Sentința civilă nr. 2978/2013. Contencios. Acțiune în constatare

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ *

SENTINȚA CIVILĂ NR.2978

Ședința publică din 8 mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. -judecător

GREFIER V. G. S.

Pe rol fiind pronunțarea soluției în cauza contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta R. G. A. M., cu domiciliul în P., nr.130, județul M. în contradictoriu cu pârâtul I. S. M., cu sediul în B. M., str.P. Ș., nr.14, județul M., având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea cauzei a fost consemnată în încheierea ședinței din data de 24 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru data de 30 aprilie 2013 și apoi pentru data de azi, când instanța a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Prin acțiunea înregistrată la data de_ sub nr. dosar_, reclamanta R. G. -A. -M. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. al Județului M., să constate că la ședința publică de repartizare a posturilor din data de_ a îndeplinit condițiile și criteriile de evaluare pentru a participa la ședința de pretransfer și pentru a alege un post titular pe catedra de limba franceză și, drept consecință, să fie obligată pârâta să-i atribuie un post de titular pe o catedră de limba franceză în Municipiul B. M. .

În motivare, reclamanta a învederat că ea contestă modalitatea de desfășurare a ședinței publice la limba franceză din data de_, precum și procedura aplicată și că cere să se constate că a îndeplinit condițiile și criteriile de evaluare pentru ocuparea unui post în localitatea B. M. .

Se invocă nerespectarea dispozițiilor art.22 și art. 25 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5616/_, întrucât repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante nu s-a făcut în ordinea descrescătoare a punctajului obținut prin evaluarea activității, ierarhizarea cadrelor didactice nerealizându-se pe baza punctajului rezultat din evaluarea activității în condițiile în care a obținut cel mai mare punctaj de 51,65, iar comisia privind managementul resurselor umane a interpretat în defavoarea reclamantei dispozițiile art.24 din acest ordin.

Astfel, în condițiile în care a obținut un punctaj superior celorlalți solicitanți, pentru postul de profesor de franceză, având domiciliul în P., fiind titulară în localitatea Giulești și detașată în B. M., art.24 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5616/_, permitea reclamantei să se pretransfere pe un post în aceeași localitate, respectiv în B. M., unde era detașată.

Așadar, nu se poate considera domiciliul drept criteriu prioritar de pretransfer, astfel cum a reținut pârâta, față de criteriul evaluării, întrucât echivalează cu o discriminare.

În drept, au fost invocate prevederile din OMECTS 5616/2011 (mod.) și, în genere, prevederile Legii nr. 554/2004.

Pârâtul s-a opus prin întâmpinare admiterii contestației și a invocat excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea poziției sale, pârâtul a învederat că potrivit art. 28 din Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar - Anexă la Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5616/_, contestațiile la hotărârile comisiei de mobilitate din ședința publică se depun la inspectoratul școlar în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea acestora și se soluționează de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar în termen de 2 zile de la înregistrarea acestora, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. 6, art. 13 alin. 5 și art. 18 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Hotărârea Consiliului de Administrație este definitivă și poate fi atacată numai la instanța de contencios administrativ, contestația reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamanta participând la procedura de pretransfer, obținând punctajul de 51,65, s-a recunoscut implicit îndeplinirea condițiilor și criteriilor de evaluare, nefiind contestată de către pârât acest aspect, iar pe de altă parte, reclamanta nu s-a încadrat în criteriile impuse de art.24 Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5616/_, învederându-se că aceasta avea posibilitatea să-și aleagă un post vacant în Giulești ( art.24 al.1 lit.a din ordin), unde este titulară, ori în P., unde are domiciliul( art.24 al.1 lit.b din ordin), ori într-o localitate apropiată de

domiciliu, inclusiv în B. M., dacă pe lista posturilor vacante ar mai fi fost un astfel de post/catedră( art.24 al.1 lit.c din ordin),. De altfel, art.25 din Ordin, se arată că repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante se face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut prin evaluarea activității, prin pretransferare în ordinea prevăzută la art. 24 alin. (1) din prezenta Metodologie. Cum pretransferul se face de pe postul pe care cadru didactic este titular iar nu detașat, reclamanta nu s-a încadrat în ordinea prevăzută de metodologie.

Prin sentința civilă nr. 7284 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamanta

R. G. -A. -M. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. AL JUDEȚULUI M., reținându-se că, raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ceea ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este hotărârea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, dată la contestația formulată de personalul didactic împotriva hotărârii comisiei de mobilitate din ședința publică, această contestație îndeplinind și rolul de procedură prealabilă pentru a putea fi promovată acțiunea în contencios administrativ.

Rezultă că față de data ședinței publice, respectiv 09 mai 2011, reclamanta trebuia să introducă contestație la Consiliul de Administrație al I. ui Ș. al Județului M. până la data de 12 mai 2011.

Cum reclamanta nu a depus în termen o asemenea contestație, pentru a putea fi analizată în Consiliul de Administrație din data de 13 mai 2011, s-a constatat că nu s-a parcurs procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, consecința fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 4987/01 Iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

  1. , s-a admis recursul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 7284/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., sentință care a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare T. ui M.,

    reținându-se că, procedura prealabila a fost îndeplinită, contestatia la hotărârea comisiei de mobilitate fiind expediată I. ui școlar cu poșta în data de 12 mai 2011 - fila 36-38, 54 dos fond. Recurenta a depus la dosarul de fond recipisa de expediere a contestației de unde rezultă fără echivoc ca în data de_, R. G. a expediat I. ui S. M. contestația (depusa deasemenea la dosar).

    Faptul că această contestatie a fost înregistrată la I. S. al Județului M. abia in data de 18 mai 2011, este irelevanta cata vreme data de expediere este de 12 mai 2011, adică în termenul legal stabilit.

    Astfel sesizată în rejudecare, cauza înregistrându-se sub nr. dosar _

    *, instanța, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

    Potrivit art.10 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ce a stat la baza emiterii acestui ordin:

    " Ordinea ocupării posturilor didactice din învățământul de stat este:

    1. transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități școlare; transferul se efectuează respectând prevederile art.7, care se aplică în mod corespunzător;

    2. pretransferarea personalului didactic, la cerere, în aceeași localitate sau în localitatea unde își are domiciliul, respectând prevederile art. 7, care se aplică în mod corespunzător;

      b^1) pretransferarea la cerere și transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități școlare se realizează și din mediul rural în cel urban, dacă persoana respectivă a obținut media minim 7 la concursul de titularizare sau dacă avea media minim 7 la repartiția guvernamentală;

      b^2) pretransferarea la cerere și transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desființarea unor unități școlare se realizează și între nivelurile de învățământ, cu condiția suplimentară a parcurgerii unui program de perfecționare/formare continuă în ultimii 5 ani;

    3. detașarea în interesul învățământului, prin concurs specific;

    4. ocuparea, prin concurs, a posturilor declarate vacante;

    5. detașarea, la cererea persoanelor interesate, prin concurs specific;

    6. ocuparea, prin concurs, a posturilor rezervate și a posturilor rămase vacante în urma operațiunilor prevăzute la lit. a) - e), prin suplinire, prin cumul sau prin plata cu ora, de către personal suplinitor, titular sau asociat.";

      Prin anexa la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr.5616/_, s-a aprobat metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2011- 2012.

      Reclamanta, domiciliată în localitatea P., jud. M., este cadru didactic titular în învățământul preuniversitar pe postul de "limbă franceză"; la Scoala cu clasele I-VIII Dr. Ilie Lazăr"; din localitatea Giulești, jud. M., fiind detașată la cerere, în perioada_ -_ la Școala cu clasele I-VIII Alexandru I. Cuza din B. M. șo Școala cu clasele I-VIII Ion Luca Caragiale din B. M. ( f. 47-49 - dosar_ ).

      Reclamanta a participat la sesiunea de pretransferare pentru anul școlar 2011-2012, conform calendarului aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr.5616/_ , iar în urma evaluării activității, conform dispozițiilor legale, a obținut punctajul de 51,65.

      Conform metodologiei (art.25 din anexa Ordinului), repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante se face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut prin evaluarea activității, prin pretransferare în ordinea prevăzută la art. 24 alin. (1), respectiv în următoarea ordine:

      1. în aceeași localitate (comună, oraș, municipiu, municipiul București), cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din prezenta Metodologie, în ordinea descrescătoare a punctajului;

      2. în localitatea (comuna, orașul, municipiul, municipiul București) în care are domiciliul, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din prezenta Metodologie, în ordinea descrescătoare a punctajului;

      3. pentru apropiere de localitatea de domiciliu (comuna, orașul, municipiul), cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din prezenta Metodologie, în ordinea descrescătoare a punctajului.

Totodată, conform art.25 alin.1 din această metodologie, opțiunea fiecărui cadru didactic titular din ședința publică se exprimă în scris conform cererii tip și se consemnează în procesul-verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.

În speță, potrivit procesul-verbal al ședinței publice din_ organizată de către comisia de mobilitate județeană, reclamanta a optat pentru un post de limba franceză la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., certificând prin semnătura sa această opțiune(f.44- dosar_ ).

Însă, conform aceluiași proces verbal, pentru acest post vacant de la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., a optat și o altă persoană, numita P. Raluca.

Conform recunoașterilor părților, pentru postul de limbă franceză, reclamanta a obținut cel mai mare punctaj.

Conform metodologiei arătate mai sus, la repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante au prioritate cadrele didactice care sunt titulare în specialitatea postului/catedrei solicitat/ă și se face în primul rând, în aceeași localitate - în ordinea descrescătoare a punctajului, în al doilea rând, în localitatea în care are domiciliul-în ordinea descrescătoare a punctajului și în ultimul rând, pentru apropiere de localitatea de domiciliu-în ordinea descrescătoare a punctajului.

Existând doi solicitanți pentru postul vacant de limba franceză la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., s-a procedat conform ordinii de repartizare arătată mai sus, prevăzută de art.24 din metodologie, aspect necontestat, reclamanta nefiind repartizată în postul solicitat conform opțiunii sale.

Critica acesteia privește interpretarea dispozițiilor art.24 din această metodologie, considerând că, în condițiile în care, la data opțiunii, fiind detașată în B. M., acesteia trebuie să i se aplice dispozițiile art.24 alin.1 lit.a din metodologie, respectiv repartizarea la o unitate de învățământ din aceeași localitate, respectiv B. M., unde activa ca detașată.

Însă, pretransferul este etapa de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar în cadrul căreia un cadru didactic titular în sistemul de învățământ preuniversitar, la cererea acestuia, poate trece de la o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridica/conexă la o alta unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridica/conexă, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular în sistemul de învățământ preuniversitar.

Transferul nu reprezintă un concurs, el reprezintă un drept al cadrului didactic, însă, așa cum prevăd și dispozițiile menționate, acesta poate fi suspus unei restrângeri justificate obiectiv de un scop legitim prin modalități care sunt adecvate și necesare, cum sunt cele avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate, privind, în primul rând, fie localitatea în care este titular cadru didactic, pentru a fi valorificat dreptul câștigat anterior, pe bază de concurs, al

solicitantului de a activa în aceeași localitate, fie localitatea de domiciliu sau, fie localitatea apropiată de domiciliu, pentru facilitatea oferită de diminuarea costurilor.

Așadar pretransferul presupune eliberarea postului pe care-l ocupă cadru didactic ca titular iar nu ca detașat, într-o altă unitate de învățământ, pe un post de titular atribuit, conform metodologiei, astfel că, reclamanta, pentru a se încadra în ordinea prevăzută de art. 24 alin.1 lit.a din metodologie, față de opțiunea sa, trebuia să fie titulara unui post la o unitate de învățământ din B.

M. .

În condițiile în care reclamanta are domiciliul în P., jud. M., fiind cadru didactic titular în învățământul preuniversitar pe postul de "limbă franceză"; la Scoala cu clasele I-VIII Dr. Ilie Lazăr"; din localitatea Giulești, jud. M., rezultă că aceasta putea beneficia doar de ordinea prevăzută de art. art. 24 alin.1 lit.c din metodologie pentru opțiunea sa de a ocupa un post de titular la o unitate de învățământ din B. M. .

Însă, reclamanta a făcut o singură opțiune, respectiv cea pentru postul vacant de la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., deși putea să facă mai multe opțiuni, astfel cum au procedat alți participanți la repartizare, existând și alte posturi de limbă franceză vacante la unitățile de învățământ din B. M. (conform listei posturilor vacante publicate pe situl pârâtului), pentru pretransfer, întrucât art.25 alin.1 teza a doua din metodologie nu interzice acest lucru.

În condițiile în care nu s-a contestat nerespectarea ordinii prevăzute de art.24 alin.1 din metodologie, la atribuirea către celălalt solicitant al postului de limba franceză vacant la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., solicitat și de reclamantă, rezultă că celălalt solicitant al postului s-a încadrat într-o ordine prioritară față de reclamantă.

Din economia motivelor invocate în acțiune rezidă că, de fapt, reclamanta urmărește prin demersul judiciar numirea sa pe un post de titular pe o catedră de limba franceză la o unitate de învățământ din B. M. și nu refuzul pârâtei de a accepta participarea la ședința de repartizare în vederea atribuirii posturilor vacante prin pretransfer, în condițiile în care reclamanta a participat efectiv la această ședință.

Astfel, în ceea ce privește condițiile de participare la această ședință nu se poate reține că intimata prin comisia de mobilitate județeană a stabilit discreționar ori abuziv condițiile de participare, reclamanta participând efectiv, fiind evaluată, exprimându-și inclusiv opțiunea.

Nici în ceea ce privește modalitatea de repartizare a posturilor vacante, nu se poate reține că pârâta, prin comisia de mobilitate județeană, a refuzat discreționar ori abuziv atribuirea postului pentru care a optat reclamanta, atâta vreme cât ordinea de atribuire a posturilor nu a fost realizată în mod discreționar și discriminatoriu de comisia de mobilitate județeană ci rezultă din economia dispozițiilor art. 24 alin. (1) din anexa la Ordinul ministrului

educației, cercetării, tineretului și sportului nr.5616/_ prin s-a aprobat metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2011-2012.

Împrejurarea că reclamanta nu a avut posibilitatea de a accede pe postul vacant de titular de limba franceză la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M., pentru care a optat, ținând seama că nu s-a încadrat într-o ordine prioritară prevăzută de art. 24 alin. (1) din metodologie, față de celălalt solicitant al postului, nu conduce direct ori indirect la discriminarea sa și nici la înlăturarea abuzivă de la posibilitatea de a ocupa o atare funcție la altă unitate de învățământ, în condițiile în care a avut posibilitatea să-și exprime mai multe opțiuni, iar conform Listei posturilor/cadrelor didactice vacante pentru pretransfer, publicate anterior opțiunilor pe situl pârâtei -www.isjmm.ro-, potrivit art.18 alin.1 din metodologie, existau posturi vacante de limbă franceză și la alte unități de învățământ din B. M. .

Câtă vreme este acceptat că prin ordinul respectiv autoritatea trebuie să respecte, la atribuirea posturilor vacante, o anumită ordine, că această ordine prevăzută în art.24 alin.1 din metodologie nu încalcă limitele și competențele administrative și că nu este rodul unui exces de putere, nu se poate reține cu temei că reclamanta a suferit un tratament inechitabil chiar dacă s-a aflat într-o situație diferită de alte persoane.

Actele normative mai sus analizate și actele administrative de punere în aplicare au deschis posibilitatea participării la ședința publică organizată de către comisia județeană de mobilitate a personalului didactic a tuturor acelora care au îndeplinit condițiile legale, inclusiv reclamantei, fără să fie dovedită astfel o situație de discriminare pe care în mod nereal și netemeinic o invocă reclamanta.

Așa cum a statuat de altfel și jurisprudența Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., principiul egalității în drepturi, consfințit constituțional, presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se ca legiuitorul să stabilească norme diferite în raport cu persoane aflate în situații diferite. Principiul egalității sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situație identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

În opinia C.E.D.O., "a distinge nu înseamnă a discrimina", iar diferența de tratament devine discriminare atunci când autoritățile naționale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, în cauza de față reclamanta nu a fost în aceeași situație cu cea căreia i-a fost aprobată opțiunea pentru postul vacant de la Grupul Ș. Gheorghe Lazăr din B. M. .

Față de aceste considerente și în baza dispozițiilor legale invocate, instanța a respins acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. G. A. M. cu domiciliul în P., nr.130, județul M. în contradictoriu cu pârâtul I. școlar al Județului M., cu sediul în B. M., str.P. Ș., nr.14, județul M.

.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi 08 Mai 2013.

PREȘEDINTE,

G.

IER,

C. G.

V.

G. -S.

Red.C.G./ T.red.V.G._ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2978/2013. Contencios. Acțiune în constatare