Sentința civilă nr. 1916/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1916/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții H. D. și H. V. în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului B. și B. T. , având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Cauza s-a judecat în fond la data de 15 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții H. D. și H. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului B. și B. T., suspendarea executării autorizației de construire nr.379/_ emisă de către pârâtul P. Municipiului B. în favoarea numitului
B. T. pentru imobilul situat în B., str. L. R., nr. 26, C.F. nr.61618 B., top 1131, până la soluționarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că imobilul situat în B., str. L. R., nr. 26, identificat în CF 61618 B., top 1131 a fost restituit în natură în favoarea numitei Rădulescu Olga Margareta, care 1-a înstrăinat cu titlu gratuit în favoarea pârâtului B. T. și a celuilalt coproprietar, B. Teofil.
Reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 26B, limitrof apartamentului numiților B. și coproprietar tabular asupra terenului aferent. În realitate, la nr. administrativ 26 din str. L. R. există un singur imobil cu mai multe apartamente și curte comună.
Întrucât pârâtul de rând 2 a efectuat demersuri pentru schimbarea destinației imobilului în litigiu din casă de locuit în spațiu cu destinație de alimentație publică, la data de_ i s-a eliberat de către Primăria municipiului B. Certificatul de Urbanism nr. 1472/_, prin care i s-a impus ca și condiție, în vederea eliberării autorizației de construire obținerea acordului autentificat al coproprietarilor, datorită schimbării funcțiunii existente.
Reclamanții nu și-au dat acordul niciodată pentru schimbarea destinației imobilului și nici ceilalți vecini de la numerele administrative 26, 24 și 28, toți sesizând primăria prin adresa nr. 11257/_ cu privire la opoziția lor la eliberarea unei autorizații de construire în acest scop.
Cu toate acestea, în lipsa unui atare acord și în ciuda numeroaselor sesizări, pârâtul de rd. 1 a eliberat Autorizația de construire nr.379/_ prin care a autorizat efectuarea lucrărilor la imobilul din B., str. L. R., nr.26, prin amenajarea lui ca spațiu de alimentație publică.
Împotriva acestui act administrativ, reclamanții au formulat plângere prealabilă în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, înregistrată la sediul pârâtului sub nr. 50146/_ și 50467/_ prin care au solicitat revocarea lui.
Insă, deoarece pârâtul de rd.1 nu a dat curs plângerii și nu a dispus revocarea autorizației de construire, iar lucrările de amenajare se desfășoară și la această dată, au formulat prezenta acțiune.
Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul și a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
(2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
Condiția "cazului bine justificat" și a "pagubei iminente" sunt întrunite, în speța pendinte, existând împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat cauzator de prejudicii materiale viitoare și previzibile. Astfel, potrivit pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare, obținerea acordului vecinilor anterior eliberării autorizației de construire era obligatorie, textul prevăzând obținerea acestui acord "conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică ...(necesar n.red.) pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădirile existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a
clădirilor învecinate".
Eliberarea autorizației de construire în aceste condiții s-a făcut și cu încălcarea prevederilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 536/1997, modificat și completat, privitoare la normele de igienă și mediul de viață al populației.
De asemenea, potrivit art.32 din HGR 525/1996 privind regulamentul de urbanism autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcționării acestora și nu depreciază aspectul general al zonei, depreciind valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii. Ori, imobilul este înregistrat pe Lista monumentelor istorice cu codul BN- II-m-B-0138, ce ar contraveni conferirea unei alte destinații decât aceea de locuința, cum a fost înscris deja.
Principiul legalității actelor administrative presupune ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat Ia îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
Abordarea unei astfel de soluții este în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tejedor H c. Spaniei, Hotărârea din 1 decembrie 1997, cauza Stone Court TD c. Spaniei, cererea nr. 55524/2000, cauza Artico c. Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980), dar și cu Regulamentul 89/8/_ al Comitetului de Miniștri privitor la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, conform căruia există posibilitatea conferită celui care se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, măsură pe care instanța o dispune atunci când în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.
Ori, reclamanții sunt direcți afectați de emiterea actului administrativ atacat, înființarea ori funcționarea unui local de alimentație publică (bar, club, etc.) limitrof locuinței fiind de natură a avea consecințe negative asupra vieții cotidiene, a liniștii și confortului ambiental. Este de notorietate faptul că, deschiderea unor localuri de alimentație publică în apropierea spațiilor de locuit reprezintă o sursă de poluare fonică, nivelul zgomotului depășind de cele mai multe ori limitele legale. De asemenea, amenajarea acestui spațiu cu destinația autorizată ar determina și un flux permanent de persoane străine, cu toate consecințele ce le implică, atât în curtea interioară a imobilului, cât și în gangul ce oferă accesul în stradă, fiind prejudiciați astfel în dreptul la intimitate și la un mediu sănătos.
Totodată, schimbarea destinației acestui spațiu, situat într-o zonă numai de locuințe individuale ar conduce și la o scădere a valorii economice a imobilului proprietatea reclamanților, în ipoteza unei vânzări, nimeni nedorind să se învecineze cu un restaurant, bar sau un club ori chiar magazin alimentar.
Obținerea acordului vecinilor la schimbarea funcționalității construcțiilor existente a și fost motivul pentru care legiuitorul a instituit această normă, starea de stabilitate și securitate ce există
într-o anumită zonă, fie că este de locuit, fie că are o altă destinație, neputând fi modificată discreționar, potrivit voinței unui singur proprietar.
Pe de altă parte, imobilul in litigiu este unul foarte vechi, iar executarea unor astfel de lucrări de restaurare, înlocuire tâmplărie presupune demolarea unor pereți și efectuarea unor săpături, inclusiv în beciul acestuia, afectând structura de rezistență de natură a conduce la instabilitatea clădirii (a se vedea adresa pârâtului nr. 12546/_ ).
Drept urmare, schimbarea destinației imobilului din spațiu de locuit în spațiu pentru alimentație publică, în cazul în care construcția exista cu această destinație, în lipsa acordului lor, care se învecinează cu imobilul și chiar cu încălcarea propriului act (CU 1472/2012) le vatămă în dreptul și interesul legitim, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii. De altfel, respectarea certificatului de urbanism la emiterea autorizației de construire este o condiție imperativă impusă și de Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 50/1991, dar și de prevederile art. 29 al.1 din Legea nr. 350/2001 care definește certificatul de urbanism ca fiind "actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare potrivit legii". Administrația trebuie să-și respecte propriile acte (chiar ilegale dacă ar fi) până la anularea ori revocarea lor efectivă, fapt ce presupune, în primul rând, respectarea de către primar, atunci când emite o autorizație de construire, a certificatului de urbanism pe care tot el îl emisese anterior.
Finalizarea lucrărilor de amenajare la acest spațiu, presupune că pârâtului i s-ar putea emite și alte acte administrative (autorizație de funcționare, etc.), deschizând astfel șirul unui lanț interminabil de procese. Pentru acest motiv, s-a solicitat și, ca în baza dispozițiilor art. 201 alin. 5 CPC să se dispună scurtarea termenelor procedurale, dată fiind situația, că potrivit art. 14 din legea nr. 554/2004 această pricină se judecă de urgență.
In drept, s-au invocat prevederile art. 7, 14 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991, republicată, art. 29 al. 1 din Legea nr.350/2001, art. 194 și urm. CPC.
Pârâtul P. municipiului B.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat, în principal respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că în principal, se solicită respingerea ca inadmisibilă acțiunea formulată deoarece, conform prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004, reclamanții trebuia să efectueze procedura prealabilă. Deoarece finalizarea acestei proceduri nu a fost efectuată, în baza prevederilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prezenta cerere trebuie respinsă ca inadmisibilă.
În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Se consideră că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, se solicită existența cumulativă a unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.
În ceea ce privește cazul bine justificat, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 se arată că acesta este condiționat de existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Se arată că actul administrativ se bucură de o prezumție de legalitate și veridicitate ce determină principiul executării acestuia din oficiu. A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii echivalează cu a nu executa legea - ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executării actelor administrative este deci o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în condițiile și limitele anume reglementate.
În motivarea cazului bine justificat, reclamanții arată că la numărul administrativ nr. 26 din str. L. R. există un singur imobil. Acest lucru nu este adevărat deoarece inclusiv din schița depusă în probațiune de către reclamanți rezulta că la acel număr administrativ sunt două case situate în părțile opuse ale curții, adică una înspre L. R. (casa pentru care s-a eliberat actul administrativ atacat) și una înspre V. Alecsandri (casa ce le aparține reclamanților), casele fiind despărțite de mai multe anexe și un garaj.
Referitor la susținerea reclamanților cum că pentru eliberarea autorizației de construire ar fi solicitat acordul coproprietarilor, se arată că este vorba de acordul celuilalt coproprietar al construcției, respectiv B. Teofil și nicidecum de către reclamanți.
În ceea ce privește acordul celorlalți vecini, proprietari ai imobilelor învecinate, un asemenea acord nu s-a cerut prin certificatul de urbanism deoarece pe întreaga stradă L. R. toate casele au amenajate spații comerciale. Inclusiv în imobilul obiect al autorizației de construire a existat un spațiu comercial.
În ceea ce privește încălcarea Ordinului nr. 536/1997, reclamanții nu arată în ce anume constă această încălcare.
Referitor la HG 525/1996 se arată că nu s-au încălcat prevederile acestei hotărâri deoarece, imobilul în cauză este situat pe str. L. R. unde, conform PUZ - ului aprobat prin HCL nr. 73/2009, se susțin activitățile de comerț, servicii și alte atracții publice, zona având destinația mixtă de locuințe, instituții și servicii și nu numai de locuințe cum susțin reclamanții.
Faptul că imobilul este un monument istoric nu înseamnă că el nu poate fi utilizat în modul dorit de proprietar atât timp cât se obțin avizele și acordurile necesare din punct de vedere al culturii, așa cum este cazul în speța de față.
Susținerile reclamanților referitoare la încălcarea drepturilor lor nu sunt întemeiate așa cum rezultă din cele de mai sus.
În ceea ce privește paguba iminentă, acțiunea nu face nici o referire concretă la o asemenea pagubă iminentă. Dacă paguba iminentă constă în continuarea și finalizarea lucrărilor și obținerea autorizației de funcționare de către deținătorul spațiului aceste consecințe nu constituie o pagubă iminentă în patrimoniul reclamanților.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât acțiunea reclamanților nu este întemeiată.
În drept s-au invocat disp. art. 205 și urm. din C. pr. civ.; anexa 2 din Legea nr. 50/1991, art.
14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul B. T.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat că în pârâtul împreună cu fratele meu, B. Teofil, sunt singurii proprietari ai imobilului construcție situat în mun. B., str. L. R., nr. 26, imobil pentru care au obținut autorizația de construire criticată nefondat de reclamanți. B. T. are drepturi de administrare a imobilului conferite lui de către B. Teofil prin procura autentificată sub nr. 1696/2011 de către BNP Asociați Sîrbu V. și SA I. .
B. T. și fratele său, B. Teofil, au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin Contractul de donație autentificat sub nr.1712/2011 de către BNP Asociați Sîrbu V. și SA
I., de la bunica lor, Rădulescu Olga Margareta.
Se mai arată că reclamanții H. nu au niciun drept asupra imobilului construcție pentru care s-a emis în mod legal autorizația de construire nr.379/_ .
De asemenea, se precizează că reclamanții H. sunt proprietarii unei construcții situate la o distanță de cel puțin 15 metri față de construcția pârâtului, astfel încât nici desfășurarea lucrărilor de restaurare, amenajare și reparații nu sunt de natură să le cauzeze vreun prejudiciu. Construcția reclamanților și construcția lor nu se învecinează direct.
Referitor la Autorizația de construire nr.379/_, arată că este un act administrativ ce se circumscrie în totalitate condițiilor legii, legalitatea ei neputând fi contestată.
Se precizează că pentru emiterea acestei autorizații a depus toate documentele impuse de lege și solicitate de autorități.
Obiectul acestei autorizații îl reprezintă: Amenajare spațiu de alimentație publică la parterul construcției(nu schimbare de destinație), restaurare unitară fațadă, reparații învelitoare, înlocuire tâmplărie parter și restaurare tâmplărie la etaj, refacere poartă carosabilă din lemn, amplasare firmă.
În conținutul acestei autorizației se arată că aceasta s-a emis pe baza Avizului 63/M/2012 emis de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național B. -Năsăud, imobilul fiind calificat în categoria monumentelor istorice și urmând astfel regimul legii speciale.
Referitor la situația imobilului construcție, arată că:
Această construcție este exclusiv proprietatea pârâtului și a fratelui său, B. Teofil, reclamanții neavând niciun drept asupra ei.
Construcția reclamanților se află la o distanță considerabilă, de cel puțin 15 metri față de construcția proprietatea sa.
Construcția proprietatea acestora a fost naționalizată abuziv și ulterior retrocedată bunicii lor care ulterior le-a donat-o lor, nepoților ei.
În toată perioada regimului comunist această construcție nu a beneficiat de lucrări de conservare, reparații și întreținere, fiind neglijată de autoritățile care o aveau în proprietate, fapt ce a dus la numeroase deteriorări atât în aspectul construcției, dar mai ales în structura ei.
Lucrările autorizate în autorizația contestată în întregime de reclamanți sunt și lucrări care sunt urgente, având în vedere starea de degradare accentuată a imobilului, lucrări care sunt de natură să conserve starea monumentului istoric și deopotrivă sunt lucrări care asigură protecția tuturor persoanelor care trec pe lângă această clădire, situată chiar la stradă. Siguranța oamenilor și conservarea imobilului sunt asigurate prin lucrările pe care le efectuez în mod legal asupra acestui imobil, monument istoric.
Timp de peste 50 de ani, perioadă în care acest imobil s-a aflat în proprietatea statului, casa a fost cu totul neîntreținută, astfel încât a ajuns într-o stare de degradare accentuată, lucrările de refacere, reparații, restaurare fiind cu atât mai necesare și urgente cu cât construcția are o valoare deosebită din punct de vedere al patrimoniului cultural, fiind monument istoric.
Un alt aspect deosebit de important este că în fapt, timp de peste 50 de ani parterul construcției a avut aceeași destinație, fiind spațiu de alimentație publică. Prin urmare, în prezent nu există o schimbare a destinației acestui spațiu, aspect cunoscut în mod evident de către reclamanți, dar trecut sub tăcere, pentru a induce în eroare instanța de judecată.
Reclamanții critică în integralitate autorizația de construire, însă în motivarea cererii lor aduc un singur argument, acela al lipsei acordului lor anterior emiterii autorizației.
Cu privire la acest argument arată că în situația dată acordul vecinilor reclamanți nu este necesar în vederea obținerii autorizației de construire, deoarece nu există un caz de schimbare a destinației acestui spațiu din moment ce, de-a lungul timpului, parterul construcției a fost destinat mereu alimentației publice. Nici în Autorizația de construire nr.379/2013 nu se prevede că se autorizează lucrări de schimbarea destinației spațiului, ci lucrări de "Amenajare spațiu alimentație publică". Prin urmare, nefiind cazul unei schimbări a destinației spațiului, nu poate fi vorba de necesitatea acordului reclamanților, astfel încât cererea reclamanților trebuie respinsă ca nefondată.
În cazul în care instanța ar trece peste apărările de la punctul anterior, arată că legea nu prevede acordul vecinilor ca fiind obligatoriu, în cazul concret, deoarece nu este vorba despre o clădire cu mai multe locuințe care au pereți comuni, ci este vorba despre clădirea care este situată la o distanță mare față de cea a reclamanților, astfel încât destinația comercială a parterului clădirii noastre situate chiar la stradă nu este de natură să îi afecteze sau să îi prejudicieze în vreun fel pe reclamanți. Prin emiterea autorizației noastre nu au fost încălcate prevederile art. 2.5.6. din Anexa 1 a Legii 50/1991, întrucât, referitor la documentația ce trebuie depusă această lege prevede expres că: "Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate."
Astfel, textul de lege arată clar că acordul vecinilor trebuie să existe în formă autentică pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente conform prevederilor legale în vigoare. Or, legea prevede că numai în condominiumul cu mai multe locuințe este necesar acordul vecinilor din imediata apropiere a locuinței căreia i se schimbă destinația, iar în cazul unor construcții separate nu există nicio prevedere legală care să impună acordul vecinilor.
În situația dată, când construcția este proprietatea pârâtului exclusivă, când construcția se află la o depărtare considerabilă de cea proprietate a reclamanților, când accesul în clădire se face direct din zona pietonală, fără a fi afectată proprietatea reclamanților, cu atât mai mult nu se impune nici prin ratio legis un acord al reclamanților ori al altor persoane.
Legea impune existența prealabilă a acordului vecinilor pentru schimbarea destinației unei locuințe, doar în situația expresă a proprietăților situate într-un condominiu datorită situației concrete deosebite(anterior prin Legea nr.114/1996 și în prezent prin art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 400/2003): pereți comuni, părți comune ale clădirii, directa afectare doar a proprietarilor din
imediata vecinătate. R. nea legii este aceea de a-i proteja pe vecinii direcți. Dar această prevedere legală nu trebuie interpretată abuziv și acest drept conferit de lege poate fi limitat dacă exercitarea lui devine abuzivă.
Drepturile civile sunt recunoscute și se exercită cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. în condițiile în care nu există nici un motiv de împiedicare legală în dreptul exclusiv și absolut al pârâților de a dispune de bunul proprietatea noastră, inclusiv în ceea ce privește folosința acestuia, simpla dorință a reclamanților de a se opune acestei schimbări nu poate conduce la limitarea dreptului de proprietate al nostru, astfel că refuzul pârâților constituie un abuz de drept.
Prin decizia nr. 83/1999 a Curții Constituționale s-a stabilit că instanța de judecată poate constata exercițiul abuziv al dreptului, atât în ceea ce privește asociația de proprietari, cât și în ceea ce privește proprietarii vecini celui care dorește schimbarea destinației spațiului proprietatea sa.
Or, în condițiile în care nu există nici un motiv de împiedicare legală în dreptul exclusiv si absolut al nostru de a dispune de bunul proprietatea noastră, inclusiv în ceea ce privește folosința acestuia, simpla dorință a reclamanților de a se opune acestei schimbări nu poate conduce la limitarea dreptului de proprietate al subsemnatului, astfel că refuzul reclamanților constituie un abuz de drept.
Celelalte considerente expuse de reclamanți, privind tulburarea liniștii, disconfort si alte asemenea în situația schimbării spațiului de locuit, nu pot justifica poziția acestora si nu pot conduce la limitarea dreptului de proprietate exclusiv si absolut al meu asupra construcției proprietatea sa.
In situația în care astfel de evenimente neplăcute și ilegale se vor produce, vor putea fi constatate si sancționate potrivit legii, reclamanții fiind de altfel deosebit de vigilenți în acest sens.
Acțiunea reclamanților trebuie respinsă și pentru că în cazul concret nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din L. 554/2004, în sensul că nu există "un caz bine justificat" (după cum s-a arătat nu este vorba despre schimbarea destinației locuinței, întrucât parterul casei nu a avut niciodată destinația de locuință, ci de spațiu de alimentație publică, ca și în prezent) și nefiind vorba nici de "prevenirea unei pagube iminente"(reclamanții nefiind cu nimic afectați de lucrările autorizate prin Autorizația criticată de ei). Reclamanții invocă doar eventualele posibile viitoare prejudicii care ar putea apărea, dacă subsemnatul nu aș respecta dispozițiile legii, dar aceste aspecte nu se circumscriu noțiunii de "pagubă iminentă" și nici a celei de "caz bune justificat".
Suspendarea autorizației de construire ar însemna încetarea lucrărilor și degradarea imobilului, monument istoric.
În drept, s-au invocat disp. art. 555 Cod civil.
Reclamanții H. D. și H. V.
au depus la dosar "răspuns la întâmpinare";
, prin care au arătat următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii introductive invocată de P. municipiului B. este neîntemeiată având în vedere următoarele:
Potrivit art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond." In acțiunea introductivă am arătat că, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, am formulat plângere prealabilă înregistrată la sediul pârâtului sub nr. 50146/_ și 50467/_ și am anexat acesteia dovada înregistrării.
Faptul că, pârâtul nu a soluționat plângerea în termenul legal nu constituie un motiv pentru respingerea acțiunii ca inadmisibilă, atâta timp cât procedura prealabila a fost parcursă în condițiile legale enunțate mai sus. Cererea de suspendare a executării actului administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de introducerea plângerii prealabile și nu de soluționarea ei. Pe de altă parte, primarul nu-și poate invoca propria culpă în nesoluționarea plângerii în termenul legal pentru ca apoi sa invoce excepția inadmisibilității acțiunii introductive.
Pe fond, ambele întâmpinări privesc faptul că, acordul coproprietarilor solicitat prin Certificatul de Urbanism nr. 1472/_ s-a referit la celalalt coindivizar, B. Teofil și nu la coproprietarii din cartea funciară și că, de fapt cele două imobile nici măcar nu se învecinează, între ele existând o serie de anexe gospodărești. De asemenea, se susține că în fapt, prin actul
administrativ atacat nu s-a dispus o schimbare de destinație a spațiului de locuit ci, numai amenajarea unui spațiu de alimentație publică, la parterul construcției.
Cele învederate de către pârâți nu corespund realității, motiv pentru care se solicită să fie înlăturate, pentru următoarele argumente:
Reclamanții sunt coproprietari tabulari asupra imobilului teren înscris în CF 61618 B., nr. top 1131 în suprafață de 583mp și CF 61833 nr. top. 1132 în suprafață de 191 mp împreună cu pârâtul B. T. și cu B. Teofil. Pe acest teren sunt amplasate ambele construcții, respectiv atât casa de locuit a subsemnaților de la nr. administrativ 26B, cât și cea a pârâtului aflată în indiviziune cu B. Teofil, de la nr. administrativ 26. Deși aparent cele două imobile par despărțite, în realitate cele două construcții se afla una în continuarea celeilalte, fiind unite prin anexele gospodărești, aflate una în continuarea celeilalte.
Prin CU nr.1472/_ s-a solicitat acordul exprimat în formă autentică a coproprietarilor, ori în mod evident aceștia nu puteau fi alții decât aceia din cartea funciară. Drept dovadă, pârâtul i-a și chemat la Biroul Notarului Public Groza G. Sorin să își dea acordul, declarația ce le-a fost prezentată spre semnare fiind atașată prezentei, astfel încât, în mod neîntemeiat se susține că nu la reclamanți se referea acordul din certificatul de urbanism.
În mod cert acordul la care s-a făcut referire în acțiunea introductivă îi privea, în acest sens fiind și dispozițiile art. 2 litera i din Legea nr. 114/1996, modificată, ce definește "condominiu" ca fiind "imobilul format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele proprietăți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz".
Dispoziții similare se regăsesc și în HGR 400/2003, respectiv art. 1 alin. 2 ce definește
"condominiu" și art. 6 alin. 3 referitor la acordul vecinilor în cazul schimbării de destinație.
Referitor la obiectul autorizației de construire se susține că acesta ar fi fost acela de amenajare spațiu de alimentație publică și nu de schimbare de destinație, motiv pentru care nici nu ar fi fost necesar acordul nostru. Or, din extrasul de carte funciară și proiectul care a stat la baza emiterii autorizației de construire ("situația existentă"), întocmit de expert tehnic Păcurar V., la rubrica "situația propusă" are ca obiect schimbarea destinației spațiului de locuit în spațiu de alimentație publică.
Nu este reală nici susținerea pârâților că la parterul acestui imobil ar mai fi existat un spațiu de alimentație publică și anterior. În realitate, anterior anului 1989 spațiul de la parter, cu intrare din str. L. R. a funcționat ca și magazin alimentar. După anul 1991 și până în anul 2003 și-a păstrat destinația de magazin desfacere produse alimentare, după această dată având diverse destinații, ca magazin telefonie mobilă (închiriat de Consiliul local al municipiului B. către SC Bilcop SRL), ori librărie (închiriat de Consiliul local al municipiului B. către SC Paperland ori SC Romoffice SRL), ceea ce reiese inclusiv din documentația anexată. Ori, există o diferență netă între un spațiu comercial care desface produse alimentare și spațiu având destinația de alimentație publică, respectiv restaurant, bar etc.
Reclamanții nu s-au împotrivit efectuării lucrărilor de reparație a imobilului, însă nu pot accepta schimbarea destinației lui într-una care le-ar aduce grave prejudicii. S-a susținut că accesul urma a se realiza din str. L. R., însă chiar din schițele anexate proiectului și din fotografiile pe care le atașează prezentei, rezultă că, una din ferestrele care dădeau spre gangul ce reprezintă accesul comun a fost transformată în ușa de acces (a se vedea si foto). In mod cert această ușă de acces urma să facă legătura cu băile propuse a fi realizate la mezanin. Deși lucrările autorizate prin actual atacat privesc parterul imobilului, din informațiile susținute și de schițele proiectului atașat, aceste lucrări privesc inclusiv spațiul aflat la mezanin și la etaj, unde pârâtul intenționează deschiderea restaurantului. De altfel, la mezaninul imobilului lucrările de amenajare a băilor sunt în curs de executare, urmând a se extinde și la etaj.
În aceste condiții, nu s-ar putea susține că actual administrativ atacat nu îi prejudiciază. Ori, cum s-ar putea bucura de prezumția de legalitate din moment ce schițele proiectului nu corespund cu lucrările autorizate. Astfel, se propune executarea de lucrări de construire, prin desființarea unor pereți interiori, realizarea unor noi spații (băi personal la mezanin), lucrări de compartimentare la etaj, iar în actul atacat se autorizează unele lucrări de "amenajare spațiu de alimentație publică la parter".
Transformarea curții interioare și a gangului de acces într-un focar de infecții le-a fost confirmată și anul acesta, cu ocazia Zilelor municipiului B., când pârâtul B. T. a deschis o terasă în fața imobilului, curtea interioară devenind locul optim pentru satisfacerea nevoilor personale, fiind nevoiți din nou să sesizeze autoritățile locale (a se vedea foto).
Alte prejudicii le-au fost aduse prin lucrările de construire efectuate prin săpăturile de peste 1 m adâncime sub nivelul pardoselii, în beciul clădirii, în vederea amenajării unei crame, ce au pus in pericol siguranța întregului imobil, ce constituie monument istoric.
Pentru toate aceste nelegalități au fost obligați să sesizeze toate autoritățile competente, inclusiv Inspectoratul Județean în Construcții (cererea nr. 18621/_ ).
În mod cert toate acestea îi vatămă în dreptul la viața privată și proprietate, neputând fi mereu puși în situația de a sesiza organele competente pentru abuzurile vecinilor de imobil. A se vedea că atitudinea reclamanților este tratată chiar ironic de către pârât prin întâmpinare, susținând că sunt "suficient de vigilenți" pentru a asista la respectarea legii.
Suspendarea executării actului administrativ atacat se impune și prin prisma hotărârilor în materie pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Dispozițiile art. 8 din CEDO impun statelor membre anumite obligații negative, și anume de a nu face ceva de natură a stânjeni exercițiul lor de către titularii cărora le sunt recunoscute.
Jurisdicția europeană a extins protecția vieții private a persoanei și la mediul înconjurător sănătos în care acesta are dreptul să trăiască (López - Ostra c/Espagne, Hot. 9 dec. 1994). În circumstanțele unei cauze (Kyrtatos c. Grece) s-a statuat că atingerile aduse mediului înconjurător constituie încălcarea unuia dintre drepturile garantate de parag. 1 al art. 8 este existența unui efect nefast, produs asupra vieții private sau familiale a unei persoane, și nu simpla degradare generală a acestuia.
Dreptul la viață privată nu reprezintă numai dreptul de a sta închis în propriul "univers", cu excluderea celorlalți; el este, de asemenea, dreptul de a ieși din acest "univers", pentru a merge spre ceilalți membri ai societății; există așadar o viață privată socială, care completează noțiunea clasică de "viață privată personală" (Corneliu Bârsan, CEDO, vol. I, pag. 619).
Art. 20 din Constituția României prevede că, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că art. 6 alin.1 din Convenție conține un drept de "acces la instanță" - din care dreptul de acces este un aspect - ca un element al dreptului la un proces echitabil. Acest drept nu este unul absolut, putând face obiectul unor limitări care însă nu pot să restrângă sau reducă accesul persoanei în așa fel sau în așa măsură încât însăși esența este afectată. In plus, prin limitare trebuie să fíe urmărit un scop legitim, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. In cauza Janosevici împotriva Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002, relevantă pentru cazul de față, Curtea a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin certificatul de urbanism nr.1472/_ eliberat de P. mun. B. se punea în vedere pârâtului B. T. - beneficiarul ulterior al autorizației de construire nr.379/_ a cărei suspendare a executării se solicită prin prezenta acțiune, cu privire la imobilul situat în B., str. L.
R., nr.26, identificat în CF 61618 B., top 1131, cadastral C1, obținerea documentelor necesare emiterii autorizației de construire pentru amenajarea unui spațiu de alimentație publică la parter, restaurare fațade și reparații învelitoare, înlocuire tâmplărie PVC, …, cu mențiunea că la pct. 3 din acest certificat se prevedea că documentația va conține inclusiv "acordul autentificat al coproprietarilor";, în contextul în care la pct.1 "Regimul juridic"; era inserată referirea la existența coproprietății: "clădire proprietate privată în cote indivize";( file 53-54 dosar).
Extrasul de carte funciară nr.61618 B., top 1131, cadastral C1( fila 41) cuprinde mențiuni referitoare la construcții și teren " casa de piatră cu 15 camere"; și 583 mp teren având categorie de folosință "curți construcții";, înscrierile din partea II( foaia de proprietate) evidențiind 4
proprietari: reclamanții H. D. și H. V. - cota 98/58, respectiv pârâtul B. T. și B. Teofil, fiecare cu cote de ½ din cota de 485/583 părți.
Incontestabil, reclamanții sunt proprietarii unui apartament din imobilul construcție cu mai multe apartamente și curte comună situat la nr. administrativ 26 din str. L. R., accesul spre zona de locuit realizându-se printru-un gang comun, mai puțin, actualmente, la spațiul comercial de la parter ( a se vedea planșele foto și mențiunile existente la filele 74, 78, 102, 108), beneficiarul autorizației de construire dorind extinderea spațiului comercial existent deja existent - cu suprafața inițială de 29,97 mp, cu un bar - 5,4 mp, cramă - 42,31 mp, prin transformarea a două camere și grup sanitar, până la anexa de 2,40 mp, cu efectuarea tuturor lucrărilor în amănunt descrise în documentația întocmită de arhitect Bungărdean C.
Emitentul autorizației de construire susține că la numărul administrativ nr. 26 din str. L. R. există nu doar un singur imobil, deoarece inclusiv din schița depusă în probațiune de către reclamanți rezultă că sunt două case situate în părțile opuse ale curții, adică una înspre L. R. (casa pentru care s-a eliberat actul administrativ atacat) și una înspre V. Alecsandri (casa ce le aparține reclamanților), casele fiind despărțite de mai multe anexe și un garaj, condiții în care s-a solicitat acordul coproprietarilor, adică al celuilalt coproprietar al construcției, respectiv B. Teofil și nicidecum al reclamanților. Mai mult, în ceea ce privește acordul celorlalți proprietari ai imobilelor învecinate, un asemenea acord nu s-a cerut prin certificatul de urbanism deoarece pe întreaga stradă L. R. toate casele au amenajate spații comerciale, inclusiv în imobilul obiect al autorizației de construire a existat un spațiu comercial.
In aceste condiții, reclamanții motivând, în esență, că dată fiind schimbarea destinației imobilului, nu li s-a cerut acordul conform celor dispuse de pct.2.5.6. din anexa 1 la Legea nr.50/1991, au depus la data de_ plângerea prealabilă înregistrată la Primăria Bistrița sub nr. 50647 (f.11), solicitând revocarea acestui act, după ce dezacordul referitor la aceleași lucrări demarate fără autorizație de construire fusese comunicat instituției, care prin răspunsul nr.11257/_ făcea referire la eliberarea certificatului de urbanism nr.1472/69631 în care "s-a solicitat acordul autentificat al coproprietarilor, datorită schimbării funcțiunii existente";(f.16, 20).
Tribunalul reține că prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, conform art. 2 alin.1 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă, a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
La soluționarea cauzei este necesar să se aibă în vedere și Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la_ prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor.
Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării nu poate fundamenta prin ea însăși luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
În speță, reclamanții au prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate - autorizația de construire nr.379/2013 nu putea fi eliberată, deoarece nu exista acordul lor, ca și coproprietari ai terenului, după ce acest acord fusese cerut prin certificatul de urbanism nr.1472/_, conform celor dispuse de pct.2.5.6. din anexa 1 la Legea nr.50/1991 și art.29 alin.1 din Legea nr.350/2001, iar din împrejurările cauzei mai sus relevate rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate ce caracterizează actul administrativ contestat. Evident, argumentele privind legalitatea actului
administrativ nu pot fi apreciate în cadrul analizei întemeiată pe dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ și nu sunt în măsură a fi analizate la nivel de aparență, câtă vreme duc la tranșarea pe fond a problemelor de drept supuse analizei instanței de contencios.
În verificarea celei de-a doua cerințe impusă cumulativ de art.14 din Legea nr.554/2004, se reține că reclamanții deși sunt proprietarii apartamentului învecinat cu clădirea vizată de autorizația de construire, construcții despărțite în realitate de o serie de anexe, sunt coproprietari ai terenului în suprafață de 583 mp care le permite accesul la locuință, folosirea curții interioare și a gangului de acces pentru activitatea ce se intenționează a fi desfășurată - bar, cramă, în apropiere de spațiul în care se derulează viața lor privată, este în mod cert de natură a-i prejudicia.
Astfel, paguba iminentă așa cum este ea definită de art.2 lit. ș din legea contenciosului administrativ, a fost dovedită în speță, consecințele continuării lucrărilor autorizate fiind greu și anevoios de înlăturat, în ipoteza anulării actului în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, condițiile impuse de art.14 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004 fiind întrunite cumulativ, tribunalul urmează a admite acțiunea și a dispune suspendarea executării actului administrativ - autorizația de construire nr.379/_ emisă de P. Municipiului B., până la pronunțarea instanței de fond.
În temeiul art.453 C.pr.civ., față de soluția adoptată, instanța va obliga pârâtul P. Municipiului B. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții H. D. , CNP 1. și H. V. , CNP 2., ambii domiciliați în B., str. L. R., nr. 26B, jud. B. - Năsăud în contradictoriu cu pârâții P. Municipiului B. , cu sediul în B., P. C., nr. 6, jud. B. -Năsăud și B. T. , domiciliat în B., b-dul G., nr. 14, bl.4, sc. B, ap. 26, jud. B. - Năsăud și, în consecință:
- dispune suspendarea executării autorizației de construire nr.379/_ emisă de P. Municipiului B., până la pronunțarea instanței de fond.
Obligă pârâtul P. Municipiului B. să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2013, prin punerea soluției la dispoziția părților, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
