Sentința civilă nr. 1297/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1297

Ședința publică din 28 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. -judecător

GREFIER V. G. S.

Pe rol fiind pronunțarea soluției în cauza contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC LS, cu sediul în B. M., bd.T., nr.8, județul M., în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M., cu sediul în B. M., str.Gh.Ș., nr.37, județul M. și SC C. S., cu sediul în B.

M., str.L., nr.17, județul M., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Se constată că dezbaterea cauzei a fost consemnată în încheierea ședinței din data de_, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru data de azi, când instanța a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, sub nr. dosar_, reclamanta SC LS în contradictoriu cu pârâții P. M.

B. M. și SC C. S., a solicitat instanței să dispună suspendarea executării autorizației de construire nr. 470/_ emisă de P. M. B. M., până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea pe care a promovat-o, aflată sub nr._ pe rolul T. ui M., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat motivele pentru care apreciază că există o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat, că sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune suspendarea, în condițiile în care ea este proprietara spațiului comercial deasupra căruia se construiește de către pârâta SC C. S. o extindere a spațiului de la et.1, deținut de aceasta, pentru amenajare birouri, lucrări de construcție demarate în baza autorizației de construire nr. 470/_ emisă de P. M. B. M., fără acordul prealabil al său cerut de dispozițiile p-ctului 2.5.6 din anexa 1 la Legea nr.50/1991 și pct. b4 din anexa 2 la normele metodologice și care au presupus modificarea șarpantei, element comun celor două imobile, cu consecința producerii unor infiltrații de apă în spațiul deținut de reclamantă, degradându- se tavanul de rigips. Se mai arată faptul că nu s-a ținut cont de faptul că cele

două spații au în comun mai multe elemente de construcție (planșeu, șarpantă, structuri de rezistență) iar continuarea lucrărilor afectează direct și iremediabil spațiul reclamantei.

În drept s-au invocat prevederile art. 7 și 14 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: dovada îndeplinirii procedurii prealabile, autorizației de construire nr. 470/_ emisă de P. M. B. M., alte înscrisuri considerate relevante.

P. M. B. M., prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii, învederând faptul că extinderea care urmează a se realiza în baza autorizației de construire nr. 470/_, este una în consolă la nivelul et.1 - element de arhitectură din piatră, ieșit la suprafața zidului, cu rol funcțional, servind ca punct inferior de sprijin, de susținere a unei structuri, nefiind vorba de o supraetajare în care să fie necesar acordul vecinilor, invocând și lipsa calității procesuale active în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că este proprietara spațiului invocat că-l deține. Totodată s-a depus la dosar documentația aferentă autorizației de construire nr. 470/_ emisă de P.

M. B. M. .

SC C. S., prin concluzii scrise, a solicitat respingerea cererii, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, necesitatea acordului vecinilor invocat de reclamantă ține de legalitatea actului și nu se poate analiza în speță, iar pe de altă parteprobele administrate nu dovedesc producerea vreunui prejudiciu, spațiul pârâtei fiind doar recompartimentat în birouri, neaducându-se vreo modificare de structură a rezistenței, iar extinderea vizează partea din spate a imobilului pe terenul concesionat de la Municipiul B.

M. .

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta este proprietara spațiului situat în B. M., B-dul T. nr. 8, parter, conform CF nr. 10956/parter B. M. .

Prin autorizația de construire nr. 470/_ emisă de P. M. B.

M. au fost autorizate executarea lucrărilor de construire pentru extindere spațiu situat la etajul 1 al imobilului situat în B. M., B-dul T. nr. 8, pentru amenajare birouri în baza documentației tehnice nr. 1/2012, spațiu aflat în proprietatea pârâtei SC C. S. .

La baza acesteia a stat și certificatul de urbanism nr. 582/_ (f.28 la dosar), unde, la rubrica "regim juridic și economic"; se evidențiază existența imobilului P+1 compus din: la parter spațiu comercial (fosta cofetărie L. ) iar la et.1 sediu firmă-proprietatea pârâtei SC C. S. .

În aceste condiții tribunalul a reținut că reclamanta își justifică atât calitatea procesuală activă cât și interesul în prezentul litigiu deoarece din documentația depusă la dosar și din actele de proprietate rezultă că aceasta deține în proprietate spațiul comercial deasupra căruia se construiește, urmărind prin demersul judiciar să-și protejeze dreptul de proprietate.

Reclamanta a invocat ca motiv de nelegalitate a autorizației de construire dispozițiile Anexei nr. 1 pct. 2.5.6. din Legea nr. 50/1991 modificată, respectiv lipsa acordul vecinilor, textul de lege invocat vizând necesitatea acestui acord în cazul clădirilor noi adiacente construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate, pentru prima ipoteză ori clădirile noi cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate, pentru ultima ipoteză a textului.

Nu stă în posibilitatea instanței investite cu soluționarea unei cereri de suspendare să constate că lipsa acordului vecinilor este sau nu este un motiv întemeiat de anulare a actului administrativ atacat.

Însă, din fotografiile depuse la dosar coroborat cu documentația (planurile) ce a stat la baza autorizației, rezultă fără dubii faptul că spațiul de la parter aparține reclamantei iar etajul pârâtei, etaj supus reamenajării din sediu firmă în spații de birouri și extindere, șarpanta fiind unul din elementele comune celor două spații, suferind modificări.

Deși declarația martorului P. C. M. I. - fiul administratorului reclamantei, audiat în cauză, ce evidențiază degradarea spațiului reclamantei urmarea lucrărilor de construcții demarate de pârâtă, atât prin infiltrațiile de apă apărute după modificarea șarpantei cât și prin crăpăturile din tencuială ivite, apare ca fiind subiectivă, starea de fapt este relevată din fotografia de la fila 131 din care rezultă existența construcției noi din cărămidă roșie, netencuită și modificarea șarpantei, element comun spațiilor, fapt necontestat.

Legea contenciosului pe care se fundamentează cererea introductivă de instanță prin dispozițiile art.14 prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competentă să dispună suspendarea executării actului unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Același act normativ cu privire la paguba iminentă o definește ca fiind prejudiciul material dar previzibil iar cu privire la cazul bine justificat îl definește ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.

Instanța investită cu soluționarea unei cereri de suspendare trebuie să se rezume la o verificare sumară a actului administrativ și a documentelor care stau la baza acestuia și să constate dacă în cauză există o îndoială asupra legalității acestuia. Prin urmare instanța nu trebuie să facă aprecieri cu privire la nelegalitatea actului administrativ și nici să analizeze acest act din perspectiva motivelor de nelegalitate ci doar să facă o verificare sumară constatând existența unei îndoieli cu privire la legalitatea lui iar dacă această îndoială există, se impune admiterea unei cereri de suspendare.

Constatând că se invocă lipsa acordului vecinului, raportat la împrejurarea că există o normă legală ce prevede obligativitatea acordului proprietarilor vecini în anumite situații și condiții concrete, față de situația de fapt, instanța apreciază că este mai prudent să dispună suspendarea actului administrativ atacat, întrucât acesta, prin natura lui, își desfășoară efectele în timp, cu caracter ireversibil, în sensul că, în baza lui se intervine și asupra unor

elemente comune celor două spații, cu posibile consecințe dăunătoare asupra imobilului reclamantei dacă ar fi necesare măsuri de intervenție pentru protejarea imobilului iar acestea nu se iau, astfel că pretinsul prejudiciu material, viitor si previzibil ar fi greu de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal, existând astfel o îndoială serioasă în privința actului administrativ.

Pentru aceste motive și în baza dispozițiilor legale invocate, instanța a admis cererea, dispunând suspendarea executării autorizației de construire până la soluționarea pe fond a dosarului_ aflat pe rolul tribunalului.

În baza art.274 cod pr.civ. obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1010 lei cheltuieli de judecată justificate prin onorariul avocațial și taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul P.

M. B. M. .

Admite cererea formulată de reclamanta SC LS cu sediul în B. M., b-dul T., nr.8, jud.M. în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M. cu sediul în B. M., str.Gh.Ș., nr.32, jud.M. și SC C. S. cu sediul în

B. M., str.L., nr.17, jud.M. și în consecință:

Dispune suspendarea executării autorizației de construire nr.470/_ emisă de P. M. B. M. până la soluționarea pe fond a dosarului nr.1517/10072013 aflat pe rolul T. ui M. .

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1010 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. V. G. -S.

Red./T.red.C.G./_ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1297/2013. Suspendare executare act administrativ