Sentința civilă nr. 16575/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16575/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. L. și pe pârât C. J. DE P., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Giurgiu Nicolae reprezentantul reclamantei în substituirea avocatului Moldvai Bela lipsa fiind părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, C. J. de P. C. a depus prin registratura instanței în data de_ actele solicitate prin adresa instanței.
Reprezentantul reclamante i depune din Ecris detalii privind dosarul_ și copia Hotărârii nr. 31899 din data de_ și chitanța privind cheltuielile de judecată.
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul T. L. a contestat în contradictoriu cu pârâta C. J. de
P. C. Hotărârea nr. 33963/_ emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia ca fiind netemeinică si nelegală, constatarea calității reclamantului de beneficiar a dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr.189/2000 pentru perioada de refugiu septembrie 1940 - martie 1945, cu obligarea pârâtei la acordarea de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile OG nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/2000 având în vedere faptul că în intervalul septembrie 1940 - martie 1945, din cauza persecuțiilor de natura etnică s-a refugiat împreuna cu familia din Urca în localitatea Mihai Viteazu, jud.C. .
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C. a solicitat respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat (fila 7). Pârâta a arătat că martorul M. V. a fost refugiată în Asinip, Lopadea Nouă, jud. Alba și nu a adus precizări care se referă la modalitatea de cunoaștere a situațiilor din Mihai Viteazu, jud. C. .
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat pe fond admiterea cererii (fila 28). A arătat că nu mai susține cererea de acordare a daunelor morale.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat martorul Bozdog I. (filele 45)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 33963/_ a Casei Județene de P. C. s-a respins cererea reclamantului Redean I. de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de refugiat (fila 3).
Cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 4 din
O.G. nr.105/1999, reclamantul atacă acum în contenciosul administrativ hotărârea emisă.
Potrivit art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe "persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (…) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu
";.
Conform art. 61din aceluiași act normativ, "Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege";.
În susținerea cererii sale, reclamantul a depus acte de stare civilă și declarația martorei M. V., autentificată de notarul public (filele 10
).
După cum reiese din întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a înlăturat declarația martorei M. V., întrucât la propriul său dosar de acordare drepturi a indicat un alt traseu.
Tribunalul apreciază că reclamantul T. L. a făcut dovada propriilor susțineri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă.
În acest sens, martorul propus și audiat de instanță, Bozdog I., a confirmat că în perioada 1940-1945 reclamantul a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia din localitatea Urca în comuna Mihai Viteazu județul C.
, din motive etnice.
Susținerile martorului Bozdog I. sunt susținute și de Sentința civilă 15195/2013, prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada_ -_ .
Cu respectarea art. 264 din Cod, tribunalul consideră că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea și va dispune anularea Hotărârii nr. 33963/_ și obligarea pârâtei să
recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada_ -_ și să-i acorde drepturile bănești aferente începând cu data de_ .
Văzând dispozițiile art. 451 din Cod, va obliga pârâta la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocat.( f 61)
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.
L.
, domiciliat în comuna V., sat Urca nr. 257, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.,
cu sediul în C. -N., str.
Coșbuc, nr. 2, jud. C. .
Anulează Hotărârea nr. 33963/_ emisă de C. J. de P. C.
, Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000.
Obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada_ -_ și să-i acorde drepturile bănești aferente începând cu data de_ .
Obliga pârâta la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Președinte,
-M. B.
Grefier,
C. T.
Red AMB/ 4 ex./_