Sentința civilă nr. 16507/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16507/2013
Ședința publică de la_ Completul compus din: PREȘEDINTE: M. T.
GREFIER: B. M.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. C. și pe pârât C. J. DE P., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ ,_ ,_ și, ulterior pentru_, încheierile de la termenele menționate făcând parte
integrantă din prezenta sentință.
Cauza este reținută în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de reclamanta D. C. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII C., s-a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii nr. 33361/_ pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să constate calitatea de beneficiară a reclamantei a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să oblige intimata să emită o nouă hotărâre în sensul celor solicitate, să oblige pârâta la plata drepturilor începând cu data introducerii cererii, să oblige pârâta la plata daunelor morale, consecință a nerespectării art. 7 pct.3 din Legea nr. 189/2000 si să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că cererea a fost respinsă datorită unor date contradictorii, fără să se specifice care sunt aceste date.
Nu s-au solicitat reclamantei alte înscrisuri justificative, prin urmare aceasta nu a avut posibilitatea reală de a justifica calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legea nr. 189/2000.
În probațiune, s-a anexat hotărârea atacată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii.
A arătat pârâta că nu s-a putut face dovada în cauză a calității reclamantei de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile notariale ale martorilor nefiind suficiente.
Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată
.
Astfel, instanța retine că potrivit hotărârii atacate, Hotărârea nr. 33361/_, cererea reclamantei de stabilire a drepturilor prevăzute de
Legea nr. 189/2000 a fost respinsă, având în vedere existența unor date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
La dosar a fost depusă hotărârea atacată precum si actele care au stat la baza emiterii acesteia.
Instanța reține că la dosar reclamanta a depus declarațiile a doi martori care au declarat pe proprie răspundere că aceasta s-a refugiat din localitatea Viișoare, jud. C., în localitatea Urca, jud. C. și ulterior în localitatea Tritenii de Jos, jud. C., începând cu 1 septembrie 1944, întorcându-se din refugiu în 10 noiembrie 1944.
Martorii au declarat că despre împrejurarea atestată prin declarație au luat la cunoștință deoarece s-au întâlnit pe teritoriul de refugiu.
Instanța reține că declarația martorilor este sumară si în lipsa coroborării acesteia cu alte probe, nu se poate reține ca fiind dovedită împrejurarea refugiului reclamantei.
În fața instanței, reclamanta a mai propus audierea a doi martori, însă declarațiile acestora sunt de asemenea contradictorii, neputându-se stabili cu certitudine nici perioada refugiului și nici teritoriul de refugiu, făcându-se referire la locații diferite.
Astfel, nu s-a putut stabili în ce condiții s-a refugiat reclamanta, care a fost efectiv perioada de refugiu, motivul fiind persecuția pe motive etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.
Împrejurarea că martorii s-au întâlnit cu reclamanta pe teritoriile de refugiu nu este relevantă în lipsa coroborării cu alte probe, aflarea unei persoane într-o anumită locație la un moment dat neputând fi interpretată în sensul existenței refugierii.
Ca urmare, instanța apreciază că în lipsa depunerii altor probe, hotărârea atacată este legală si temeinică, în baza art.1,8,10 din Legea 554/2004, cererea formulată urmând a fi respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta D. C., dom. în V. nr.853. jud.C. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C. .
Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la_ .
PREȘEDINTE
,
M. T.
GREFIER,
B. M.