Sentința civilă nr. 5358/2013. Comunicare informatii de interes public

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5358

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: D. C. Grefier: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. F., cu domiciliul în O., str.Podului, nr.9, ap.5, județul Bihor în contradictoriu cu pârâta I. P.

J. S.

, cu sediul în Z., P. 1 D. 1918, nr.12, județul S., având ca obiect

comunicare informații de interes public - Legea nr.544/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.153 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că în baza prevederilor art. 22 alin.(1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, republicat, este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.

Acțiunea promovată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform prevederilor art. 22 alin.(5) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, iar pârâta a formulat întâmpinare, în condițiile art. 201 alin. (1) Cod procedură civilă, care a fost comunicată reclamantului.

De asemenea, se arată că pârâta a solicitat prin întâmpinare depusă în cauză, judecarea în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă.

Raportat la cererile în probațiune formulate de reclamant prin acțiune, instanța va încuviința proba cu înscrisurile, iar raportat la obiectul cauzei apreciază ca neutilă proba testimonială și atașarea dosarului_ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, acestea urmând a fi respinse.

După verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, instanța socotindu-se lămurită, în temeiul art.394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Deliberând, reține că:

Prin cererea formulată la data de_, reclamantul S. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. , în temeiul Legii nr.544/2001 privind

1

liberul acces la informațiile publice, obligarea pârâtei la furnizarea informațiilor solicitate prin adresa cu nr. 3199/_ cu referire și la adresa 3003/_ în care se face referire și la adresa nr. 3144/_ .

În motivare se arată că nu i s-au furnizat informațiile solicitate, că răspunsurile primite sunt evazive și că titlurile de proprietate la care a făcut referire sunt completate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare.

În drept sunt invocate disp. art. 544/2001, HG 123/2002 art. 411 alin. 1 pct. 2 N. Cod procedură civilă, art. 1381-1386 N. Cod civil.

În probațiune s-au depus înscrisuri și s-a solicitat audierea unui martor.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii formulate, arătând că a comunicat reclamantului informațiile solicitate (f. 11).

Față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea 544/2001, asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.

Art. 2 lit.b din același act normativ definește informația de interes public ca fiind orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;

De asemenea, art. 6 alin.1 prevede expres dreptul oricărei persoane de a solicita și obține de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public, iar alin.2 al aceluiași articol instituie obligația corelativă a autorităților și instituțiilor publice de a asigura persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

Potrivit art. 22 alin.1 din Legea 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art.7.

Alin.2 al aceluiași articol prevede că instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale.

Prin cererea expediată sub nr. 3119/_ Prefecturii Jud. S., reclamantul solicită câte o copie a titlurilor de proprietate nr. 1129 emis în favoarea numitei Kosa Klara și a titlului de proprietate eliberat pe numele numitului S. Ferencz/F., având în vedere că este moștenitorul acestor persoane. In cazul în care nu figurează ca și comoștenitor legal pe actele solicitate, reclamantul solicită a i se motiva această împrejurare (f.6).

La fel, prin adresa sub nr. 3003 din_ cu referire și la adresa 3114/2013, reclamantul revine cu o adresă către pârât, arătând că este nemulțumit de răspunsul primit (f.2).

Tribunalul va reține că susținerile pârâtului sunt neîntemeiate, dat fiind că prin adresa comunicată reclamantului la data de_ sub nr. 9/3385, pârâtul a transmis informațiile solicitate, punând la dispoziția reclamantului câte o copie a titlului de proprietate 112911/_ emis pe Kosa Klara și respectiv a titlului de proprietate nr. 41791/21357 emis pe S. Ferenc (f. 20-24).

2

Pentru a răspunde petentului, pârâta a efectuat demersuri pe lângă Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, instituție care păstrează evidența înscrisurilor solicitate de petent și ulterior le-a transmis reclamantului (f. 19). De altfel, aceste înscrisuri au fost depuse și de către reclamant.

Faptul că reclamantul apreciază ca nelegală emiterea acestor titluri de proprietate prin aceea că nu este menționat și numele reclamantului în titluri și nu sunt precizate nr. topografice corespunzătoare terenurilor cuprinse în aceste titluri, nu poate fi apreciat ca un refuz al autorității publice de a comunica informațiile solicitate. Legalitatea titlurilor de proprietate intrate în circuitul civil, poate fi analizată, în condițiile legilor fondului funciar, la cererea celor îndreptățiți, de către instanța de judecată, la fel și cererile accesorii cu privire la terenurile din titlurile de proprietate. În acest context apare ca neîntemeiată cererea privind obligarea la plata daunelor pentru nefolosirea imobilelor menționate în titlurile de proprietate, aceasta urmând a fi respinsă.

Având în vedere cele mai sus reținute raportat la dispozițiile legale evocate, instanța constată că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile legale impuse de prevederile Legii 544/2001, comunicându-i reclamantului toate informațiile solicitate și punându-i la dispoziție înscrisurile cerute și prin urmare cererea de chemare în judecată apare ca neîntemeiată, astfel că, în temeiul art. 22 din Legea nr. 544/2001, urmează a fi respinsă.

Ca urmare a acestei soluții date asupra cererii principale, urmează a fi, în mod firesc, respinsă și cererea privind obligarea pârâtului la plata și cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul S. F., cu domiciliul în

O., str.Podului, nr.9, ap.5, județul Bihor în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S.

, cu sediul în Z., P. 1 D. 1918, nr.12, județul S. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Sălaj . Pronunțată în ședința publică azi, 21 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

D. C. C. C.

DC/DC/_ /4 ex.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5358/2013. Comunicare informatii de interes public