Sentința civilă nr. 212/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 212/2013
Ședința publică din data de 19 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de contestatoarea R. O.
S. al M. B. RA în contradictoriu cu intimații Primarul M. B. și M. B.
- D. E. și V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a judecat în fond la data de 5 februarie 2013, concluziile reprezentantei contestatoarei fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul R. O. S. al M. B. RA, în contradictoriu cu intimații Primarul M. B. și M. B. - D. E. și V.
, a solicitat anularea Dispoziției nr.1630/_ a P. municipiului B. privind soluționarea contestației înregistrată sub nr.73583/_ și anularea Deciziei de impunere nr.64456/_ emisa de Primăria municipiului B., D. E. - V. prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului taxa pe teren (pășuni) pentru anii 2009, 2010 și 2011 în cuantum de 183.978 lei.
În motivare s-a arătat că la data de_ s-a comunicat la sediul reclamantului decizia de impunere nr.64456/30.08.201 emisă de Primăria municipiului B., D. E. - V. prin care s-a stabilit in sarcina sa plata sumei de 183.978 lei reprezentând taxa pe teren pentru anii 2009, 2010, respectiv 2011.
La data de_ a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând desființarea acesteia în totalitate, motivat de faptul că nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.256 alin.3 Cod fiscal.
Potrivit acestui text de lege "pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren".
Deși s-a arătat faptul că în ceea ce privește terenurile având categoria de folosința pășuni, reclamantul nu are un drept de administrare, nerealizând nici activități cu caracter comercial, pârâtul a respins contestația formulată, prin Dispoziția nr. 1630/_, dispunând menținerea deciziei atacate.
R.P.L. O. S. al M. B. R.A. s-a înființat prin Hotărârea Consiliului Local B. nr.64/2009 ca și regie publică locală, cu specific exclusiv silvic.
Potrivit disp. art.1 si 2 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat regii autonome si societăți comerciale, regiile autonome se constituie în ramurile strategice ale economiei pentru realizarea de activități productive și de comercializare, deci activități generatoare de profit.
Art.18 din Legea nr.72/2002 a zootehniei, arată faptul că "administrarea pajiștilor comunale, orășenești și municipale intră în atribuțiile consiliilor locale care vor stabili în răspunderea directă și nemijlocită a primarilor executarea prevederilor cuprinse în amenajamentele pastorale și în planurile anuale de exploatare a pajiștilor de pe raza unităților administrativ-teritoriale respective." Reclamantul în temeiul atribuțiilor ce îi sunt conferite în acest domeniu, realizează doar executarea, punerea în practică a prevederilor hotărârilor de consiliu, realizează o prestare de servicii și nu o activitate de administrare, întărită și de faptul că, potrivit dispozițiilor legale in materie, întreaga
sumă obținută din taxa de pășunat se utilizează doar pentru lucrări de întreținere, nefiind generatoare de profit.
Potrivit doctrinei și practicii în materie, titularul unui drept de administrare poate să posede, să folosească și să dispună de bunul aflat în administrare, în condițiile date prin actul de atribuire. Stăpânirea materială a bunului - elementul corpus al atributului posesiei - nu este exercitată de reclamant, ci de utilizatorii efectivi ai pășunilor, adică de crescătorii de animale. Folosința este acea prerogativă a unui drept real în temeiul căreia titularul acestuia poate întrebuința bunul. Este evident că din analiza sumară a acestor aspecte, nu exercită asupra fondului pastoral un drept de administrare.
Chiar dacă prin HCL nr.64/2009 să arată faptul că reclamantul administra fondul forestier și pastoral, trebuie avută în vedere voința reală a organului legislativ, interpretarea acestei dispoziții trebuind a fi făcută raportat la întreg actul, dându-se acesteia înțelesul ce rezultă din interpretarea tuturor dispozițiilor cuprinse în această hotărâre.
Faptul că, prin dispozițiile art.12 din Codul silvic se arată faptul că "fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice private care funcționează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic" nu duce automat la concluzia că și celelalte activități prestate de ocol se subscriu unor activități economice și implicit ar avea un drept de administrare asupra altor bunuri decât cele care se circumscriu fondului forestier. Dispoziția imperativă a legii este aplicabilă doar activităților cu acest specific, celelalte activități, în speță cea pastorală, având natura juridică de prestări servicii și nu de administrare, activitatea preluată ca urmare a transformării juridice suferite de reclamant.
Din punct de vedere al activităților exercitate asupra fondului pastoral se circumscrie instituțiilor publice, prin prisma faptului că exercită o activitate fără caracter comercial sau pentru îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial, astfel că este aplicabilă excepția prevăzută de art.257 al.1 lit. f din Codul fiscal, în sensul că "impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice".
Nu în ultimul rând, este evident că nu este titular al dreptului de administrare, deoarece venitul anual obținut din taxa de pășunat este de 55.000 lei, sumă ce se utilizează în totalitate și în exclusivitate pentru lucrări de întreținere a pășunilor, iar impozitul stabilit prin actul contestat este de 76.566 lei pe an. Ori o activitate economică presupune obținerea de profit, iar în situația în care ar fi titulari ai dreptului de administrare ar avea posibilitatea de a stabili taxele de pășunat într-un cuantum care să acopere atât taxa pe teren, stabilită prin decizia atacată, cât și cheltuielile cu întreținerea, investițiile, precum și o cotă de profit.
In drept s-au invocat disp. art.1, art.7 alin.1, art.8 alin.1 L.554/2004, art.218 alin.2 Cod proc.fiscală.
Pârâții Primarul M. B. și M. B.
au depus la dosar întâmpinare( file 19- 22, 38),
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare s-a arătat că prin Dispoziția P. municipiului B. nr. 1630 din data de_ a fost respinsă contestația formulată de R.P.L. O. S. al M. B. R.A. împotriva Deciziei de impunere nr. 64456/_ emisă de D. E. - V. din cadrul Primăriei municipiului B.
. Contestația avea ca obiect obligațiile de plată ale contestatoarei față de bugetul local al municipiului B. reprezentând taxa pe teren cu privire la terenul proprietate publică a municipiului B., categoria de folosință pășune, teren pe care reclamanta îl are în administrare în baza H.C.L. nr. 64/2009.
În acțiunea în contencios pe care a formulat-o, reclamanta susține că nu are un drept de administrare asupra terenurilor care au categoria de folosință pășuni, nerealizând nici activități cu caracter comercial.
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului B. nr. 64 din data de_ s-a aprobat înființarea Regiei publice locale "O. silvic al municipiului B. " R.A. - operator regional pentru administrarea în comun a fondului forestier și cinegetic și realizarea serviciilor silvice aferente terenurilor din fondul forestier proprietate publică a municipiului B. și a comunei Livezile - prin reorganizarea Serviciului public municipal "O. silvic al municipiului B. ".
Potrivit normelor legale în materie fiscală, noua structură creată avea obligația ca în termen de 30 de zile să declare și, ulterior, să achite taxa pe teren aferentă terenurilor pe care le are în administrare, încadrate la categoria de folosință pășune.
Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit aceste obligații, s-a trecut la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale potrivit prevederilor art.83 alin. (4) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, s-a emis de către D.
E. - V., Decizia de impunere nr.64456/_ prin care, începând cu data de_, s-a calculat, în sarcina debitoarei suma de 183.978 lei, reprezentând taxa pe teren cu privire la terenul proprietate publică a municipiului B., categoria de folosință pășune, teren pe care contestatoarea îl are în administrare în baza H.C.L. nr. 64/2009.
Art.256 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, prevede următoarele: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren."
Potrivit doctrinei, dreptul de administrare al regiilor autonome și instituțiilor publice asupra bunurilor din domeniul public este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică, iar caracterele dreptului de proprietate publică sunt, în același timp, și caractere juridice ale dreptului de administrare. Astfel, dreptul real de administrare este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
În ceea ce privește conținutul juridic al dreptului de administrare, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia "titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare." Astfel, este evident că dreptul de administrare nu poate conferi titularului său mai multe atribute decât dreptul de proprietate și întrucât dreptul de proprietate publică este inalienabil înseamnă că și dreptul de administrare este, în principiu, inalienabil, inclusiv nedezmembrabil. În literatura de specialitate, însă, se vorbește de un drept de dispoziție materială pe care îl are titularul dreptului de administrare în cazul terenurilor, clădirilor, altor edificii sau amenajări.
În dezvoltarea prevederii art.136 alin. (4) din Constituție, art.12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia dispune: "Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local", în alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol sunt reglementate darea în administrare și conținutul dreptului de administrare. Astfel, conform art. 12 alin. (2) din această lege darea în administrare se realizează după caz prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al M. București sau a consiliului local.
La art. 5 pct. 5.2 din Actul constitutiv - anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 64/2009 și la art. 8 din Statut - anexa nr. 2 la H.C.L. nr.64/2009 se stipulează: "Regia publică locală "O. silvic al municipiului B. " R.A. are în administrare fondul forestier, pastoral și silvopastoral proprietate publică a municipiului B. și a comunei Livezile, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice... precum și în inventarul domeniului public privind fondul forestier și pastoral." Aceste prevederi sunt întărite și de cele prevăzute la art.6 din Regulamentul de organizare și funcționare - anexa nr. 3 la H.C.L. nr. 64/2009 unde sunt enumerate atribuțiile R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A., iar la alin.57 se menționează: "Gestionează și administrează fondul pastoral al municipiului B.
, asigură paza pășunilor împădurite și a celor cu arbori a celor două unități administrativ teritoriale asociate având ca obiectiv principal realizarea unor pășuni productive, astfel încât funcțiile economice ce li se atribuie să poată fi îndeplinite cu maximum de eficiență și continuitate."
Din economia celor de mai sus reiese faptul că, în baza H.C.L. nr. 64/2009, R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. este titular al dreptului de administrare asupra fondului pastoral proprietate publică a municipiului B. .
Reclamanta mai precizează, referitor la stabilirea taxei pe teren în sarcina sa, că din punct de vedere al activităților exercitate asupra fondului pastoral se circumscrie instituțiilor publice, astfel că se încadrează la excepția prevăzută de art. 257 alin. (1) lit. f) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit căruia "impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau
folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice." Pentru a stabili dacă acest text de lege este aplicabil în cazul reclamantei, se pune problema dacă
"O. silvic al municipiului B. " R.A. este instituție publică sau regie autonomă.
Cu privire la acest aspect, se consideră că R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. este regie autonomă de interes local. În susținerea acestui punct de vedere sunt:
art.12 din Legea 46/2008 privind Codul silvic: "Fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice private care funcționează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic sau pe bază de contracte cu ocoale silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva."
la art.1 alin (2) lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată se precizează semnificația unor termeni astfel: "... g) organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean - denumirea generică ce include:
instituții publice și servicii publice înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare instituții și servicii publice de interes local sau județean;
societăți comerciale și regii autonome înființate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare societăți comerciale și regii autonome de interes local sau județean;
de altfel, însăși în denumirea structurii R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. se menționează forma de organizare, și anume regie autonomă.
Având în vedere cele de mai sus, consideră că întrucât R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. nu este instituție publică, ci regie autonomă de interes local, îi sunt inaplicabile prevederile art.257 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Drept urmare, cu privire la terenurile care i-au fost date în administrare în baza H.C.L. nr. 64/2009, R.P.L. O. silvic al municipiului B. R.A. are obligația de plată a taxei pe teren potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În drept s-au invocat disp. art. 115-118 C.pr. civ., art. 256 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 83 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
De asemenea, pârâții au mai relevat prin înscrisul intitulat "răspuns la cerere";,
referitor la calitatea de titular al dreptului de administrare a reclamantei R.P.L. "O. silvic al municipiului
B. " R.A., care susține că nu exercită asupra fondului pastoral un drept de administrare, deoarece venitul anual obținut din taxa de pășunat este mai mic decât suma datorată bugetului local cu titlu de taxă pe teren; că în situația în care ar fi titulari ai dreptului de administrare ar avea posibilitatea să stabilească taxele de pășunat într-un cuantum care să acopere atât taxa pe teren, cât și cheltuielile cu întreținerea, investițiile, precum și o cotă de profit, aspectul că atât în Statut - anexa nr.2 la
H.C.L. nr.64/2009 la art.15, cât și în Regulamentul de organizare și funcționare - anexa nr. 3 la
H.C.L. nr. 64/2009 la art. 12 sunt menționate atribuțiile consiliului de administrație al R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. Așadar, deși reclamanta susține că taxa de pășunat și clauzele contractelor de pășunat se stabilesc de către consiliul local, potrivit atribuțiilor enumerate în actele normative susmenționate reiese că consiliul local doar aprobă actele prin care acestea se stabilesc, iar consiliul de administrație este organul de conducere care, în conformitate cu atribuțiile sale, hotărăște cu privire la modul în care administrează atât fondul forestier, cât și fondul pastoral și silvopastoral proprietate publică a municipiului B. .
Astfel, în calitate de titular al dreptului de administrare, R.P.L. "O. silvic al municipiului
B. " R.A. are dreptul și posibilitatea să se implice în tot ceea ce privește administrarea fondului forestier, a fondului pastoral și silvopastoral proprietate publică a municipiului B. . În acest sens, inclusiv bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește de către reclamantă și se supune doar spre aprobare și avizare Consiliului local al municipiului B. .
În ceea ce privește obligația reclamantei de plată a taxei pe teren stabilită în sarcina sa, menționează că impozitele și taxele locale sunt reglementate de Titlul IX din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal precum și de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Aceste acte normative prevăd, în mod expres și limitativ, atât modalitățile și condițiile în care contribuabilii, persoane fizice și juridice, datorează bugetului local impozite sau taxe, precum și cazurile în care contribuabilii care datorează acele impozite sau taxe beneficiază de scutiri sau înlesniri de la plata obligațiilor fiscale aferente impozitelor sau taxelor datorate.
În cazul de față, reclamanta-contestatoare a invocat scutirea de la plata taxei pe teren prevăzută de art. 257 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, 4jnde se menționează: "f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice"; însă s-a arătat în întâmpinare că întrucât R.P.L.
"O. silvic al municipiului B. " R.A. nu este instituție publică, ci regie autonomă de interes local, îi sunt inaplicabile aceste prevederi legale.
Se mai precizează faptul că odată stabilită obligația de plată în sarcina unui contribuabil, evident în mod legal, acesta nu beneficiază de scutire sau înlesnire de la plata acelei obligații invocând faptul că nu are venituri sau profit sau că valoarea acestora este insuficientă pentru achitarea obligației fiscale stabilite, ci așa cum a arătat mai sus, situațiile în care un contribuabil beneficiază de scutire sau înlesnire de la plata obligației fiscale sunt cele stabilite, expres și limitativ, prin lege. Drept urmare, dacă cu ocazia efectuării expertizei contabile reclamanta arată că veniturile încasate din activitatea de pășunat sunt mai mici decât cheltuielile efectuate cu această activitate, acest aspect nu influențează deloc obligația reclamantei de plată a taxei pe teren cu privire la terenurile care i-au fost date în administrare.
Apoi, fondul cauzei este acela de a stabili dacă Decizia de impunere nr. 64456/_ emisă de Primăria municipiului B. este sau nu legală și temeinică. Prin această decizie de impunere s-a stabilit în sarcina reclamantei pentru perioada_ -_ obligația de plată a sumei de 183.978 lei, reprezentând taxa pe teren cu privire la terenul proprietate publică a municipiului B., categoria de folosință pășune, teren pe care contestatoarea îl are în administrare în baza H.C.L. nr. 64/2009.
Pentru a se pronunța asupra legalității și temeiniciei deciziei de impunere nr. 64456/_, se apreciază că instanța trebuie să stabilească dacă R.P.L. "O. S. al municipiului B. " R.A. are sau, dimpotrivă, nu are obligația de plată a taxei pe teren aferentă terenurilor pe care le are în administrare, încadrate la categoria de folosință pășune.
Cu privire la acest aspect, se susține că pentru terenurile care i-au fost date în administrare în baza H.C.L. nr.64/2009, R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. are obligația de plată a taxei pe teren potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, unde se prevede: "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren."
Prin "Notele de scrise"; depuse la filele 111-112 dosar, referitor la "inconsecvența Primăriei
B. " care a emis în anul 2011 decizii de impunere pentru anii 2009-2011 prin care s-a stabilit obligația de plată a taxei pe teren în sarcina R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A., în timp ce pentru anul 2012 obligativitatea plății taxei revine crescătorilor de animale, în situația în care, susține reclamanta, atât starea de fapt cât și cea de drept rămân neschimbate, s-a relevat că prin
H.G. nr.50/_ s-a modificat, printre altele, și alin.(23) de la punctul 73 din Hotărârea Guvernului
nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice - de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal - partea a II-a, Titlul IX privind impozitele și taxele locale, astfel că începând cu data de_ sunt aplicabile noile prevederi ale alin.2 ind.3 de la punctul 73 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 potrivit cărora: "în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice ori persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final".
În forma anterioară a actului, în vigoare până la_, la punctul 73 alin. (23) era stipulat: "în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale,
concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice ori persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz.";
Având în vedere prevederile celor două forme ale actului de mai sus, atât cea anterioară, cât și cea în vigoare, și ținând cont de faptul că R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A., în
calitate de titular al dreptului de administrare, a încheiat contracte de închiriere pentru o parte din terenul proprietate publică a municipiului B., categoria de folosință pășune, în speță, există următoarea situație:
până la data de_, R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A., în calitate de titular al dreptului de administrare în baza H.C.L. nr. 64/2009, are obligația de plată a taxei pe teren cu privire la terenul proprietate publică a municipiului B., categoria de folosință pășune;
începând cu data de_ (data la care intră în vigoare modificarea adusă de H.G.50/2012) pentru suprafețele de teren care au fost închiriate de reclamantă altor persoane, obligația de plată a taxei pe teren, pentru suprafața închiriată este în sarcina utilizatorului final, respectiv a chiriașului. Pentru suprafața de teren care nu a fost concesionată, închiriată, dată în administrare sau folosință, taxa pe teren va fi datorată în continuare de R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A., în calitate de titular al dreptului de administrare.
Drept urmare, din cele arătate mai sus, reiese că modul în care D. E. - V. din cadrul Primăriei municipiului B. a stabilit obligația de plată a taxei pe teren, începând cu data de_ (în sarcina utilizatorului final) nu se datorează inconsecvenței pârâtei, ci este determinat de o modificare legislativă despre care, se pare, că reclamată nu are cunoștință.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin deciziile de impunere nr.64456/_ pentru anii 2009, 2010 și 2011, emise de M.
B. - D. E. - V., s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 183.978 lei reprezentând taxa pe teren pentru anii 2009, 2010, respectiv 2011( 30.844 lei + 76.567 lei + 76.567 lei), raportat la prevederile art.256 alin.3 Cod fiscal:"; Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren";.
La data de_ reclamanta a formulat contestație împotriva acestor decizii, solicitând desființarea în totalitate, motivat de faptul că nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.256 alin.3 Cod fiscal, în condițiile în care în ceea ce privește terenurile având categoria de folosința pășuni, nu are un adevărat drept de administrare sau de folosință, însă pârâtul Primarul municipiului
B. a respins contestația formulată, prin Dispoziția nr.1630/_, dispunând menținerea deciziei atacate.
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului B. nr. 64 din data de_, în temeiul art.17, 36 alin.2 lit. a și alin.3 lit. c din legea nr.215/2001, s-a aprobat înființarea Regiei publice locale "O. silvic al municipiului B. " R.A. - operator regional pentru administrarea în comun a fondului forestier și cinegetic și realizarea serviciilor silvice aferente terenurilor din fondul forestier proprietate publică a municipiului B. și a comunei Livezile - prin reorganizarea Serviciului public municipal "O. silvic al municipiului B. ", stabilindu-se că reclamanta este o structură de utilitate publică, cu specific silvic, care funcționează în subordinea Consiliului Local ale municipiului B. și comunei Livezile, bucurându-se de personalitate juridică din momentul înscrierii în Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice( art.1 și 2). În Statutul acestei entități - anexa nr.2 a HCL nr.64/2009, la art. 8 se stipulează: "Regia publică locală "O. silvic al municipiului B. " R.A. are în administrare fondul forestier, pastoral și silvopastoral proprietate publică a municipiului B. și a comunei Livezile, înregistrat ca atare în amenajamentele silvice..., precum și în inventarul domeniului public privind fondul forestier și pastoral";- fila 58 dosar, atribuțiile fiind enumerate de art.6 din Regulamentul de organizare și funcționare - anexa nr. 3 la H.C.L. nr.64/2009, la pct.57 și 59 menționându-se clar: "Gestionează și administrează fondul pastoral al municipiului B. , asigură paza pășunilor împădurite și a celor cu arbori a celor două unități administrativ teritoriale asociate având ca obiectiv principal realizarea unor pășuni productive, astfel încât funcțiile economice ce li se atribuie să poată fi îndeplinite cu maximum de eficiență și continuitate", respectiv " întocmește și duce la îndeplinire bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de consiliile locale asociate";.
Legea nr. 213/1998 prevede la art.12 că "Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local", iar potrivit articolului 2 din Legea nr.15/1990 "regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale
economiei naționale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare - precum și în unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de Guvern", în funcție de natura interesului activității economice desfășurate de regia autonomă, aceasta putându-se înființa fie prin hotărâre a Guvernului dacă este de interes național, fie prin hotărâre a organelor județene și municipale ale administrației de stat, dacă regia autonomă este de interes local( art. 3 alin.2 din Legea nr. 15/1990).
Regiile autonome sunt persoane juridice și, implicit dețin un patrimoniu propriu format din bunuri asupra cărora exercită un drept de proprietate(art.5 din lege), dar dreptul de proprietate asupra bunurilor proprii nu trebuie confundat cu dreptul de administrare exercitat cu privire la bunurile proprietate publică intrate în patrimoniul, patrimoniul regiei autonome fiind deci divizat în masa bunurilor proprietate privată și masa bunurilor asupra cărora aceasta exercită doar un drept de administrare, proprietatea aparținând în regim de drept public statului sau unităților administrativ teritoriale. Tocmai din acest considerent, s-a apreciat în doctrina de specialitate că regiile autonome sunt persoane juridice de natură mixtă: de drept public, în raportul cu autoritățile publice față de care se găsesc în poziție de subordonare atunci când exercită dreptul de administrare, dar și de drept privat, în raportul cu terții, persoane fizice sau juridice, față de care se găsesc în poziție de egalitate, ca titular al dreptului de proprietate privată.
Așa cum au susținut și pârâții, reiese din ansamblul acestor reglementări faptul că, în baza
H.C.L. nr.64/2009, R.P.L. "O. silvic al municipiului B. " R.A. este titularul dreptului de administrare asupra fondului forestier, pastoral și silvopastoral proprietate publică a municipiului
B.,
relevate fiind sub acest aspect, mai ales prin prisma divizării patrimoniului în masa bunurilor proprietate privată și masa bunurilor asupra cărora se exercită doar un drept de administrare, proprietatea aparținând în regim de drept public unității administrativ-teritoriale - mun. B., cu referire strictă la cele 3 decizii de impunere, cele inserate în cuprinsul art.8 și 9 din anexa nr.2 a HCL nr.64/2009, neputând fi primită susținerea reclamantei că, în ceea ce privește fondul pastoral, nu se poate vorbi de un drept de administrare în condițiile în care nu realizează activități cu caracter comercial aducătoare de venit, deoarece întreaga sumă încasată din taxa de pășunat se utilizează doar pentru lucrările de întreținere. Este adevărat că aceste din urmă susțineri ale reclamantei sun confirmate de înscrisurile depuse la filele 84-108 dosar, 174-183 dosar, HCL nr.65/2009, nr.50/2010 și nr.36/2011( art.4, respectiv 5) care vizau organizarea pășunatului animalelor și stabilirea taxelor de pășunat pe anii 2009-2011, stabilind clar că sumele încasate cu titlu de taxă de pășunat vor fi folosite numai pentru acoperirea cheltuielilor pentru executarea lucrărilor de întreținere și îmbunătățire a pășunilor, însă nu se poate concluziona că lipsa obținerii unor venituri din activitatea de gestionare, administrare a fondului pastoral este de natură să determine asimilarea reclamantei, strict pe acest aspect, unei instituții publice și care ar beneficia de scutire de la plata impozitului pe teren, în sensul art.257 alin..1 lit. f din Legea nr.571/2003
potrivit căruia
"impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice";.
Instituțiile publice
sunt definite în literatura de specialitate ca fiind persoane juridice înființate prin acte de putere sau de dispoziție ale autorităților publice locale
sau centrale, al căror scop este realizarea de activități fără caracter comercial sau îndeplinirea unui serviciu public nepatrimonial.
Înființarea instituțiilor publice se realizează prin Constituție, prin legi sau prin acte administrative, iar în raport de natura interesului în vederea căruia au fost constituite, conform art. 12 alin.1 din Legea nr.213/1998, instituțiile publice sunt de interes național și de interes local, în acest ultim caz: prefecturile, consiliile județene și locale, precum și alte instituții publice de interes local( spitale, policlinici, școli, teatre, institute de cercetare științifică, etc.); în vederea realizării scopului pentru care au fost înființate, ambele categorii de instituții publice sunt finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dar pot avea și bunuri proprietate privată, în virtutea calității lor de persoane juridice, precum și bunuri asupra cărora exercită un drept de administrare ce le-a fost transmis de către titularii dreptului de proprietate publică.
Evident, reclamanta, conform art.26 din anexa nr.3 la H.C.L. nr.64/2009, asigură din veniturile realizate în activitatea proprie( prin obiectul principal, dar și obiectele secundare enumerate la art.7 din statut), acoperirea tuturor cheltuielilor, realizarea investițiilor și obținerea de profit, astfel că a scinda calitatea în care acționează în funcție de natura activității - administrare a
fondului pastoral, ca instituție publică, respectiv ca regie publică locală atunci când este vorba de administrarea fondului forestier, cinegetic și realizarea serviciilor silvice aferente terenurilor din fondul forestier proprietate publică a municipiului B., nu este permis.
Mai mult, art.1 alin (2) lit. g) din Legea nr.215/2001, precizează semnificația unor termeni astfel: "... g) organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean - denumirea generică ce include: 1. instituții publice și servicii publice înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare instituții și servicii publice de interes local sau județean; 2. societăți comerciale și regii autonome înființate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite în continuare societăți comerciale și regii autonome de interes local sau județean…";.
Dreptul de administrare este un drept derivat din dreptul de proprietate publică, întrucât doar titularul dreptului de proprietate publică poate constitui și atribui dreptul de administrare, iar exercitarea dreptului de proprietate publică se poate realiza practic, de regulă, prin regiile autonome și instituțiile publice, numai prin intermediul dreptului de administrare.
În ceea ce privește conținutul acestui drept, articolul 12 alin.3 din Legea nr.213/1998 dispune: "Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acestea, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare". Așadar, cele trei atribute ale dreptului de administrare nu se exercită în mod absolut ca în cazul dreptului de proprietate, ci cu anumite restricții impuse prin actul de dare în administrare. Astfel, spre deosebire de posesia proprietarului, posesia ca atribut al dreptului de administrare nu presupune intenția titularului de a se comporta ca un proprietar și de a stăpâni bunul pentru sine.
Folosința
bunului primit în administrare conferă titularului acestuia posibilitatea, dar și obligația de a-l utiliza pentru realizarea scopului activității sale, cu respectarea uzului și interesului public.
Chiar și în aceste condiții, titularul poate culege fructele civile, naturale și industriale produse de bunul aflat în administrare. În materia perceperii fructelor civile există însă o distincție după cum titularul dreptului de administrare este o regie autonomă sau o instituție publică. În prima ipoteză, pentru că regia autonomă are, prin natura sa, un scop lucrativ, fructele civile intră în proprietatea privată a acesteia și vor putea fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării activității sale și pentru obținerea de profit(art.6 din Legea nr.15/1990). Dimpotrivă, instituțiile publice, fiind finanțate în principal de la buget, nu vor putea păstra fructele civile percepute decât în mod excepțional, atunci când legea sau actul de înființare le permit să utilizeze veniturile produse de bunurile aflate în administrarea lor, ca surse de extrabugetare de finanțare.
Însă, toate aceste considerații nu vin decât să întărească concluzia că, per ansamblu, reclamanta funcționează, așa cum s-a stipulat în actul de constituire, ca o regie publică de interes local care nu în mod necesar trebuie să obțină profit din administrarea pășunilor.
Față de contextul legislativ aplicabil în anii 2009-2011, tribunalul apreciază că în mod corect, chiar dacă nu și echitabil, s-au aplicat prevederile art.256 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu referire la pct.73 din HG nr.44/2004:";. (1) Impozitul pe teren se datorează bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situat terenul…(2^3) În cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se stabilește taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz";, într-adevăr, pct.73 (2^3) din HG nr.44/2004, fiind modificat prin HG nr.50/2012 începând cu data de_ în sensul că:";În cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice ori persoanelor juridice, se datorează taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. Dacă o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare ori de folosință - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință pentru același teren cu alte persoane, taxa pe teren va fi datorată de utilizatorul final";, fără ca această modificare legislativă să retroactiveze.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.218 C.pr.fiscală, va respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior completată, formulată de reclamanta R.P.L. "O. S. al municipiului B. " R.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului B. și M. B. - D. E. - V. .
Se va respinge, în consecință, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, dată fiind soluția adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, ulterior completată, formulată de reclamanta R.P.L. "O. S. al municipiului B. " R.A., cu sediul în B., str.
G. Ș., nr.1, jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului B. și
M. B. - D. E. - V.
, ambii cu sediul în B., str. Piața Centrală, nr. 6, jud. B.
-Năsăud.
Respinge, în consecință, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: HVA/DEL
_ /4 ex
