Sentința civilă nr. 16641/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 16641/2013

Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S. L. și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

    1. făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 13 decembrie 2013 se depune de către reclamantă, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, copia Hotărârii nr. 29799/_ emisă de către pârâtă numitei Ciocan Aurelia.

      Tribunalul apreciază că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide cercetarea procesului și îl reține în pronunțare.

      T R I B U N A L U L

      Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

      Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S. L. a contestat în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. Hotărârea nr. 33954/_ pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, solicitând anularea hotărârii ca netemeinică si nelegală, constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, obligarea intimatei sa emită o noua decizie de constatare a faptului că este beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, obligarea intimatei la plata daunelor morale, consecința a nerespectării art. 7 pct.3 din Legea nr.189/2000 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

      În motivarea acțiunii, reclamanta arată că hotărârea de respingere este netemeinica si nelegala si a fost data cu greșita interpretare sau coroborare a probelor administrate. Solicită instanței acordarea despăgubirilor morale justificate pe întârzierea Comisiei cu 1 an si 8 luni în a se pronunța asupra cererii depuse, despăgubiri în valoare de 1.000 lei.

      În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

      Pârâta C. J. de P. C. a formulat întâmpinare (fila 8), arătând că martora M. Victoria a fost refugiată în Asinip, Lopadea Noua, jud.Alba și nu a adus precizări care să se refere la modalitatea de cunoaștere a situațiilor din Mihai Viteazul, jud.C. . Potrivit ultimelor amintiri ar fi fost refugiata 4 ani în loc de 2 luni, așa cum a solicitat în propriul dosar.

      În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiată martora Ciocan Aurelia (fila 55).

      1

      Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

      Prin Hotărârea nr. 33954/_ a Casei Județene de P. C. s-a respins cererea reclamantei S. L. de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de refugiat (fila 3).

      Cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 4 din O.G. nr.105/1999, reclamanta atacă acum în contenciosul administrativ hotărârea emisă.

      Potrivit art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe "persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (…) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu

      ";.

      Conform art. 61 din aceluiași act normativ, "Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege";.

      În susținerea cererii sale, reclamanta a depus acte de stare civilă și declarația martorei M. Victoria, autentificată de notarul public (filele 12-13).

      După cum arată pârâta prin întâmpinare, numita M. Victoria a fost refugiată în Asinip, Lopadea Nouă, jud. Alba și a dat declarație notarială prin care atestă cu privire la situația din Mihai Viteazul, jud. C. . De asemenea, în propriul dosar martora a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru o perioadă de 2 luni, însă din declarația dată în favoarea reclamantei reiese că ar fi fost refugiată în toată perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

      Tribunalul apreciază, însă, că reclamanta S. L. a făcut dovada propriilor susțineri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din noul Cod de procedură civilă.

      Astfel, martora Ciocan Aurelia audiată de instanță a confirmat că în perioada 1940- 1945 reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia din comuna L. în Mihai Viteazul, din motive etnice.

      Declarația martorei este susținută și de Hotărârea nr. 29799/_, prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada_ -_ (fila 58). Martora a atestat și perioada pentru care a fost nevoită reclamanta să se refugieze.

      Cu respectarea art. 264 din Cod, tribunalul consideră că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va dispune anularea Hotărârii nr. 33954/_ și obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada_ -_ și să-i acorde drepturile bănești aferente începând cu data de_ .

      Prin înscrisul sub semnătură privată depus la data de_, reclamanta arată că înțelege să renunțe la judecarea petitului accesoriu, privind acordarea de daune morale (filele 19-20).

      Ținând cont de atitudinea procesuală a reclamantei, precum și de prevederile art.406 din noul Cod de procedură civilă (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004), potrivit cărora "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă";, instanța va da eficiență actului de dispoziție al părții și va lua act de renunțarea la judecată.

      2

      În temeiul art. 452 din Cod, se va respinge petitul accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecată care nu au fost dovedite în cursul procesului.

      PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

      Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. L. , CNP 2., domiciliată în L., nr. 633, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr.2, jud. C. .

      Anulează Hotărârea nr. 33954/_ emisă de C. J. de P. C., Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000.

      Obligă pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada_ -_ și să-i acorde drepturile bănești aferente începând cu data de_ .

      Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea petitului accesoriu, privind acordarea de daune morale.

      Respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

      Definitivă și executorie pentru capătul principal de cerere și cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru petitele accesorii, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

      Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.

      Președinte,

      1. G. C.

Grefier,

C. -A. B.

Red./Tehn. AGC 4 ex. _

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16641/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000