Sentința civilă nr. 260/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 260/2013
Ședința publică din data de 10 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect - refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de_ sub nr._, reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. a solicitat instanței anularea hotărârii nr.33301/_ emisă de pârâtă.
Răspunzând celor invocate, prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestației.
Prin precizarea contestației
, depusă la dosar la termenul de judecată din_, reclamantul
a arătat că solicită recunoașterea calității sale de refugiat pentru perioada august 1944-noiembrie 1944.
La termenul de judecată din_, reclamantul,
prin reprezentant, a făcut o nouă precizare a pretențiilor sale, indicând perioada refugiului ca fiind octombrie 1942-decembrie 1942.
Analizând susținerile părților în raport cu probele administrate cu normele juridice incidente Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr.33301 emisă la_ de Comisia pentru aplicarea Legii 189/2009 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul R. I. reținându-se că există date contradictorii în ceea ce privește refugiul acestuia.
Potrivit prev. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile actului normativ evocat, persoana în cauză trebuie să facă dovada refugierii (proprii sau a părinților în cazul copiilor) materializate în părăsirea domiciliului și a faptului că această părăsire este rezultatul persecuției etnice în perioada arătată.
Cu alte cuvinte, dovada persecuției, ca urmare a părăsirii domiciliului, este o condiție esențială pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dovadă ce poate fi făcută, în contextul normelor metodologice, prin acte oficiale și respectiv prin declarații de martori.
1
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
În speță declarațiile martorilor nu pot fi reținute în sensul normelor menționate.
Astfel prin declarațiile autentice de la f.20 dosar martorii I. M. A și ILCEZAN V. arată că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din loc. Călărași, jud. C. în loc.LUNCA, com. MIHAI VITEAZU, în perioada septembrie 1940 - martie 1945.
Audiat în instanță pentru lămurirea aspectelor legate de refugiu, martorul GĂZDAC I. a declarat că nu cunoaște perioada în care reclamantul s-ar fi aflat în refugiu, aflând doar de la acesta că și el a fost refugiat -f42.
Martorul S. F. relevă că, fiind de etnie maghiară, familia sa nu s- a refugiat, în schimb reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu în perioada octombrie 1942-decembrie 1942.
Din declarații se observă că primul dintre martori nu poate să indice o perioadă exactă a refugiului iar cel de-al doilea nu s-a întâlnit cu familia reclamantului în localitatea de refugiu astfel încât susținerile reclamantului apar ca nedovedite iar ipoteza normei prevăzute de art.1 din Legea 189/2000 neîntrunită.
Din ansamblul declarațiilor, Curtea apreciază că starea de fapt este nerelevantă raportat la situația concretă a refugiului reclamantului și a familiei acestuia, neputând forma convingerea instanței că acesta este îndreptățit la acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
Mai mult decât atât, din adeverința nr. 25/_ emisă de ȘCOALA CU CLASELE I-VIII călărași rezultă că reclamantul a urmat cursurile acesteia în perioada 1943-1947 astfel încât susținerile acesteia, cuprinse în cererea depusă la
C. J. DE P. C. potrivit cărora în perioada 1940-1945 s-ar fi aflat în refugiu apar ca nefondate.
Nici celelalte perioade invocate: august 1944- noiembrie 1944 respectiv octombrie 1942- decembrie 1942 nu au fost dovedite prin probațiunea administrată în cauză.
În aceste împrejurări, cum reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele instanței, acțiunea acesteia urmează a fi respinsă întrucât statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în disp. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la_ și până la_ a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată, formulată de reclamantul R. I., domiciliat in loc. Călărași, sat G. nr. 89, jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.
, cu sediul în C. -N., S. G. C. nr. 2, jud. C. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
2
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
M. H. | D. | C. |
Thred.M.H./ 4 ex./_
3
