Sentința civilă nr. 1391/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1391/2013
Ședința publică din data de 27 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul F. V. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B. -N. și A. F.
P. A C. L., și a cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M.
B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul reclamantului, av.
Chiorean Septimiu, lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâților.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mandatarul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială și precizează acțiunea în sensul că suma care solicită a fi restituită este cea menționată în chitanța de la fila 6, respectiv în cuantum de 8508 lei, și nu cea menționată în acțiune în cuantum de 8538 lei, cum din eroare s-a redactat. Totodată, cu privire la dobânda solicitată, precizează că solicită acordarea dobânzii legale. Nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri, constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul la
fond.
Mandatarul reclamantului, având cuvântul la fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost
precizată, în sensul de a se dispune obligarea pârâtor la restituirea către reclamant a sumei de 8508 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul F. V. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. L. solicitând anularea adresei nr. 6995/_, a deciziei nr. 330/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 8508 lei, cu plata dobânzilor legale calculate de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată în esență că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare,
în nume propriu și pentru pârâta AFP L., prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare se arată că, odată cu preambulul O.G 50/2008, respective prin art. 1 alin. 1 din actul normativ, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțări unor proiecte și programe necesare protecției mediului.
Rezultă deci fără echivoc că instituirea și perceperea taxei de poluare are drept scop final, îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu.
Scopul arătat mai sus deși la o prima citire a putea să pară nerelevant față de criticile aduse textului legal, este de o vădită importanță, căci, dat fiind scopul actului normativ, acesta stabilește și
criteriile ce trebuiesc avute în vedere la momentul determinării prin calcul matematical al întinderii taxei pentru fiecare autovehicul în parte. Astfel sunt importante emisiile de noxe toxice precum și cele de dioxid de carbon iar nu valoarea de facturare, criterii pe deplin în conformitate cu obiectivul de protejare a mediului .
Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art. 4 din OG 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.
Potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât in cazul celor noi cât și în situația celor rulate. Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate, legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima data în România.
Conform susținerilor reclamantei, textul de lege analizat este în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratat, susțineri care sunt netemeinice deoarece conform dispozițiilor comunitare invocate se interzice (art. 25) între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. De asemenea se interzice (art.28) între statele membre instituirea unor restricții cantitative la import, precum și orice măsuri cu caracter echivalent.
Art.90 paragraf 1 din Tratat arată că, nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În aceste condiții apreciază că instanța de fond nu poate primii ca fondate, susținerile reclamantului privind încălcarea art. 25 din Tratat, taxa de poluare nefiind percepută pentru că autovehiculul a trecut frontiera.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat, apreciază că nu este fondată deoarece jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
Față de această statuare, apreciază că atâta timp cât O.U.G 50/2008, nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producție internă cât și cea externă.
În fine, o reală critică adusă atât de reclamant cât și de ați justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Față de această încălcare arătată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC, a concluzionat cu referire la modul de interpretare a art.90 din Tratat, că prin acesta se interzice o taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinată exclusiv, prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere a poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second hand importate din state membre, aceasta exced valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Astfel, raportat la cele de mai sus, se poate constata, că în înțelesul art.6 din O.U.G 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii obiective gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.
Față de cele de mai sus apreciază că actul normative în baza căruia, reclamantul a fost obligat în vederea înmatriculării la plata unei taxe de poluare, nu încalcă prevederile din tratat invocate de reclamant prin acțiunea introductivă, astfel că pe cale de concluzie apreciază acțiunea ca fiind neîntemeiată .
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei achitată, actualizata cu rata dobânzii legale calculată de la data plății până la data restituirii efective.
Consideră că cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 10, alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, unde se prevede că "dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a formulat cerere de chemare în garanție, în nume propriu și pentru pârâta AFP L., a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.
În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. de M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";.
Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.
Chemata în garanție A. F. pentru M.
nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede
că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a
examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr- o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I- a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_ .
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe ( cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, respectiv conform OG nr. 13/2011 din data de_, iar începând cu data de_ potrivit art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr. 13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009- dobânda legală penalizatoare- impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că
este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar .
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A.
F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ
"stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. L., conform dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul F. V. , domiciliat în comuna Miceștii de Câmpie, sat V., nr. 241, jud. B. -N., împotriva pârâtelor D. G. a
F. P. B. -N.,
cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N. și A. F.
L.
, cu sediul în L., str. I., nr. 509, jud. B. -N. și în consecință:
obligă pârâta A. F. P. L. să restituie reclamantului suma de 8508 lei, reprezentând taxă pe poluare achitată la data de_, precum și la plata dobânzii legale de la data plății efective până la data restituirii.
Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. L. împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I., nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:
obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 8508 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății efective până la data restituirii și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. T. M. D.
Red/dact: BLT/HVA
_ /6ex
