Sentința civilă nr. 1719/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1719/2013
Ședința publică din data de 04 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de contestatorul C. A. împotriva intimatei C.
J. DE A. DE S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a jduecat în fons la data de 20 septembrie 2013dată la care din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta C. J. de A. de S., a formulat contestație împotriva deciziei nr. 37/_ solicitând admiterea contestației, anularea deciziei ca fiind nelegală și neîntemeiată, iar pe cale de consecință obligarea pârâtei la revocarea deciziilor de impunere nr. 12556.1/_, 1556.2/_ și 12556.3/_ .
În motivare, s-a arătat că pârâta prin decizia nr. 37/_ respinge contestația formulată împotriva deciziilor de impunere nr. 12556.1/_ 1, 12556.2/_ și a deciziei nr. 12556.3/_
, prin care a solicitat revocarea deciziilor de impunere din oficiu emise pe numele meu ca fiind nelegale si contrare legii, normelor si procedurilor fiscale.
S-au contestat deciziile de impunere nr. 12556.1/_ 1, 12556.2/_ si decizia nr.
/_ pentru următoarele motive:
între contestator ca persoană fizică și pârâtă nu există nici un raport contractual nu a încheiat nici un contract în acest sens cu casa de sănătate;
nu a fost încheiat nici un contract de asistență sau de prestare servicii medicale cu casa de sănătate;
nu există nici o baza de impunere și nici un impozit stabilit prin decizie de impunere;
este încadrat cu contract individual de muncă pe durata neterminată și plătește contribuții la fondul de sănătate, atât contestatorul potrivit veniturilor cât și angajatorul pentru acesta, este nelegal să fie impus la plata unor alte contribuții, deoarece nu beneficiază în mod dublu de servicii de sănătate;
potrivit prevederilor art. 222 din Legea 95/2006, CAS are obligația de a informa cel puțin odată pe an asigurații asupra nivelului de contribuții ce trebuie plătite, iar potrivit prevederilor legale în materie, deciziile comunicate în anul 2013 nu pot produce efecte retroactive, iar în anul 2011 CAS BN nu i-a comunicat și nu a primit decizie de impunere;
creanța stabilită prin deciziile emise este nelegală și nu intră sub incidența Codului de procedura fiscală și nici a legii sănătății, deoarece în cazul contribuției de asigurări de sănătate, aceasta contribuție se datorează în baza unui titlu de creanță valabil, respectiv decizie de impunere comunicată anual, decizie care nu s-a comunicat, precum și în baza unui contract încheiat de reclamant cu casa de asigurări de sănătate, contract care nu s-a încheiat, iar în caz de neplată a contribuției la fondul de sănătate, drept sancțiune persoana fizică nu beneficiază de asigurare de sănătate și de asistență medicală gratuită.
În drept s-au invocat art. 172 și urm. din OG 92/2003, Legea 554/2004.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că contribuțiile in sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute că anexa la legile bugetare anuale. Legea 95/2006 a reformei în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare
reprezintă cadrul legal general care reglementează organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate si care prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Obligativitatea asigurării și a plății contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv, cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație. In acest sens, prevederile art.208(3) lit.e din L.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuțiilor pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere, cum este cazul în speță, împrejurarea că reclamantul este și salariat încadrat cu contract de muncă pe durata nedeterminată plătind contribuții în această calitate nu îl scutește de la obligativitatea plății contribuțiilor aferent veniturilor din activitate independentă, prevederile art.257(2)lit.b si ale alin.(3)din același articol fiindu-i aplicabile. Art.257(3) prevede că
"în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) fit. a)-d), alin. (21) și (22) și art. 213 afin. (2) lit h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri".
Prin urmare este fără îndoială faptul că reclamantului îi revine obligația de a achita contribuțiile aferent veniturilor realizate din activitate independentă, chiar și în ipoteza cumulării activității salariale cu cea independentă, o persoană care realizează mai multe tipuri de venituri fiind obligata potrivit legii, să contribuie pentru toate aceste tipuri de venituri, indiferent ca apelează sau nu la servicii medicale in cadrul sistemului.
Astfel, reclamantul se încadrează la categoria de asigurați reglementata la art.257(2)lit.b din L.95/2006 realizând venituri impozabile din activitate independenta in intervalul 2007 - 2012 pentru care avea atât obligația declarativă menționată de art.215 din L.95/2006 cât și obligația virării contribuției trimestrial, până la 15 a ultimei luni din fiecare trimestru (art.257(5)lit.b)
Reclamantul pornește de la premiza greșită că neavând contract încheiat cu CAS B. N. nu ar avea obligația plații acestui tip de contribuție, însă această interpretare este contrară dispozițiilor imperative ale legii și nu poate fi primită. Neîncheierea contractului nu este de natură
să-l exonereze de la această plată, așa cum pretinde, întrucât izvorul obligației se află în lege și nu în contract, caracterul imperativ al dispozițiilor care consacră plata sumelor cuvenite asigurărilor sociale de sănătate menținându-se încă de la primele reglementari în cadrul sistemului și până în prezent, persoanele exceptate de la plata acestei contribuții fiind prevăzute la art.213. "Astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită" se arată și în numeroase decizii ale Curții Constituționale (decizia_ /2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificată doar în aceste situații, din imposibilitatea obiectivă a păturilor defavorizate material de a îndeplini aceasta obligație iar nu pe ignorarea lor.
Întrucât însuși contestatorul a încălcat prevederile legale nedepunând declarațiile la Fond, C. de asigurări de sănătate a emis deciziile de impunere in temeiul art.35 din Ordinul 617/2007 emis de către CNAS, pe baza informațiile despre realizarea veniturilor transmise de ANAF, pa baza de Protocol..
Iar obligația de informare la care se refera art.222 din L.95/2006 a fost îndeplinită de către CAS B. N. prin anunțuri care se adresează, in general, categoriilor de contribuabili și au menirea de a aduce la cunoștința acestora faptul că au obligația de a plăti contribuția la asigurările sociale de sănătate. Astfel de anunțuri au fost publicate atât în presă cât și pe pagina de internet proprie a CAS B. N. .
In consecință, au fost emise deciziile 12556.1/_, 12556.2/_ si 12556.3/_ împotriva cărora s-a formulat contestație administrativă înregistrată la CAS BN sub 15282/_ și nr.l1052/_ care au fost conexate și soluționate prin decizia nr.37/_ .
Prin decizia de soluționare s-a respins ca rămasă fără obiect contestația înregistrată sub nr.15282/2011 întrucât deciziile de impunere ce au format obiect al acestei contestații fuseseră anulate din oficiu, ele nefiind comunicate către debitor. Iar contestația împotriva deciziilor
12556/2012 a fost admisă în parte având în vedere că se impunea recalcularea obligațiilor de plată aferent anului 2007, așa cum se arată în considerentele deciziei la pag.3 alin.7 si 8.
Conform mențiunilor Compartimentului de specialitate, pentru anul 2007 s-a calculat în mod eronat regularizarea contribuției în funcție de salariul minim brut pe țară, deși în situația debitorului se impunea calcularea contribuției doar asupra venitului impozabil, având în vedere prevederile art.257(3) din L.95/2006 în raport cu art.8(3) din Ord.617/2007, conform căruia regularizarea se efectuează numai în cazul în care venitul din activitate independentă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția. Prin punerea în aplicare a dispozițiilor deciziei de soluționare, Compartimentul de specialitate a emis decizia nr.3172.1/_, 3172.2/_ și 3172.3/_ cu mențiunea că numai sumele aferente anului 2007 au fost modificate, cele aferent anilor_, 2011 rămânând nemodificate.
Criticile cu privire la lipsa calității de asigurat și lipsa de temei în stabilirea obligațiilor de plată au fost respinse ca neîntemeiate pentru motivele arătate și reiterate prin prezenta întâmpinare.
Nu sunt întemeiate nici criticile legate de lipsa unui titlu de creanța care nu i s-ar fi comunicat. In speța titlul de creanță este chiar decizia de impunere 12556/2012 pe care, de altfel a contestat-o la C. de asigurări de sănătate, contestatorul fiind probabil în eroare asupra însăși noțiunii de titlu de creanța. Astfel, art.35(l)si (2) din ord.617/2007 arată că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) ori decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, așa cum este cazul în speță.
Nu subzistă nici criticile în sensul că deciziile comunicate în anul 2013 nu pot produce efecte retroactive, întrucât văzând prevederile art.91 din C.P.fiscală în conformitate cu care, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală și totodată, art.259(7) lit.b din L.95/2006 care prevede că persoanele care au obligația să se asigure și nu dovedesc plata contribuției sunt obligate să achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție atât contribuțiile principale cât și obligațiile fiscale accesorii, rezultă că plata unor sume cuvenite la FNUASS pentru o perioadă anterioară nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv. Iar în ce privește faptul că nu i s-a comunicat în anul 2011 nicio decizie, contestatorul nu se poate prevala de propria sa culpă, fiindcă nu și-a îndeplinit obligația declarativă menționată în lege. Astfel, CAS BN a comunicat debitorului în cadrul termenului de prescripție fiscală, actul de impunere în baza informațiilor preluate de la ANAF pe baza de Protocol.
In drept s-au invocat disp. art.205 NCPC, art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006; Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Tribunalul reține că prin Deciziile de impunere nr._ 6.2 și 12556.3 emise de C. J. de A. de S. la data de_ (f. 17-21 dosar), s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată a unor sume cu titlu de contribuție datorată la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din activități independente desfășurate în perioada anilor 2007 - 2012, precum și majorări de întârziere aferente sumelor datorate cu titlu de contribuție în perioada menționată.
Contestația formulată de reclamant împotriva menționatelor decizii de impunere a fost admisă în parte prin Decizia nr. 37/_ emisă de C. de A. de S. B. -N. (f. 2, 3 dosar), ce face obiectul acțiunii în anulare ce face obiectul prezentului dosar în sensul că s-a dispus emiterea unor noi decizii de impunere pentru stabilirea contribuției în funcție de veniturile realizate, reținându-se în motivarea deciziei că pentru anul 2007 s-a calculat eronat regularizare la salariul minim brut pe țară, deși în situația debitorului se impunea plata contribuției doar la nivelul impus din activități independente (sens în care s-au emis deciziile de impunere rectificative nr._ .2 și 3172.3 din_, aflate la filele 32-36 dosar).
Reclamantul a înțeles a contesta decizia de soluționare a contestației, apreciind, pentru motivele enumerate în motivarea cererii de chemare în judecată, că nu se justifică deloc plata contribuției în raport cu veniturile obținute din activități independente.
Examinând criticile formulate de reclamant cu privire la decizia atacată, tribunalul apreciază, în acord cu poziția procesuală exprimată de pârâtă, că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor de impunere, în conformitate cu care avea obligația
plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote de 6,5%, care se aplica veniturilor impozabile realizate în calitate de persoană care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Totodată, este de menționat că reclamantul nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la plata acestei contribuții conform prevederilor art. 213 alin. 1 din același act normativ sau a persoanelor pentru care contribuția se plătește din alte surse (în speță reclamantul realizează venituri din salarii, ipoteză reglementată de art. 257 alin. 2 lit. a din aceeași lege, în forma în vigoare la acea dată. Acest aspect nu reprezintă însă un argument în favoarea tezei susținute de reclamant în sensul că nu ar datora contribuția la asigurări de sănătate și în temeiul art. 257 alin. 2 lit. b, câtă vreme alin. 3 al aceluiași art. 257 prevedea în mod neechivoc că "în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin.
(2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.";
În privința celorlalte aspecte învederate de reclamant, tribunalul reține că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr.571/2003
, cu modificările și completările ulterioare, și Ordon anța G uvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare, cât timp reclamantul, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul mai reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Față de cele ce precedă, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 37/_ și a Deciziilor de impunere conteste, instanța va respinge, ne nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul C. A., domiciliat în B., str. Î. T., bl. 28, ap.22, județ B. -N., CNP 2., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr.5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul
-N. .
Pronunțată în condițiile art. 396 C.pr.civ., prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
