Sentința civilă nr. 1018/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1018/2013
Ședința publică din data de 28 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC P. I. S. în contradictoriu cu pârâții A. N. de A. F. - A. F. P. a orașului S. -B. și D. G. a F. P. B. -N. , având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Cauza s-a judecat în fond la data de 14 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC P. I. S. a chemat în judecată pârâtele N. de A. F. - A. F. P. a orașului S. -B. și D. G. a F. P. B. -N., solicitând suspendarea executării actului administrativ - decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite suplimentar de plată nr.910/_ și a efectelor acestuia, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ aflată pe rolul Tribunalului B. -N. .
În motivare s-a arătat că suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite suplimentar de plată în baza inspecției fiscale nr.910/_, precum și a efectelor acesteia se impune, întrucât cerințele imperative impuse de legiuitor prin dispozițiile art.14 și art.15 din Legea contenciosului administrativ sunt întrunite.
Astfel, este de principiu că, potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 din același text legal a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Conform art.15 din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte, a actului atacat.
Având în vedere actul administrativ contestat, care în speță este unul de natură fiscală, dispozițiile art.14 și art.15 din Legea contenciosului administrativ se completează cu dispozițiile art.215 din Codul de procedură fiscală, care stabilesc că, în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia. Mai mult, potrivit aceluiași text legal, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
În acest sens, întrucât o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ atacat și a efectelor acestuia, o reprezintă depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, având în vedere suma ridicată la plata căreia este obligată și prejudiciul care s-ar crea în dauna reclmantei prin aceasta, solicită instanței, stabilirea unei cauțiuni mai mici de 20% din cuantumul sumei, care să nu depășească 10% din cuantumul sumei.
Se apreciază că, din însăși formularea textului art.215 alin.2 din Codul de Procedură F. rezultă că 20% din suma contestată este maximul cauțiunii, care trebuie stabilit în cazuri excepționale, cu cea mai mare precauție.
Cuantumul cauțiunii, apreciat în funcție de circumstanțele cauzei, inclusiv faza incipientă în care această restricție este impusă, reprezintă factori luați în considerare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când apreciază dacă reclamantul a beneficiat de dreptul de acces la o instanță, dacă acest drept a fost restrâns în așa măsură încât a fost afectat în însăși substanța sa, precum și dacă există cu adevărat un liber acces la justiție.
Ori, din circumstanțele cauzei reiese, fără tăgadă, că suspendarea efectelor actelor administrative nu ar afecta cu nimic organul fiscal și nu ar pune în pericol încasarea creanței. R. nea instituirii cauțiunii, atât sub incidența Codului de procedură civilă, cât și sub incidența Codului de procedură fiscală, este aceea a asigurării unui confort creditorului care, în cazul suspendării executării și a pierderii pe fondul cauzei, să aibă asigurată posibilitatea de îndestulare pentru daunele suferite prin întârzierea cauzată prin suspendarea executării.
Cuantumul cauțiunii, s-a mai relevat, trebuie să asigure un just echilibru între garanția creditorului și dreptul debitorului la un proces echitabil - sub aspectul accesului la justiție, iar nu să creeze premisele unui impediment sever al debitorului de a putea obține cadrul legal pentru discutarea cererii de suspendare a actului administrativ. (Decizia nr. 5099 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel C. .)
Așadar, raportat la cuantumul sumei impus subscrisei, cât și având în vedere faptul că, aparența dreptului este în favoarea subscrisei, cu respect, solicităm stabilirea unei cauțiuni care să tindă spre un maxim sub 10%.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate, situație pe care o apreciem ca fiind incidență în litigiul dedus judecății.
În speță, se poate aprecia că, cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus sunt îndeplinite. Astfel, cererea reclamantei se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât se poate susține cu temei că, este posibil ca actul administrativ al pârâtului să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din blocarea unei asemenea sume care ar crea un real prejudiciu subscrisei, efectele ireversibile putând consta chiar în aducerea societății în stare de insolvență, dat fiind contextul economic actual, prejudiciu ce nu ar putea fi reparat în niciun fel chiar și în ipoteza unei soluții de admitere pe fond a acțiunii noastre, ipoteza normei legale fiind îndeplinită.
Este cunoscut faptul că, art.14, alin.1 din Legea 554/2004 condiționează suspendarea executării unui act administrativ de existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții cerute a fi îndeplinite și a căror verificare trebuie făcută prin raportare la definițiile pe care însuși legiuitorul le-a dat acestor termeni, respectiv la art.2, alin.1, lit. ș) și t).
Paguba iminentă, este definită în art.2 lit. ș din lege ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau după caz, perturbarea gravă a unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Prevederile legale enunțate relevă că, poate fi dispusă măsura suspendării ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului autorității ar produce-o reclamantului.
Cazul bine justificat care să determine luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă în fața instanței de contencios că suntem în prezența unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.
In speță, se apreciază că, obligarea reclamantei la plata unei asemenea sume reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și penalități aferente taxei pe valoarea adăugată și dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite în baza unei decizii de impunere pe care o consideră ca fiind nelegală, total subiectivă și neargumentată, justifică cu prisosință adoptarea măsurii suspendării actului administrativ atacat.
Ceea ce trebuie avut în vedere, de asemenea, în speța de față, este faptul că, aparența dreptului este în favoarea reclamantei, raportat la faptul că, organele de inspecție fiscală, nu se fundamentează pe motive temeinice și reale în susținerile acestora care reprezintă temeiul încheierii deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina subscrisei.
Nu în ultimul rând, prin Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei se arată că, măsurile de protecție provizorie - ce se pot materializa și în forma suspendării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave, ireparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz susceptibil de dovezi concludente la prima vedere împotriva validității actului respectiv, ipoteză întrunită în speță.
Astfel, reclamanta a contestat în fata instanței de contencios administrativ legalitatea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată impuse și a evidențiat o serie de nereguli care afectează valabilitatea actului administrativ fiscal conducând la nulitatea acestuia.
În fine, ca ultimă condiție ce se impune a fi analizată în cauza este aparența dreptului. Pe lângă anexarea copiei acțiunii în contencios din care se desprinde argumentarea largă a criticilor aduse actului fiscal, se precizează că organul fiscal a denegat dreptul de deducere a TVA-ului și a exclus de la deducere cheltuieli realizate în scopul obținerii profitului care, în mod absurd, este reținut ca fiind realizat, cu motivarea simplistă că unele societăți comerciale emitente ale unor facturi nu și-au înregistrat în propria contabilitate aceste operațiuni economice, fapt în baza căruia organul fiscal a concluzionat abuziv și subiectiv, că aceste operațiuni economice sunt fictive. O efectivă probă în susținerea acestei concluzii nu este adusă, fiind simplist "acuzată" fără existența niciunei dovezi în acest sens, însă, în mod hilar, este reținut ca fiind realizat și chiar și impozitat profitul provenit din aceste operațiuni catalogate de organul fiscal ca fiind fictive.
Dată fiind această contradicție evidentă, aparența dreptului este în favoarea reclamantei, aspect pentru care se consideră admisibilă și din acest punct de vedere cererea de suspendare a efectelor actului administrativ fiscal contestat.
Mai mult, se apreciază că, urgența se impune rezultând până la evidență că, o executare în maniera celei demarate ar duce inevitabil la intrarea societății în insolvență, reclamanta fiind prejudiciată în drepturile acesteia.
Prin urmare, rezultă fără echivoc că, prin prisma celor expuse aspectul că, aparența de nelegalitate a actului, condiție necesară pronunțării unei încheieri de suspendare a actului administrativ și a efectelor acestuia este pe deplin întrunită în speță, argument care converge o dată în plus înspre necesitatea admiterii cererii astfel cum aceasta a fost formulată.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a depus la dosar întâmpinare, în nume propriu și pentru A. F. P. Sângeorz-B.
, prin care a solicitat, în principal clarificarea cadrului procesual între care se poartă judecata pricinii, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sângeorz B.
, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca fiind neîntemeiată.
Astfel, dacă reclamanta a înțeles să cheme în judecată pe A. N. de A. F. București, atunci se impune a se realiza o procedura de citare corespunzătoare cu acest pârât la adresa sa de sediu din București, str. Apolodor, nr.17, Sector 5.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a orașului Sângeorz B. se arată că în cauza dedusa judecății pârâta A. F. P. a orașului Sângeorz
B., nu are calitate procesuală pasivă, întrucât obiect al prezentei acțiuni, îl reprezintă suspendarea executării Deciziei de impunere F-BN nr.910/_, emisă de către Activitatea de I. F. B.
-N., Decizia de impunere F-BN nr.910/_, emisă de către Activitatea de I. F. B. -
N., a cărei suspendare la executare se solicită, este act administrativ-fiscale emis de către D.
G. a F. P. B. - N. - Activitatea de I. F. și nu de către pârâta A. F.
P. a orașului Sângeorz-B., astfel că în ceea ce privește emiterea titlului de creanță, nu a existat un raport juridic fiscal între reclamantă și pârâta A. F. P. a orașului Sângeorz- B. .
Pe fondul cererii de suspendare se arată că este intr-adevăr cunoscut și legal faptul că potrivit art.14 alin.1 si 15 alin. 1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente fie prin cererea separată adresata instanței (art.14 din Legea nr.554/2004), suspendarea putând dăinui până la soluționarea instanței de fond, fie prin cererea adresată instanței
competente pentru anularea în tot sau în parte, a actului atacat, suspendarea actului administrativ atacat putând dăinui până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Art.205 alin.(1) C. procedura fiscala reglementează cu privire la contestarea titlurilor de creanța si împotriva altor acte administrativ fiscale "(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
Văzând dispozițiile legale anticitate și având în vedere faptul că pe rolul Biroului de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a F. P. B. -N., se află în soluționarea contestația administrativă formulată de către reclamantă împotriva actului administrativ fiscal, contestație nesoluționată la această dată, rezultă că temeiul de drept incident în cauză este art.14 din Legea contenciosului administrativ, iar o eventuală suspendare a actului administrativ fiscal în caz de admitere a cererii nu poate dăinui decât până la soluționarea instanței de fond.
Prin urmare se arată că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă de către instanța până la soluționarea cererii, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
In speța se apreciază că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus amintite nu sunt îndeplinite, cererea reclamantei neînscriindu-se în sfera cazurilor bine justificate, întrucât pe de o parte reclamanta nu motivează cazul bine justificat și nici paguba iminentă, simplele îndoieli asupra legalității deciziei de impunere, respectiv a sumelor stabilite prin această decizie, nu sunt suficiente și pertinente să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere F-BN nr.910/_, emisă de către D. G. a F. P. B. -N. - Activitatea de I. F. .
Mai mult, raportat la motivele invocate de către reclamantă, se subliniază faptul că, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.2090/2007, nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat, aprecierile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului, acceptarea unui asemenea raționament echivalând cu o prejudiciere a fondului care privește examinarea legalității actului acestuia.
In acest sens nu se poate reține nici un element de fapt sau de drept care să determine îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ de natură a justifica suspendarea lui.
Cazul bine justificat care determina luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă în fața instanței de contencios că suntem în prezenta unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.
Se apreciază că împrejurarea invocată de către reclamanta referitoare la "îndeplinirea condițiilor referitoare la existența cazului bine justificat", rămâne doar la nivel declarativ și nedovedit ca urmare se arată că nu poate fi reținută de către instanța existența unui caz bine justificat.
Cat privește prevenirea unei pagube iminente, se apreciază că nici această cerință legală nu este îndeplinită.
Susținerile reclamantei potrivit cărora punerea în executare a actului administrativ fiscal a cărui suspendare la executare se solicită ar avea consecințe asupra activității societății, nu sunt întemeiate.
Se consideră că modul în care reclamanta a înțeles să-și motiveze condiția producerii pagubei iminente și aceasta rămâne doar la nivel declarativ ea nefiind susținută de o argumentație și o probațiune care să releve situația reclamata.
Actul administrativ-fiscal se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, astfel că determina principiul executării acestuia din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Cât privește condiția supunerii spre analiza a cererii de suspendare a actului administrativ se apreciază că se impune stabilirea plății unei cauțiuni în sarcina reclamantei în cuantum de 20% din valoarea sumei actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită, doar aceasta putând reprezenta o garanție reală și suficientă în ceea ce privește punerea în analiză a cererii de suspendare
a actului administrativ-fiscal, pe de o parte, iar pe de altă parte în ceea ce privește o posibilă măsură de suspendare a actului administrativ fiscal.
In drept, se invocă art.205-208 Noul C.procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate în text.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Actul asupra căruia se poartă prezentul litigiu este reprezentat de Decizia de impunere F-BN nr.910/_ emisă de către Activitatea de I. F. B. -N., din cadrul Direcției Generale a
F. P. B. -N., reclamanta înțelegând să precizeze la termenul de judecată din data de_ aspectul că obiectul acțiunii este suspendarea executării actului în cauză în ceea ce privește suma totală de 150.557 lei - 40.636 lei impozit pe profit, 10.640 lei dobânzi/majorări de întârziere și 6.051 lei, penalități aferente impozitului pe profit; 65.755 lei TVA și 17.612 lei dobânzi/majorări de întârziere și penalități aferente TVA - 9.863 lei.
Examinând cu prioritate, conform art.245 și 248 C.pr.civ
., excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. P. Sângeorz-B.
, invocată de pârâta D. G. a F.
P. B. -N., în nume propriu și pentru A. F. P. Sângeorz-B., instanța o apreciată ca fiind întemeiată, câtă vreme art.36 din noul cod de procedură civilă stabilește clar că este imperios necesară identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar în cauză nu este în discuție nici un act emis de A. F. P. Sângeorz-B., singurul argument al reclamantei fiind acela că această instituție a demarat procedura executări silite prin somația depusă la fila 55 dosar. Or, în actualul context litigios nu se pune problema analizării unui act propriu-zis de executare silită, ci doar cea a verificării sumare a unor cerințe impuse de legiuitor pentru suspendarea executării titlului de creanță fiscal, devenit executoriu conform art.141 alin.2 Cod pr.fiscală.
În aceste condiții, față de dispozițiile art.40 alin.1 C.pr.civ., se va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P. I. S. împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește aspectele legate de verificarea cerințelor impuse de art. 15 cu referire la art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul reține că principiul legalității actelor administrative unilaterale fie ele individuale sau normative, presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurate.
Prezumția de legalitate și executarea din oficiu a actului administrativ cu caracter unilateral, care constituie regula, cunoaște și situații de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului în temeiul art.14 alin.1 sau, după caz, art.15 din Leg.554/2004. În ambele ipoteze legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art.2 alin.1 lit. t din Leg.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, în sensul art.2 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Pe de altă parte, procedura specială instituită de art.15 din Legea nr.554/2004, aplicabilă în speța de față date fiind dispozițiile art. 215 al. 2 Cod procedură fiscală, potrivit cărora "dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare";, impune analiza îndeplinirii condițiilor impuse de art.14 numai în cadrul unei cercetări sumare a aparenței dreptului, în condițiile în care în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului prin antamarea multiplelor chestiuni care, în opinia contestatoarei, viciază serios titlul de creanță.
Astfel, reclamanta a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care ar putea
constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, în esență că negarea dreptului de deducere a TVA și excluderea de la deducere a cheltuielilor efectuate în scopul realizări de profit, s-a bazat pe motivarea simplistă că "unele societăți comerciale emitente ale unor facturi nu și-au înregistrat în
propria contabilitate aceste operațiuni economice";, condiții în care organul fiscal a concluzionat că aceste operațiuni economice sunt fictive, fără a se baza pe probe.
Cum ulterior formulării acțiunii prezente, soluționarea contestației depusă și înregistrată sub nr.1786/_, împotriva deciziei de impunere F-BN nr.910/_ și aflată la acel moment pe rolul Biroului de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a F. P. B. -N.
, a fost suspendată, în considerarea art.214 alin.3 Cod pr. fiscală, prin Decizia nr.16/_ cu motivarea că prin referatul nr.344/_ întocmit de organele care au efectuat verificarea s-a relevat sesizarea organelor de cercetare penală chiar pentru anchetarea existenței sau nu a fictivității unor operațiuni comerciale reflectate în documentele înregistrate în evidențele contabile și fiscale ale societății reclamante, iar faptele pentru care s-a realizat sesizarea organelor de urmărire penală au o influență directă și determinantă asupra soluției ce urmează a se da pe fondul contestației, tribunalul apreciază că toate aceste aspecte pun în lumină, cel puțin, o sumă de împrejurări de fapt și de drept în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința actului administrativ fiscal, prin lipsa, nefolosirea unor probe certe referitoare la fictivitatea operațiunilor comerciale reținută de inspecția fiscală.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză și având în vedere cele mai sus expuse, instanța consideră că suspendarea executării actului administrativ-fiscal în discuție este, per ansamblu, calea care prejudiciază cel mai puțin și induce un echilibru între varietatea de interese divergente, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a și relevat la pct.1 al deciziei nr.16/2013, suspendarea soluționării contestației s-a dispus până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului pentru care s-a dispus suspendarea, soluție ce se dovedește nu numai prudentă, dar și echitabilă prin prisma incidenței art.214 alin.4 Cod pr.fiscală.
Referitor la incidența pagubei iminente,
în sensul art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004, se reține că, de plano, executarea unei obligații bugetare care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, deoarece din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului echivalează cu o pagubă, esențialmente fiind însă ca această pagubă să fie reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, cerința fiind verificată în cauză prin raportare la situația de fapt expusă și chiar reținută de organul de soluționare a contestației.
Constatând și că s-achitat cauțiunea impusă de art. 215 al. 2 Cod procedură fiscală (f. 333
dosar), condițiile impuse de art.14 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004 fiind întrunite cumulativ, tribunalul urmează a admite acțiunea și a dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal
- decizia de impunere nr.910/_ întocmită de Activitatea de I. F. din cadrul DGFP B.
-N. cu privire la suma totală de 150.557 lei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului B. -N. .
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. P. Sângeorz-B.
, invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N., în nume propriu și pentru A. F.
P. Sângeorz-B. și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC P. I. S. împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamanta SC P. I. S., cu sediul în M., nr. 707, jud. B. -N., CUI 27043232, NRC J/_ în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B. -N. , cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și, în consecință:
- dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr.910/_ emisă de D. G. a F. P. B. -N., în ceea ce privește suma totală de 150.557 lei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată. executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată astăzi, 28 mai 2013, prin punerea soluției la dispoziția părților, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
