Sentința civilă nr. 2677/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
SENTINȚA CIVILĂ NR.2677
Ședința publică din 22 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O. - judecător
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de către reclamanta SC
Y. -M. S., cu sediul în B. M., str. C. V., nr. 8A/38, județul M. în contradictoriu cu pârâții M. B. M. -PRIMĂRIA BAIA MARE - D. DE
V. PRIN P., cu sediul în B. M., str. C., nr. 2, județul M. și P.
M. B. M., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 15 aprilie 2013, apoi pentru data de azi, când în urma deliberării instanța a pronunțat hotărârea de mai jos..
T.
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr._ și precizată la termenul de judecată din data de_ reclamanta SC Y. - M. S. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu M. B. M. - Primăria Baia Mare - D. de V., prin primar și cu P. municipiului B. M., în nume personal, anularea Dispoziției nr. 738/_, emisă de P. municipiului B. M. prin care se respinge contestația împotriva deciziei de impunere nr. 68/2010 și
anularea Deciziei de impunere nr. 68/_, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 616/_, respectiv a măsurilor dispuse prin acest raport, precum și obligarea pârâților la recalcularea taxei pe clădiri aferentă spațiului închiriat, cu aplicarea cuantumului prevăzut de art. 253, al. 2, din Legea nr. 571/2003.
În motivare, s-a arătat că prin dispoziția atacată a fost respinsă contestația împotriva deciziei de impunere cu nr. 68/_, respectiv a măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 616/_, reținându-se în esență că susținerea contestatoarei că ar fi trebuit stabilită taxa pe clădiri prin aplicarea cotei de impozitare de 1,5%, ar fi lipsită de temei legal, precum și că dispozițiile legale în materie nu prevăd obligativitatea reevaluării, iar susținerile referitoare la faptul că reclamanta nu are nici atribuții și nici drept de dispoziție referitor la reevaluarea Palatului Justiției ar fi lipsită de suport legal.
Dispoziția atacată este susceptibilă de critici atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei.
Astfel, prin Raportul de inspecție fiscală nr. 616/_ au fost în mod greșit reținute în speță prevederile art. 253, alin. 6, din Legea nr. 571/2003 și raportat la acest aspect a fost stabilit un cuantum al taxei pe clădiri în cuantum de 10% pentru perioada ulterioară anului 2006 și majorări de întârziere.
În raportul de inspecție fiscală s-a mai reținut că reclamanta folosește un spațiu închiriat în suprafață de 50 mp, în incinta Palatului Justiției, situat în B.
M., Bd. republicii nr. 2A și în această situație datorează, potrivit art. 249, al. 3, din Legea nr. 571/2003, taxa pe clădiri aferentă acestui spațiu.
Societatea își desfășoară activitatea în condiții de legalitate, are punctul de lucru înregistrat la ORC M. și în evidențele organelor fiscale.
Potrivit art. 253, al. 2, din legea nr. 571/2003, "cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50%, baza de calcul fiind reprezentantă de valoarea de inventar la care imobilul este înscris în contabilitatea persoanei juridice care este proprietarul clădirii.
Coroborând cele două prevederi legale de mai sus, rezultă că pentru spațiul închiriat dintr-o clădire proprietate publică, cota de impozit se stabilește între 0,25% și 1,5% din valoarea de inventar a acesteia, astfel încât în mod greșit s-a dispus respingerea contestației.
Cu titlu de excepție, art. 253, al. 6 din actul normativ menționat anterior, prevede un cuantum al taxei pe clădiri de 5- 10% din valoarea de inventar, pentru persoanele juridice care nu au efectuat reevaluarea în termen de 3 ani, cuantum care are evident un caracter punitiv, sancționând culpa persoanelor juridice care nu efectuează reevaluarea pentru actualizarea valorii bazei de impozitare în termenul de trei ani.
Prin dispoziția atacată, se susține că dispozițiile legale în materie nu prevăd obligativitatea efectuării reevaluării, însă modul de redactare a art. 253,
din legea nr. 571/2003, respectiv aplicarea unei cote de impunere între 0,25% și 1,5% pentru clădirile intrate în inventar în ultimii trei ani și cele reevaluate în aceeași perioadă de timp și a cotei de 5 - 10% pentru cele la care nu s-a făcut reevaluarea în ultimii trei ani, este evident că scopul aplicării cotei de 5-10% pentru clădirile neevaluate în ultimii trei ani, este determinarea persoanelor juridice care sunt proprietarii clădirilor să actualizeze baza de impunere prin reevaluarea clădirilor din 3 în 3 ani, cuantumul punitiv al cotei de 5 - 10% având rolul de a determina persoanele juridice proprietare de construcții să procedeze la reevaluarea periodică a acestora, pentru actualizarea bazei de impunere.
Reclamanta folosește un spațiu de dimensiuni reduse, respectiv 50 mp, în incinta clădirii palatului Justiției și nu poate fi culpabilizată și nici sancționată pentru faptul că la imobilul aflat în proprietatea sau administrarea unei instituții publice nu a fost reevaluat.
În condițiile în care reclamanta nu are nici atribuții și nici drept de dispoziție referitor la reevaluarea Palatului Justiției, în mod greșit prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere s-a stabilit în sarcina sa plata taxei pe clădiri în cuantum de 10% din valoarea stabilită la ultima evaluare a clădirii tribunalului. Mai mult, din relațiile solicitate de la Tribunalul Maramureș, rezultă că reevaluarea imobilului nu s-a efectuat din motive obiective, respectiv lipsa fondurilor necesare, astfel încât stabilirea taxei pe clădiri cu aplicarea prevederilor art. 253, alin. 6, din Legea nr. 571/2003, este lipsită de temei.
Raportat la faptul că spațiul închiriat este proprietate publică, în speță nu sunt incidente prevederile art. 253, al. 6 din Legea nr. 571/2003, iar obligarea chiriașului la plata unui impozit anual în cuantum de 10% din valoarea unei clădiri proprietate publică, în condițiile în care aceasta nu are drept de dispoziție referitor la reevaluarea spațiului - pentru a se înscrie în cota de până la 1,5%, este lipsită de temeinicie și legalitate, fiind încălcate atât prevederile art. 56, alin. 2 din Constituția României, cât și principiile fiscalității statuate la art. 3, din Legea nr. 573/2003.
Prin urmare, în situațiile care se circumscriu ipotezei legale a art. 249, alin. 3, din Legea nr. 571/2003, cuantumul taxei se stabilește conform art. 253, alin.2 din Legea nr. 571/2003.
În drept, au fost invocate prevederile art. 218, al. 2, din OG nr. 92/2003, ale Legii nr. 554/2004.
În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul P. municipiului B. M., s-a opus admiterii acțiunii, arătând că potrivit prevederilor art. 249, al. 3 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, pentru clădirile proprietatea publică sau privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, a locatarilor, a titularilor drepturilor de administrare sau folosință, după caz, în
condiții similare impozitului pe clădiri. Potrivit art. 253, al. 1, din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozitare se stabilește prin hotărârea Consiliului Local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,5%, în conformitate cu articolul 253, al, 2, din același act normativ. În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință, cota de impozitare se stabilește de Consiliul Local între 5% și 10% în conformitate cu art. 253, al. 6, din actul normativ anterior menționat. Pentru M. B. M. cotele de impozitare stabilite de Consiliul Local sunt de 1,5%, respectiv 10%. Valoarea impozabilă a spațiului în discuție este de 107.656 Ron, ultima reevaluare a clădirii efectuându-se în_ .
Din coroborarea textelor legale invocate anterior, rezultă cu claritate faptul că pentru perioada februarie-decembrie 2006, taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 1,5% la valoare de inventar a clădirii, iar pentru anii 2007, 2008 și 2009, taxa pe clădiri se stabilește prin aplicarea cotei de impozitare de 10%, la aceeași valoare de inventar. Așadar, susținerea contestatoarei în sensul că ar fi trebuit stabilită taxa pe clădiri prin aplicarea cotei de impozitare de 1,5% pe întreaga perioadă supusă inspecției fiscale este lipsită de temei legal.
De asemenea, precizează faptul că, dispozițiile art. 253, alin. 6, din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, nu au menirea de a sancționa persoanele juridice care nu și-au efectuat reevaluarea clădirilor așa cum în mod eronat susține contestatoarea, deoarece dispozițiile legale în materie nu prevăd obligarea efectuării reevaluării.
Susținerea societății reclamante, în sensul că, aceasta nu ar avea atribuții sau drept de dispoziție cu privire la reevaluarea spațiului în discuție, ori lipsa de fonduri necesare pentru efectuarea reevaluării invocată în cuprinsul contestației, nu au nici un suport legale și nu pot justifica stabilirea taxei pe clădire prin aplicarea cotei de impozitare prevăzută la art. 253, alin. 2, din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru întreaga perioadă supusă inspecției fiscale.
Având în vedere cele prezentate anterior și luând în considerare faptul că societatea contestatoare folosește spațiul închiriat din ianuarie 2006, organul de control din cadrul pârâtei a procedat la stabilirea taxei pe clădiri pentru perioada februarie 2006 - decembrie 2009, calculându-se un impozit suplimentare în cuantum de 34.023,78 lei și majorări de întârziere în cuantum de 20.233,59 lei calculate până la data de_ .
Cauza a fost soluționată în sensul respingerii cererii reclamantei prin sentința civilă nr.1341/_ .
Împotriva acestei hotărâri s/a declarat recurs de către reclamantă, recurs soluționat de către instanța ierarhic superioară prin Decizie civilă nr.1640/_
.
Prin această decizie Curtea de Apel C. - Secția a II-a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul admiterii recursului și casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Potrivit îndrumarului dat de instanța de control judiciar se va completa probațiunea administrată, verificându-se situația în litigiu din perspectiva datei la care s-a realizat reevaluarea lui, precum și a prevederilor art.253 alin.6 teza finală Cod fiscal, alături de cea a demersurilor întreprinse de reclamantă în acest sens.
Instanța în respectarea dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă a procedat la a da eficiență dispozițiilor din îndrumarul deciziei, punând în dezbaterea părților necesitatea completării probațiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
SC Y. M. S. deține cu chirie a deținut cu chirie, un spațiu în suprafață de 50 mp, situat în incinta Palatului de Justiție din B. M., în temeiul actului adițional nr.1/_ la contractul de închiriere nr.1222/_, prin care SC Pomfruct SA a cesionat SC Y. - M. S. contractul de închiriere anterior menționat.
Potrivit art.249 alin.3 din Legea nr.571/2003, privind Codul Fiscal, pentru clădirile proprietatea publică sau privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, a locatarilor, a titularilor drepturilor de administrare sau folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri. Potrivit art.253 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozitare se stabilește prin hotărârea Consiliului Local și poate fi cuprinsă între 0,25 și 1,5%, în conformitate cu articolul 253 alin.2 din același act normativ.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota de impozitare se stabilește de Consiliul Local între 5% și 10% în conformitate cu prevederile art.253 alin.6 din același act normativ. Pentru M. B. M. cotele de impozitare stabilite de Consiliul Local sunt de 1,5%, respectiv de 10%. Valoarea impozabilă a spațiului în discuție este de 107.656 lei, ultima reevaluare a clădirii efectuându-se în _
.
Din coroborarea textelor legale invocate anterior, rezultă cu claritate faptul cp pentru perioada februarie - decembrie 2006, taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 1,5% la valoarea de inventar a clădirii.
Problema de interpretare care se pune este cu privire la cota de impozitare aplicabilă pentru anii 2007, 2008 și 2009. Instanța împărtășește punctul de vedere al reclamantei, respectiv că este aplicabila aceiași cotă de impozitare de 1,5% în condițiile în care aceasta nu avea drept de dispoziție cu privire la reevaluarea spațiului în discuție și în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local B. M. din care să rezulte stabilirea unei cote de 10% de impozitare. Reclamanta susține că a efectuat demersuri pentru a solicita reevaluarea clădirii însă acestea au fost la nivel de solicitări verbale, nefiind materializate în scris.
Ordinul MFP nr.1917/2005 invocat de reclamantă confirmă lipsa de interes în reevaluarea clădirilor proprietatea publică care nu au o valoare de piață în sensul că, chiar în ipoteza efectuării reevaluării, valoarea de inventar a mijlocului fix, se diminuează cu valoarea amortizărilor și deprecierii mijlocului fix, deci nu poate fi vorba de o creștere a valorii impozabile prin reevaluare.
Instanța apreciază că aplicabile în speță sunt dispozițiile art.253 alin.2 din Legea nr.571/2003 raportat la art.249 alin.3 din Legea nr.571/2003 valoarea de impozitare fiind cea care rezulta din bilanțul instituției publice care are în patrimoniu activul fix.
În consecință, instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamantei sens în care o admite și dispune în consecință, potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta SC Y. -M. S., cu sediul în B. M., str. C. V., nr. 8A/38, județul M. în contradictoriu cu pârâții
M. B. M. -D. de V., cu sediul în B. M., str. C., nr. 2 și P.
M. B. M., B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M. și în consecință: Dispune anularea Dispoziției nr.738 din_ emisă de P. M.
B. M. și a deciziei de impunere nr.68 din_ emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr.616/_ întocmit de D. de V. din cadrul Primăriei
B. M. - M. B. M. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red.S.O.- _
Tehnored.A.H.-_ Ex.5
