Sentința civilă nr. 1247/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1247/2013

Ședința publică din data de 13 iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

B. A. împotriva pârâților I. DE P. J. B. -N. și I. G. AL P. R.

, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 06 iunie 2013 și 13 iunie 2013.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâții I. de P. J. B. -N. și I. G. al P. R. solicitând anularea Dispoziției Șefului I. ui de P. J. B. -N., nr. 129/_ prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinara cu "mustrare scrisă"; pentru abaterea disciplinară de "comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției" prevăzută de art. 57, lit. a, din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului si ale art. 12, lit. a, din O.M.A.I. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. și anularea Deciziei I. ui G. al P. R. nr. 3744/_ prin care s-a dispus respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate.

În motivare s-a arătat că reclamantul a fost sancționat conform Dispoziției Șefului I. ui nr.129/_ cu "mustrare scrisă" pe motivul că la data de_, nu s-a prezentat la sediul I. ui de P. B. -N., la serviciul Resurse Umane, pentru a i se aduce la cunoștință Dispoziția Șefului I. ui nr. 73/_ .

Se menționează faptul că în data de_, în jurul orelor 11.00 a fost contactat telefonic de către ofițerul responsabil pe linie de muncă evidență personal din cadrul Serviciului de Resurse Umane, d-l subcomisar de politie Ciornei M. Anton care i-a adus la cunoștință faptul că în baza Dispoziției Inspectorului Sef nr. 73/_ a fost sancționat disciplinar cu "diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 15% pe o perioada de 3 luni", totodată solicitându-i să se prezinte la sediul IPJ B. -N. pentru a semna de luare la cunoștință, moment în care i-a comunicat d-lui subcomisar Ciornei M. faptul că în data de 11/_, intre orele 22.00 - 06.00, a efectuat serviciul de patrulare în schimbul 3 (trei), conform planificării, iar în următoarea noapte, respectiv 12/_ este din nou planificat de serviciu in schimbul 3 (trei). Întrucât după programul de muncă, conform art. 39 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului acestuia trebuie să i se asigure "... refacerea capacității de muncă", a solicitat să i se comunice Dispoziția prin poștă, conform art. 64.,alin.2 din O.M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din

M.A.I. "Comunicarea se face polițistului...ori prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta unității".

După discuția avută cu subcomisarul Ciornei M. din cadrul Serviciului Resurse Umane, l-a contactat telefonic pe ofițerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă, d-l comisar sef de politie Glodea A., deoarece pe parcursul cercetării acesta i-a dat de înțeles că este nevinovat și că nu o să se ia nici o măsură disciplinară împotriva sa. Dar acesta i-a spus că "nu a avut ce face, că așa este dispoziția și că trebuie să înțeleg și să aibă răbdare până se vor schimba lucrurile".

Cu toate că a fost planificat în data de 12/_, în tură de noapte între orele 22.00 - 06.00, totuși, întrucât șeful săi direct, inspector de politie Singeorzan V. a fost contactat telefonic de către Inspectorul Sef al IPJ B. -N. comisar sef de politie M. I. O., în data de_, ora 08.00, s-a prezentat împreună cu insp. Sangeorzan V. la sediul I. ui, unde d-l Inspector Sef M.

I. i-a spus pe un ton răspicat că în cazul în care nu va semna decizia de sancționare și va face contestație la măsura luată "în maximum 2 (două) luni, va fi dat afară din serviciu". A încercat să-i explice d-lui Inspector Sef starea de fapt, dar nu a avut dreptul la replică. Atitudinea d-lui Inspector Sef nu a fost conform art. 16 din O.M.A.I. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., unde în art. 16 spune că: "Șeful care aplică o sancțiune disciplinară trebuie ... să nu întrebuințeze cuvinte ofensatoare sau să aducă atingere in orice fel demnității polițistului sancționat disciplinar".

Mai mult, în perioada 2005-2010, a fost șef de post în Com. B. -Bârgăului, jud. B. -N.

, iar din anul 2008 au început reclamațiile din partea primarului comunei, prin diferiți cetățeni ai comunei și prin secretara sa Leordean Elenuta. In această perioadă a fost cercetat de mai multe ori, de fiecare dată fiind găsit nevinovat.

In drept, s-au invocat disp. art. 39 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului si art.16, art.art.62, alin.2 din O.M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâtul I. G. al P. R. a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Prin raportul de cercetare prealabilă nr. 40444 din_ s-a stabilit vinovăția polițistului sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de "comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției"", prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 400/_ privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., ambele cu modificările și completările ulterioare.

In fapt, în sarcina reclamantului au fost reținute următoarele:

La data de_, urmare a efectuării unei cercetări prealabile de către comisarul-șef de poliție Glodea A. din cadrul P. Municipiului B. - Biroul de Ordine Publică - agentul-șef de poliție B. A. l-a contactat telefonic pe acesta pentru a-i reproșa modul defectuos și tendențios de efectuare a cercetării prealabile aducându-i acuze de manipulare și de implicare politică, afirmând că cercetarea prealabilă dispusă împotriva sa este urmarea unor indicații primite din mediul politic.

La data de_, fiind chemat la sediul unității pentru a i se aduce la cunoștință Dispoziția șefului I.P.J. nr. 73/_, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară "diminuarea drepturilor salariate pentru funcția îndeplinită cu 15% pe o perioadă de 3 luni", agentul a refuzat să primească comunicarea din partea ofițerului responsabil pe linia de muncă evidență personal din cadrul Serviciului Resurse Umane, manifestând o atitudine vădit lipsită de respect față de acesta, persiflantă și zeflemitoare, oferindu-i suma de 5 lei pentru a-i comunica sancțiunea prin serviciile poștale.

In drept, polițistul a încălcat prevederile: - art. 6 lit. i) din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin H.G. nr. 991/2005, respectiv: ,,respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, _".

Prin Dispoziția șefului inspectoratului nr. 129 din_, agentul șef de poliție B. A.

, agent principal din cadrul I. ui de P. J. B. -N., a fost sancționat disciplinar cu "mustrare scrisă"

Cu privire la susținerile reclamantului în legătură cu netemeinicia actului administrativ contestat, se fac următoarele precizări:

La data de_ polițistul a fost contactat de subcomisarul de poliție Ciornei Anton, din cadrul Serviciului Resurse Umane, care i-a comunicat că a fost sancționat disciplinar cu

,,diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 15% pe o perioadă de 3 luni" prin Dispoziția șefului I.P.J. nr. 73/_, solicitându-i agentului să se deplaseze la sediul I.P.J. pentru a semna de luare la cunoștință, moment în care agentul i-a spus ofițerului că în noaptea de 11/_ a fost de serviciu schimbui III, între orele 22 - 06, iar în noaptea următoare va fi din nou de serviciu,

același schimb și nu poate să meargă la sediul I.P.J. solicitându-i ca sancțiunea să-i fie comunicată prin poștă.

Totodată, la data de_, polițistul sancționat a fost chemat la sediul I.P.J. B. -N., unde i s-a prezentat pentru luare la cunoștință sub semnătură dispoziția de sancționare, însă agentul a refuzat, motivând că va veni pentru a lua la cunoștință în data de_, pentru a avea la dispoziție timpul necesar contestării sancțiunii, întrucât în perioada imediat următoare urmau sărbătorile pascale, sau sancțiunea să-i fie comunicată prin poștă, conform procedurii. Polițistul susține că a avut un dialog civilizat cu toți colegii prezenți în birou la acel moment.

Argumentele prezentate de acesta, nu justifică motivul pentru care acesta a refuzat să ia la cunoștință de sancțiunea disciplinară aplicată, venirea sărbătorilor pascale nefiind un impediment pentru luarea la cunoștință ori pentru contestarea sancțiunii disciplinare, în situația zilelor libere, de sărbători legale, fiind aplicabile dispozițiile art. 101 din Codul de procedură civilă, privind calcularea termenelor.

Susținerile reclamantului privind faptul că, în perioada anilor 2005 - 2010 a fost amenințat și hărțuit de primarul comunei B. Bîrgăului, unde polițistul era șef de post, urmează a fi respinse ca nefondate, întrucât acesta nu indică niciun mijloc de probă în sprijinul afirmațiilor sale.

De asemenea, acesta nu a prezentat elemente de probatoriu în sprijinul afirmațiilor referitoare la faptul că sancțiunea disciplinară a fost aplicată ca urmare a unor presiuni.

Polițistul cercetat a mai fost sancționat disciplinar de 2 ori, după cum urmează: -_ -

"diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 - 20% pe o perioadă de 1 - 3 luni" pentru "Depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii", constând în aceea că nu a dat dovada de solicitudine în relațiile cu cetățenii și nu a gestionat situația conflictuală creată cu ocazia producerii unui accident de circulație; -_ - "diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 - 20% pe o perioadă de 1 - 3 luni" pentru nerespectarea orarului de patrulare intercomunală conform graficului de patrulare aprobat.

Pârâtul I. de P. al Județului B. -N. a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că prin Dispoziția Șefului I. ui de P. J. B. -N. nr. 129/_ agentul șef de poliție B. A. a fost sancționat cu mustrare scrisă sancțiune prevăzută de art. 58 lit. ..a** din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 17 lit. ..a" din

O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. S-a reținut în sarcina sa săvârșirea abaterii disciplinare de "comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției ". prevăzută de art. 57 lit. ..a" din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. ..a*" din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.

S-au reținut în sarcina sa următoarele fapte:

  1. In data de_ l-a contactat telefonic pe comisarul șef de poliție Glodea A., la acea dată șef al Biroului Ordine Publică din Politia municipiului B., care anterior efectuase cercetarea prealabilă a reclamantului pentru altă faptă, acuzându-l pe ofițer de manipulare și de implicare politică - susținând că cercetarea sa ar fii fost făcută în urma unor indicații primite din mediul politic.

  2. In data de_ fiind chemat la sediul I.P.J. B. -N. pentru a i se comunica Dispoziția nr. 73/_ . Reclamantul s-a prezentat la Serviciul Resurse Umane, dar a refuzat să primească înștiințarea, aruncându-i batjocoritor comisarului de poliție Ciornei Minai Anton o bancnotă de 5 lei ca să-i trimită documentul prin poștă. Sancțiunea disciplinară a fost aplicată ca urmare a efectuării cercetării prealabile în conformitate cu dispozițiile legale, vinovăția reclamantului fiind stabilită în baza unor probe certe, administrate cu respectarea prezumției de nevinovăție și cu respectarea dreptului la apărare. Dovada în acest sens constă în înscrisurile anexate care dovedesc starea de fapt, faptul că reclamantului i s-a adus la cunoștință conținutul raportului de cercetare, i s-a acordat posibilitatea de a formula apărări și de a exercita căile de atac. Reclamantul a contestat sancțiunea disciplinară, contestația fiind respinsă prin Decizia motivată a Inspectorului G. al P. R. nr. 3744 din_ .

Se solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect pentru că prin Dispoziția Șefului I. ui nr. 586/23._ sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului a fost ridicată. Ridicarea

sancțiunii a reprezentat un act de clemență manifestat unilateral de Șeful I.P.J. B. -N. cu ocazia Zilei Naționale a României.

In cazul în are acțiunea nu va fi respinsă ca rămasă fără obiect, se solicită a fi respinsă ca nefondată.

Art. 6 litera "i" din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin H.G. nr. 991/2005 prevede că polițistul este obligat să acorde respect și că "respectul se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, _" Respectul trebuie să fie prezent în orice instituție și în orice componentă a societății, indiferent de ierarhii. Este necesar să se acorde respect superiorilor ierarhici, așa cum este cazul comisarului șef Glodea A. și al comisarului Ciornei M. Antoan, dar și colegilor, persoanelor situate la nivel inferior în ierarhia instituției sau celor care sunt din afara ei. Prin reproșurile nefondate privind o presupusă implicare politică a comisarului șef Glodea A. și prin oferirea, cu o clară conotație batjocoritoare, sumei de 5 lei comisarului de poliție Ciornei Minai Antoan pentru a-i trimite la domiciliu documentul de comunicare a sancțiunii anterioare reclamantul a nesocotit obligațiile din Codul deontologic privind acordarea respectului și a dovedit o comportare necorespunzătoare care a afectat onoarea celor doi ofițeri. Se constată cu regret că reclamantul manifestă aceeași atitudine și în conținutul acțiunii, în care insistă în a-l învinovăți pe primarul comunei B. -Bârgăului pentru nemulțumiri cu privire la activitatea sa din anii 2005 - 2010 și formulează acuzații neprobate și nefondate cu privire la șeful I.P.J. B. -N. .

Se învederează că textul art. 64 alin. (2) din OMAI nr. 400/2004 este citat de către reclamant în primul paragraf al filei a II-a a cererii de chemare în judecată incomplet.

Textul complet fiind următorul: Comunicarea se face personal polițistului sancționat disciplinar, cu semnătura de primire, ori prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta unității" - textul subliniat din citatul de mai sus fiind omis cu știință de reclamant. Modalitatea obișnuită de comunicare este cea prezentată la teza I, comunicarea făcută personal polițistului sub semnătură de primire, mai ales în cazurile în care polițistul este prezent la sediul unității, astfel că încercarea ofițerului de a-i înmâna reclamantului comunicarea privind sancțiunea anterioară nu a fost nici neregulamentară și nici inoportună. Cu toate acestea, nu refuzul de a primi comunicarea a determinat cercetarea reclamantului ci modul în care acesta și-a manifestat refuzul - oferindu-i comisarului Ciornei M. Antoan suma de 5 lei pentru poștă, gestul fiind unul batjocoritor, incompatibil cu decența și respectul impuse de statutul de funcționar public.

În drept s-au invocat disp. art. 57 lit. ..a", art. 58 alin. (1) lit. ..a" și 59 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului; art. 6 litera ..i" din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin H.G. nr. 991/2005.

Analizând probele administrate in cauză, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția Șefului I. ui de P. J. B. -N. nr. 129/_ ( filele 24-25), reclamantul a fost sancționat cu mustrare scrisă, in temeiul art. 58 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 17 lit. a din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., reținându-se în sarcina sa săvârșirea abaterii disciplinare de "comportare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției " prevăzută de art. 57 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. a din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.

In motivarea dispoziției s-a reținut ca in data de_ reclamantul l-a contactat telefonic pe comisarul șef de poliție Glodea A., la acea dată șef al Biroului Ordine Publică din Politia municipiului B., care anterior efectuase cercetarea prealabilă a reclamantului pentru altă faptă, acuzându-l pe acesta de manipulare și de implicare politică, in sensul că cercetarea sa ar fi fost făcută în urma unor indicații primite din mediul politic.

S-a mai reținut ca in data de_, fiind chemat la sediul I.P.J. B. -N. pentru a i se comunica Dispoziția nr. 73/_, reclamantul s-a prezentat la Serviciul Resurse Umane, dar a refuzat să primească înștiințarea, aruncându-i batjocoritor comisarului de poliție Ciornei Minai Anton o bancnotă de 5 lei ca să-i trimită documentul prin poștă.

Reclamantul a contestat sancțiunea disciplinară, contestația fiind respinsă prin Decizia motivată a Inspectorului G. al P. R. nr. 3744 din_ ( filele 30-31).

Probele existente la dosarul cauzei, respectiv rapoartele colegilor de serviciu ai reclamantului care au cunoștință de faptele reținute în sarcina acestuia ( filele 78-84), confirma

starea de fapt reținută in cuprinsul dispoziției de sancționare contestata, cu mențiunea ca reclamantul a fost sancționat pentru modul în care și-a manifestat refuzul de a primi comunicarea si nu pentru împrejurarea ca a refuzat primirea comunicării.

Astfel, la data de_, urmare a efectuării unei cercetări prealabile de către comisarul-șef de poliție Glodea A. din cadrul P. Municipiului B. - Biroul de Ordine Publică - reclamantul l-a contactat telefonic pe acesta pentru a-i reproșa modul defectuos și tendențios de efectuare a cercetării prealabile aducându-i acuze de manipulare și de implicare politică.

La data de_, fiind chemat la sediul unității pentru a i se aduce la cunoștință Dispoziția șefului I.P.J. nr. 73/_, prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară "diminuarea drepturilor salariate pentru funcția îndeplinită cu 15% pe o perioadă de 3 luni", reclamantul a refuzat să primească comunicarea din partea ofițerului responsabil pe linia de muncă evidență personal din cadrul Serviciului Resurse Umane, manifestând o atitudine lipsită de respect față de acesta, oferindu-i cu dispreț suma de 5 lei pentru a-i comunica sancțiunea prin serviciile poștale.

Corect s-a apreciat ca reclamantul a incalcat si prevederile art. 6 lit. i) din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin H.G. nr. 991/2005, care sunt in sensul ca ,,respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, _".

Tribunalul apreciază ca reclamantul, prin faptele sale, a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului si prestigiului instituției, savarsind astfel abaterea disciplinara reținută in sarcina sa.

In ceea ce privește susținerile paratului in sensul ca acțiunea a rămas fara obiect, deoarece sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului a fost ridicată, tribunalul o retine ca nefondata, având in vedere efectele produse de aceasta cu privire la cariera reclamantului.

Referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, tribunalul apreciază ca nu sunt întrunite cumulativ condițiile legale pentru suspendarea acestuia, prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, susținerile reclamantului analizate anterior nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, nefiind dovedita nici paguba iminenta.

Cheltuieli de judecata nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. 129/_ emisă de I. DE P. J. B. -N., formulată de reclamantul B. A. .

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B. A. , domiciliat în comuna B. -Bârgăului, nr. 1331/G, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâții I. DE P.

J. B. -N., cu sediul în B., str. N. B., nr. 1-3, jud. B. -N. și I. G. AL P. R., cu sediul în B., str. M. V., nr. 6, sector 5.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. T. M. D.

Red/dact: BLT/HVA

_ /5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1247/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari