Încheierea civilă nr. 5023/2013. Contestație act administrativ fiscal

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.5023

Ședința camerei de consiliu din 23 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. -judecător

GREFIER V. G. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. A. D., cu domiciliul în B. M., str.Z. nr.13 A, județul

M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., cu sediul în

B. M., str.Gh.B., nr.22 A, județul M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, nu a depus un exemplar al cererii de chemare în judecată și două exemplare ale înscrisurilor indicate ca probe în cerere de chemare în judecată.

Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T.

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta C. A.

  1. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. ca prin hotărârea pronunțată să dispună anularea deciziei nr.18/_ emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative; anularea în parte a deciziei de impunere din oficiu nr.1008/54 comunicată la data de 16.02.103 cu scrisoare recomandată, în partea privind debitul principal, apreciat ca scadent la data de_, în sumă de 486 lei, precum și obligația de plată a accesoriilor în cuantum de 1793 lei, cu cheltuieli de judecată.

    Potrivit art. 200 alin.1-3 din Noul cod de procedură civilă(Legea nr.

    134/2010): "Verificarea cererii și regularizarea acesteia

    1. Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197.

    2. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art.202

      alin. (3).

    3. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.";, iar conform art. 197 din același cod:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.";

În speță, reclamantei i s-a pus în vedere să facă dovada achitări i axei de timbru de 4 lei prevăzută de art.3 lit.m din Legea nr.146/1997 și să depună la dosar, două exemplare ale înscrisurilor indicate în cerere ca și dovezi pentru comunicare cu pârâta, conform art.194 lit.e raportat la art.150 și 149 din Noul cod de procedură civilă, având în vedere faptul că aceste dovezi au fost depuse numai într-un singur exemplar, dar și să mai depună un exemplar al cererii de chemare în judecată pentru comunicare cu pârâta, însă, aceasta nu s-a conformat în termenul legal de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

În condițiile, instanța, față de cele reținute și în baza dispozițiilor legale invocate, dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE :

Dispune anularea cererii formulată de către C. A. D., cu domiciliul în B. M., str.Z. nr.13 A, județul M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., cu sediul în B. M., str.Gh.B., nr.22 A, județul M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu din _

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. G.

V.

G. -S.

Red.-T.red.C.G/_ 3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 5023/2013. Contestație act administrativ fiscal