codul de identificare a pârâtului.Arată în continuare că ulterior primirii adresei de completare a cererii de chemare în judecată ,a înaintat către Tribunalul cluj, un răspuns ,prin care a comunicat instanței toate informațiile solicitate

Analizând cererea formulată, instanța reține că prin încheierea nr. 1502 /CC/2013 a Tribunalului Cluj s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței .

Cu ocazia verificării dosarului ,instanța prin rezoluția de la fila 17 a stabilit în sarcina reclamantului obligația de completare a cererii de chemare în judecată cu indicarea contului său bancar, iar pentru pârâtă codul unic de înregistrare ,sub sancțiunea anulării cererii.

Reclamantul a fost încunoștiințat de această obligație prin citarea acestuia la domiciliul indicat, potrivit procesului verbal de înmânare a adresei din data de_ . Intrucât au trecut 10 zile de la primirea înștiințării ,așa cum rezultă din dovada de citare, iar reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere ,instanța, în temeiul art. 200 NCPC a anulat cererea de chemare în judecată.

Așa cum rezultă din comunicarea făcută de către petent de pe adresa dancozma70@yahoo.com pe adresa de email a Registraturii Tribunalului, la data de _

,ora 14.59 ,acesta a comunicat instanței, în termenul de 10 zile prevăzut de art 200 alin 2 din NCPP, datele solicitate si anume contul bancar al reclamntului și faptul că pârâta nu are cont bancar ,cod de indentificare fiscală și număr de înregistrare în registrul persoanelor juridice

,conform infomațiilor furnizate de către reprezentanții pârâtei-filele 4-5.

Deasemnea ,potrivit art.148 alin 2 din NCCP ,";cererile adresate ,personal sau prin reprezentant ,instanțelor de judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică

,dacă sunt îndeplinte condițiile prevăzute de lege.";

Potrivit art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza

verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

  1. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

  2. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

  3. Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

  4. ) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

  5. Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

  6. În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit

    .";

    Pentru motivele de mai sus, instanța, în baza art. 200 al. 6 N. C.pr.civ., va admite cererea de reexaminare formulată, va reveni asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată și va dispune trimiterea dosarului la completul căruia i-a fost repartizat aleatoriu, în vederea continuării procedurii.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    D I S P U N E:

    Admite cererea de reexaminare formulată de petentul M. D. ,cu domiciliul în D. ,str. E. T. nr.63,et.4 ,ap.20 .

    Anulează încheierea nr 1502/CC/2013 pronunțată în dosarul nr _

    Dispune trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii completului inițial investit Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013

    Președinte,

    1. R.

Grefier,

G. B. P.

RED/Tehn. G. B P. 28 Noiembrie 2013/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1909/2013. Reexaminare anulare cerere