Sentința civilă nr. 15559/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15559/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. M. și pe pârât CASA DE PENSII C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului av. G. Nicolae, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de_, reclamantul a depus prin serviciul registratură cerere de completare a probațiunii, la data de_ martorul C. C. a depus prin serviciul registratură cerere de înlocuire.
Instanța constată că la dosar există adeverință medicală privind starea medicala a martorei
V. din care rezultă că aceasta este nedeplasabilă, precum și a martorului C. C. .
Instanța dată fiind imposibilitatea prezenței martorilor din motive medicale urmează să încuviințeze cererea de suplimentare a probațiunii cu martora Ciocan Aurelia.
Instanța procedează la audierea martorei Ciocan Aurelia mărturie consemnată și depusă la dosarul cauzei.
Instanța nemaifiind alte cereri în probațiune declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentantului reclamantului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE P. C., a solicitat anularea Hotărârii nr.34206/_ pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, constatarea calității de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de beneficiar al drepturilor prevăzute de acest act normativ cu plata drepturilor de la data introducerii cererii, precum și la plata de daune morale în sumă de 1000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu greșita interpretare sau coroborare a probelor administrate, având în vedere că din aceste acte reiese că este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr.189/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. Județeană de P. C., a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat.
În motivare, pârâta a arătat că nu poate verifica informațiile furnizate și să le consemneze pe cale oficială și în condițiile în care declarațiile date la notar sunt laconice, tip, iar beneficiarii nici măcar nu trebuie să fie prezenți, consideră că numai instanța poate să ducă o notă de autenticitate care să stopeze acest avant ilegal, datorat facilității cu care a fost adoptată și prelungită această lege.
A mai arătat pârâta că martora M. V. a fost refugiată în Asinip, Lopadea Nouă, jud.Alba și nu a adus precizări cu privire la situația din Com. Mihai Viteazu, jud.C. iar potrivit ultimelor sale amintiri, ar fi fost refugiată 4 ani in loc de 2 luni, așa cum a solicitat in propriul dosar.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în data de_, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind acordarea de daune morale.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 34206din_ emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de P. C. a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr 189/2000 formulată de reclamanta C. M. .
In fața organului administrativ, pentru dovedirea refugiului și a duratei acestuia reclamanta a depus copii ale declarații autentificate ale martorilor M. V. și C. C. . Din cuprinsul acestor declarații rezultă că in toamna anului 1940 din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supus impreună cu familia sa urmare a cedării către Ungaria a Ardealului de Nord, reclamanta s-a refugiat din localitatea de domiciliul ( C. T., jud C. ) in localitatea Mihai Viteazu.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 " Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:
a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;
a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;
a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate*);(…)";.
Instanța a dispus audierea in cauză, pentru lămurirea aspectelor privind realitatea și privind durata refugiului reclamantei a martorilor M. V. și C. C., ale căror declarații se regăsesc la dosarul constituit de pârâtă.
In condițiile in care in cauză s-a probat imposibilitatea deplasării martorilor la instanță, aceastia având vârsta de 94 ani si respectiv 87 de ani precum si problemele de sănătate descrise in adeverințele de la dosar ,s-a dispus inlocuirea lor cu martorii Ciocan Aurelia și Bozdog I. .
Martorii Ciocan Aurelia și Bozdog I. ,audiați in fața instanței, au declarat că au intâlnit- o pe reclamanta in aul 1944, in timp ce se aflau in refugiu ,in localitatea Mihai Viteazu, jud C. .
Au arătat martorii că urmare a cedării către Ungaria a Ardealului de Nord și inaintării trupelor armatei maghiare pe teritoriul României decizia de pleca in refugiu a fost luată in contextul știrilor cu privire la omorurile comise de trupele maghiare printre locuitorii de naționalitate română din teritoriile ocupate.
Instanța, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.
De asemenea, mărturiile testimoniale sunt concludente în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului ,relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care a fost implicați personal.
Pe cale de consecință, instanța va stabili că reclamanta este îndreptățit să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 pentru intreaga perioada in care a fost nevoit să se refugieze in alte localitati, anume pentru perioada. septembrie 1940- martie 1945.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata daunelor morale instanta va retine ca prima conditie de a acordare a oricarui fel de daune este dovedirea acestora prin orice mijloc de proba.In cauza nu s-au produs probe din care să rezulte intrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că instnța va respinge acest capăt de cerere ca nefundat.
Astfel fiind, în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ instanța va admite acțiunea, va dispune anularea Hotărârii nr. 34206/_ emisă de pârâtă și in consecință va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.
In temeiul art 453 Cod procedură civilă instanta va obliga pârâta să plătească recclamantei cheltuieli de judecată in ncuantum de 400 lei reprezentand onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la fila 63 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. M., CNP 2., domiciliată în C. -T., str.1 Mai nr.3, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE P. C., cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.2, jud.C., CIF 13582024.
Dispune anularea Hotărârii nr.34206/_ emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.
Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Noiembrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.MFB/tehn.MG 4 ex. 27.11.13