Sentința civilă nr. 236/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 236/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. G. Z.
Judecător: A. M. Ion Judecător: R. -M. V. Grefier: I. -M. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul S. D. A. împotriva sentinței civile nr. 3160/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata C. N. DE A. SI D. N. D. R. - D. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat Ștețca A. V., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
T. ul după deliberare acordă cuvântul reprezentantului recurentului pe excepția tardivității recursului.
Reprezentantul recurentului solicită respingerea excepției tardivității introducerii recursului, dovedind că acesta a fost declarat în termenul legal.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
T. UL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă cu nr. 3160/2012 Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul
S. D. A., în contradictoriu cu intimatul C. N. DE A. ȘI D.
N. D. R. - D.R.D.P. C. .
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria a reținut în esență următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 0000205/_ dresat de intimata C. N. DE A. ȘI D. N.
D. R. - D.R.D.P. C., petentul a fost sancționat contravențional pentru că a executat o săpătură în zona de siguranță a drumului național; procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001; sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că raportat la prevederile O.G. nr.2/2001 și la jurisprudența CEDO, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia; instanța a reținut că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind
temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator, acestea coroborându-se cu fotografiile întocmite la momentul constatării faptei, aflate la filele 22-23 din dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S. D. A. și a solicitat modificarea sentinței pronunțată în primă instanță cu consecința admiterii plângerii contravenționale. Petentul a arătat că procesul verbal nu conține nicio mențiune cu privire la ocupația și locul de muncă ale contravenientului, toate aprecierile relevante aprecierii presupusei fapte și nicio mențiune cu privire la un martor asistent; în speță a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, procesul verbal nefiind comunicat într-o lună de la întocmirea sa; în speță există o lipsă de motivare, ținând cont de faptul că instanța nu a pus în vedere petentului să își clarifice cererea; prima instanță nu a ținut cont de imperativele impuse de OG nr. 2/2001 pentru întocmirea unui proces verbal.
Analizând actele și lucrările cauzei tribunalul constată următoarele:
În primul rând tribunalul constată că toate motivele pe care le invocă recurentul referitor la neregularitatea procesului verbal de contravenție sunt motive de nulitate relativă, nefiind prevăzute expres, la art. 17 din OG nr. 2/2001. În consecință, fiind aplicabile condițiile prevăzute de art. 105 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la invocarea nulității relative, tribunalul constată în primul rând faptul că aceste motive nu pot să atragă modificarea sentinței primei instanțe sau anulare procesului verbal întrucât petentul nu le-a invocat în fața primei instanțe ci doar în faza procesuală a recursului.
De dragul unei argumentări complete, tribunalul arată însă nici dacă le-ar fi invocat în fața primei instanțe, motivele invocate nu ar fi putut să atragă anularea procesului verbal atacat. Astfel în privința lipsei mențiunilor referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, instanța constată că petentul nu a arătat ce vătămare i s-a produs prin lipsa acestei mențiuni. Or, în lipsa unei vătămări, o astfel de omisiune, sancționată cu nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție nu poate să atragă nulitatea procesului verbal, după cum rezultă din art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Referitor la susținerile petentului legate de lipsa menționării unui martor asistent în procesul verbal de contravenție, instanța constată că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, semnătura unui martor asistent nefiind necesară decât în cazul în care procesul verbal nu este semnat de contravenient, ceea ce nu este cazul în speță.
Susținerea petentului conform căreia sentința primei instanțe ar trebui să fie modificată din cauza lipsei motivării este neîntemeiată. Astfel, sentința primei instanțe conține constatările instanței cu privire la corecta întocmire a procesului verbal și cu privire la realitatea faptei reținute în cuprinsul acestuia. În acest fel se realizează o motivare suficientă a soluției cuprinse în dispozitiv, respectiv aceea de respingere a plângerii contravenționale.
Susținerea referitoare la nesocotirea de către prima instanță a imperativelor prevăzute de OG nr. 2/2001 este, de asemenea, neîntemeiată. După cum s-a arătat anterior prima instanță a analizat corecta întocmire a procesului verbal și cu privire la realitatea faptei reținute în cuprinsul acestuia.
În consecință, tribunalul reține că toate argumentele recurentului referitoare la nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe sunt neîntemeiate.
În plus tribunalul constată, la fel ca și judecătoria că fapta pentru care petentul a fost sancționat este probată prin actele depuse la dosarul cauzei.
Astfel, procesul verbal care exprimă constatarea personală a agentului constatator se coroborează cu fotografiile depuse la dosar, în care se pot observa săpăturile efectuate de către petent. Susținerea petentului că el ar fi nivelat terenul este contrazisă de aceste fotografii care indică săpături de mari dimensiuni și apropiate de șosea.
Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea recursului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de S. D. A. împotriva sentinței civile nr. 3160/_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o menține în totul. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte, B. G. Z. | Judecător, A. M. Ion | Judecător, R. -M. V. |
Grefier, I. -M. P. |
Red. 2 ex, BGZ/IP 12 martie 2013